Mult rău a făcut Iohannis României (XII)

Dan Cristian Ionescu
Incorect Politic
August 3, 2020

MULT RĂU A FACUT IOHANNIS ROMANIEI! (XII)

 

M-am aventurat (nebunește ar spune unii) acum trei luni în acest serial care pentru unii pare exclusiv medical, domeniu în care nu am nici o pregătire.

Am explicat însă, eu privesc pandemia exclusiv prin ochii bătrînului anchetator: jefuirea bugetului în interesul mafiei liberale, restrîngerea în mod ILEGAL a drepturilor constituționale, abuzurile unui președinte, ale unui guvern, ale unor instituții centrale incompetente și corupte, am urmărit oscilațiile și contradicțiile flagrante ale autorităților, atît române cît și mondiale (în primul rînd OMS). A trebuit să citesc multe puncte de vedere ale ale unor medici renumiți, nu numai pe plan național (români, italieni, francezi, germani, americani și din alte țări) care se opuneau apocalipsei proorocite – nu mi-am permis să le comentez fiindcă nu aveam competența necesară, m-am mărginit să citez sau să indic link-urile.

Acum însă mă simt foarte relaxat. Eu nu mă pricep la covid, dar nu se pricep nici Iohannis, nici Orban, nici Tătaru, nici Arafat, nici GCS, nici presa mituită. Nu se pricep nici cei de la OMS, nici propovăduitorii apocalipsei plătiți de big-pharma, nici medicii cinstiți care îi combat. Nu se pricepe nimeni!

Epidemia s-a declanșat în emisfera nordică, în plină iarnă. S-a susținut că atunci cînd va veni vara, virusul moare întrucît nu suportă căldura. Dar în timp, s-a extins și în emisfera sudică, unde era vară!

Apoi a venit vara și peste noi, restricțiile au început să fie relaxate – și infectările s-au extins, alarmant! De vreo două săptămîni, parcă în urma unei înțelegeri cu diavolul, autoritățile române anunță în fiecare zi peste 1.000 de noi infectări. Or fi adevărate? La cît se minte din dealul Cotrocenilor la vale eu am rezerve la orice anunț oficial. Mai ales cînd am aflat că testele dau rezultate eronate în masă (dar despre asta, într-un alt episod).

S-a susținut că infectații cu covid vindecați dobîndesc imunitate, după care s-a constatat că nu este așa.

S-a susținut că virusul se transmite prin stropii de salivă pe care îi lansăm în cazul unor discuții apropiate sau prin strănut ori tuse – am fost obligați să purtăm botnițe. Apoi, s-a lansat teza că se transmite oricum, prin aer – a apărut ideea de a purta și mănuși. O să ajungem la obligația de a ne arde hainele în fiecare zi, cînd ne întoarcem acasă?

Nimeni nu știe nimic, iar eu m-am săturat să fiu cobai.

Circulă peste tot cazul unei femei gravide din Arad, în vîrstă de 38 de ani, care într-o ultimă postare cînd era în viață, a declarat că nu crede în covid – de aici, noi trebuie să tragem învățămintele cuvenite. Dar de ce nu amintiți măi răspîndacilor că suferea și de hipertensiune, de diabet și de obezitate? Și de ce nu relatați faptul că medicii din Timișoara, unde a murit fiind transferată de la Arad, îi acuză pe colegii lor de pe malul Mureșului de culpă medicală (https://www.mediafax.ro/social/pacienta-gravida-infectata-cu-covid-19-a-murit-intre-doua-spitale-19450414)?

Mă miră încă un caz în care obezitatea constituie comorbiditate. Nu pot decît să mă bucur că în afara unui început de burtă (inerent repetatelor încercări de a mă lăsa de fumat), în rest sînt zvelt ca în liceu. Și mă bucur și pentru faptul că sunt fumător – procentul fumătorilor contaminați este mult mai redus decît la nefumători.

Ce se întîmplă, nu știu. Eu văd doar două explicații.

Una este pedeapsa lui Dumnezeu pentru necredința pretinșilor creștini – desigur, sutele de milioane de creștini formali, de recensămînt, nu cred explicația aceasta.

A doua ar fi că s-a pus în mișcare acțiunea de reducere a populației lumii, în primul rînd a pensionarilor (marii economii pentru fondurile private de pensii!), așa cum prevăzuse Henry Kissinger în anul 1973, an în care a primit premiul Nobel pentru pace.

Tertium non datur.

x

Eu am respectat în aceste luni poruncile stăpînirii, în felul meu.

Am acceptat să fiu umilit, dar de unul singur nu puteam să fac nimic. Altă dată, ardeam de nerăbdare să am ocazia de a da din nou în judecată instituțiile statului – acum însă, nu mai am puterea de a ajunge la tribunal. Și nici nu îmi permiteam o amenda cît pensia mea pe un an.

Mi-am întocmit o declarație conform celei obligatorii, scrisă de mînă, cu creionul, în care am menționat “mă duc la magazinul de lîngă bloc să-mi cumpăr pîine” (formulare ambiguă, care îmi permitea să mă duc la mai multe magazine, cu condiția să îmi cumpăr și pîine). Cînd ieșeam din nou din casă, ștergeam cu guma data veche și treceam cu creionul noua dată.

Cînd s-a instituit obligația botniței (cu care într-adevăr scandarea “Jos Iohannis” își pierde din amploare) am rugat un prieten să-mi aducă și mie una. A venit, cu botniță și cred că și mănuși, n-a intrat în casă și din ușă mi-a dat un plic în care erau două bucăți.

Am inaugurat botnița în nefericita zi de 11 mai cînd țiganii mi-au furat pensia pe trei luni ridicată de la bancă. Am purtat conștiincios botnița peste două luni și jumătate, pînă săptămîna trecută, cînd am constatat că elasticul s-a slăbit și îmi alunecă de pe nas.

Mi-am adus aminte de tînărul care a fost încătușat la metrou și amendat fiindcă purta botnița doar peste gură, nu și peste nas. M-am hotărît să iau a doua botniță. La care s-a rupt elasticul din partea stîngă – nu numai că nu știu cît de eficiente sunt, dar sunt și proaste.

Rămăsesem derutat, îmi era foame dar nu puteam să mă duc să-mi cumpăr mîncare! Și mi-am dat seama că vechea botniță nu o aruncasem la gunoi, ci o pusesem pe un scaun unde adunasem lucruri pe care vroiam să le arunc. Și de atunci, tot pe cea veche o folosesc, în mod regulamentar.

x

Nu am cunoștiințe medicale, după cum nu am nici cunoștiințe în domeniul psihologiei, pe care nici măcar nu o consider o știință.

În primul rînd pentru faptul că marii anchetatori, fără să urmeze psihologia, aveau din naștere cele două calități esențiale care nu se învață nicăieri: ințuiția și înțelegerea sufletului celui din față, fie inculpat, fie martor.

În al doilea rînd pentru faptul că dacă pînă în 1989 psihologi existau doar în aviația și în marina militară, astăzi avem psiholoage instalate peste tot. De la armată, servicii și poliție, pînă la nivel de școli. Ceea ce nu împiedică un număr crescut de sinucideri de la „organe” și pînă la elevi. Niște curviștine, cărora li se oferă sinecuri pe viața, fără nici o răspundere, ale căror inepții le-am ascultat seara ani de zile la RRA (în ultimul timp, au renunțat la ele)

Deși fără studii de psihologie, eu declar din nou (mai ales după ultimele două conferințe de presă): Klaus Iohannis este bolnav psihic – aici, ar trebui să se pronunțe psihiatrii.

Mă întorc la amintiri din trecut.

