Mircea Eliade: De ce cred în biruinta Miscãrii Legionare?

   Cred în destinul neamului românesc – de aceea cred în biruinta Miscãrii Legionare. Un neam care a dovedit uriase puteri de creatie, în toate nivelurile realitãtii, nu poate naufragia la periferia istoriei, într-o democratie balcanizatã si într-o catastrofã civilã.

Putine neamuri europene au fost înzestrate de Dumnezeu cu atâtea virtuti ca neamul românesc. Unitatea lingvisticã este aproape un miracol (limba românã este singura limbã romanicã fãrã dialecte). Românii au fost cei mai buni creatori de State din sud-estul Europei. Puterea de creatie spiritualã a neamului nostru stã mãrturie în folclor, în arta popularã, în sensibilitatea religioasã. Un neam hãrãzit cu atãtea virtuti – biologice, civile, spirituale – poate el pieri fãrã sã-si fi împlinit marea sa misiune istoricã? Poate neamul românesc sã-si sfârseascã viata în cea mai tristã descompunere pe care-ar cunoaste-o istoria, surpat de mizerie si sifilis, cotropit de jidani si sfârtecat de strãini, demoralizat, trãdat, vândut pentru cîteva sute de milioane de lei? Oricât de mare ar fi vina pãrintilor nostri, pedeapsa ar fi prea neînduplecatã. Nu pot crede cã neamul românesc a rezistat o mie de ani cu arma în mânã, ca sã piarã ca un las, astãzi, îmbãtat de vorbe si alcool, imbecilizat de mizerie si paralizat de trãdare. Cine nu se îndoieste de destinul neamului nostru, nu se poate îndoi de biruinta Miscãrii Legionare.

Cred în aceastã biruintã pentru cã, înainte de toate, cred în biruinta duhului crestin. O miscare izvorâtã si alimentatã de spiritualitatea crestinã, o revolutie spiritualã care luptã în primul rând împotriva pãcatului si nevredniciei – nu este o miscare politicã. Ea este o revolutie crestinã. Cuvântul Mîntuitorului a fost înteles si trãit în felurite chipuri, de cãtre toate  neamurile crestine, de-a lungul istoriei. Dar niciodatã un neam întreg n-a trãit o revolutie crestinã cu toatã fiinta sa; niciodatã cuvântul Mântuitorului n-a fost înteles ca o revolutie a fortelor sufletesti împotriva pãcatelor si slãbiciunilor cãrnii; niciodatã un neam întreg nu si-a ales ca ideal de viatã cãlugãria si ca mireasã moartea.

Astãzi lumea întregã stã sub semnul revolutiei. Dar în timp ce alte popoare trãiesc aceastã revolutie în numele luptei de clasã si al primatului economic (comunismul) sau al Statului (fascismul) sau al rasei (hitlerismul), Miscarea Legionarã s-a nãscut sub semnul Arhanghelului Mihail si va birui prin harul dumnezeiesc.

De aceea, în timp ce toate revolutiile contemporane sunt politice, revolutia legionarã este spiritualã si crestinã.

În timp ce toate revolutiile contemporane au ca scop cucerirea puterii de cãtre o clasã socialã sau de cãtre un om, revolutia legionarã are drept tintã supremã: mântuirea neamului, împãcarea neamului românesc cu Dumnezeu, cum a spus Cãpitanul. De aceea sensul Miscãrii Legionare se deosebeste de tot ceea ce s-a fãcut pânã astãzi în istorie, si biruinta legionarã va aduce dupã sine nu numai restaurarea virtutilor neamului nostru, o Românie vrednicã, demnã si puternicã – ci va crea un om nou, corespunzãtor unui nou tip de viatã europeanã.

Omul nou nu s-a nãscut niciodatã dintr-o miscare politicã – ci întotdeauna dintr-o revolutie spiritualã, dintr-o vastã prefacere lãuntricã. Asa s- a nãscut omul nou al Crestinismului, al Renasterii etc., dintr-un desãvârsit primat al spiritului împotriva temporalului, dintr-o biruintã a duhului împotriva cãrnii. Omul nou se naste printr-o adevãratã trãire si fructificare a libertãtii. Cred în biruinta Miscãrii Legionare pentru cã cred în libertate, în puterea sufletului împotriva determinismului biologic si economic. Cei care vin în Legiune vin pentru cã se simt liberi. Instinctele de conservare, lasitãtile care zac în sufletul fiecãruia, frica – toate acestea sunt înfrânte. Legionarul nu mai e robul determinismului si al instinctelor biologice. El stie cã “n-are nici un interes”, cã “n-are nimic de câstigat”, integrându- se în Legiune. Dimpotrivã, stie cã va fi lovit în interesele lui, cã viata va fi mai grea, cã poate va intra în temnite, sau poate va da piept chiar cu moartea. toate “interesele” si instinctele acestea, care “determinã” viata fiecãrui om, sunt înfrânte prin marele gest de libertate al aderãrii la Miscarea Legionarã. Se poate spune, fãrã urmã de paradox, cã singurii oameni care cunosc si trãiesc libertatea sunt astãzi, în România, legionarii.

