Incorect Politic O Publicație Dizidentă
Incorect Politic
Noiembrie 5, 2019
Preluat de pe Justițiarul:
Vă spuneam ieri despre o țara care se numește România. Da, e țara în care m-am născut, am visat, trăiesc și mă bucur zilnic de orice îmi oferă. Sunt ciudat, nu?! Pentru că nu-mi doresc o țara ca afară. Spre deosebire de unii care s-au plimbat doar pe Netflix, eu am avut ocazia să trăiesc în „țările alea civilizate”. E relativ totul.
Am ajuns la cuțit din cauza unei infecții la ochi. Cum-necum am ajuns la spitalul X, să-i zicem și după ceva vreme la cameră de gardă, m-a operat un medic… Y. Nu de asta vreau să vorbesc însă.
Stând la cameră de gardă am ascultat oamenii… fiecare cu propria suferintă. Amărâți, triști, unii suferind mai rău ca mine, dar deși suferind au avut puterea să lase o mamă cu copilul înaintea lor pentru că „…e copil și să aibă o șansa”. Un bătrân cu o bătrână la telefon: „Da’ te aștept că nu plec fără tine. Nici acum și nici când o fi, dincolo… cum să nu te aștept. ”
Vine salvarea, pleacă… agitație. Îmi vine rândul. Trec peste amabilitățile neașteptate, recunosc, direct la profesionalismul medicilor. În același timp cu mine rezolvau și alte cazuri, reușind cumva să se înțeleagă între ei într-un amestec de termeni medicali și oameni suferinzi.
Operația, 30 min, trece repede, timp în care medicul, pas cu pas, îmi povestea ce face, să nu mă sperii, cu un calm și o umanitate pe care am avut ocazia să o reconfirm mai târziu.
Cât timp eram sub supraveghere cu ochii închiși, pansamente etc ascultăm atent conversațiile din cameră de gardă. Mulți bătrâni. Se plângeau, povesteau… și cu un calm și o răbdare rar întâlnită medicii răspundeau și rezolvau caz după caz.
O doamnă cu un glaucom avansat se plângea de operația suferită, dureri, tensiune etc… a stat ceva. La sfârșit medicii au întrebat: „Cum va duceți acasă?!” „N-am cu ce. O iau pe jos sau chem o salvare. Se poate?” Medicii i-au explicat că nu… „Unde stați doamnă?” „Brâncoveanu.” Deschid ochiul sănătos cu gândul să o ducem noi acasă, dacă nu pleacă până ies eu.
„Bine doamnă, hai să terminăm cu tratamentul.”, și-i explică medicul ce și cum. „Nu găsesc picăturile alea în farmacii… îmi făceau bine.”, zice doamnă. „Altele nu mă ajută. Am dureri mari…” și plângea.
Medicul iese din cameră și vorbește cu asistentă. „Du-te caută în cabinet că mai am un flacon, i-l dau doamnei să o ajutăm.” „Bine dl. Doctor. Dar cum facem sa ajunga acasă?!” „Nu-i problemă. Chem un uber și-l plătesc eu, dar nu-i zice că plătesc eu, să nu se simtă prost. O conduci la mașină și-i zici că e un amic al tău care mai face taxi și nu tre’ să plătească.”
Vorbește cu șoferul să o urce sus, pe speaker. Șoferul a înțeles și a promis că o duce, atenție, mulțumindu-i medicului că face acest gest. „Ne dați speranța domnule doctor…” și închide.
Am închis și eu ochiul ăla sănătos pentru că fără să vreau mi-a scăpat o lacrimă. „Vrem o țara că afară!”… nu, eu nu vreau. E bună asta. Și are oameni. Valoroși.
Dumnezeu să va răsplătească, oameni!
Aureliu Surulescu, 19 septembrie 2019
*
Alt exemplu de omenie, petrecut în timpul unei manifestații publice pentru familie.
În timp ce organizatorii își rosteau discursurile, câțiva dintre noi țineam steagul sus. În acest timp, vremea s-a năpustit asupra noastră cu grindină, ploaie și vânt rece. Noi eram în tricou și pantaloni scurți. Lângă mine se află un tânăr care nu avea mai mult de 17 ani. Acesta continua să țină steagul sus în ciuda faptului că tremura de frig. Din rândul spectatorilor, o doamnă mai în vârstă s-a apropiat de el și și-a ținut umbrela deasupra lui până când ploaia a încetat. Câtă căldură sufletească în acest gest simplu și inimos…
Un cititor fidel, noiembrie 4 2019
In contextul articolului emotionant, chiar daca din alt punct de vedere, o sa fac o declaratie, legata de profesia mea: Cei mai buni constructori (care fac lucrari la noi in tara) sunt românii. Si vorbesc de un domeniu larg, acoperit in cei 25 de ani de cariera de inginer constructor proiectant, de la baraje, foraje de injectie in roca, constructii portuare, dar si civile si industriale. Consultantul austriac de la Siemens, imi spunea undeva in 2010, dupa o vizita la “Statia de Tratare Levigat” din zona danei 49, portul Constanta, referindu-se la niste bazine din beton armat, ca “n-a vazut betoane turnate mai bine ca aici in toata Europa”. Constructorul fusese firma Proconex din Cernavoda, cu capital 100% românesc. Cine e din Constanta, poate a vazut in zona pietei Badea Cartan, complexul de blocuri cu parcaj pe 2 nivele “Metropolitan Towers”. Am fost sef de proiect structura. De la niveul solului la nivelul terasei (e vorba de subsol+parter+11 etaje), abaterea fata de verticala a fost sub 5cm (masurata prin instrumentatie adecvata), in jur de 1 la mie. Nodul hidrotehnic de la Burdusani (2013-2014), din Balta Ialomitei, pentru irigatii (beneficiar era Intercereal S.A, intre timp Interagro a disparut…cel putin asa stiu eu), constructor firma APASCO Maneciu S.A, româneasca,…intre timp ajunsa in faliment. In România inca mai exista oameni dedicati profesiei lor, medici, cum e in cazul articolului, dar si muncitori, ingineri, etc. Referitor la Constructori, pentru mine explicatia e simpla: muncitorul si inginerul român isi mai fac o cruce si se mai roaga cand incep/executa o lucrare, pun si suflet. In schimb (prea) adesea, Antreprenorul strain arata ca nu-l intereseaza decat banii si eventual sa isi treaca in CV o lucrare importanta. Fie ca-i vorba de executie, proiectare sau consultanta. Niste proiectanti/consultanti spanioli angajati de Gamessa (turbine eoliene), avansasera catre subsidiara din România o solutie de fundatie a turbinei cu piloti forati…de 80m lungime (!). Echipa română, din care am facut si eu parte, avand si geologi priceputi i-a facut praf, in toata zona (Dobrogea), la zecile de fundatii de turbine pilotii nu depaseau 22-25m, “specialistii” spanioli inmultisera pur si simplu cu 3 rezultatele, ca asa scria la ei in normativ (!) ca in bancurile cu Bula. NU “vrem o tara ca afara”. Vrem o tara asa cum si-o dorea Capitanul. Sa rezistam tavalugului neo-marxist, sa pastram ce-avem (Credinta, omenia, empatia si altruismul), sa luptam (inclusiv cu noi insine pentru a deveni mai buni) si sa nu ne pierdem speranta. Si sa cladim. Fundatia e inca rezistenta, avem pe ce cladi.