Home / Educativ / Pactul lui Faust cu diavolul

Pactul lui Faust cu diavolul

H.P.
Incorect Politic
Mai 29, 2021

Via HoratiuMP:

Inteligența este un instrument, un bisturiu care este folosit pentru a înțelege realul și pentru a se adapta la această realitate pe omul vrând nevrând o suportă. Încă cred că dincolo de toate prostiile care ne atrag atenția și ne pervertesc, există un singur lucru important și anume, acceptarea lumii în care trăim, lucru pe care Nietzsche l-a exprimat într-un fel în celebra sa formulă Amour Fati. Iar pentru a accepta această lume și a o mai și iubi pe deasupra, nu avem de ales, trebuie să o înțelegem. La această înțelegere își propune să contribuie acest modest blog. Pentru că nu putem vorbi de Sens înainte de a înțelege bine importanța înțelegerii.

Societatea în care trăim face totul pentru a uita această lume în complexitatea și diversitatea ei, pentru a uita natura, pentru a nega ceea ce suntem, pentru a distruge realizările civilizaționale, pentru a distruge gândirea simbolică care este reflexul realului și naturalului. Pentru că de vreo sută de ani încoace, de la Freud începând, societățile noastre sunt hotărâte să deconstruiască. Nebunia deconstrucției care a început cu filozofia și apoi cu psihanaliza, cheltuie o energie uriașă și sinucigașă. Această energie finită, care este prețul vieții, valoarea și demnitatea sa.

Dacă vă gândiți bine la asta, trăim din minciuni teribile, din distrageri și sustrageri teribile. De fapt, trăim o non-viață, o negație a vieții noastre. De când cu Hollywood -ul, din actori ai propriei vieți, am devenit spectatori ai unor vieți imaginare a altora. Cum să mai explic această nebunie a virtualului, a transgresiunii, a acestui gust pentru narațiunile idioate, pentru reality showuri, online, și acum școala la distanță prin zoom ? Adesea le pun pe toate astea într-o comparație sumbră, viața modernă și post-modernă este pentru viața reală ceea ce este masturbarea pentru iubirea reală. A face dragoste înseamnă a întâlni o persoană; a te masturba înseamnă a întâlni doar o fantezie. Pervertirea, narcisismul devine norma. Împărțirea muncii, alunecarea în abstractizare, scufundarea în lumea semnelor, exploatarea care ne face mai străini de noi înșine, toate acestea ne fac să pierdem contactul cu lumea și să ne scufundăm în nevroză. Un fel de second life, o viață de împrumut, second hand, mai bine zis.

În toată nebunia asta, de fapt nu ne adaptăm, ne dez-adaptăm. Omul este o intersecție, el este atât o ființă a naturii, cât și o ființă de cultură, trup și suflet, animal și simbol. Suntem „simbol” prin psihicul nostru, dar legat de un „corp”. Modernitatea vrea să separe însă cele două părți, vrea să autonomizeze semnele, să le lase să se combine după ilogica sau nebunia lor. Acesta este Pactul Faustian.

Modernitatea distruge ancorele, reperele reale și definește umbrele drept corpuri. Nu doar piața de valori este bullish și levitează, totul a devenit bullar, deconectat și plutește după capricii, moduri, nebunii. Valorile utile dispar, ascunse, anulate de valorile de piață și valorile dorinței. Totul este fetiș frivol și neesențial. Trăim în Mehistofelic. Există nevroze individuale și nevroze sociale, acestea sunt cele pe care le locuim fără știrea noastră. Nevrozele sociale sunt la fel de inconștiente ca și nevrozele personale. Chiar și sociologii noștri învățați sunt, în majoritatea cazurilor, cufundați în această nevroză, sunt simptome ale acesteia. Oamenii de știință sunt, de asemenea captivi într-un borcan, ca muștele. Trăim într-un imaginar din ce în ce mai deconectat de lumea reală; suntem nebuni într-un azil de alienați mintali și cei care ne conduc azilul sunt chiar mai nebuni decât noi pentru că alegem pe cei mai debili dintre noi.

