Meseriașii Vechi și Noi

Dan Cristian Ionescu
Incorect Politic
Noiembrie 25, 2019

Preluat de pe Justițiarul

Într-un mod poate surprinzător, voi începe cu medicii legiști iar dintre aceștia primul nume este Sabina Barth. O femeie tînără și foarte frumoasă cu care am fost la un singur caz întrucît la scurt timp a emigrat în Israel.

Într-o zi, într-o pădure de lîngă București (cred ca era pădurea Băneasa) se găsesc niște oase. Se deplasează echipa  de la intervenții (de la miliția capitalei) împreună cu procurorul de serviciu și medicul legist (Sabina Barth). Aceasta din urmă constată că oasele provin de la o palmă umană. Pe atunci nu erau atîtea crime ca azi, așa că se declanșează alarma la nivelul miliției. Apoi, se constată că de fapt oasele provin de la o labă de urs (ce se întîmplase cu ursul, nu poate să știe nimeni, eventual doar să bănuiască). Dintr-o singură întîmplare (fiindcă eu nu știu și altele de acest fel ale ei) nu poți să tragi o concluzie, dar gafa a fost monumentală.

Un alt caz, cu alte explicații. Merg la un deces suspect însoțit de bătrînul doctor Drogeanu. Acesta examinează cadavrul după care îmi spune constatările sale pe care eu le consemnez conștiincios în agendă. Cînd ajunge la „limba prolabează…”, îl opresc.

„Domnule doctor, aia nu este limba!”

Se uită la mine nedumerit, și îi explic: „Aia este proteza!”

Bietul și bunul doctor Drogeanu! Un meseriaș excelent, la care însă vîrsta își făcea cunoscute neajunsurile – nu mai vedea bine!

Am lucrat și cu alți medici legiști de excepție, Dan Schiopu, aromânul Anastase Cavaliotti,  Constanța Naneș (o femeie cu sînge rece ca un bărbat, posesoarea unui Trabant).

Exista și la IML o mică mafia, din care însă nu știu cine făcea parte. Știu însă că atunci cînd un judecător, procuror, milițian, securist sau avocat era prins beat la volan, alcoolemia era stabilită întotdeauna sub limita infracțională  – au beneficiat de serviciile acestor medici legiști și cîțiva prieteni ai mei însă nu i-am întrebat la cine au apelat întrucît chiar dacă pe atunci mi se întîmpla să conduc după chefuri, nu m-a oprit nimeni niciodată (cel mai nostim era cînd mă duceam la o prietenă, beam vodcă rusească – teoretic nu se mai găsea, dar practice se găsea – și ea nu mai răspundea la telefon; cîteodată, alarmată, mama ei venea să vadă dacă totul este în regulă iar cînd vroia să plece, ea îi spunea că o duce cu mașina; fiind vizibil marcată de consum, îi spuneam că mai bine conduc eu – răspundea „Sigur, de ce să îmi ia mie permisul? Să ți-l ia ție!” după care plecam defilînd prin fața a zeci de ambasade).

O altă hibă a celor de la IML era culpa medicală (corb la corb nu-și scoate ochii). Exceptînd cazurile scandalos de evidente, medicii care din prostie provocau decesul pacienților, erau scoși basma curată.

Aveam unele rezerve și în ceea ce privea testele de paternitate, ca și în alte situații.

Însă ideea este că la IML pe atunci lucrau meseriași, chiar dacă unii corupți. Acum am un fel de „feeling”, să zic așa (nu mă întrebați de ce fiindcă nu pot explica), la noul INML am impresia că sînt în continuare corupți, dar nu mai sînt meseriași.

Și înainte de 1989 erau doctori de excepție, dar și doctori proști sau superficiali.

În februarie 1972, coborînd pe jos de la Clăbucet plecare la Clăbucet sosire, ne-am oprit jos la țuică fiartă. La un moment dat, noaptea, ies din cabană și văd pe lîngă pîrtie o placă enormă din PFL (cred). O pun pe pîrtie, mă așez pe ea și îmi dau drumul la vale. Constat că placa mă duce direct spre un brad.  Neavînd nici o posibilitate de manevră, mă hotărăsc să sar de pe placă – dar placa era atît de mare încît sărind de pe ea, am aterizat tot pe ea și m-am lovit de brad.

