Încă Unul Mușcă Tărâna – Istoricul Neagu Djuvara

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Ianuarie 26, 2018

Iată că la o zi după moartea lui Verestoy Atilla, coasa morții îl taie și pe istoricul Neagu Djuvara.

Istoricul trebuie criticat atunci când spune un neadevăr. Trebuie penalizat, acțiune care în mare parte a lipsit din cariera lui Neagu Djuvara, excepție făcând câteva voci din mediul academic și online.

După moartea lui Djuvara, ca după moartea oricărei “personalități”, există tendința de a-l fetișiza, ridicând în slăvi activitatea sa de-a lungul vieții.

Ei bine, sunt unele lucruri care trebuiesc spuse, pe care românii trebuie să le știe.

 

În primul rând, de ce am respecta pe cineva care nu respectă credința propriului neam?

Domnul Neagu Djuvara dă cu bota în baltă când declară că România este în urmă, din cauza apartenenței sale la ortodoxie:

Sasciv:

Istoricul Neagu Djuvara spune că, dacă ar avea cu 20 de ani mai puţin, ar can­di­da la preşedinţia României şi şi-ar asuma ca principal obiectiv readucerea Basarabiei între graniţele ţării. Crede însă că e prea târziu să se mai apuce de politica activă şi observă că printre cauzele rămânerii în urmă a României se numără şi apartenenţa ei la ortodoxie, plus argumente prin care demonstrează cum şi când s-au aşezat liderii români „cu fundul în două luntrii”.

Cei de bună credință poate consideră că istoricul a făcut o greșeală, ori că răspunsul său a fost denaturat de presă, ori nu a fost interpretat în adevăratul său sens.

Dar acesta insistă când este întrebat din nou, dând un răspuns direct, pe care nu îl mai poate lua înapoi:

Comentariu saccsiv:

Asadar, intrebat fiind „Şi Polonia, şi Cehia, şi Ungaria au fost blocate de comunism, dar şi-au revenit mai repede. Pe noi ce ne-a oprit?”

N.D. raspunde: „Ele „nu e ortodoxe”.”

   Intrebat din nou „Ortodoxia ne ţine pe loc?”

N.D. raspunde: „Precis.”

A imbatranit degeaba … Acel Ele „nu e ortodoxe” spune multe despre ura sa impotriva ortodoxiei. Vedeti voi fratilor, in mintea habaucilor (tineri sau batrani) ortodoxia inseamna pestera:

Cica DEZBATERE „FOREIGN POLICY”: Daca am fi protestanti, Romania ar fi mai dezvoltata. ORTODOXIA ne trage in jos …

„FOREIGN POLICY”: „Pe un om care a trăit întreaga viață în interiorul unei pesteri nu-l poti trage brutal la lumină, pentru că va orbi. În special dacă este preot ortodox” …

Batranul nu e doar anti ortodox, ci se si straduie de la inaltimea specialistului in istorie, sa pacalesca masele. Desigur, el stie care e mersul real al lucrurilor pe planeta asta si spre ce ne indreptam, dar minte. El stie de asemenea despre stapanii din umbra si lucrarea lor pentru instaurarea imperiului global, dar nu sufla o vorba.

În al doilea rând, acesta se dezice de cea mai demnă filă a istoriei românești din ultimul secol, denunțând-o ca pe un entuziasm copilăresc.

De altfel Neagu Djuvara are avea un talent de a da cu bățul în baltă când vine vorba de valorile reale ale României.

Tot pe acest subiect, Corneliu Munteanu a compilat o serie de articole despre minciunile lui Djuvara (care nu au fost puține), din care extrag un fragment:

Afirmatiile dlui Djuvara au fost facute in cadrul unei conferinte de presa sau cam asa ceva, si pot fi vazute pe youtube, aici. Dat fiindca am observat ca multe astfel de filme la care fac din cand in cand referire, au inceput sa cam dispara, si pe de alta parte fiindca o vorba inteleapta spune scripta manent, voi cita si eu cele spuse de catre dl. Djuvara. Deci:

…da’ cum ai putut sa te lasi dus de aceasta, de aceasta, cum sa spun? mitologie – ca era ceva extraordinar. Ei, uite ca am fost! am fost cu totii otraviti de acel moment. Si eu m-am vindecat mai intai cand am vazut cand erau la putere…a, dar mi se spunea, bine, dar acuma la putere sunt niste lepadaturi, oamenii cu adevarat bine din Legiune au fost deja omorati, cu Codreanu in frunte, samd… nu e adevarat! ca si Codreanu daca ar fi fost la putere ar fi spus prostii, cum a spus deja la un moment dat, ca dinainte 48 de ore dupa ce ia puterea, el se aliaza cu, cuu… cu Axa Roma-Berlin. Asta e un lucru pe care Franco n-a facut-o.(sic!) A fost mai inteligent decat el. Deci ne putem ingrijora ca daca ar fi luat puterea, ar fi facut si el, ar fi facut si el prostii. Asa ca am fost vindecat inca de pe atunci….

