Home / Educativ / Mirajul “civilizației”

Mirajul “civilizației”

Incorect Politic
August 5, 2021

Mirajul "civilizației"

Mirajul “civilizației”

De Diana Scarlat

Cum au fost transformați rockerii din rebeli care gândeau și acționau liber, în masă de manevră cu cei mai imbecili și mai obedienți idioți utili pentru orice propagandă? Simplu. Li s-a pus semnul egalității între rebeliune și obediență, printr-o mutație a conceptului de civilizație. Mai întâi li s-a indus ideea că rebelul este necivilizat, la pachet cu sentimentul de vinovăție. Și li s-au dat niște ecuații, să le rezolve:

Tu ești rebel
Rebel=Necivilizat
Necivilizat=Vinovat
Dacă vrei să te reabilitezi, trebuie să te civilizezi.
Adică să devii obedient.

Eventual, să și demonstrezi că obediența ta e mai mare decât a altora.

Abia din punctul ăsta a-nceput să se aplice spiritul de turmă. La concerte s-au exersat regulile unei noi paradigme și toți s-au conformat. S-a creat, astfel, un grup eterogen model, care și-a extins noua mentalitate, cu influență asupra celor care au intrat, pe parcurs, în grupul celor care contează.

Foarte important, ca agregator, a fost și radioul, în crearea grupului de idioți utili rockeri. Ascultam, acum vreo 6 luni, un prieten de la Securitate, invitat la un post TV, care explica el cum acționează propaganda rusă și că n-a identificat niciun post de radio din România acaparat de ruși. Păi normal că nu, pentru că le-ați luat voi pe toate, de la-nceput. Și era normal să faceți asta, pentru că știe toată lumea că radioul ăla de pe vremea lu’ mamaie e cel mai important în manipularea maselor, mai ales dacă e ascultat în mașină sau la locul de muncă, atunci când ascultătorul face altceva și poate fi bombardat cu subliminale.

Transformarea asta s-a produs în mulți ani. Nu doar în România. Prin concertele internaționale s-a reușit uniformizarea unei noi mentalități, cu un comportament unitar, acceptat de grup, cu titlu de civilizație. Practic, dresaj. Cu efecte pavloviene. Ceva mai simplu de-atât nu există în ingineria socială. Apoi au fost luate cârciumile de rockeri și grupurile de Facebook. Și s-a produs uniformizarea comportamentului, a percepției și a reacției la stimuli.

Se mai făceau și exerciții, din când în când, pentru măsurători. De exemplu, la un concert micuț de acum vreo 10 ani, la Romexpo, trupa Vița de Vie a aplicat o chestie de mi-a stat inima. Și mie, și lui Kripo, care era lângă mine. Au făcut aia cu mâinile în aer, cu toată lumea cântă refrenul, apoi vocalistul a strigat: toată lumea în genunchi! Și toată lumea s-a conformat, mai puțin eu și Kripo. Ne uitam unul la celălalt, șocați de ceea ce vedeam. Chiar ne-ntrebam pentru ce se fac experimentele astea. Apoi am văzut…

Rockerii sunt doar una dintre categoriile dresate așa. Dar mai sunt și alte grupuri. O altă piesă de rezistență din dresaj este asocierea mentalității și a comportamentului poporului cu lipsa de civilizație, sentimentul de vinovăție fiind mai profund. Românii, în cazul ăsta, sunt cei mai afectați. Atât de mult s-a mizat pe tehnica asta, încât mulți români au ajuns să se urască pe ei înșiși, doar pentru apartenența la poporul român. Detestă tot ce ține de România și de românism, dar vinovăția profundă îi determină să-și dorească să și facă ceva pentru a ajuta la schimbare. La schimbarea mentalităților, a comportamentelor, a regulilor, a tradițiilor. Dar nu a funcționat doar la români, ci la toate popoarele fostelor țari din blocul estic. Există și excepții, dar acolo este doar o problemă de număr mic al adepților noii civilizații și una de timp, adică se așteaptă rezultate, în continuare.

