Incorect Politic
Februarie 22, 2020
Preluat de pe Justițiarul:
Scapă cine poate! Românii și România se pare că NU!
În 2015 Klaus Werner Iohannis, la acea dată, ca și la această dată președintele României, refuza să semneze Codul Silvic care afecta interesele firmei austriece Holzindustrie Schweighofer, pe motiv de prietenie și supușenie față de ei și totodată trimite o scrisoare Parlamentului. Scrisoare era identică cu scrisoarea pe care Schweighofer i-o trimisese lui și președintelui Camerei Deputaților de la acea vreme, Valeriu Zgonea, prin care firma străină atacă Codul Silvic.
Iohannis era deci purtătorul de cuvânt al firmei Scweighofer, al cărei patron spunea că s-a întâlnit cu Iohannis, cu toate că acesta mințise că nu-l cunoaște, firmă care este principala beneficiară a lemnului tăiat ilegal în România.
Ulterior, Doina Pană, ministrul Pădurilor care elaborase Codul Silvic ce limita tăierile ilegale și care deranja firma Schweighofer și pe purtătorul ei de cuvânt Iohannis, este otrăvită și scapă doar printr-o Minune Dumnezeiască.
Mai ieri, România era pusă pe coji de nucă de către Comisia Europeană pentru tăierile ilegale de păduri, un fapt real și în același timp catastrofal. Ce uită să spună Comisia Europeană este că nu guvernele sunt de vină, ci fix firma austriacă Schweighofer, demonstrată public ca beneficiar al lemnului furat, susținută cu ardoare de Iohannis, cel care a acționat tot timpul împotriva intereselor României și în favoarea intereselor austro-germane.
În tot acest timp, Comisia Europeană, Banca Mondială și FMI îi laudă pe Câțu și pe Orban că au dat pe degeaba străinilor, inclusiv austriecilor, gazele românești de la Marea Neagră, gaze de care ar fi putut beneficia la prețuri modice 5.000.000 (cinci milioane!!!) de gospodării din mediul rural care se încâlzesc acum cu lemne.
Și mai mult! În tot acest timp, ONG-uri românești și străine plătite oficial de Ministerul Mediului din Germania fac absolut orice pentru a falimenta Complexul Energetic Oltenia (CEO Oltenia), prin închiderea la propriu a capacităților de producție a energiei electrice pe bază de cărbune, în timp ce Germania își dezvoltă extracția de cărbune, prin lege, până în 2034!
V-ați prins! După ce vor falimenta CEO Oltenia, Iohannis și cu Orban îl vor da pe nimic… Germaniei!
Eu v-am spus că suntem într-un plan minuțios elaborat de Germania-Iohannis și susținut de UE pentru distrugere totală a României, de falimentare a acesteia, apoi de fărâmițare în patru (4!!!) provincii, ce vor fi denumite REGIUNI, una dintre ele devenind ulterior Republica Transilvania.
Ceea ce vedeți acum este începutul Atacului Concertat asupra României, un adevărat Război împotriva Românilor și a României!
Pierderile economice ale primului Atac depășesc lejer suma de 1000 (o mie) de miliarde de euro, doar pe trei fronturi:
– furtul gazelor naturale din zăcămintele subterane de la Marea Neagră cu o valoare estimată între 500 și 1000 miliarde de euro.
– falimentarea a 5:000:000 de gospodării din mediul rural
– distrugerea capacității energetice a României
În tot acest timp, politicienii români, sclavi ai nemților și serviciile secrete așa-zise „românești”, vândute și ele BND-ului (serviciul secret german) și nu numai , se hârjonesc de-a alegerile anticipate, un motiv inventat pentru distrugerea totală a clasei politice românești.
În timp ce împotriva României s-a declanșat CEL MAI MARE RĂZBOI DE OCUPAȚIE, cetățenii habar nu au ce se întâmplă, pentru că între timp presa independentă din România a amuțit, riscând să dispară (la propriu) dacă vorbește, urmând ca cetățenii să se uite doar la posturile „militarizate” ale Statului Paralel.
Dumneavoastră? Tocmai ați aflat acum că a început RĂZBOIUL PENTRU PRELUAREA ROMÂNIEI și e pe față.
Să aveți o zi bună în Război, oriunde v-ați afla. Scapă cine poate! Românii și România se pare că NU!
Gelu VIȘAN
Romănia e cea mai bogată țară din lume. De ani de zile se fură și tot a mai rămas.