Incorect Politic
Aprilie 19, 2023
Mesajul generalului Radu Theodoru de Învierea Domnului:
Actuala conducere politică alogenă a țării și minoritățile ecumeniste din conducerea Bisericii nu au niciun drept să implice România într-un război care nu o privește
Via OrtodoxInfo:
DREPT MĂRITORILOR CREȘTINI ORTODOCȘI!
Câțiva arhierei, în frunte cu Patriarhul, adică funcții, putând fi oricând revocate, slujind ecumenismului globalizator, secondați din umbră de un politruc, un fel de savant, Baconschi, slujind Papei și de un alt politruc, cam violent, foarte vocal, câteodată și obraznic, funcționar la Patriarhie, pe post de purtător de cuvânt, vor să impună celor aproape 14 milioane de credincioși prima măsură globalizatoare, din programul diabolic numit “Supermemorandul de la Strasbourg”, schimbarea datei sărbătoririi Învierii Domnului, a Paștelui.
1.Patriarhul este în slujba poporului credincios și nu poporul credincios, purtător și făuritor de istorie, în slujba Patriarhului și a câtorva ecumeniști cu mitră sau potcap, numărați pe degetele unei mâini.
2.Cinstit și monahal, slujitori de veacuri ai ortodoxiei, coloana vertebrală a românității și veșniciei ei, din rândul tău s-au ridicat mucenicii, martirii și sfinții mărturisitori ai credinței noastre, aruncă anatema asupra nevrednicilor, care ridicându-se din rândurile tale, l-au vândut Iudei pe Hristos, cel din morți înviat, pentru a noastră mântuire și veșnicire.
3.Preoți de mir nu-i uitați pe înaintașii voștri care au slujit credinței cu sabia, în fruntea oștilor Iancului.
Noi mirenii, că pe noi ne slujiți, prin slujirea bisericii, vă cerem adevărul, numai ADEVĂRUL!
Dezvăluiți de la amvon planul diabolic de descreștinare, scris pe puncte în Supermemorandumul de la Strasbourg, interzis a fi făcut public de către Patriarh.
Propovăduiți Pacea, pacea hristică, descurajați ațâțătorii la război anticreștin, antiromânesc: Războiul de peste Nistru.
Actuala conducere politică alogenă a țării și minoritățile ecumeniste din conducerea Bisericii nu au niciun drept să implice România într-un război care nu o privește.
NATO nu este expresia militară a SUA. Citiți ultimile declarații politice ale fostului și viitorului președinte Donald Trump. NATO este forța militară, mercenară, a Ocultei globalizatoare.
Tratatele cu NATO și Ucraina au fost semnate de guvernanții-slugi, supuse de globalizatori, nu de poporul român, ca rezultat al unui REFERENDUM național.
4.Prea cinstiți înalți și responsabil cler al României, ora astrală a responsabilității istorice vă aparține.
5.Bine măritori români, vă vorbesc în numele sutelor de mii de militari români căzuți în lupta împotriva iudeo-bolșevismului, asasini de Basarabie și Bucovină, în numele zecilor de mii de militari căzuți în lupta nazisto-hortiștilor bestiali, asasini de Ardeal și românitate.
Camarazii mei, slujind cu prețul vieții credința, ortodoxia, adică românitatea în veșnicia ei, lăsați lașii pripășiți prin ieslele puterii, complici prin tăcere la trădarea țării și a credinței. Veniți alături de cei patrioți, responsabili, care prin fapte și nu demagogie ieftină de tavernă, și-au demonstrat devotamentul și responsabilitatea față de prezentul și mai ales față de viitorul nostru. Ei, cărora mă alătur, duc în istorie sacrul steag de luptă, purtat din veac în veac de Oștirea română.
Hristos a Înviat și noi prin El!
Înviem în mâinile veșnice ale României.
Vă doresc sănătate, Sărbători binecuvântate!
Al vostru slujitor la drapel, general maior aviator, veteran de război, Radu Theodoru.
Adevărat a înviat cu moartea pre moarte călcând şi nouă viață dăruindu-ne, căci morți am fost.