Home / Educativ / Naționalismul lui Eminescu

Naționalismul lui Eminescu

Sterie Ciumetti
Incorect Politic

Aprilie 14, 2025

Naționalismul lui Eminescu

Naționalismul lui Eminescu

Cărți de căpătâi pentru orice român.

*

Iucrarea de faţă caută să prindă şi în amănuntele şi în trăsăturile ei generale un aspect al activităţii, poetice şi militante lui M. Eminescu: naționalismul. Opera poetică a pătruns în conştiinţa publică mai mult decât aceea de luptător politic, iar nota pesimistă a făcut să se uite că Eminescu a fost şi credinciosul statornic al unui ideal pentru care a scris şi lucrat mulți ani de zile. Pesimismul nu caracterizează, în întregime pe Eminescu şi acesta nu e numai poet.

Alături de poeziile care i-am dat locul de frunte în literatura noastră, este o vastă activitate de gânditor şi ziarist. Ne-am îndreptat atenţia asupra întregei, activități întrucât are legătură cu ideia naţională, şi l-am studiat pe Eminescu îndrăgostitul de neam şi țară, evocatorul trecutului măreț, optimistul care trasează căile pe care neamul trebue să tindă spre a deveni un factor de ordine şi de civilizaţie la gurile Dunării, dar şi pe criticul neîndurat care-a scos în evidentă tarele vieţii noastre politice şi sociale şi a biciuit tot ce i se părea primejdios pentru viața naţiunii.

Utilizând materialul cunoscut din diferitele ediţii şi materialul nou pe care mi l-au oferit manuscrisele lui Eminescu și ziarele la care a colaborat, am arătat formele sub care se prezintă naționalismul lui Emimescu, natura acestui naționalism, în desvoltarea şi în trăsăturile lui generale şi caracteristice, expresia lui literară, fixându-l statornic în ambianța sentimentală şi ideologică a societăţii româneşti contimporane.

Urmând ‘metoda dictată de însăşi natura subiectului, am privit opera lui Eminescu şi din punct de vedere istoric şi din acela critic literar, încercând să scot în relief cu obiectivitate şi exactitate ştiințifică şi aceea ce naționalismul lui Eminescu are ca element artistic etern şi aceea, ce face din el un întreg de străduințe alături de străduinițele epoci.

*

Continuă lectura AICI.

Descarcă PDF AICI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *