Nicolae C Paulescu – Lucruri mai puțin știute

Vlad Voicu
Incorect Politic
August 11, 2021

 

Nicolae C Paulescu – Lucruri mai puțin știute

Autor:Cătălin Pena

 

În 1922, a înființat, împreună cu Alexandru C. Cuza, Uniunea Națională Creștină, primul partid din Europa care a adoptat zvastica drept simbolul său oficial. Mai târziu, cei doi au pus bazele Ligii Apărării Naționale Creștine și au păstrat zvastica neagră în mijlocul tricolorului românesc ca însemn al noului partid.

Steagul Ligii Apărării Naționale Creștine

Paulescu a fost vicepreședintele Ligii și șeful filialei Ilfov, la a cărei inaugurare declara:

„România Mare e ca un fruct splendid de o frumusețe uimitoare. Dar ea poartă în sânul ei un parazit de curând pripășit care-i suge toată vlaga.

Acest vierme neadormit e Jidanul, care îi otrăvește fiii în cârciumi nenumărate, care îi răpește fecioarele și le face să devină sterpe, care prin tot felul de speculații fură pâinea de la gura bieților Români și care, în sfârșit, prin Francmasonerie, prin Socialism, prin Bolșevism, încearcă să aducă pe acești jefuiți în starea urgisită de robi ai lui Iuda”— N.C. Paulescu, Apărarea Națională, 22 noiembrie 1925

Influența lui Paulescu asupra lui Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul Legiunii Arhanghelul Mihail, a fost asumată deschis de acesta din urmă:

„Articolele profesorilor Cuza și Paulescu erau citite cu religiozitate de tot tineretul… erau adevărate transporturi de muniții prin care noi învingeam argumentările presei jidănești”. — Corneliu Zelea Codreanu, Pentru Legionari, 1936 .

Ca mentor al lui Zelea Codreanu, Paulescu a fost martorul principal al apărării în procesul acestuia din 23 martie 1924.

CU ACEASTĂ OCAZIE DECLARA:

Cauza ajunsă înaintea domniilor-voastre este conspirația Forțelor Oculte mondiale de a ni se lua dreptul la suveranitate și de a fonda aici în spatiul carpato-ponto-dunărean Israelul european.

Israelul european: stat bi-național cu evreii clasa conducatoare și exploatatoare în calitate de națiune învingătoare și cu noi, românii, clasa subordonată și exploatată în calitate de națiune învinsă” — citat de Șerban Milcoveanu în „Pentru ce a fost asasinat Corneliu Zelea Codreanu”, 2007

FIUL NEGUSTORULUI DIN MAHALAUA RĂZVAN

Medicul Nicolae C. Paulescu s-a născut la 8 noiembrie 1869, la Bucureşti, în mahalaua Răzvan pe Calea Moșilor nr. 69, părinții fiind Costache Paulescu, de profesie negustor și Maria Paulescu, născută Dancovici.

A făcut studiile liceale la Bucureşti şi medicale (1888-1897), de chimie biologică (1897) şi de fiziologie generală (1898) la Facultatea de Ştiinţe din Paris, unde a obţinut trei doctorate: în medicină, cu teza Recherches sur la structure de la rate (1897), în ştiinţe, cu teza „Cercetări experimentale asupra modificărilor ritmului mişcărilor respiratorii şi cardiace sub influenţa diverselor atitudini ale corpului; Cauzele determinante şi mecanismul morţii rapide consecutivă trecerii de la poziţia orizontală la atitudinea vertical” (1899) şi în chimie biologică, cu teza Etude comparative de l’action des chlorures alcalines sur la matiere vivante” (1901).

Timp de câţiva ani, a fost medic secundar la Hopital Notre-Dame-du-Pérpetual-Secours din Paris (1897-1901), perioadă în care a fost şi secretar de redacţie la Journal de Médecine Interne şi a publicat, împreună cu dr. Etienne Lancereaux, Traite de medecine (4 vol., 1903-1930).