    Cei care nu cunosc Legiunea, ca si cei care luptã împotriva ei, continuã sã vorbeascã despre “dictaturã” si se mirã cã tinerii intelectuali aderã cu atâta spontaneitate la o miscare în care “personalitatea” este strivitã si libertatea suprimatã. Am avut prilejul sã mã ocup altãdatã de subita admiratie a oamenilor nostri politici pentru “personalitate”, de teama lor cã în România nu se vor mai putea ridica “personalitãtile”. Îi întrebam atunci câte “personalitãti” a creat regimul libertãtii lor. Unde sunt? Care sunt? Si mai întrebam ce au fãcut politicienii nostri pentru oamenii cu adevãratã “personalitate”, care au iesit la luminã prin munca, geniul sau talentul lor, si au fost osânditi la o viatã de mediocritate si jertfã. Ce au fãcut politicienii nostri, din toate partidele, pentru un Lucian Blaga sau Aron Cotrus, un Camil Petrescu, un Perpessicius si altii? Ce-au fãcut politicienii pentru generatia tânãrã de cãrturari, artisti, tehnicieni si gânditori? Care este tânãrul cu “personalitate” pe care l-a descoperit vreun partid politic si l-a pus la locul pe care-l meritã, i-a dat putinta sã-si fructifice inteligenta sau talentul pentru binele obstesc? Eu stiu cã au fost “descoperiti” o sumã de afaceristi precoci, secretari “inteligenti” si lichele domestice, cu care s-au “întinerit” cadrele partidelor. Apologetii acestia de ultimã orã ai “personalitãtii” sunt tot atât de ridiculi pe cât sunt de ipocriti. Le aminteam cu alt prilej cã în cele mai disciplinate si mai severe ordine cãlugãresti catolice s-au putut înãlta totusi destule personalitãti. Un thomas din Aquino nu seamãnã cu un Francisc din Assisi, un Bonaventura cu un François de Salle. Personalitatea creste si rodeste pretutindeni, si cu cât e mai severã disciplina, cu atât “personalitatea” se defineste mai precis. Disciplina nu e totuna cu “dictatura”, cum lasã a se înselege ponegritorii Legiunii. Disciplina creste si promoveazã personalitãtile – pentru cã orice act de ascultare poate fi un act de comandã asupra ta însuti, asupra instinctelor sau anarhiei tale lãuntrrice. Actul de ascultare îti dã tie comanda asupra bestiei din tine, asupra vietii biologice care încearcã sã te mentinã în evaziv, în comoditate, în cãldicel. Disciplina te întãreste pe tine, îti fãureste peronalitatea. De aceea cavalerii medievali si feudali au fost atât de liberi si de dârji; pentru cã juraserã credintã (fides, trust, treve) unui sef…

Cred în biruinta Miscãrii Legionare pentru cã cred în dragoste. Dragostea singurã preface bestia în om, înlocuind instinctele în libertate. Dilige et quod vis fac, spunea Fericitul Augustin: “iubeste si fã ce vrei!”. Cel care iubeste cu adevãrat e liber. Dar dragostea transfigureazã pe om si libertatea pe care si-o dobândeste insul iubind nu va stânjeni pe nimeni, nu va face sã sufere pe nimeni. Legionarii nu sunt numai camarazi, sunt frati. Si este atât de puternic valul de dragoste, încât dacã n-ar fi decât el singur, si tot ar trebui sã nãdãjduim în învierea neamului românesc, adicã în biruinta Miscãrii Legionare.

Cred în destinul neamului nostru; cred în revolutia crestinã a omului nou; cred în libertate, în personalitate si în dragoste. De aceea cred în biruinta Miscãrii Legionare, într-o Românie mândrã si puternicã, într-un stil nou de viatã, care va transforma în valori spirituale de universalã circulatie bogãtiile sufletului românesc….

 [Buna Vestire, An I, 1937, Decembrie 17, nr. 244, pp1 – 2]