Home / Educativ / Moarte Morţilor!

Moarte Morţilor!

Gog
Incorect Politic
Aprilie 20, 2020

Moarte Morţilor!

Moarte Morţilor!

Mexico, 25 aprilie

 

– Domnule, îmi spuse tânărul în negru, de lângă mine, în barul pustiu, al Revoluţiei. Domnule, aparţineţi partidului celor vii sau partidului morţilor?

In loc de răspuns, l-am privit cu atenţie, fiindcă până atunci nu-i remarcasem prezenţa. Avea o figură prelungă, rupt parcă din modelele lui El Greco. Brun şi descărnat, mustăţi scurte şi negre, ochi obsedaţi, de mâţă sălbatică ce-şi pândeşte prada. Avea ceva ciudat, de bandit şi poet, în acelaşi timp, ceva de Aztec.

La început am crezut că băuse prea mult şi mi-am amintit că beţivilor trebuie să le vorbeşti cu sinceritate. I-am răspuns că nu înţeleg prea bine întrebarea lui.

– Sunteţi bătrân, afirmă el cu dispreţ. Ar trebui să ştiţi mai bine decât mine că morţii domină şi subjugă pe cei vii, în mii de feluri. Morţii sunt morţi! Fie! Totuşi, ei sunt infinit mai mulţi decât cei vii. In războaie, superioritatea numerică triumfă. Morţii nu au nimic de pierdut, ei sunt siguri de imunitatea lor, de faptul că nu pot fi pedepsiţi. Morţii sunt tiranici, vicleni, răi; vai de cel ce nu ştie să se apere de morţi. Cu ei, nu poţi decât să pierzi. Amintiţi-vă vechea formulă a dreptului francez: « Le mort saisit le vif ». Morţii au un aliat atotputernic: frica şi superstiţiile celor vii. Mă urmăriţi?

– Vă urmăresc, dar nu înţeleg ce doriţi să demonstraţi, unde vreţi să ajungeţi.

– Sunteţi faimosul Mr. Gog? Mi s-a spus că sunteţi nu numai bogat dar şi inteligent, ceea ce este excepţional pentru un om bogat. Poate m-au informat greşit. In acest caz, vă cer scuze că v-am ţinut un discurs ce depăşeşte inteligenţa proprietarilor de dolari.

– Un pic de răbdare, prietene. Voi înţelege ceva, dacă vei preciza anumite obscurităţi. Ideile mă atrag, iar idioţii nu mă sperie.

– Vă voi consacra zece minute, nu mai mult, fiindcă nu am timp de pierdut. Vă voi spune că vreau să proclam şi să conduc cea mai formidabilă revoluţie pe care pământul a putut-o vedea de la potop încoace. Revoluţia celor vii împotriva morţilor. Avem naivi­tatea să credem că morţii nu există. Dimpotrivă, ei invadează de secole pământul pe care trăim, ne fură timpul, ne stăpânesc gându­rile, ne tiranizeză cu imaginaţia şi voinţa lor. Morţii sunt stăpânii celor vii. Trebuie pus capăt acestei nefireşti şi permanente sclavii.

Uitaţi-vă la şcolile noastre: o mare parte a timpului este cheltuită cu învăţarea şi cunoaşterea treburilor, aventurilor, necazurilor şi teoriilor morţilor. Devenită idolul epocii moderne, Istoria nu este decât o lungă şi plictisitoare Carte a Morţilor.

In politică, suntem obligaţi să dăm ascultare constituţiilor, legi­lor, obiceiurilor şi formulelor care, aproape toate, sunt testa­mente ale morţilor. In viaţa noastră privată trebuie să respectăm ceea ce se cheamă ultimile dorinţe ale morţilor, scrisorile, testa­mentele lor. In ţările creştine, preoţii învârt ritualuri şi cere­monii destinate mântuirii sufletelor morţilor. Muzeele noastre sunt pline cu opere ale morţilor deveniţi celebri; prestigiul vechimii lor impresionează tinerii. Ele slăbesc spiritele şi întârzie naşterea noului. Mulţi artişti încă se supun canoa­nelor sculpturii greceşti, veche de douăzeci şi cinci de secole, ca şi preceptelor unor pictori morţi acum cinci sute de ani.

In pieţele noastre publice se lăfăie defuncţi iluştri, când călare, învârtind o sabie ameninţătoare, când aşezaţi, absorbiţi de gânduri, împopoţănaţi în haine ieşite din modă.

In toate ţările există mii de imbecili spiritişti, magicieni, meta­fizicieni ce pretind că pot chema morţii, că au raporturi misterioase cu ei.

In fine, pe deasupra, morţii ocupă o imensă suprafaţă de teren. Cimitirele, care se înmulţesc şi se lărgesc în fiecare zi, devin un pericol, în permanentă creştere, de înfometare a celor vii. Populaţia creşte. In acealşi timp, suprafeţele cultivabile, care procură hrana celor vii, sunt invadate de « locurile de veci ale morţilor ». Dacă necropolele antice nu ar fi fost distruse cu timpul, astăzi nu ar mai exista nici un hectar liber pe care să putem cultiva grâu. Au rămas atâtea morminte, prea multe movile şi coloane funerare, cimitire peste cimitire, capele, troiţe… Ori vom reucide morţii, ori vom muri noi înşine, peste câtva timp, deşi înfometaţi de viaţă.

Înţelegeţi, sper, necesitatea, urgenţa revoluţiei ce se apropie. Vom schimba starea actuală a lucrurilor. Jos cu dominaţia morţilor, asupra celor vii. Cuvântul de ordine va fi « Moarte morţilor! Trăiască cei vii! ».

Vreţi să ne ajutaţi cu banii d-voastră? Vor trebui sume consi­derabile pentru propagarea ideilor noastre, distrugerea cimitirelor şi a monumentelor, suprimarea trădătorilor ce se află printre noi, complici şi partizani ai morţilor. Doriţi să fiţi unul dintre sponsorii noştri, sau una din victimile noastre?

– In sfârşit, am răspuns, înţeleg perfect sensul şi scopul pledoa­riei d-voastră revoluţionare. M-aţi convins. Morţii sunt mult mai puternici decât cei vii. Din acest motiv, fiind deja bătrân, cum aţi avut amabilitatea să remarcaţi, prefer să aparţin partidului celor mai puternici.

Tânărul îmbrăcat în negru rămase un moment buimăcit. Am profitat de încurcătura sa pentru a ieşi din bar şi a urca în maşina ce mă aştepta la scară.

Fragment din Cartea Neagră.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *