Niște Nebuni (V) – Guvernarea Legionară și “Rebeliunea”

Dan Cristian Ionescu
Incorect Politic
Octombrie 12, 2020

“NIȘTE NEBUNI” (V)

Ajunși la guvernare, în paralel cu administrarea treburilor țării, legionarii au înființat poliția legionară (în poliția regală, care îi ucisese pe întregul teritoriu al României, nu puteau avea încredere) și a început arestarea criminalilor, cei mai mulți fiind depuși la penitenciarul Jilava.

“Prin Decretul-lege nr. 3321 bis din 23 septembrie 1940, completat prin Decretul 3321 bis din 3 octombrie 1940, a fost înființată Comisia specială de anchetă criminală, cu sarcina de a ancheta și instrumenta toate crimele comise contra legionarilor în perioada regimului de dictatură regală (24 februarie 1938 – 6 septembrie 1940).”

La Jilava au ajuns gen. Gheorghe Argeșeanu, numit prim-ministru după pedepsirea lui Armand Călinescu și care a continuat prigoana antilegionară, gen. Ioan Bengliu, șeful jandarmeriei, implicat în toate crimele săvîrșite de jandarmi asupra legionarilor, gen. Gabriel Marinescu, prefectul poliției capitalei și apoi ministru de interne, care a organizat și supravegheat uciderea legionarilor în prefectură, Victor Iamandi, subsecretar de stat la interne la sfîrșitul anului 1933 (sub el, au fost uciși 16 legionari, 300 au ajuns în spital în urma schingiuirilor, 18.000 au fost arestați) iar apoi ministru de justiție.

A fost arestat Mihail Moruzov, directorul SSI, sluga credincioasă a regelui, dușman neîmpăcat al legionarilor și adjunctul său, Niki Ștefănescu, cel care se ocupa de torturarea și uciderea legionarilor nevinovați, arestați de siguranță.

Au ajuns tot aici și cei implicați în masacrul de la Tîncăbești: maiorii de jandarmi Aristide Macoveanu, Iosif Dinulescu (însoțitorii celor două dube în care au fost urcați legionarii) și Scarlat Rioșianu (șeful jandarmeriei din Rîmnicul Sărat) precum și col. Ștefan Gherovici, șef de serviciu la jandarmerie (undeva se menționează că toți aceștia ar fi fost evrei, în ce îl privește pe Rioșianu, informația apare în mai multe părți). Au fost arestați cei 14 plutonieri de jandarmi care au strangulat căpeteniile legionare (printre care Constantin Sîrbu, care l-a strangulat pe căpitan). Tot legat de acest masacru, au mai fost arestat col. V. Zeciu, prim-procuror militar, participant la organizarea și disimularea masacrului (împușcarea cadavrelor în spate, pentru a se pretinde că au încercat să evadeze),

Au fost arestați 13 agenți ai prefecturii poliției capitalei din „brigada mobilă”, care se ocupau cu lichidarea legionarilor (de regulă, sugrumați și apoi arși la crematoriu). Dintre aceștia îi menționez pe comisarii Ion Panova (unul din ucigașii lui Sterie Ciumetti), Pavel Patriciu (ucigașul Nicoletei Nicolescu), Otto Reiner (evreu, care o tortureză și ucide pe Lucia Grecu), Constantin Bouleț (ucigașul profesorului universitar Vasile Cristescu, împușcat în cap – aici există o contradicție: Aristide Lefa îl prezintă ca ucigaș pe Bouleț în timp ce Nicolae Roșca îl prezintă tot pe Otto Rainer – poate că au fost împreună).

A fost arestat și legionarul Mihail Vîrtureanu, ajuns șeful studențimii legionare din București – s-a aflat, prea tîrziu, că fusese racolat de poliție (o altă uscătură).  Din cauza lui, a căzut și a fost ucisă Nicoleta Nicolescu.

http://www.miscarea-legionara.net/cd_garda_de_fier/04%20Locuri_Fapte/As_Jil.html

La data de 25 nov. 1940 începe deshumarea osemintelor Căpitanului și celorlalți 13 martiri.

Vederea acestora, provoacă o vie emoție legionarilor. Faptul că justiția (aceeași justiție carlistă care îi condamna imediat și pe capete pe legionari chiar nevinovați fiind) tergiversa cercetarea oficială a criminalilor cît și vestea că poliția legionară, care avea atribuții legate de paza acestora, va fi retrasă, îi determină, pentru a fi siguri că vinovații vor fi pedepsiți, să aplice chiar ei pedeapsa.

În noaptea de 26/27 nov. legionarii împușcă la Jilava 64 de arestați, printre care toți cei de mai sus. Alți arestați din același motiv, care nu ajunseseră încă la Jilava, au fost împușcați în arestul prefecturii poliției (nu știu cîți și nici cine). Comisarul Aurelian Negrescu, cel care împreună cu Ion Panova îl ucisese pe Sterie Ciumetti, este împușcat de legionari în fața casei sale.

Desigur, din punct de vedere juridic, aceasta a fost o crimă – dar au fost omorîți niște ucigași cu sînge rece.

