Incorect Politic
Mai 27, 2024
MOAȘTE DE SFÎNT – Fratele de Cruce Ioan Ianolide
Via ActiveNews:
„Azi a fost deshumat Sfântul Mărturisitor Ioan Ianolide care era înmormântat la Mănăstirea Cernica și dus la Mănăstirea Paltin, izvorând o mireasmă de nedescris”, a scris un utilizator Facebook, Gabriel Dorneanu, publicând și fotografia de mai jos:
„A fost minunat la deshumarea osemintelor Sfântului Ioan Ianolide. O bucurie cum numai Dumnezeu poate dărui inimilor.
Craniul dragului mărturisitor este galben, un semn al sfințeniei (dacă mai era nevoie de încă unul).
Slavă Domnului pentru că ni i-a dăruit pe Sfinții Închisorilor!”, a scris Aproapele meu, adăugând și fotografia din baza materialului nostru.
Corespondentul ActiveNews, Valentin Trușcă de la Starea de Libertate, confirmă buna mireasmă și ne oferă și imaginea la care se face referire:
După cum știu apropiații, Doamna Constanța Ianolide, soția mărturisitorului, se află sub îngrijirea maicilor de la căminul de bătrâne din cadrul Mănăstirii Paltin-Petru Vodă, locul către care s-au îndreptat sfintele moaște ale martirului pentru Hristos din închisorile bolșevice.
Fie ca Sfinții Închisorilor să-și găsească locul în calendare așa cum îl au deja în sufletul românilor!
Sinagoga satanei l-a îngropat repede pe Sfântul Ioan Ianolide, ea n-ar fi suportat pelerinajul sutelor de mii de crediciosi la capatâiul Sfântului.
Alo, Daniele din Dealul Patriarhiei ? Trādatorule! De ce taci ?!?!?
Vesnica Pomenire Sfântului Ioan Ianolide !