Sigur ca da! Ma intereseaza mai putin motivatiile personale ale dlui Djuvara pentru care s-a lasat dus de val chipurile, nu stiu si nici nu ma intereseaza daca a fost legionar sau doar simpatizant, daca s-a lasat dus din oportunism sau din convingere. Daca insa e sa ma iau dupa ce afirma, as inclina spre oportunism, atata vreme cat nu pomeneste niciun cuvintel despre doctrina, pentru ca miscarea legionara a avut o doctrina, chiar daca i-a lipsit un program politic in adevaratul sens al cuvantului.

Întreaga operă poate fi citită aici:  https://mizeriaistoriei.wordpress.com/2013/06/24/minciunelele-dlui-djuvara-1/

În ultimul rând, afirmațiile deplasate ale istoricului care a îmbătrânit degeaba nu se limitează la mișcarea legionară, acesta dând cu stângul în dreptul în legătura cu o grămadă de alte subiecte:

Justițiarul:

• Biserica Ortodoxă Română. Rolului determinant al Bisericii, în istoria culturii şi civilizaţiei româneşti, N.D. îi acordă un spaţiu (tipografic) doar cu 10 rânduri mai mare decât pentru ţigani;

• Mihai Viteazul. Domnitorul primei uniri vremelnice a românilor, din cele 3 provincii, este prezentat de N.D. ca fiind asasinat în cortul generalului Basta unde fusese chemat. Este fals! Mihai Viteazul a fost ucis în cortul său, la care veniseră valonii trimişi de Basta;

• Mircea cel Bătrân. „Istoricul” N.D. consideră că bătălia lui Mircea cu Baiazid a avut loc la 10 octombrie 1394. Este fals! Data reală, de 17 mai 1395, fusese anterior stabilită de B.P. Haşdeu. Iar Mircea nu a fost înfrânt, cum crede N.D., ci victorios (de aceea s-au şi tras clopotele la catedrala Notre Dame, iar Curtea regală a Franţei, în frunte cu monarhul, a participat la un Te Deum de mulţumire către Dumnezeu pentru victoria creştinilor). De aceea, cel mai mare cronicar otoman de sub Soliman Magnificul, Ibn Kemal, spunea despre românul care a stopat primul atac otoman asupra Occidentului: „Era (Mircea – n.a.) cel mai vestit dintre principii ţărilor ghiaurilor în vremea sa”. Nesocotind însă această vitejie recunoscută, a lui Mircea, N.D. susţine şi faptul că de pe vremea lui „Mircea cel Bătrân… a fost silită Ţara Românească să se supună turcului” (invocând expediţia lui Mehmed I, din 1417, care l-ar fi obligat să plătească tribut). Dar şi aceasta este fals! Cronicarii sârbi şi izvoarele apusene scot la iveală faptul că „Ţara Românească a început să plătească tribut turcilor după decesul lui Mircea cel Bătrân, când avea să fie supusă turcului” (în 1420);

• Iancu de Hunedoara. Djuvara afirmă că românul Iancu ar fi fost înfrânt în bătăliile de la Varna (1444), Kosovo (1448) şi Belgrad (1456). Este, parţial, fals! „Istoricul” uită că înfrângerea şi moartea lui Mezit-Beg la bătălia de la Dâmboviţa (ceea ce a determinat pacea de la Szeged, din 1444, prin care sultanul Murad II a acceptat condiţii foarte grele pe termen de 10 ani), precum şi eşecul sultanului la Belgrad – cetatea aceasta a fost cucerită, de către armata lui Soliman Magnificul, abia în 1521;

• Dimitrie Cantemir. Marele nostru cărturar este considerat, de către N.D., drept un „politician nerealist”. Este fals! N.D. nu ţine cont de contribuţia lui Cantemir la cultura românească (să ne amintim că, la Petersburg, a scris celebrul său „Hronic”), precum şi de influenţa pe care a avut-o în mişcarea politică naţională din Transilvania. Din această cauză academicianul D. Prodan, recunoscându-i meritele în combaterea asupririi naţionale, spunea despre cărturar că este „cea mai puternică personalitate politică a poporului român din secolul al XVIII- lea”;

• Originea slavă. În ciuda faptului că am avut o literatură slavonă abia în secolul XV şi din primele decenii ale veacului al XVI-lea, N.D. susţine că „originea slavă a noii boierimi (…) a putut circula timp de veacuri o literatură numai în limba slavonă”! Este fals! „Istoricul” omite să ia în calcul concluziile formulate de unele personalităţi, precum P. Panaitescu („izvoarele istoriei contemporane in secolele XIV şi XV amintesc foarte clar despre populaţia de limbă romanică din Ţările Române”), Ş. Papacostea  („Valahii… vorbesc de la origini o limbă populară, care este latina”, D. Cantemir, I. Neculce, P.Velicicovski, G. Uric etc;