În ziua următoare sunt uciși Nicolae Iorga și Virgil Madgearu, mari personalități la nivel nu național ci mondial. Două crime absurde, stupide, inutile. Au fost uciși de legionari, este adevărat, dar nu este suficient să ne rezumăm la această constatare.

Legionarii nu aveau nici un motiv să îi ucidă. Iorga era, ca și ei, un naționalist. S-a susținut ca l-au ucis pe Iorga răzbunîndu-se pe faptul că în urma plîngerii acestuia pentru calomnie, Corneliu Zelea Codreanu a ajuns în închisoare și a putut astfel să fie ucis. Greșit! La data de 17 aprilie 1938 Căpitanul este arestat iar la 19 aprilie este condamnat la 6 luni închisoare (aici, wikipedia minte de stinge: „Condamnat la șase luni de detenție, în luna mai 1938 este rejudecat și condamnat la zece ani de muncă forțată „) – el ar fi trebuit eliberat pe 16 oct. 1938, cînd Carol al II-lea nici nu se gîndea încă să ordone uciderea lui. Căpitanul a fost ucis fiind în executarea unei alte pedepse, ulterioare, de 10 ani (pentru trădare!?).

Iorga și Madgearu au fost uciși de două comandouri legionare coordonate de Traian Boeru, fără aprobarea conducerii legionare. Aflînd de această inițitivă, liderii legionari au sunat la Sinaia, unde se afla savantul – dar soția lui a crezut că este o încercare de a-i scoate din casă pentru a-i ucide astfel că nu au dat curs sfatului de a părăsi vila. Mașina cu legionari care s-a repezit la Sinaia pentru a-l apăra a ajuns prea tîrziu.

Legionarii aveau obiceiul ca după fiecare crimă să se predea autorităților (vezi Nicadorii, Decemvirii, Răzbunătorii). Boeru (care nu era „septembrist”, deci o uscătură mai veche infiltrată în Mișcare) a preferat să fugă din țară (în Germania).

Teoriile naționaliste ale lui Iorga și Madgearu, din cite am citit, nu erau nici pe placul naziștilor și nici al bolșevicilor. Acesta este motivul pentru care au fost uciși. Despre faptul că Boeru era un agent infiltrat în Mișcare, puteți gasi mai multe dînd căutare pe site-ul ioncoja.ro.

La 1 dec. 1940 poliția legionară este desființată.

După rebeliunea legionară, cei vinovați de cele întîmplate la Jilava, au fost trimiși în judecată. Daca este sa dăm crezare wikipediei (fiindcă alte date nu am găsit) “Prin Ordinul de urmărire nr. 19 860 din 26 martie 1941, comandantul militar al Capitalei a ordonat punerea sub urmărire penală a 16 persoane, legionari, suspectați de implicare în asasinatele din noaptea de 26/27 noiembrie 1940, de la Jilava…În urma anchetei, încă alte 22 de persoane au fost inculpate în asasinatele de la Jilava, în alte asasinate petrecute în arestul Prefecturii de Poliție, și în asasinarea profesorilor Nicolae Iorga și Virgil Madgearu. Procesul a început în data de 9 iulie 1941 la Curtea Marțială C.M.C. din București. Au compărut în fața curții 17 acuzați, toți în stare de arest. Au fost lipsă 21 de acuzați, din care 20 dispăruți, unul fiind mobilizat. Sentința a fost pronunțată în 22 iulie 1941. 20 de acuzați, printre care Ștefan Zăvoianu, Gheorghe Crețu, Dumitru Groza, etc…, au fost condamnați la moarte. 5 acuzați au fost condamnați la muncă silnică, 6 acuzați au fost condamnați la câte 10 ani închisoare, iar 5 acuzați au fost achitați.”

X

Între 21-23 ian. 1941 a avut loc așa numita “rebeliune legionară”.

Eu am foarte multe nedumeriri legate atît de istoria României cît și de istoria universală. Două dintre ele sînt autohtone, ambele legate de perioada  imediat anterioară începerii ultimului război mondial.

Prima mea nelămurire este de ce regele Carol al II-lea a ordonat în nov. 1938 uciderea Căpitanului. Legionarii erau loiali regelui, iar faptul că C. Z. Codreanu a refuzat dorința regelui de a-i ceda conducerea Mișcării Legionare nu îmi pare un motiv acceptabil, nici verosimil. Eu leg acest ordin de vizita făcută de Carol în nov. 1938 la Londra, Paris și Berlin. Asta îmi aduce aminte de vizita lui I. G. Duca la Paris în vara lui 1933 cînd bancherii evreii francezi i-au cerut să termine cu Mișcarea Legionară (în primul rînd evreul Horace Finaly de la PARISBAS, unde solicitase un împrumut), ceea ce Duca s-a angajat să facă dacă va ajunge prim-ministru (și a ajuns, după jumătate de an).