În primăvara lui 1996, la o ședință la guvern cu partidele parlamentare privind noua lege electorală, am făcut niște propuneri: candidații să prezinte cazierul judiciar și un certificat psihiatric. Evident, nu m-a luat nimeni în seamă. Acum îmi dau seama că acest certificat este necesar și pentru candidații la președinție.

x

Cred că am fost primul din țară care printr-o scrisoare deschisă din august 2015 l-am acuzat pe Klaus Iohannis de trădare de țară după ce a promulgat legea 217/2015. Pe parcursul a șapte pagini i-am arătat ambiguitățile legii, interpretabilitatea, minciunile dovedite pe care suntem obligați să le credem sub sancțiunea închisorii, i-am scris multe. Evident, nici o replică.

De fapt, scrisorile mele deschise nu au primit răspuns.

În nr. 4/11 ian. 1990 din „Studențimea Democrată” i-am adresat o scrisoare deschisă lui Cazimir Ionescu. Pe 7 ian. mă dusesem la Politehnică, unde era convocat un mare miting al studenților. Cînd a luat cuvîntul Marian Mierlă, reprezentatul studenților în CFSN care, fiind  contestat și huiduit de studenți, a vrut să explice cum s-a constituit Consiliul FSN. În acel moment s-a repezit din culise Cazimir Ionescu – l-a împins pe Mierlă de la microfon și a început să bată cîmpii. L-am întrebat de ce nu l-a lăsat pe Mierlă să spună cum s-a constituit Consiliul FSN – nici un răspuns.

În mai 1990, după Duminica Orbului, i-am adresat niște rînduri (în „Deșteptarea”, nr. 9/1990) lui Cristian Tudor Popescu, care juisa de bucuria provocată de victoria lui Iliescu și a FSN. Aceasta nu era o scrisoare deschisă, dar un om de caracter, de onoare, ar fi răspuns.

În nr. 14/1991 al săptămînalului „Cuvîntul” am publicat articolul „Vrem să știm” în care puneam 8 întrebări către 8 demnitari. Unul singur a răspuns, dacă poate fi considerat răspuns. L-am întrebat pe gen. Victor Atanasie Stănculescu despre activitatea în zilele revoluției a ofițerilor DIA. El nu a răspuns, dar Nicolae Spiroiu, ministrul apărării naționale, numit la scurt timp după trădătorul Stănculescu a trimis redacției o adresă prin care spunea că nu înțelege la ce se referă întrebarea.

Anii au trecut, eu tot publicam scrisori deschise, nimeni nu răspundea la ele.

Penultima a fost adresată (recomandată, nu deschisă) Academiei Române la data de 25 aprilie 2014, întrebînd pentru ce merite a fost primit printre ei nemernicul Elie Wiesel, un terorist (membru al organizației teroriste Irgun), un mincinos, un dușman al României, incitator la atacarea Iranului cu arme nucleare, etc. În anii ’80, la un post TV din Paris, a povestit cum a fost el arestat în 1944 de jandarmii români și dus la Auschwitz – auzind asta, Eugen Ionescu a sărit într-un taxi, a fugit la postul TV și l-a întrebat cum a putut să susțină așa o minciună, în condițiile în care Sighetul era sub jandarmeria maghiară și nu cea română. Porcul a zîmbit și a răspuns cinic: “Ce contează? Francezii oricum nu cunosc istoria.”

Evreul Miklos Gruner din Sighet, fost deținut la Auschwitz, a declarat că Elie Wiesel nu este deținutul care se pretinde (și care, minune, nu purta pe antebraț tatuajul cu numărul pe care îl purta fiecare deținut) și a mai declarat că pînă la moarte va lupta să îl demaște pe acest impostor. A luptat pînă la moarte, a făcut nenumărate sesizări, denunțuri, plângeri – și a murit fără ca cineva să ia în considerație ce a scris. Omenirea intrase în faza minciunii globaliste.

Apoi, m-am adresat lui Klaus Iohannis. Putea să răspundă un trădător la întrebările mele?

Dan Cristian IONESCU