Reîntors în ţară, Nicolae C. Paulescu a fost numit profesor la Catedra de Fiziologie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, pe care a condus-o timp de 30 de ani, din 1900 până în 1931.

INSULINA

Cercetările sale acoperă o arie vastă a fiziologiei: mecanismele producerii febrei şi combaterea ei, coagularea sângelui hepatic, structura splinei, moartea subită, fiziologia glandei hipofize.

În 1906, a imaginat o metodă originală de extirpare a hipofizei la câine, aplicată ulterior cu succes şi în chirurgia hipofizei la om.

Şi-a legat numele, pentru totdeauna, de descoperirea, în urma unor investigaţii sistematice asupra metabolismului glicogenului, a tratamentului de bază a diabetului.

În 1921, a reuşit să obţină un extract apos de pancreas, hormon denumit de el „pancreină”, cu câteva luni înainte de descoperirea, de către Fr.G. Banting şi Ch.H. Best, a insulinei, pentru care cei doi cercetători canadieni au primit, în 1923, Premiul Nobel.

A inventat şi primul procedeu de obţinere a hormonului antidiabetic din pancreas (1922).

Rezultatele cercetărilor sale le-a publicat în Archives Internationales de Physiologie (Recherches sur le role du pancreas dans l’assimilation nutritive, 1921), precum şi într-o serie de lucrări, între care: Divers procedes pour introduire l’extrait pancreatique dans l’organisme d’un animal diabetique (1923); Traitement du diabete (1924).

Invenţia sa a fost înregistrată, la 10 aprilie 1922, la Oficiul Român de Brevete, sub titlul „Pancreina şi procedeul fabricaţiei ei” (brevetul nr. 8322).

O TRADUCERE GREȘITĂ CÂT UN NOBEL

Aceste publicații au precedat cu 8-10 luni anunțarea de către Frederick Banting și Ch. Herbert Best din Canada a descoperirii insulinei.

Bazându-se pe o traducere incorectă a textului articolelor publicate de paulescu, Banting și Best neagă influența rezultatelor la care ajunsese profesorul Paulescu și afirmă că deși Paulescu a demonstrat eficacitatea extrasului pancreatic în a reduce cantitatea zahărului sau a ureei din sânge a animalelor diabetice, el ar fi declarat că injecțiile nu ar avea efect.

Comitetul de acordare a Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină din anul 1923 îi recompensează pe Frederick G. Banting și John Macleod pentru demonstrarea primului tratament eficace pentru diabet la om.

În ce-i privește pe Banting și Best, Ian Murray îi considera drept niște cercetători care au confirmat descoperirile lui Paulescu.

Răspunzând campaniei internaționale inițiată de fiziologul scoțian Ian Murray, profesorul A.W.K. Tiselius, vicepreședinte al Fundației Nobel, recunoaște în 1969 meritele lui Nicolae Paulescu în descoperirea tratamentului antidiabetic, exprimându-și speranța că „opera de pionerat” a lui Paulescu va fi elogiată cum se cuvine de forurile științifice internaționale.

În cartea The Priority of N.C. Paulescu in the Discovery of Insulin,[25] publicată în 1976 profesorul Ioan Pavel a prezentat documente incontestabile care atestă meritele lui Nicolae Paulescu.

MARELE SAVANT ROMÂN A MURIT LA 19 IULIE 1931, LA BUCUREŞTI.

A fost ales membru titular post-mortem al Academiei Române (13 nov. 1990).

La 11 martie 1993, Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Prof. Dr. N. Paulescu”, aşa cum se numeşte astăzi, a fost creat prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 273.

În anul 2005, după studierea scrierilor antisemite ale lui Nicolae Paulescu, organizația International Diabetes Federation a decis să renunțe la orice asociere cu Nicolae Paulescu și să nu accepte decernarea de premii în numele lui Paulescu la congresele organizației.

*

Românii continuă să-l aprecieze pe marele savant, scrierile sale sunt redescoperite, republicate, cunoscând o tot mai mare apreciere,  în ciuda brâului de cenzură strîns de institute antiromânești care studiază un holocaust imaginar.