• Regimul fanariot. În tendina sa de a scoate în evidenţă rolul francmasoneriei, N.D. invocă argumentul straniu că lipsesc informaţiile despre boierii români şi, pe acest temei, consideră că nu se poate vorbi despre eforturile clasei nobiliare în vederea unirii Moldovei cu Ţara Românească. Este fals! „Istoricul” nu ne dă nici o informaţie despre deceniile culturale premergătoare marilor evenimente de la 1848 şi 1859, aşa încât scrierile şi implicarea directă a unor corifei ai coeziunii naţionale sunt ca şi inexistente: M. Cantacuzino, Chesarie al Râmnicului, G. Dascălul, G. Lazăr etc;

• România. Djuvara susţine că „numele ţării noastre este deci recent. De la numele de român am fabricat în 1862 un nume: România”! Este fals! Forţând nota, N.D. vrea cu tot dinadinsul să ne facă să înţelegem că sunt irelevante informaţiile conform cărora cel care a „fabricat” numele a fost D.D. Philippide (în 1816), fiind preluat ulterior de poetul V. Alecsandri şi, în 1861, de domnitorul A. I. Cuza („Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie (…) Să trăiască România”);

• Unitatea românilor. În încercarea de a minimaliza eforturile culturale ale românilor de-a lungul veacurilor, având ca scop unirea, N.D. afirmă: „suntem singura mare ţară din Europa a cărei unitate este exclusiv întemeiată… pe limbă”! Este fals! La baza unităţii românilor a stat conştiinţa noastră de neam, strategia dăinuirii prin Biserica Ortodoxă şi cultura susţinute şi apărate cu spada de Ştefan cel Mare şi Sfânt;

• România în război. Djuvara vehiculează teza că, în 1940, era mai bine dacă ne-am fi lăsat înfrânţi, ocupaţi şi împărţiţi (ca Polonia) de Germania hitleristă şi de Rusia bolşevică! Este fals! „Teza” aruncă în derizoriu conceptul de demnitate naţională, implicit participarea eroică a Armatei Române, cu scopul recuperării teritoriilor furate, în Al Doilea Război Mondial;

• Salvarea evreilor. N.D. invocă „gestul lui Ion Antonescu din 1943” de a-i salva, de la moarte, pe 400.000 de evrei. Cronologic, este fals! Gestul său deosebit nu a fost făcut în 1943, după catastrofa de la Stalingrad, ci în vara anului 1942 (la intervenţia mitropolitului ortodox N. Bălan);

• Războiul Mondial. „A trebuit să întoarcem armele împotriva foştilor noştri aliaţi”, conchide N.D. Este fals! Chiar foştii noştri „aliaţi” şi-au „întors armele către noi”, când l-au lăsat pe şeful statului – I. Antonescu – descoperit pe frontul de la Iaşi, în vreme ce chiar Hitler (după ce girase Pactul Ribbentrop-Molotov, în 1939, lăsând „mână liberă” U.R.S.S. în problema Basarabiei româneşti) trata ieşirea Germaniei din război…

• Regimul comunist. Despre felul cum au venit la putere comuniştii, N.D. este de părere că „.. este cel care i-a ajutat pe comunişti să preia puterea între martie 1945 şi sfârşitul anului 1947”! Este fals! Deschiderea catastrofală a porţii pentru instaurarea comunismului în România, a fost făcută prin aranjamentele trădătoare ale anglo-americanilor şi sovieticilor de la Londra (1942), Yalta, Postdam şi Moscova (în1945);

• Rezistenţa anticomunistă. Djuvara aruncă oprobiul asupra vechii noastre clase politice, acuzând-o că – prin organizarea rezistenţei în munţi, „până vin americanii” – s-a înşelat şi, implicit, s-a auto-sacrificat! Este fals! Perspectiva reală ne-a oferit-o un important martor ocular al evenimentelor, M. Stârcea, într-un interviu televizat acordat în 1991: „Toată chestia cu rezistenţa n-am inventat-o eu. Americanii, C.I.A. … m-au sesizat… Noi vom fi în 3 luni, în 6 luni, în 9 luni, cel mult 1 an, în război cu Rusia. Pentru că Rusia nu respectă deloc angajamentele de la Yalta şi Postdam”;

• Nicolae Ceauşescu. În acea vreme, concluzionează N.D., „totul s-a făcut prost”! Este fals! S-au făcut atunci şi lucruri bune: lichidarea datoriei externe, stoparea avorturilor în masă, construcţia metroului bucureştean, a hidrocentralelor de pe Dunăre, de la Bicaz şi Argeş etc.

   

Şcoala este, după cum se vede „treaba”, lovită în misiunea de a ne face să discernem între falsuri şi adevărul istoric. Deci depinde, de fiecare, cum vrem să trăim: în lumea virtuală sau în cea reală?

Ce mai e de spus? Sigur găsim câte ceva dacă mai căutăm.

Americanii ar spune R.I.P.

Eu spun “Good riddance!”