Dintre perverșii narcisici alegem sociopații. Societatea se dezadaptează de la viață, modelele noastre sunt anti-modele! Suburbiile sunt viitorul, la fel ca și devianțele sexuale. Societatea își pierde chiar și capacitatea de a se reproduce, de a se proteja, de a supraviețui. Inteligența noastră s-a ramificat, dar a luat-o pe o ramură greșită, cea care recompensează viciul și descurajează virtutea. În loc să ne ghideze, inteligența noastră ne pierde. Am ajuns să credem că migranții din Africa ne vor salva ! Ar putea însemna revenirea la testul realității ?!? Posibil !? Cine poate ști …

Tradarea occidentului - Jacques Ellul

http://www.sens.ro/site/carte/32

4 comments

  1. Axis Of Evil Documentary Of Zionists, Israel, United States, Canada, Britain … – YouTube

    https://www.youtube.com/watch?v=VGyAEFW4NxY

  2. Un articol ….. EX-CE-LENT!
    Si cutremurator de adevarat… nu doar “ne” dezintegram ci sub-traim negand sinuciderea lenta la care consimtim prin fuga de raspundere, prin lene, prin negarea realitatii obiective… prin ascultare anti-Crestina.

    “Nebunia deconstrucției care a început cu filozofia …”

    Deconstructie:
    – concept introdus de filozoful JIDAN Jacques Derrida, care suține că” observarea unui fragment oarecare dintr-un context este lipsită de sens”. …
    Zice (in wiki engleza)… ca nu poti discerne intre esenta si aparenta, … ca “adevarul” si “justitia” sint concepte “instabile”, imposibil de determinat…
    In romaneste ne doare-n spate sa “contribuim” cu lamurirea si informarea…. dam detalii despre orice bazaconie dar depre gandire sanatoasa nu e cazul sa se implice “contributorii” din Romania.
    Sa nu-i deranjam pe jidani.

    Ca sa stie crestinul ca Adevarul e ceva relativ, nu e absolut – cum stir/stia el ca Hristos a fost viu, a inviat din morti si S-a inatatat la ceruri…
    Nu, sprijinul si nadejdea noastra in Hristos nu sint semnificative – sint imposibil de determinat, fiindca asa postuleaza jidanu’!

    In engleza wiki:… legatura dintre text si semnificatie, …

  3. Ernest.Everhard

    Pactul faustian inseamna un singur lucru: omul, din dorinta prometeica de a deveni asemeni lui Dumnezeu, isi vinde sufletul Demonului. Ce este pacatul de moarte daca nu dorinta creturii de a se pune in locul Creatorului?
    Numai un imbecil ateu, patrus de “lumina” lojilor, putea sa il “mantuiasca” pe Faust. La noi, Nae Ionescu si Noica au tratat problema pe larg.
    In privinta deconstructiei lumii, aceasta nu a inceput cu Freud. Primul pas au fost ereziile, apoi schismele in sanul Bisericii lui Hristos. Momentul “oficial” este 1717, cand paganismul a iesit la lumina si si-a luat numele de scena – Francmasoneria.
    Asadar, Revolutia Franceza, revolutiile din sec. al XIX-lea, Blavatski, Freud, Jung, Steiner, Guenon, Wirth, Pike si puii lor, nazismul, comunismul, razboaiele si totalitarismele sec. al. XX-lea, depravarea si imbecilizarea sociala actuala nu sunt altceva decat episoade ale unui razboi de veacuri prin care masoneria incearca sa impuna lumii crestine viziunea sa gnostic-pagana de sorginte evreiasca. Restul sunt povesti.
    Iar balivernele insirate de cei mentionati mai sus nu au nimic de-a face cu filosofia antica, apropiata de religie nu de elucubratiile “moderne”. Filosofiei lui Platon, de exemplu, si crestinismul ii este dator intr-o buna masura.
    La sfarsit, cred ca putem intelege cine este Faust-ul modern, “egregor” cum ii place sa se numeasca, personaj colectiv care uita mereu ca pacatul de moarte este fara de iertare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *