Incorect Politic
Mai 9, 2019
Via ActiveNews:
Mitropolitul Nikolai al Plovdivului a lansat un atac vitriolanat la adresa vizitei Papei Francisc la Sofia.
„Vizita Papei de la Roma este un act politic, scopul fiind acela de a uni toate bisericile din jurul Romei, iar atunci când vine Antihristul, Papa să-l întâlnească”, a declarat Nikolai în timpul slujbei pentru sărbătorirea Sfântului Gheorghe, celebrat de Biserica Ortodoxă Bulgară la 6 mai, scrie site-ul sofiaglobe.com.
Biserica Ortodoxă Bulgară nu poate susține pe linie religioasă acest act politic care este vizita Papei, a adăugat Nikolai.
„Îl întâmpinăm pe Papa de la Roma ca șef al unui stat suveran – Vaticanul – însă nimeni nu ne poate obliga să avem o liturghie comună cu el”, a spus Mitropolitul Nikolai. Cu toții vrem ca bisericile creștine să se unească. Acest lucru însă poate veni doar de la oamenii din interiorul bisericilor, când episcopii se întrunesc și discută despre modul în care poate avea loc acest lucru. Politicienii nu vor asta, ei vor exact opusul. S-a creat, de exemplu, așa-numita mișcare ecumenică, care urmărește unirea tuturor religiilor. Dar nu-i așa că știți că există și o religie a Satanei. Cum să ne unim cu toții? Nu e posibil să se unească lumina cu întunericul”, a spus înaltul ierarh.
În discursul său, Mitropolitul Nicolai a mai afirmat că suspectează și un atac asupra Bisericii Ortodoxe, în pregătirea călătoriei papale și legat de informațiile din presă.