Incorect Politic
Iunie 24, 2021
Dacă tot m-aţi deranjat, vreau să rămâneţi cu ceva de pe urma acestei discuţii.
Vreau să vă întreb: ştiţi cine au fost primii nemulţumiţi de politeism? Jidanii. Şi au inventat iudaismul.
Şi cine au fost primii nemulţumiţi de iudaism? Jidanii. Şi au inventat creştinismul.
Şi cine au fost primii nemulţumiţi de creştinism? Jidanii. Şi au inventat marxismul.
Şi cine au fost primii nemulţumiţi de marxism? Jidanii.
Şi acum aşteptăm să vedem ce mai inventează, că sunt poporul cu cea mai puternică vocaţie a spiritualităţii, un popor născător de religii.
Să vedem ce mai inventează ei şi, de data asta, ar fi bine să mergem de la început cu ei, că de câte ori am mers împotriva lor, ne-am ars.
Note editorului: Poate ar fi mai bine să mergem de la început PE ei, nu cu ei, ca să ne lecuim de probleme înainte să devină prea mari.
“Să vedem ce mai inventează ei şi, de data asta, ar fi bine să mergem de la început cu ei, că de câte ori am mers împotriva lor, ne-am ars.”
AHA, ADICA SA MERGEM INAINTE CU NEOMARXISMUL , CU TRANSGENDERISMUL, CU HEBEPHRENIA COLECTIVA(dezorientare/confuzie), cu sarlatanii lor sefi a la dr Anthony Fauci sau Borloo seful Pfizer(care se lauda ca parintii lui au fost la Ausschwitz si deci toata lumea sa faca mucles in fata lui ca altfel suntem antisemiti(n-ati vazut ca antivaccinistii sunt declarati antisemiti de catre vaccinisti ? )
DECI SA MERGEM INAINTE CU ASTIA CA ALTFEL NE-AM ARS !?????
ZAAAU, NENE PETRICA, NOI TE IUBIM TARE MULT SI -TI IERTAM ENORMITATILE CACI NE-AI REGALAT CU PREA MULTE PERLE MINUNATE CA SA NU TE PURTAM IN MINTE SI IN SUFLET, DAR PANSEUL ASTA CU MERSUL INAINTE NECONDITIONAT INSEAMNA
AUTODIZOLVARE!
NEA PETRICA, DRAGUL NOSTRU – “CEL MAI MARE GENIU ORAL PE CARE-L CUNOSC” , scria Cioran despre el !!!!
DUMNEZEU SA TE ODIHNEASCA SI SA TE IERTE PENTRU INEPTIA ASTA !!!
“DACA DISPAREM SUNTEM DATORI O LUPTA SI O INCONTRARE, FIE SI DE DOUA SECOLE DE LUPTA CU DIZOLVAREA LOR,
CA DIZOLVAREA SA FIE DOAR A LOR, NU SI A NOASTRA !”
ne urla avocatul Horst Mahler din inchisoare la 90 de ani,
Sau Ursula Haverbeck, care la 90 de ani, dupa un termen de un an si trei luni de inchisoare, azi e libera doar spre a fi tarata prin noi procese, inapoi in inchisoare pentru ca a trimis cateva sute de scrisori autoritatilor Germaniei ca sa-i intrebe unde sunt cele 6.000000 de cadavre “gazate” de nemti” ???
AMIN !
Petre Tutea a iubit o jidanca cca un an de zile – am citit pe internet !
D’aia uita sa separe religiile pe cinste si pe drept !
Saracul Nea Petrica! Tor respectul pentru gandirea lui filozofica dar aici a gresit. Sa ridice piatra acela care nu a gresit niciodata. Despre marxism alta data.
Oricum sa nu fi auzit socratele romanilor de khazari-bautori de sange cald? Sa nu fi stiut el ca actualii asazisi evrei sunt in majoritate khazari si ca din cele 12 triburi se mai afla evrei veritabili doar in Spania si Portugalia-evreii sefarzi?
Popor barbar la propriu si la figurat, khazarii au migrat din nordul Caucazului dupa destramarea regatului lor, au adoptat religia mozaica si s-au asezat pe teritoriul Palestinei si de atunci nu contenesc luptele cu arabii si crestinii cruciati. Cruzimea, apucaturile diabolice, rautatea, viclenia, spiritul mercantil specifice poporului lui Israel, paradoxal se regasesc si la khazarii-evrei de azi.
Cand omenirea va intelege ca acest popor trebuie pus la punct si asezat intr-un teritoriu cuvenit (nu asa cum au facut mizerabilii de englezi in 1948), atunci pe pamant va fi oarecare liniste.
