Pentru Sfânta Cruce, Pentru Țară – DIN NOU LA CERNĂUŢI (2)

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Octombrie 1, 2024

Pentru Sfânta Cruce, Pentru Țară – DIN NOU LA CERNĂUŢI (2)

Pornesc pe drumul Domei tot uitându-mă la dreapta să văd drumul cu pricina. În fine am ajuns la drum şi la podeţ. Dar sunt multe casele de lângă drum de cealaltă parte de podeţ. Drumul nu duce nici într’o poartă, ci trece ca prostul pe lângă ele că să-mi încurce mie socotelile. Până la urmă, bat într’o poartă. Un câine răguşit se răsteşte furios la mine şi un glas de femeie somnoroasă se aude, din casa luminată puţin de razele lunei:

— Pe cine cauţi D-ta?
— Pe Vasile Nemţanu. Nu te supăra leliţă, că te-am sculat din somn şi spune-mi unde stă.
— Uite casa aia nouă cu etaj de colo; o vezi?
— O văd.
— Aia îi a lui Vasile Nemţanu.
— Mulţam frumos, leliţă; şi să mă ierţi că ţi-am stricat somnul.
— Da nu-i nici o pagubă. Dorm eu, că slavă Domnului, încă n’a trecut noaptea.
— Atunci noapte bună, leliţă.
— Noapte bună.

La badea Vasile nu se vede nici un pic de lumină. Nu se simte nici un fel de mişcare. Intru în curte şi bat la primul geam. Nimic. Mai bat odată. O lumină puternică, provenind de la o baterie îmi orbeşte ochii şi de după ea se aude vocea lui badea Vasile:

— Camarade Popinciuc, stai oleacă că îţi deschid imediat.

Uşa a sărit la o parte şi în ea apare, înalt ca bradul şi cu o cămaşe de noapte lungă şi albă ca ghiocul, badea Vasile.

— Bună seara, bade Vasile. Ai crezut că sunt hoţii?
— Bună, camarade Mardarie; da hai, intră. Cât despre hoţi, încă n’am auzit de nici unul care să bată la geam înainte sau după ce-a furat.
— Da, asta cam aşa e.
— Da ia spune, ce te poartă noaptea pe drumuri?
— Îl caut pe Niţucă. Am venit să-l iau cu mine că avem nevoie de el.
— Voi iar aveţi ceva în cap, şi tare mă tem că va trebui să merg din nou cu desagii plini la vreo închisoare, ca anul trecut.
— Cum o vrea Dumnezeu, bade Vasile, şi cum ne-o fi scris. Da pe Niţucă unde îl găsesc?
— Stai oleacă, bre, că nu arde. Hai să pregătim amândoi ceva de mâncare şi după aceea te duc la Niţucă.

Ne-am dus amândoi la bucătărie şi pe încetişorul, ca să nu trezim pe nevasta lui badea Vasile şi pe copii, am făcut foc, am pus de mămăligă, am spart vreo opt ouă pentru scrob, am scos nişte brânză de oi şi ne-am ospătat boiereşte; mai ales că eu nu mâncasem de vreo 24 de ore. Între timp am tot povestit de pe vremea când eram închişi şi badea Vasile venea cu desagii plini de plăcinte, de caş în două cu unt şi ne vizita. Tot timpul încearcă să afle de ce vreau eu să-l iau pe Niţucă cu mine şi ce avem de gând să facem, dar ori cât aş dori eu să-i satisfac curiozitatea, nu pot, că nici eu nu ştiu de ce trebuie să se prezinte Niţucă la Cernăuţi.

— Ce zici, să rămâi vreo câteva săptămâni aici la mine?
— Aş fi tare bucuros, dar nu merge. Mâine plec înapoi.
— Da ce arde?! Ori nu-ţi place aici?
— Nu arde şi de plăcut îmi place, dar trebuie să mă întorc, am de lucru.
— Ce lucru?
— Mă pregătesc de examene.
— De învăţat, poţi învăţa şi aici. Cred că mai bine ca la Cernăuţi. Aici ai mai multă linişte, aer curat şi, numai la doi paşi, în fundul grădinii, curge pârâul cu apă limpede ca lacrima, unde poţi face baie cât te trage inima.
— De ce mă chinui, bade Vasile? Nu de examene de astea este vorba. Pentru examenul la care mă refer eu n’am nevoie de linişte şi aer curat.
— Lasă că o să ai tu nevoie de amândouă după examen. Numai să vă ajute Dumnezeu să ieşiţi cu bine din el.
—Atunci vin aici pentru o lună întreagă şi ai să te rogi de mine să plec şi n’am să vreau. Numai de comedii o să mă ţin.
— Să dea Dumnezeu să vii, că atunci vine şi Niţucă. Şi acum, hai la el.

Badea Vasile a înşfăcat un felinar micuţ şi-a pus pălăria pe cap, un suman între umere şi am ieşit afară. Călăuzit de el, am trecut prin grădină direct la fereastră din spate a casei bătrâneşti şi l-am sculat pe Niţucă.

— Ce-i Mardarie?
— Îţi spun eu când intru în casă.
— Apoi eu vă las, zice badea Vasile, dar să vii cu Mardarie mâine la masă la mine. Şi s’a dus încetişor înapoi la casa lui.

