Pilda aromânului George Beza: “Dacă dumneata vei vota această lege contra patrioţilor mei, eu voi fi primul care te voi lichida!”

Incorect Politic
Octombrie 6, 2020

Via Rador.ro:

George Beza pare un personaj de legendă. Aromânii lui au povestit ani de-a rândul faptele lui ṣi i-au compus o baladă care se mai cânta la întâlnirile lor chiar ṣi în anii ’80; „O lai Beza, o lai frate” se numea. Pe vremea aceea George Beza nu mai era în ṭară. Reuṣise să plece în Franṭa unde îṣi făcea meseria de ziarist. Acolo a fondat revista „Annales Franco-Roumaines”, a fost redactorul şef al revistei „Europa”, a scris cartea „Mission de Guerre – au service de la cause alliée” şi a contribuit la numeroase alte publicaţii. Acolo avea să moară la 2 februarie 1995 ṣi să fie înmormântat cu onoruri militare.

Acest om energic ṣi inimos era născut în 1907 la Ghimpaṭi, în Vlaṣca, într-o familie de intelectuali din Avdela, din munţii Pindului. Studiile liceale le-a făcut la Constanṭa, iar Facultatea de Litere la Bucureṣti. Tatăl său era Secretarul Filialei Constanţa a Societăţii de Cultură macedo-română, lucru care explică preocuparea lui George pentru problemele aromânilor din Dobrogea.

În 1913 Cadrilaterul intrase în graniṭele româneṣti, dar comitagii bulgari atacau mereu macedo-românii colonizaṭi în Caliacra ṣi Durostor. În iunie ṣi iulie 1930, după apariṭia Legii Dobrogei Noi, protestele aromânilor s-au intensificat, ajungând până la extreme. Iar George Beza s-a aflat în miezul lor. A fost arestat, judecat ṣi apărat, printre alṭii, de Corneliu Codreanu, ceea ce a făcut ca Beza să fie perceput ca fiind legionar. Avea să ajungă însă pe listele duṣmanilor miṣcării.

În 1936 a devenit membru al Partidului Naṭional Ţărănesc. Patru ani mai târziu a fost trimis de conducerea partidului la Istanbul unde a luat contact cu membrii Legaţiei Regatului Unit al Marii Britanii şi ai SOE, Special Operations Executive, punând bazele Miṣcării Libere Române care să colaboreze cu miṣcarea antihitleristă din spatele liniilor de război. A dus tratative, a făcut propagandă…

În 1945 s-a întors în ṭară. Deṣi primise un document care certifica faptul că „în perioada 1941-1944 a servit cu credinţă şi loialitate Cauza Aliată şi a contribuit astfel la eliberarea Europei”, George Beza a fost arestat în 1951. Timp de cinci ani a trecut prin închisorile politice Malmaison, Mărgineni, Gherla şi Ocnele Mari. După eliberare, în 1968 a făcut cerere de emigrare în Franṭa, ajutat fiind de generalul de Gaulle ṣi un fost căpitan SOE.

Vasilichia Beza, soṭia lui, i-a fost mereu alături. L-a urmat în toate drumurile sale, l-a susṭinut, l-a ajutat timp de peste 60 de ani. Aṣa încât mărturia ei, înregistrată de realizatorul Irina Paris, Radio România Internaṭional, în 1997 ṣi păstrată în Arhiva de istorie orală, este un document de mare preṭ.

 

O viaṭă puṭin mai agitată

 

„Soţul meu, ca ziarist, a fost la început oarecum mare naţionalist macedonean care a luat apărarea macedonenilor în chestiunea Dobrogei Noi, macedoneni care erau de-acuma… voind bulgarii să-i scoată din Cadrilater. Un anumit Anghelov a făcut o lege, Legea Dobrogei Noi. Atunci a fost un mare scandal şi manifestaţii de stradă, de către macedonenii în frunte cu „Societatea macedo-română„ şi „Cultul Patriei„ care era Iorga, pare-mi-se. Steagul macedo-român [a fost] rupt şi după aceasta s-a stabilit ca să se stea de vorbă cu ministrul de Interne Anghelov. Anghelov era, de fapt, deputat bulgar în Partidul Naţional Ţărănesc şi ministru adjunct la Interne.

Soţul meu era gazetar la ziarul lui Filipescu, Epoca. S-a dus şi i-a luat interviu în chestiunea Legii Dobrogei Noi, în care îi spunea: „Domnule Angelescu, dacă dumneata vei vota această lege contra patrioţilor mei, eu voi fi primul care te voi lichida!” Angelescu, totuşi, a pus în parlament legea la vot. S-au ridicat foarte mulţi deputaţi români, ca Iorga, Buzdugan, Şeicaru şi alţii, care au obiectat, iar legea a rămas oarecum în suspensie. Totuşi, George Beza în [21 iulie] 1930 a intrat în Ministerul de Interne, împreună cu fratele meu şi cu gloanţe oarbe a încercat să-l sperie, adică să-l împuşte pe Angelescu. L-a rănit numai. Au fost arestaţi amândoi, duşi la Văcăreşti şi după câteva luni au fost judecaţi la Curtea de Apel.

Au participat macedoneni din toate colţurile lumii, chiar din America au venit, călări, au fost peste o mie de macedoneni călări pe cai albi şi îmbrăcaţi în costumele lor naţionale. S-a ţinut un proces… cred că o lună de zile s-au dezbătut şi, în urma acestei dezbateri, Beza şi fratele meu au fost achitaţi, scoşi pe umeri de către macedoneni şi duşi… Au făcut o mare serbare la un restaurant macedonesc pe care nu-l mai ţin minte acuma. Dar, în urma acestei chestiuni, soţul meu a suferit foarte mult, pentru că nu l-au mai primit în facultate să-şi termine studiile şi a dus o viaţă puţin mai agitată. Între timp, m-a cunoscut şi zice că i-am plăcut. Ne-am logodit în ’32, dar murind fratele meu şi tatăl meu, doliu… de-abia în ’34 ne-am căsătorit. Am dat naştere la trei copii: Paul, care e la Londra, Ligia, inginer în Canada, care a decedat, şi Emilia în Franţa.”