Ne-am întors la Sinaia, unde stăteam la vila CFR-ului. A doua zi am constatat că ceva nu este în regulă. Am mers la spital, medicul (un bătrîn) m-a examinat după care mi-a tras o palmă pe spate de am simțit că sar din mine toate organele interne și îmi spune: “N-ai nimic, ești sănătos ca un taur!” (bine că nu a spus că sînt sănătos ca un bou). Mă întorc la București, trec peste alte episoade neplăcute (nu puteam tuși, nu puteam să văd la TV o comedie fiindcă dacă rîdeam aveam dureri mari). Mă duc la radiografie – aveam o coastă fisurată! M-a ajutat Dumnezeu să trec și peste asta.

Mă uit la tinerii notari de azi. Ei au pe calculator toate modelele de acte pe care trebuie să le autentifice. În cazul în care cade curentul, ei nu sînt în stare să redacteze singuri nici măcar o procură!

Muncitorii din construcții? Să vă dau trei exemple.

Primul, în anul 2002, angajez firma unui bun prieten (Dumnezeu să-l odihnească!, a murit de cancer la limbă, pînă atunci nu auzisem de așa ceva – este cumplit!). Cei care s-au ocupat cu zugrăvitul, au făcut o treabă excelentă. Ceilalți, au fost la pămînt. Pardoseala era în pantă, cînd deschideam ușile la șifoniere, la bufet, la dulapuri, acestea se înclinau și ce era înauntru începea să cadă pe jos – a trebuit să pun sub ele pene din lemn. Electricienii mi-au făcut harcea-parcea instalația electrică, creindu-mi mari probleme. Astea au fost problemele majore, nu mă mai refer la aspectele de natură estetică, sau de cîte ori a trebuit să intervin ca să repare prostiile făcute.

Al doilea, în anul 2005. Cînd am ajuns la Vaideeni cu tata, am văzut cum colțul zidit din piatră de rîu al grădinii se prăbușise. Fiindcă țăranul român nu mai vroia să muncească, am angajat niște țigani. Nu pot să estimez cît ar fi durat această lucrare, teoretic simplă. Eu a trebuit ca 9 zile să asigur masa de dimineață, prînzul și cina pentru 7-9 țigani. Toată ziua, eu gătem și spălam vase!

Al treilea, în anul 2010. Alungat de rude, îmi cumpăr casa de vară din Muscel. Prima cameră (ridicată în timp) nu avea fundație. Părintele stareț, bun prieten, îmi recomandă o firmă din Curtea de Argeș care îi făcuse lucrări de care era foarte mulțumit. Îi contactez, vine un șef (scund de înălțime, dar atletic) și un tînăr ucenic.Montează popii să susțină tavanul, după care se apucă să dărîme peretele dinspre stradă, unde trebuia săpată fundația. Fără să mă întrebe, șeful pune toporul și face țăndări vechea fereastră, pe care eu vroiam să o păstrez.

Nu m-a întrebat dacă poate să o distrugă, dar a doua zi mi-a pus o întrebare care m-a năucit. Plecasem la Domnești să cumpărăm oțel-beton, și șeful, specialistul, mă întreabă dacă să luăm de 8 sau de 14!

Apoi, m-am lămurit, băieții care lucraseră la mănăstire plecaseră din țară, iar șeful csre venise la mine, pînă în urmă cu o săpuîmînă, lucrase la un circ!

Tinerii specialiști de azi, dacă sînt privați de internet, cred că nu știu nici măcar să traverseze singuri strada!

Cam asta am avut astăzi de spus.

Dan Cristian IONESCU

În același timp, pentru a completa contrastul, Alexandru Balcu a avut numai cuvinte de laudă pentru constructorii români în acest articol.