Odată intrat în casă, i-am spus lui Niţucă pentru ce am venit, am stabilit planul de acţiune şi pe marginea patului, i-am mai tras un pui de somn. A doua zi Niţucă m’a dus la o casă din Câmpulung, m’a prezentat unui om foarte dârz, căruia i-am spus cele ordonate de către Bădiţa Grigoraş-Suceveanu. La amiază am luat masa la badea Vasile şi după aceea ne pregătim de plecare spre Cernăuţi. Niţucă apare din camera vecină cu două pistoale în mână.

— Mardarie, îmi zice, tu ai să iei pistoalele cu tine, că eu sunt prea cunoscut pe aici şi s’ar putea să mă perchiziţioneze. Nu mergem împreună. Tu pleci înainte şi eu vin pe urmă.
— Gara e păzită? întreb eu.
— Mi se pare că sunt vreo doi agenţi care se uită regulat la toată lumea.
— Şi dacă mă prind?
— Nu te laşi prins.
— Bine. Atunci le iau cu mine. Dacă văd că n’am încotro, trag în ei şi fug la munte, căci pădurea e doar la câţiva paşi de la gară. Dacă se întâmplă aşa ceva, să nu pleci. Mâine ne întâlnim pe Rarău, la Pietrele Doamnei, ca să aranjăm cum voi fi aprovizionat cu arme, muniţii şi mâncare.
—Bine, bine. Să sperăm că nu se întâmplă nimic.

Mi-am luat rămas bun de la toţi şi, cu câte un pistol în fiecare buzunar, cu mâna pe cocoaşe gata pentru ori ce, am plecat spre gară. Aici un agent, se vede cât de colo meseria lui, îmi tot dă târcoale. Vedeam cu groază clipa când va încerca să mă perchiziţioneze, şi mă tot uitam pe unde ar trebui să o şterg spre munte. Spre norocul meu tocmai atunci intră în gară un fost coleg din clasa patra a liceului, acum şef de Post. M’a recunoscut şi e foarte bucuros de întâlnire. Eu, mai puţin. Agentul văzând prietenia mea cu jandarmul, m’a lăsat în pace. Aşa am scăpat cu bine din Câmpulung. La Cernăuţi a luat pistoalele Niţucă şi s’a dus la Căminul Studenţesc Xenopol, iar eu la Dacia.

Noi Bucovinenii n’am uitat niciodată că, pe deasupra atâtor alte lucruri suntem fraţi de sânge şi de-o mamă şi că trebuie să ne ajutăm unii pe alţii. Fie că unul e liberal, altul ţărănist ori gardist, nu se trece peste o anumită limită. De aceea, ordinele guvernului nu sunt aşa de aspru executate şi deci, supărările sunt mai mici. Când se dădea ordin de a face percheziţie la cei presupuşi că deţin material de propagandă de la Garda de Fier, numai ce auzeai pe stradă: mâine seară percheziţie generală; şi când venea percheziţia, bine înţeles că nu găsea nimic. Cei ce erau urmăriţi erau anunţaţi ca să se bage la adăpost. Aşa fusesem anunţat şi eu că aveau de gând să mă bage în lagăr. Pentru a nu mi se da de urmă, dormeam la Otto Renowicz, la Caliceanca.

Într’o Duminecă după masă, cu soare mult şi cer albastru, mă duceam spre Caliceanca, dar parcă mă ţinea cineva de picioare şi îmi tot zicea: ,,nu te du că te prind”. Ajunsesem la vreo 200 de metri de casa lui Otto şi, fără nici un gând precis, fără să-mi explic de ce, m’am întors şi am plecat la Dacia. Noaptea m’am culcat pe masă, am pus albumul de fotografii şi ceva ziare subt cap şi m’am învelit cu faţa de masă care, fiind de lână, ţinea bine căldură. A doua zi, când am ieşit în Piaţa Unirii, m’am întâlnit cu Tusiu (Otto). El, cum mă vede, se repede spre mine şi îmi scutură mâna foarte bucuros.

— Credeam că n’am să te văd aşa de repede.
— De ce?
— Credeam că te-au arestat. Azi noapte a fost poliţia la noi şi te-a căutat. Erau mulţi. Înconjuraseră toată casa.
— Aţi spus că am dormit la voi?
— Nici nu ne-am gândit. Am spus că ai fost de câteva ori în vizită.
— Acum văd de ce ieri nu mă trăgea inima să viu la voi. Am fost până la vreo două sute de metri de casă şi m’am întors. De acum nu mai pot veni ca să nu intraţi în bucluc. În orice caz, te rog să treci pe aici regulat. Dacă două zile la rând nu mă vezi, să ştii că m’au prins.
— Da tu unde dormi acum?
— Sus la Dacia. Acolo nici nu le trăsneşte prin cap că ar putea dormi cineva pentru că nu-i nici pat şi nici aşternut.
— Şi tu pe ce dormi?
— Pe masă şi mă învelesc cu faţa de pe ea.
— Vrei să-ţi aduc o pătură?
— Vezi-ţi de treabă. Unde o s’o ţin ziua?!
— Atunci o să-ţi aduc mâine un pulover.
— Un pulover poţi să aduci. Şi acum hai noroc, că mai am ceva de lucru. Sărutări de mâini mamei, tantei Ştefi şi Martei.

*

Fragmente din Pentru Sfânta Cruce, Pentru Țară (vol.I)de Mardarie Popinciuc