Dar legionarii erau dușmăniți și în țară, de camarila regală. Aceștia erau formați din două grupuri: pe de-o parte apropiații lui Carol în frunte cu Ernest Urdăreanu, iar pe de-altă parte partenerii de poker ai lui Carol (cel mai trădător, corupt și criminal rege al României) care pierdeau la joc poturi enorme primind în schimb contracte de stat sau alte avantaje (mita regală). Această a doua parte a camarilei o adusese pe lîngă rege amanta lui, evreica Elena Lupescu (născută Grunberg, devenită apoi Wolf – rămășițele ei sunt depuse în necropola domnească de la Curtea de Argeș!) și avea o preponderență evreiască (bancheri, în frunte cu Aristide Blank și industriași, în frunte cu Max Auschnit). Acum, din obiectivitate, trebuie să precizez că dintre cei care îl șpăguiau la poker pe rege, era și industriașul aromân Nicolae Malaxa, dar eu spun că acesta în mod sigur nu era împotriva legionarilor.

Bogătașii evrei îi dușmăneau pe legionari nu pentru că ar fi fost antisemiți, ci pentru faptul că inițiativele lor (manufactura legionară, comerțul legionar, cantinele legionare, toate interzise în timpul prigoanei maxime, în anul 1938) le diminuau cu mult cîștigurile – nu mai puteau jefui așa cum făceau pînă atunci.

Cred că vizita și întîlnirile lui la Paris și dorințele camarilei lui au condus la uciderea Căpitanului. Nu am întîlnit la nimeni această teză, dar nu mă mir.

Am citit însă în schimb o imbecilitate halucinantă în historice.ro: în urma discuțiilor de la Berlin cu Hitler și Goring, Carol a înțeles că România va cădea sub influiența Germaniei, că aceasta îl va promova pe Codreanu pe prim plan iar el, regele, va cădea pe planul secund!

Nemernicii ăștia sunt neobosiți în munca lor de a-i imbeciliza pe cei care nu citesc. La acel moment, Mișcarea nu avea nici o legătură cu Hitler.

A doua mea mare mirare este rebeliunea legionară din 21-23 ian. 1941. De ce s-a petrecut? Atît Mareșalul cît și legionarii erau de un patriotism desăvîrșit, legăturile între ei datau cu mult înainte de 6 sept. 1940, se admirau reciproc – Mareșalul fusese trimis cu domiciliu forțat la mănăstirea vîlceană Bistrița întrucît le-a luat apărarea. Refuz să mă încred în explicațiile oficiale, întrucît nu am strop de încredere în “adevărurile oficiale”.

Este ceva ce mă face să cred că un amestec (important) l-a avut Eugen Cristescu, numit în fruntea serviciului de informații în locul lui Mihail Moruzov – ca și predecesorul său, și Cristescu era dușman al legionarilor și tributar fostei camarile regale. Dacă cineva crede că adevărul poate fi găsit în arhivele SSI, se înșeală – ordinele de a se comite crime nu se dădeau în scris, după cum nici raportarea îndeplinirii nu se făcea în scris.

A fost un nefericit război fratricid între armată și legionari, cu efecte nefaste pentru viitorul țării. Nu vom afla niciodată adevărul. Eu nu știu din partea cui au pornit violențele.

În ce privește numărul morților, există, în raport de sursă, unele diferențe, dar  minore. În general este estimat la 374 de morți la nivelul țării, dintre care 257 în București (21 militari, 118 legionari și alți civili români, 118 evrei) iar 117 în provincie.

Evreii ar fi fost uciși în Cartierul evreiesc, în pădurea Jilava și la abator.

Acuzația este extrem de gravă, iar în contextul afirmației lui Petre Țuțea (“legionarii nu au ucis nici un evreu”) merită examinată cu toată atenția, într-un capitol următor.

Astăzi voi încheia cu ceea ce am putut constata personal din singurul dosar al unui membru al Frățiilor de Cruce, condamnat pentru rebeliune, pe care l-am studiat. Citez dintr-un articol postat acum cîțiva ani:

„Cu peste 30 de ani în urmă, vine la mine un client. Un domn foarte onorabil, cu o poziție socială și profesională impecabile. Îmi spune că în 1941 a fost condamnat pentru participare la rebeliunea legionară, că în prezent pentru el aceasta nu este nici o problemă, dar nu vrea ca în viitor să fie o piatră de moară la dosarul de cadre al fiului său. Mi-a solicitat să-i redactez un memoriu de recurs extraordinar. Am fost de acord și, în ziua în care m-a anunțat, m-am dus la Tribunalul Militar, unde Securitatea îi trimisese dosarul. Am citit dosarul, și am plecat oarecum năuc. Oare în România nu a existat niciodată justiție în afara intereselor politice?

Acest om, membru în Frățiile de Cruce, elev la Tîrgoviște, fusese condamnat pentru participare la rebeliunea legionară, dar în Tîrgoviște nu existase rebeliune legionară! În timpul rebeliunii, membrii Frățiilor de Cruce din Tîrgoviște, făcuseră un marș de la cămin și pînă în centru, după care s-au întors în cămin. Asta a fost tot! Și pentru asta, nenumărați tineri legionari au ajuns în închisoare! Poate pentru asta Constantin Oprișan și Valeriu Gafencu au murit în temniță, poate pentru asta Ioan Ianolide a petrecut 23 de ani în lagăre!”

Dan Cristian IONESCU