Bancile khazaro-evreiesti trebuie lovite puternic.
Familiile khazaro-evreiesti Rotschild, Rockefeller, DuPont si alte cateva trebuie deposedate de averile obtinute prin jaf.
E sigur ca afirmatia aceasta de necrezut a iesit din gura lui nea Petrica ?
TRADAREA INTELECTUALILOR
Plesu’i plecat cu presu’
Liiceanu, agentul, vicleanul,
N’ar necesita o seringa
Creierul sa le friga ?
Ca’s stricati de putredul neuron
Trimis de Satana, plocon
Sa zbiere, a moarte, hiene
Indemnand pe Români in arene
Sa ia o teapa, cu mic si mare
Iata intelectuala tradare
Ei nu se lasa seringati
“Ganditorii” nostri rafinati
Nici ademeniti cu carnati
La fata, la burta, sunt lati
Satui de toate, bogati
Asemenea lor, multi confrati
Românii ucisi o sa’i vada
La sfanta , ultima Judecata
Pe toboganul dreptatii divine
Vor plonja in iad, urlatoare jivine😁😁😁
omul ala e bolund de cap, auzi, el crede ca iudaismu a fost inainte de crestinism.
mai zice si ca jidanii au inventat crestinismul. pe sărăcie.
Da, deși este o exprimare cam forțată, „jidanii au inventat creștinismul”! Dar trebuie introduse niște variabile noi: Iisus Hristos nu era jidan – ci galilean, din secta NAZARINENILOR, însă toți apostolii Săi au fost jidani. E un paradox care mai trebuie analizat.
„Poo in Loo”, mai pune mîna pe carte și mai fă niște cornete, ca să nu mai scuipi cojile de semințe pe jos! Și ai să afli că toate cărțile cuprinse în Vechiul Testament sunt prelucrarea unor legende vechi, ale popoarelor vecine (de ex., legenda lui Marduk), prelucrate de scribii jidani ș incluse în cele „cinci cărți scrise de Moise” (care, între noi fie vorba, nici nu a existat, fiind tot o legendă!) și care formrează PENTATEUHUL „cărțile sacre” ale jidannilor, adică TORA.
Apropo de panseul indicat în comentariul anterior, privind capaciitatea creatoare a jidanilor de a „naște religii”, trebuie subliniat că ei, jidanii, nu au creat niciodată nimic, au parazitat cultura popoarelor în care s-au aciuat. A recunoscut-o un jidan cinstit, Arthur Koestler, în cartea sa celebră, AL 13-LEA TRIB. Chiar acum, în vremurile noastre, își însușesc ideile, BANII prin camătă, bunurile altora și și le dau drept „ale lor”; de ex., chiar imnul național al Israelului este melodia noastră „Cucuruz cu frunza-n sus”, căreia i-au aplicat un andante maestuoso!
Așa că țineți cont de îndemnul lui Ion Creangă: „Nici un ac de la jidani!”
Hristos s-a Înălțat!
Stimați comilitoni,
(K)hazarii nu au „adoptat” religia „mozaică”, ci le-a fost impus de către șeful lor Bulan, la anul 740, talmudismul. Așa-zisa „religie mozaică” nu a existat: ceea ce se numește „relilgia mozaică” este cuprinsă în Decalog. Primele cinci cărți ale Vechiului Testament – numite Pentateuh, care ar fi fost „scrise” de către Moise (personaj biblic care nici nu a existat) – constituie Tora, sau cărțile Sacre ale jidanilor. Ele au fost falsificate de către leviți în contrariul a ceea ce stipulează Decalogul.
Talmudismul este doctrina elaborată de leviți în decursul celor opt secole de dinaintea venirii lui Iisus Hristos. Ulterior, talmudismul a fost denumit iudaism – termen inventat de către Josephus Flavius, în sec. !, considerat de către jidani primul „antisemit” din istoria lor. Talmudismul/iudaismul nu este o religie, ci o doctrină politico-militară, care le servește și acum jidanilor – sub forma de sinism – pentru a justifica și azi cucerirea de noi teritorii, sub preextul că acele teritorii ar fi „pămîntul promis de Iehova”.
Cît despre textul expus aici, nu cred că aparține lui Petre Țuțea. E prea tîmpit ca să fi fost rostit de el.