Iar în toate experimentele astea aplicate pe populația țărilor est-europene, cea mai mare vinovăție percepută de subiecți este apropierea – prin origine comună, elemente culturale comune, elemente lingvistice comune, elemente arhitecturale, etc. – de Rusia. Tocmai de aceea se poate observa cum oamenii intrați în acest proces de transformare prin aderarea la o nouă “civilizație” sunt mai antiruși pe măsură ce au mai multe elemente în comun cu spațiul rusesc. Iar de aici se pot analiza reacțiile fiecărei populații și ale fiecărui grup, la anumiți stimuli, în diverse contexte. Ura față de tot ce are legătură cu Rusia, indusă prin punerea semnului egalității cu sentimentul de vinovăție, duce chiar la ura de sine. E o transformare a sinelui care produce reacții cu atât mai violente, individual și în grup, cu cât elementele comune sunt mai multe și mai puternice.

De ce? Ați uitat de Războiul Rece? Știu, memoria colectivă e de foarte scurtă durată. Dar asta e explicația. Războiul s-a declarat încheiat, dar mai departe de declarație au mai fost multe alte lucruri. Dușmanul a devebit Demon, iar demonizarea lui a contribuit la transformarea populațiilor, inclusiv din interiorul spațiului ex-sovietic. E posibil ca unii rusi să se urască mai mult pe ei înșiși decât ne urâm noi, românii, pe noi înșine, dacă acest mecanism de schimbare a civilizației funcționează așa cum l-am descris.

11 comments

  1. satanismul ii prefera pe rebeli; dresarea e in cicluri pana se ajunge la selectie naturala si rezista doar rebelii, dar nu genul asta de rebeli boemi, ci aia care nu au lege morala si se inchina lui mamona.
    sa ne pregatim de feudalism genetic si digital….oile placide si pastorii atotputernici si criptati in digital pe care nu poti sa-i prinzi dar de care asculta si guvernul si armata

  2. Si cand te gandesti ca primul ucis la Dalles, in ’89, a fost Mihai Gatlan, un rocker de 19 ani!
    Are dreptate autoarea articolului. Pai ce mostra de imbecilitate, conformism si progresism este de pilda postul de radio Rock FM!
    Rockeri “suparati”, ca cei de la Trooper, legenda Cargo, Iris care era interzisa in anii ’80 pentru “Trenul fara nas”, Calin Pop de la Celelalte Cuvinte (in vara lui ’89 am stat de dimineata pana seara sa prind bilete la Teatrul de Vara, unde avea loc Festivalul Rock, cu Celelalte Cuvinte cap de afis – au misunat militienii toata ziua aia in jurul nostru), si atatia altii, vin pe post si indeamna miorlait lumea la vaccinare, ca doar asa o sa-si recapete ramolitii viata adevarata (ce viata? imbecilii nu-si dau seama ca in acest moment sunt mai cumintei decat un prunc care doarme). Prostia lor nu e intrecuta decat de trufia cu care se cred superiori, mai ales fata de “batutii in cap” care refuza vaccinarea. Majoritatea au ramas cu cerebelul la nivelul adolescentei, dar nu in sensul bun, ci la cel etalat intr-un fals grosolan in imbecilitatile trilogiei “Liceenii”, adica niste adolescenti care atunci erau cadre de nadjede in devenire ale partidului, iar acum sunt viitorii zombies ai Apocalipsei covido-vacciniste.
    L-am vazut recent si pe senilul de Rob Halford de la Judas Priest, caruia degeaba i-a daruit Dumnezeu o voce cu nu stiu cate octave, acum, “for a few dollars more”, isi pune si umarul la bataie (nu doar fundul, fiind sodomist declarat).
    Rockerasi “suparati”, black-metalisti, mergeau mandri si tampi pe strada, inca de prin februarie anul trecut, cu geci de motor cu tinte, crezand ca sperie lumea cu non-conformismul lor, nedandu-si seama ca botnita neagra care le acoperea toata mutra ii facea si mai ridicoli si nuli decat erau in realitate.
    Inchei spunand ca, desi am zis din suflet toate acestea, nu o sa consider niciodata rockul si mai ales heavy metalul ca fiind sataniste. Asta si pentru ca in zilele noastre predicile preotului Dan Badulescu (fost chitarist la Rosu si Negru), Sfintele Liturghii tinute de preotul Radu Trifon din Hunedoara (fost solist vocal in trupa Bethlehem) sau Slujbele tinute de preotul Dragos Francu de la biserica spitalului Sfantul Luca (fost chitarist colaborator al trupei Compact), sunt dovada vie ca Dumnezeu are cu fiecare dintre noi un plan al sau. Pentru Libertate si Mantuire. Numai sa vrei sa-l cauti si sa-l urmezi. Doamne-ajuta!

  3. La Woodstock le-au dat alora ceea ce clamau : MUZICA , LSD si…SEX in comun . Nimic nu-i mai usor decat sa dresezi un posibil rocker recalcitrant dandu-i , nu ceea ce are cu adevarat nevoie ci…ceea ce-l poate face sa devina obedient iar prin puterea exemplului , sa-i faca si pe altii sa-l imite ! Culmea este ca , am vazut si ” jurnalisti ” si indivizi ce se pretind a fi oameni de cultura care , ajungand la o anume stare de ” iiluminare ” cred ca , pentru ca ei sa scape vii din infernul COVID , TREBUIE OBLIGATORIU ca si altii sa le urmeze exemplul si … sa se lase vaccinati . Nu-s de acord cu ” vai voua ” care spune ca ” satanismul ai prefera pe rebeli ” , aia-s usor de manipulat . Tinta Satanei nu-s rebelii caci aia-s putzini ci , ” oile placide “care se-ncred in Dumnezeu si asteapta mantuirea si ajutorul doar din partea lui Dumnezeu .

  4. 1. Rock-ul, la fel ca jazz-ul și alte genuri muzicale „moderne”, = ARTĂ DEGENERATĂ prin care jidovimea lovește încă o dată cultura ariană și distruge ideea de frumos, armonie, simetrie, etc. Artistic, o piesă hard rock e ca o mâzgălitură promovată drept mare „operă de artă”, iar matematic e ca o problemă rezolvată dezastruos de un elev redus mintal.
    2. Tineretul „rebel” = tineretul bolșevizat. Era gata de revoluție când mai erau și conducători arieni ca Franco, De Gaulle, Nixon; acum sunt conformiști cu Ițic și Leiba, foști bancheri Rotschild, la șefia fiecărui guvern. Revoluția lor este în favoarea imigranților și LGBT-iștilor, și contra ultimelor redute albe conservatoare.

    • @RIGA CRYPTO Rockul este o arma , rockul este o piatra cu care poti construi sau o poti arunca in capul inamicilor { figurativ fireste } pentru ca acestia s a te lase dracului in pace . Rockul ca arma a fost din pacate , gresit folosit deoarece a fost folosita de niste tipi ce erau contra armelor de tot felul . Sper ca n-ai uitat Vietnam War sau chestia cu..Flower Power sau cu Power to the people ? Aia erau rock-eri adevarati manipulati de catre , cei ce conduceau din umbra mai mult sau mai putin aceasta planeta . Hard-istii , metalistii de azi , nu-s altceva decat sustinatori ai LGBT caci…si Freddie Mercury era gay nu-i asa !? Cum dracu sa-ti placa un cur de barbat in locul unuia d e femeie , asta rockerul din mine , n-o va pricepe NICIODATA ! P.S. Iti ofer un cadou pentru care sper … sa ma ierti in caz ca n-ai fi de acord cu spusele mele : Sfat: Căutați numai rezultate în limba română. Puteți specifica limba pentru căutare în Preferințe
      POWER TO THE PEOPLE. (Ultimate Mix, 2020) – John Lennon/Plastic Ono Band (official music video HD)
      POWER TO THE PEOPLE. (Ultimate Mix, 2020) – John …
      https://www.youtube.com › watch
      Versuri
      Power to the people
      Power to the people
      Power to the people
      Power to the people
      Power to the people
      Power to the people
      Power to the people
      Power to the people, right on
      Say you want a revolution
      We better get on right away
      Well you get on your feet
      And out on the street
      Singing power to the people
      Power to the people
      Power to the people
      Power to the people, right on
      A million workers working for nothing
      You better give ‘ em what they really own
      We got to put you down
      When we come into town
      I gotta ask you comrades and brothers
      How do you treat you own woman back home
      She got to be herself
      So she can free herself
      Oh well, power to the people
      Power to the people
      Power to the people
      Power to the people, right on
      Yeah, power to the people

      • N-ai înțeles nimic din comentariul meu pentru că ești prea imbecilizat.
        De ce nu pomenești „Imagine” care prezintă programul de subjugare talmudică a omenirii: fără patrie, familie, proprietate, religie, armată, demnitate, etc., fără nici un ideal pentru care să trăiești și să mori, doar o turmă de goyimi drogați și imbecilizați, care merg ca oile la tăiere cu zâmbetul pe buze.
        Mesajele ocultei iudeo-masonice sunt peste tot în show-biz, iar cei care fac pactul cu diavolul pământesc(jidanul), trebuie să facă lucruri imorale pentru a fi șantajabili și controlabili.(din care sexul anormal e doar o parte). Freddie Mercury nu era „gay”(=vesel), ci a fost pervertit până a pierdut contactul cu normalitatea, iar piesele, concertele și videoclipurile Queen sunt ticsite cu simboluri oculte mai ceva ca Lady Gaga. Păcat de o viață irosită, cu o asemenea voce putea cânta operă.

  5. @RIGA CRYPTO Inainte sa uit : JAZZ-UL ESTE MUZICA NEGRILOR { pardon : AFROAMERICANILOR } NU NEAAPARAT A JIDOVIMII ! I-am fost elev prin anul 1962 lui Raducanu Cretu de la care am invatzat sa interpretez jazz sau boogie woogie la pianul din “sala ” de muzica al scolii insa , ala era orice numai jidov nu era si-ti confirm asta , in ciuda pseudonimului JOHNNY adoptat ceva mai tarziu : ERA TIGAN LAUTAR , PROVENIT DIN FAMILIE D E TIGANI LAUTARI IAR SCOALA ERA SITUATA IN CARTIERUL FERENTARILOR . Deci , nu JIDAN !

  6. Superb articolul! Si eu as fi scris odata despre conformismul nonconformistilor, despre dirijarea energiilor tinerilor in anumite directii, despre inventarea unor angoase, depresii, anxietati nespecifice si nemotivate varstei. Trigger-ul a inceput cu schimbarea in sine, si negarea valorilor. Foarte interesant ca tinerii n-au gandit ca acele valori asa-zis depasite, retrograde, arhaice au facut lumea sa ajunga la atatea miliarde! In timp ce, cu non-valori sau cu opusul valorilor, cu negarea in sine, cu obsesia de a schimba orice, desigur in rau, lumea a ajuns la haos multilateral in mai putin de un secol.
    Rock-ul, prin revolta (nu vorbim aici de omul revoltat al lui Camus, ca ala avea ditamai problemele existentiale pe el, nu glume) a urmarit conflictul intre generatii, distrugerea familiei, scaderea demografica concomitent cu boli venerice, alcool, droguri, care pe langa scaderea demografica sa duca si la alterare genetica.
    Rock-ul nu e libertate, e doar alta forma de control.

  7. nu sunt oameni liberi cand urla-n ei spiritul GREGAR,
    vezi corporatistii,motociclishtii,vamaiotzii,neo-protestantzii si ortodocsii care au luat Lumina cu masca pe muian
    -oi,ovine,vite
    om liber e ala liber de constrangerile sociale:
    pana sa te gandesti asupra valorii legilor da afara din fb tau catziva gaozari,
    chiar la intamplare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *