Sterie Ciumetti
Incorect Politic
August 23, 2021
În aceste zile au avut loc în Cluj-Napoca două evenimente diametral opuse. Mitingul pentru Familie a avut loc Sâmbătă, 21 August, la ora 13:00, iar Parada Poponarilor a avut loc a doua zi, 22 August, de la orele 12:00. Iată-le în ordine cronologică:
Cluj-Napoca: Miting pentru Famlie
Pe data de 21 August 2021, Comunitatea Identitară România împreună cu Noua Dreaptă au organizat, la Cluj-Napoca, cea de-a IV-a ediție a „Mitingului pentru Familie”. Evenimentul a fost unul de susținere a familiei naturale formate prin căsătoria dintre un bărbat și o femeie, a principiilor creștine, ortodoxe și a tradiției.
Susținând ordinea naturală și firescul, naționaliștii au vorbit și împotriva paradei sodomiților și altor evenimente a sexo-marxiștilor desfășurate la Cluj în această săptămână sub numele de „Cluj Pride” (mândria Clujului). În realitate, manifestările frustraților sexual nu sunt nici un motiv de mândrie pentru orașul nostru, ci sunt cea mai mare rușine de care poate avea parte Clujul. Pederaștii au sărbătorit 20 de ani de la abrogarea articolului 200 din Codul Penal care interzicea actele sexuale între persoane de același sex. După două decenii de la abrogarea acelei legi, sodomiții cer legalizarea căsătoriilor între „cupluri” homosexuale și dreptul să adopte copii, pe care urmează să-i corupă și să-i transforme în sodomiți, lobby-ul lor a dus la votarea în Parlament de legi ce pedepsesc cu închisoarea pe cei ce îi critică, iar manifestările lor obscene acaparează spațiul public.
De asemenea, au fost abordate și alte probleme importante ce amenință unitatea familiei române: emigrația românilor în străinătate ce depărtează părinții de copii, problemele economice naționale ce generează discorii și în familii, problemele de comunicare în cuplu, viciile, violența în familie, propunerea introducerii în școli a cursurilor de „educație sexuală” cu scopul sexualizării lor de la vârste timpurii, avortul, etc… În semn de respect pentru doamnele și domnișoarele prezente la eveniment a fost recitată poezia „Sărut, femeie, mâna ta” de Dumitru Matcovschi. S-a făcut un apel tuturor participanților la o coalizare în vederea găsirii de soluții la aceste probleme.
Mitingul a avut loc în fața Catedralei Ortodoxe în Piața Avram Iancu și a început cu rugăciunea „Tatăl Nostru”. A fost afișat un banner cu mesajul „Trăiască familia naturală, moarte dictaturii toleranței”, arătând ipocrizia așa-zisei toleranțe a neomarxiștilor care se manifestă doar față de degenerare, în timp ce urăsc orbește și manifestă cea mai mare intoleranță față de creștinism, față de familie și față de normalitate. A fost criticată decizia Primăriei și a primarului Emil Boc de a autoriza, pentru a patra oară, această paradă a degenerării în spațiul public, acolo unde copiii și familiile noastre vor fi expuși propagandei sodomite și marxismului cultural. Așadar, ne-am pus întrebarea, afișată și pe un banner: „Boc e gay?!”
Au ținut discursuri Codrin Goia (președintele Comunității Identitare), Alexandru Balcu și Cristian Dumitriu (din partea Noii Drepte), sportivul Călin Mărincuș și Marius Moldovan (vicepreședintele Comunității Identitare). Au fost afișate pancarte cu mesaje ironice (meme) la adresa dușmanilor familiei. La sfârșitul manifestării toți participanții s-au strâns în jurul celui mai mare drapel tricolor din Cluj-Napoca.
Toți cei care doresc să continue lupta pentru familie și normalitate, nu doar o dată pe an la un eveniment ci într-un mod consecvent, sunt invitați să contacteze Asociația Comunitatea Identitară România la adresa de email info@comunitateaidentitara.com, să se aboneze la canalul nostru de Telegram, sau să vină alături de noi!
*
Parada Pederaștilor
Peste 1.000 de persoane participă la un marş al comunităţii LGBT, organizat pe străzile din Cluj-Napoca.
Printre altele, ei au invitat persoanele heterosexuale să apere cu propriile corpuri pe cei din comomuniatea LGBT, dacă vor fi atacați pe traseul marșului.
De asemenea, ei vor dreptul să fie acceptați în centrele de donare de sânge, să poată divorța, să își poată întemeia o familie, să fie introdusă educația sexuală în școli, să fie recunoscute drepturile tuturor genurilor. Au atacat şi USR PLUS, pentru că şi-ar face imagine pe seama lor, dar, de fapt, politicienii le-ar închide uşa în nas.
Video lung AICI, la 12:43 intervin trei naționaliști cu un banner împotriva sodomiei.
Video scurt mai jos:
Asociația ACCEPT a organizat parada gay în Cluj-Napoca, afișând mesaje instigatoare la ură împotriva creștinilor și a familiilor formate din mamă, tată și copii.
Aceștia vor să “distrugă fascismul” și capitalismul prin curism și activism feminist.
Când marșul rușinii a ajuns prin fața Operei Maghiare, de pe dealul Cetățuii se putea vedea un banner cu mesajul: STOP PROPAGANDA LGBT.
Strategia lor pe termen lung a început prin a cere să fie tolerați, apoi prin a cere “drepturi egale”, iar acum cer “solidaritate”, adică privilegii și putere din partea tuturor.
Unele mesaje erau chiar cringe.
Singurul incident a fost intervenția a trei naționaliști care au desfașurat un banner pe traseul paradei pederaștilor, cei trei fiind opriți de jandarmii care le-au dat un avertisment.
Concluzie
Ne putem ridica spre înălțimi cerești sau putem plonja în adâncimi abisale.
Războiul spiritual cere implicare, nu doar prin rugăciune și gând, ci prin faptă și cuvânt.
Ce de mai scrie Gheorghe Moise … în orice caz (la parăzile astea, nu mă refer la alte contexte) n-am văzut “mesaje instigatoare la ură împotriva creștinilor și a familiilor formate din mamă, tată și copii”.
În ceea ce mă privește, eu n-am participat decât la evenimente de tipul ăsta:
https://www.youtube.com/watch?v=c-Gscz98n0g
https://www.youtube.com/watch?v=KsjM0AmLiVI
… la care am filmat și eu de 2 ori iar filmările mele au ieșit mai bine decât că nu le-am pus pe youtube.com ci pe transfer.ro (nu știu să folosesc youtube și n-am cont) deci nu se mai găsesc. Nu pot să înțeleg ce găsesc unii la niște “parăzi” (mă refer la ambele menționate în articol) la care nu se întâmplă nimic și e o plictiseală pe care nici nu pot s-o descriu în cuvinte.
: … -La care „scriere” /„comentariu / mesaj”, …te-ai referit (măi) „Matei August 23,2021 at 12: 27 pm: …(zicînd): -Ce de mai scrie Gheorghe Moise … (?!!!)”, …
căci revăzînd și „încercînd să vă înviez dintre cei morți” (_ Ioan 5/24,25) sa vă lămuresc încă puțin în privința înțelegerii Scripturilor / Cartea încă Pecetluită pînă la Mine _ Daniel 12/4,9; _ Apocalipsa 5/1-9, …
am constatat că „scrisul / mesajul Meu” a fost șters; …-De ce ?!!! … & …
-Cumva se adeveresc profețiile (_ Ioan 1/1,2,5,11,14; 4/44; _ Luca 18/7,8, …implicit „Proverbul Romanesc”: -„Pisica, (în neputința ei), unde nu ajunge, zice că-i pute!”, …
aproape identic cu alt *Proverb Romanesc / Latinesc – Ancestral* (despre unii care nu pot nici mînca, nici rumega, neavînd dantura de rumegător): -„Păzesc precum cîinele rahatul, nici ei nu-l mînîncă, pentru ca nu au dantura potrivită (_ Matei 7/6), …și se pare că le și pute (ca la Pisica, despre unde nu ajunge),
…zicîndu-și in logica lor potrivnică, în „sinele lor coincident cu genetica lor, în stadiul „Alfa”, …(că): …
-„De ce să lase pe alții să mănînce (rahatul care lor le pute / nu-l pot mînca), …dacă cumva altora le place și chiar î-l vor putea mînca ?!!!, …- Nu, (mai bine cenzurat), să nu mai mănînce (să nu mai citească) nimeni!”, …
în neputința înțelegerii a celor care Mă cenzurează, păzind să nu ajungă Cuvîntul Meu _ Romania 10/17-2021, …la cei care ar putea înțelege și vedea ce nu a înțeles nimeni de mii de ani „pînă în ziua de astăzi” _ Deuteronom 29/4; _ Romania 11/5-8; _ Daniel 11/14.
…
= Cu stimă.-„Mesia”. – „Rog frumos pe cel care Mi-a șters „mesajul anterior” – Gheorghe Moise August 23, 2021 at 11:33 am, …cu trimiterea la „site-ul profesorului Ioan Coja – Misiunea Spirituală a Romaniei & Sundar Singh”, …
să nu se mai încreadă în „Dinozauri /(potrivnici / falsi) Dumnezei” _ 2 Tesaloniceni 2/1-4, …nici „să nu încerce să se prefacă în îngeri de lumină, precum Satana!” (coroborează) _ 2 Corinteni 11/14-16; _ Ioan 10/8,(9-16),20,2021; _ Daniel 11/14, …„căci vor fi priponiți / prinsi în falsa înțelepciune / viclenia lor” _ Efeseni 4/14; _ 1 Corinteni 3/18-20.
Eu consider că cel mai bun mesaj pro familie ar trebui să fie întemeierea unor familii sănătoase în care partenerii, bărbat și femeie, să se armonizeze. Femeia ar trebui să dea naștere la mai mulți copii. Observ printre comentatorii de pe site indivizi care consideră că femeile sunt niște depravate și care refuză ei înșiși să-și întemeieze familii firești. Este regretabil că văd o predilecție a unor călugări, care își declară abstinența sexuală, să promoveze familia tradițională al cărei model l-au abandonat mergând în mănăstire.
_„Mesajul acesta cred că vă pute și mai tare!”: …
…
-@(*_ Acts 7/49; _ John 1/1,2,5,14; 3/16-2021; 7/49; _ 1 Corinthians 14/19-2021, …but you “like the Dinosaurs, stepping on censorship? !!! / wipe with the mop !!! ” _ Daniel 11/14).
…
_ (Q -? !!!): …- But how many of those who “believe themselves to be Planetary Dinosaurs, haunting the Earth, … from the West / beyond the Apuseni Mountains in Romania, … that is , from (the so-called) * West *”… & …
including and implicitly “through * Cacialmaua U.E. * … & … * USA-Strategic Partner *”, … and which “acting in complicity”, in “Desert / Desert in Wisdom”, …
„Controlled by satellites” & *spies*, „Venetian chameleons and active collaborators” („stinking cans in Romania” / „traitors – without Homeland / without Country”), …
tolerated due to “genetically implicit quality”, in “ethnicity * Roman / Romanian / Christian / Latin – Ancestral *” – * Born! / “Reborn” * _ Isaiah 6 / 8-13: _ 1 Peter 2 / 1-3 , 9-12, (15), 16,19-2021, (22-25) … & … „In the Divinity of the Roman / Romanian God, … of the Roman Empire”, … reached “Remnant” _ Romania 11 / 3-8) ”_ Facerea 1 / 1,2, (3-2021), 22-25, (26-31); _ John 10 / 30,34-38
“In the last days” (_ Galatians 4/4; _ Daniel 12/9); _ Acts 3 / 16-2021,22; _ John 3 / 16-2021, … (now), … “in the Planetary Desert of the Dehumanization of Humanity” / “The Desert in Wisdom, regarding the Evolution of Humanity”, … regarding those who believe themselves to be -se “Planetary Gendarmes”, not understanding the Prophecies (about the times to come) _ Jude 1 / 10-16, …
# (implicitly the fact that “by the Blow with the Stone in the Forehead / with the Slingshot of David, … in / from, Heaven” _ Matthew 6/10) #, …
those who think they are * Planetary Gendarme / Goliath * / “Planetary Dinosaur” (“Remember”): _ Isaiah 9 / 15-17; 14 / (15-17), 18-2021, (22-27), …
… not understanding the fact that “They will have the fate of the Dinosaurs”, … whose “Amin! tire” will be erased from the memory of the Evolution of Humanity (_ John 16 / 19-2021,22,25; _ Romania 16/25; _ Colossians 1/26), …
as predicted by the Indian Sundar Singh, … saying something about “Planetary Cemeteries” (here the implicit “Dinosaur Disappearance”), …
but “not because of * the meteorites *, as the supposed cause invoked in the quarrel of those false Western scholars who“ give themselves to know ”/“ false Gods ”_ 2 Thessalonians 2 / 1-4) of Planetary Evolution, …
but because of (see “parable” _ Matthew 13/13-17,34,35) “the blow to the head with the Stone and the Slingshot of David” _ 1 Samuel 17 / 4,34,35,37-44,48-51.
…
= Sincerely. – “Messiah” _ John 3 / 16-2021; 4/25, (26); 5/39; (_ Daniel 8/26; 12 / 4,9,13); _ Galatians 4/4; _ Matthew 11/19; 11/18; _ Revelation 5 / 1-9; 17/14; 22 / 13-2021.
: …-Am postat în Blogul Meu, cîteva „capturi”, pe care le-am cizelat /editat, pentru mai buna înțelegere, în ziua: luni, 23 august 2021, …
-Subiectul: …
*_ Romania 1/(1-5),14,15,18-2021,(22-32), … & … „Ion Coja: … -Misiunea Spirituală a Romaniei”.
_ @ (* https://www.incorectpolitic.com/miting-pentru-familie-versus-parada-pederastilor-cluj-napoca-2021/#comment-44864 *).
– Copie „comentarii / mesaje”: …
…
Gheorghe MoiseAugust 23, 2021 at 11:33 am,
(………………..),
ultima editare, prin completarea salutului: …= Sincerely. -„Messiah”, …(astfel): …
= Sincerely. – “Messiah” _ John 3 / 16-2021; 4/25, (26); 5/39; (_ Daniel 8/26; 12 / 4,9,13); _ Galatians 4/4; _ Matthew 11/19; 11/18; _ Revelation 5 / 1-9; 17/14; 22 / 13-2021; … & …
_ Acts 3/(16-2021),22; _ Romania 5/14; 10/4,(14-?!!!),16-2021; _ Isaiah 8/19-2021,(22), …that is, *valid for All Mankind / The entire Planet*: …
„The Bright Morning Star” / * The Star from the East *, which announces “Dawn of the Morning of the 7th Day of the making of Man” _ Genesis 1/31; 2 / 1-3; _ Isaiah 9 / 1,2, (6 – “I am He!”); … & …_ Luke 8 / 5-8, (18); 16 / 29-31; 18 / (7), 8.
MAI FRATILOR…ASTIA-S SANATOSI LA CAP ??? Despre ce ma-sa de solidaritate vorbesc ? Cum dracu sa fiu eu solidar cu…un om dus cu capul ,oare asta nu inseamna ca sant exact ca el ? Adica , ori ca spargi o banca , ori ca ti doar de sase , nu mai este valabila asta in “cultura ” lor ? Solidar cu cine , cu ei ? Pai n-am eu destule pacate , asta-mi mai trebuie acum , sa ajung sa dau socoteala in fatza Celui Prea Inalt pentru ca , in loc sa-i iau cu bolovani , am fost solidar cu ei ??? Sa inalte rugaciuni de multumire Satanei { stapanul lor ” spiritual ” } pentru ca , Parlamentul , PARLAMENTARII ROMANI pe care cred ca i-a orbit dracul atunci , au interzis accesul romanilor la …dreptul de-a detzine arme ! Bine in schimb ca au tziganii toate drepturile d e pe lume …inclusiv dreptul de-a avea arma si nu un kalasnicov amarat ci…arme de arme . Daca aveam acest drept , acela de-a ma apara impotriva oricarei interventii chiar si vizuale asupra mea si-a familiai mele , la ora asta , eram deja acuzat d e crime multiple…chiar si-acolo la Cluj mai ales dupa oftica pe care mi-au facut-o la Bucuresti pe 14 si nu doar eu : merg la pariu ca , daca romanii ar avea dreptul de-a detine arme si-a se apara impotriva alora ce le agreseaza , credinta , traditiile , MODUL DE VIATA HOTARAT INCA DE LA FACEREA LUMII DE CATRE DUMNEZEU , inca din urma cu multi ani de la prima lor manifestare publica , ar fi existat homosexuali doar prin catacombe precum vechii crestini in vremea lui Caligula ! Oare … nu cumva si acest fapt , este posibil sa faca parte din acel “contract ” pe care liderii politici romani ai vremii l-au facut cu-aceasta blestemata U.E. in care am fost acceptati doar atunci cand am venit in genunchi ? Intrebare : Marian Motocu , a venit si el de la Craiova sau , s-a multumit s a faca postari din subsolul casei , afisandu-se cu-acea acea Cruce d e Fier la gat ca de obicei ? Ce pot spune altceva decat ca, desi am avut in familie membri ai Legiunii unii ucisi , altii morti fie prin puscarii , fie dupa ce-au fost pusi in libertate , morti in urma tratamentelor ” umanitare ” la care-au fost supusi , eu datorita unor motive obiective niciodata , n-am achiesat la…manifestarile cu osanale la adresa celor morti insa si n-am avut vreo simpatie pentru Legiune sau legionari insa… chiar m-am saturat si strig si eu ca ala din pustie : TRAIASCA LEGIUNEA SI CAPITANUL ! Eu sunt oare vinovat de aceasta…RADICALIZARE sau politicienii astia tradatori ai poporului Roman si-ai Romaniei ca stat ? Asociatia Neamul Romanesc si Vasilica Militaru va rog sa-mi iertati lungimea excesiva a comentariului insa…chiar nu cred ca se mai poate continua in acest fel ce ne duce la disparitie ca neam si ca popor iar acest comentariu vehement , cred ca-i o dovada suficienta a adevarului din acea zicere a Lt.col Gheorghe Arsenescu din 1962 : CAND NOI N-OM MAI FI , PIETRELE NE VOR LUA LOCUL SI…VOR LUPTA IMPOTRIVA VOASTRA ! Nu uitati : Arsenescu este doar unul dintre ofiterii romani care a refuzat s a execute ordinul d e retragere din Transilvania , ordin dat de catre Maresalul Antonescu in urma Diktatului de la Viena .