Ceea ce se numește „marxism” nu-i aparține lui Marx. La o Adunare a Internaționalei Comuniste, la care fusese invitat și Karl Marx, acesta, auzindu-i pe cei de la tribună perorînd în sus și-n jos despre marxism, a urcat la prezidiu și a declarat: „În ceea ce mă privește, eu, Marx, nu sunt marxist!”
cei mai mulți ideologi ai „marxismului” și a ceea ce se numește azi „neomarxism” sunt jidani. Deci panseul ăla „cine au fost primii nemulţumiţi de marxism? Jidanii”, atribuit lui Țuțea este un nonsens.
E-adevărat, Marx este considerat de către jidani ca fiind cel mai mare „antisemit”, deoarece și-a încheiat studiul „Contribuții la problema jidănească” astfel:
„Die gesellschaftliche Emanzipation des Juden ist die Emanzipation der Gesellschaft vom Judentum” – „Emanciparea socială a jidanilor înseamnă emanciparea societății de jidănism” – adică eliminarea jidănismului din societate! De altfel, ediția engleză a studiului „Chestiunea jidănească” (și care a fost tradusă în românește în Marx-Engels, OPERE, vol. 1) a fost tipărită sub forma unei broșuri cu titlul A WORD WITHOUT JEWS – „O LUME FĂRĂ JIDANI!”; cf. aici: http://www.trezirealarealitate.ro/2021/02/petru-clej-un-ignobil-dezinformator/.
Cît despre panseul de la final, că jidanii „sunt un popor născător de religii”, este cauzată, probabil de insuficienta informare din acea vreme a autorului, deși Petre Țuțea – dacă, repet, îi aparțin lui panseurile acestea -; jidanii nu au fost niciodată „creatori de religii”, pentru simplul și binecuvîntatul motiv că iudaismul – de fapt. talmudismul, după numele său anterior, iudaismul fiind numele dat de Josephus Flavius, în sec. I, nu este o religie, ci o doctrină politico-militară menită să justifice curerirea popoarelor vecine. Acum, sionismul – forma actuală și exacerbată la maximum a talmudismului (iudaismului) – este folosit de Netanyahu tocmai pentru a pretinde acapararea „Pămîntului promis” de Iehova: teritoriul dintre Nil și Eufrat! Și fiindcă li s-a permis obrăznicia de pînă acum, jidanii vor continua războaiele din Orientul Apropiat. De aceea, popoarele din Europa și chiar mai de departe, trabuie să-și pregătească bombardierele și rachetele intercontinentale să distrugă Israelul – „să fie șters de pe hartă!”; cum zisese Mahmoud Ahmadinejad.
De unde stim ca astea au fost spuse de Petre Tutea ? Nu e citata nici o sursa.
Nu vă mai ofensați atât pe seama vorbelor lui Țuțea. Ceea ce scrie în acest panseu teologic, este purul adevăr. Dar este valabil pentru lumea iudeo-creștină. Ca orice român, și bietul Țuțea îi vedea pe evrei ca pe buricul pământului. FALS. Dacă își lua o copiea a globului pământesc în mână, Țuțea ar fi înțeles că evreii nu sunt nici pe departe “aleșii” ci doar urmașii unui biet trib de origine semitică. Singura lor șansă reală de supraviețuire, dealtfel genială, a fost inventarea Dumnezeului lui Israel. Ce a făcut mai târziu Pavel, deși aparent împotriva mozaicilor, a desăvârșit conceptul unui popor ales dintre proștii creduli. Toate popoarele care au împrumutat conceptele unei relegii exportate, creștinismul, au căzut în capcana iudaiismului. Psihologic vorbind, au fost programate mental să devină goymi, gentili adică ne-evrei.
Să revenim la globul lui Țuțea. Chinezii și indienii stau mărturia faptului că evreii nu sunt aleși decât de rasismul feroce al rabinilor și de mințile bolnave ale unor fanatici religioși. Arabii au căzut și ei în capcana religiei mozaice a Vechiului Testament, dar este adevărat că le-au creat și cele mai mari probleme evreilor mozaici. Până acum, când se schimbă paradigma. Cu spiritualitatea pe care o au chinezii, coroborată cu ascensiunea economică magistrală, conceptul iudeo-creștinismului va deveni istorie. Este numai o chestiune de timp. De ce credeți că turbează americanii și fac spume la gură demonizând China “generatoare de viruși Covid”? Cei care mai aveți un pic de creier, faceți un efort și învățați limba chineză. Este o investiție profitabilă.
Ia uitati aici:
https://www.news.ro/social/opt-decenii-de-la-pogromul-din-iasi-conferinta-internationala-inaugurarea-unui-muzeu-de-istorie-si-ceremonii-in-cimitirele-evreiesti-1922401825002021061420260872