Incorect Politic O Publicație Dizidentă
Mortuz
Incorect Politic
Ianuarie 23, 2019
Pitu Guli sau Pitu Vlahul
A condus armata aromânilor în bătălia de la Piatra Ursului la un sacrificiu eroic asemănător cu cel al spartanilor din bătălia de la Termopile.
Una dintre cele mai tragice și mai eroice figuri din istoria aromânilor, una dintre cele patru ramuri ale poporului român, este cea a lui Pitu Guli, supranumit Pitu Vlahul.
Măreția eroului este cântată și azi în baladele aromânilor din întreaga lume, iar imnul de stat al Macedoniei îl pomenește printre eroii fondatori ai statului balcanic.
Pitu Guli și-a pierdut viața în timpul bătăliei de la Piatra Ursului din anul 1903, din timpul răscoalei antiotomane care i-a unit pe românii balcanici, pe macedonenii slavi și pe albanezi, cunoscută în istoriografia internațională drept Răscoala Ilinden.
Pitu Guli s-a născut în anul 1865, în orașul Crușevo, de pe teritoriul Imperiului Otoman de atunci, azi parte a Republicii Macedonia, într-o familie săracă de aromâni.
La vârsta de 17 ani, el a plecat în Bulgaria, ca să își facă un rost.
Ajuns la Sofia, tânărul român a decis să se înroleze într-o organizație clandestină, care urmărea eliberarea Balcanilor de dominația otomană.
În anul 1885, Pitu Guli s-a întors în Macedonia, însă, pentru activitatea sa revoluționară, în 1887, a fost arestat de autoritățile otomane. Vreme de opt ani, el a fost trimis în Anatolia, iar șapte ani i-a petrecut după gratii, în închisoarea de Trabzon.
În anul 1903, Pitu Guli a condus un detașament de revoluționari români, macedoneni și albanezi care au eliberat orașul său natal, Crușevo, iar la 3 august 1903, aceștia au proclamat Republica de la Crușevo, care, în concepția părinților săi fondatori, ar fi trebuit să devină parte a unei viitoare Federații Balcanice.
Republica era condusă de un Consiliu format din 60 de membri. 20 dintre ei erau români, 20 erau macedoneni, iar 20 erau creștini albanezi. Consiliul trebuia să îndeplinească rolul unui Parlament al Republicii de la Crușevo.
Membrii Consiliului au ales un Guvern Provizoriu, compus din șase membri, câte doi din fiecare comunitate. Pitu Guli îndeplinea rolul unui adevărat șef al armatei revoluționare.
Președintele Republicii a fost ales macedoneanul Nikola Karev, iar premier a devenit aromânul Dinu Vangel.
Conducătorii Republicii de la Crușevo au făcut un apel și la musulmanii din Balcani să se alăture revoluției, pentru a scăpa de tirania sultanului. Însă, la doar 10 zile de la proclamarea Republicii de la Crușevo, orașul a fost atacat de o puternică armată otomană, pornită în ofensivă din Bitolia, un important oraș locuit de aromânii din sudul Macedoniei de azi.
Pitu Guli a decis să formeze un detașament de sacrificiu, compus din războinicii aromâni din Crușevo, care să întârzie înaintarea armatei otomane, pentru a da timp autorităților revoluționare să se refugieze spre nord și să organizeze rezistența antiotomană.
Ceata lui Pitu Guli a ocupat o poziție strategică în zona muntoasă Piatra Ursului. Aromânii au reușit să reziste o zi întreagă în fața unei forțe otomane copleșitoare. Pitu Guli și membrii cetei sale și-au pierdut viața în confruntarea cu otomanii, iar forțele macedonenilor și albanezilor au reușit să se salveze.
Însă sacrificiul lui Pitu Guli și al cetei sale a fost în van. Revolta creștinilor, cunoscută și sub numele Ilinden, a fost înăbușită de otomani.
Orașul Crușevo a fost cucerit de armata sultanului.
Însă moștenirea simbolică a Republicii de la Crușevo este una deosebit de importantă. Republica din 1903 este considerată drept precursorul statului macedonean de azi.
Pitu Guli este, de asemenea, considerat drept unul dintre cei mai importanți eroi ai românilor balcanici însă este aproape necunoscut în România, în condițiile în care istoriografia oficială este concentrată asupra evenimentelor și personalităților românești de la nord de Dunăre și ignoră în mare măsură istoria celorlalte ramuri ale poporului român, aromânii, meglenoromânii și istroromânii.
Revolta cunoscuta sub numele de “Ilinden” a primit acest nume intrucit a avut loc in ziua Sf. Ilie (pe stil vechi).
In text se face o eroare: in acel moment nu existau macedonenii slavi (aparuti dupa intemeierea republicii Macedonia de azi); in 1903 macedoneni erau numiti aromanii, zisi “machedoni”. Crusevo (Crusova, cum spun aromanii) era locuita de aromani (majoritari) si de bulgari).
Pitu Guli este declarat erou in prezent si de macedonenii slavi, si de bulgari – doar romanii nu il recunosc ca atare.
In ziua de 3 aug. 1903, cind a avut loc lupta de la Stinca Ursului, vazind apropierea celor 15.000 de ostasi turci, Pitu Guli a spus celor 300 de luptatori ai sai (pe youtube, la “Hashtagul fericirii”, la una dintre cele trei postari ale imnului aroman “Parinteasaca Dimandare”, apare si fotografia acestora) niste cuvinte memorabile: “Sint prea multi, nu ii putem invinge. Vom muri toti, dar macar sa luam dintre ei cit mai multi”.
Jertfa lui nu a fost inutila. La data de 9 /22 mai 1905 sultanul Abdul Hamid al II-lea a emis iradeaua prin care aromanilor li se recunostea dreptul de a folosi propria limba in scoli si biserici, drept pe care l-au pierdut la scurt timp in Tesalia si Epirul de sud intrucit le-a fost refuzat de actualii nostri parteneri in UE si NATO, grecii.
“Republica era condusă de un Consiliu format din 60 de membri. 20 dintre ei erau români, 20 erau macedoneni, iar 20 erau creștini albanezi.”
In ce limba vorbeau ca sa nu foloseasca traducatori?
Nu turcii, ci grecii, slavii și germanii sunt dușmanii noștri de moarte care ne vor dispariția ca neam. Fiecare înfrângere a Turciei în sec. XVII-XX a adus concesiuni teritoriale și etnocidul românilor de la nordul Dunării, iar alungarea turcilor din Pen. Balcanică a generat exterminarea totală a românilor sud-dunăreni(indiferent de dialectul vorbit); în schimb, înfrângerea Rusiei în Războul Crimeii a creat condiții favorabile pt. Unirea Principatelor, iar dezintegrarea Rusiei și Austro-Ungariei în Primul Război Mondial a făcut posibilă Marea Unire.
Nota bene: „Macedonenii” despre care se vorbește aici nu existau atunci pt. că încă nu-i inventase tov. Josip Broz Tito. Macedonia istorică a fost românescă până târziu, atribuită Bulgariei în 1878, divizată în 1913 între Bulgaria, Serbia, Muntenegru și Grecia prin „medierea” minunată a guvernului greco-fanariot de la București; pt. ca Bulgaria să nu mai revendice partea sârbească(așa cum a făcut-o în ambele Războaie Mondiale), Tito a inventat „poporul macedonean” și „limba macedoneană” – doar un dialect bulgăresc(adică neo-păsăreasca slavonă creată de greci) – culmea culmilor este că folosesc ortografia chirilică românească, cu Ior(Ъ) pt. Ă și Gea(Џ) pt. G moale. Asta e „marea slavă” care ne înconjoară: popoare fictive cu limbi fictive și istorii fictive. Numai că actuala FYROM este singura țară care recunoaște naționalitatea și limba română, lucru care se va schimba odată cu aderarea la UE.