Mortuz
Incorect Politic
Februarie 10, 2018
În timp ce Clujul țipă cel mai tare pentru imigranți, homosexuali și anti-creștinism, Timișoara suferă cel mai tare de pe urma acestora.
“În cursul anului 2017, polițiștii din cadrul Centrului Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Timișoara au gestionat procesarea a peste 3000 de cereri de azil! În acelaşi timp oamenii legii au reuşit să soluţioneze peste 1200 de cereri care sunt acum în etapă administrativă, iar în 76 de cazuri fiind acordată o formă de protecție din partea statului român.
Competența teritorială a centrului se întinde pe rază a șase județe, respectiv Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, Caraș-Severin și Mehedinți. Astfel, în perioada de referință au fost depuse 3164 de cereri de azil, în creștere față de anul trecut, că urmare a trecerilor frauduloase a frontierelor, cu preponderență în zona de vest a țării. Peste 1900 de persoane care au depus cereri de azil la C.R.P.C.S.A. Timișoara au fost transferate și cazate în celelalte centre din cadrul inspectoratului.”
„A fost asigurat accesul neîngrădit la procedura de azil și respectat principiul nereturnării, iar toate persoanele care au primit protecție internațională și solicitanții de azil au beneficiat de documente de identitate și, după caz, de documente de călătorie. Referitor la țara de origine, străinii care au solicitat acordarea unei forme de protecție din partea statului român, provin din state precum Siria, Irak, Pakistan și Afganistan”, spun reprezentanţii Centrului Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Timișoara.
Deci, în momentul de față cu cele 36 de tabere pentru refugiați impuse cu forța de guvern, vom avea neplăcerea să vedem Timișoara într-o junglă ca-n Calais.
Dragi români, vedeți ce face UE pentru noi? Vedeți cum ne calcă în picioare și cum ne vor șterși de pe hartă?
Mai vreți “o țară ca afară”? Pentru ei suntem doar o colonie americană menită să consume, să fie jefuită și să moară într-un război, poate cu rușii, care nu sunt cea mai mare problemă în momentul de față, ci globaliștii care împing agenda Europei Islamizate în totalitate.
Și cum stăm noi și vorbim non-stop pe facebook, țări precum Polonia luptă în continuare pentru a-și menține identitatea națională în fața sancțiunilor de la UE.
De aceea va sfătuiesc să urmăriți pagini anti-islame precum NU islamizării României (link), pentru a fi la curent cu ce fel de cazuri vor occidentalii să aducă la noi în țară.
Avem deja modelul Vlad Țepeș de urmat, trebuie doar să ajungă la urechile migranților și poate pleacă singuri de la noi, fără să fim nevoiți să-i dăm afară forțat. #etaramea
Eu zic sa actionam in mediul fizic,ca doar zicand basme si memand realitatea nu se schimba singura.Noi facem realitatea,o sa ajunga si Romania ca si marea Britanie ,urmari-ti pe Britain first ce periculosi sunt emigrantii.