Incorect Politic O Publicație Dizidentă
Alecu
Incorect Politic
Aprilie 8, 2019
Masacrul de la Fântâna Albă
Basarabia și Bucovina de Nord se aflau în trupul țării mame, România, timp de 22 de ani.
Epoca de aur a fost una extrem de scurtă, dar cu o roadă fenomenală pentru societatea românească.
Odată cu pactul Ribbentrop-Molotov și tratatul secret semnat între Stalin și Hitler, Europa Răsăriteană urma să fie împărțită între aceste supraputeri.
Pe 26 iunie, guvernul sovietic transmite ultimatum camerei regale, prin care se cere retragerea armatei române și cedarea teritoriului Basarabiei și Bucovinei de Nord, deși Cernăuți nu a fost niciodată un oraș rusesc. Ororea a avut loc pe 28 iulie. România și-a cedat o porțiune vitală din teritoriul său unui popor barbaric, manipulat de jidani. Vor urma decenii de persecuții asupra românilor indigeni și injectarea forțată a sute de naționalități ce vor avea ca scop destabilizarea unității naționale.
După acest eveniment funest, Ion Antonescu l-a vizitat pe regele Carol al II-lea, la 1 iulie, și i-a prezentat Suveranului un Memoriu în care sublinia: “Maiestate, Țara se prăbușește. În Basarabia și Bucovina se petrec scene sfâșietoare. Mari și mici unități, abandonate de șefi și surprinse fără ordine, se lasă dezarmate la prima amenințare. Funcționarii, familiile lor și ale ofițerilor, au fost lăsate pradă celei mai groaznice urgii. Materiale imense și depozite militare acumulate acolo din incurie și menținute până în ultimul moment din ordin, au rămas în mâna inamicului.“
Primele repercusiuni din Basarabia nu erau extrem de răsunătoare în spațiul românesc, însă data de 1 aprilie 1941 rămâne a fi cel mai mare masacru bucovinean din istoria acestei mici provincii.
La începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri conform cărora granița dintre Bucovina și România ar fi deschisă.
Drept urmare, cei ce simțeau românește și doreau revenirea lor în trupul României s-au pornit organizat, cu steag alb în față, îndemne religioase și dorința nestăpânită de a trece granița.
În această coloană erau peste 3000 de pământeni, care fiind întâlniți la Varnița, 3km depărtare de la granița, au fost împușcați din mitraliere de către sovietici doar pentru dorința de a redeveni români la ei în țară. Mame și copii, bătrâni și tineri, cu toții dezarmați, au fost secerați mișelește de către comuniști.
Colonelul în rezervă Petru Huțan, supraviețuitor al Masacrului de la Fântana Albă, a povestit într-o înregistrare realizată de ziaristul Victor Roncea în urmă cu 7 ani cum s-au desfășurat evenimentele de la 1 aprilie 1941, când 3.000 de bucovineni au fost uciși de grănicerii sovietici, respectiv trupele NKVD. Supraviețuitorul a spus că românii care voiau să meargă în țara natală au fost pur și simplu masacrați de soldații sovietici, care trăgeau în ei ca „după iepuri”.
Petru Huțan, unul dintre supraviețuitorii masacrului de la Fântâna Albă, a povestit cum s-au defășurat evenimentele în data 1 aprilie 1941, chiar la una dintre comemorările de la locul faptei, azi aflat în Ucraina.
Bătrânul a precizat că românii vroiau doar să se întoarcă la patria mama, după ce și germanilor li s-a permis acest lucru. Pe atunci tânărul Petru, împreună cu tatăl său, au încercat să ajungă în România, unde urmau să-și aducă apoi rudele după ce făceau o cerere pentru reîntregirea familiei, scrie ziaristionline.ro.
„Când coloana s-a îndreptat către frontieră, a venit o subunitate de cavalerie, un pluton de călăreți – calmuci sau gruzini. Aceștia s-au împărțit în două, o parte spre stânga și o parte spre dreapta, fără să zică nimic. Deodată s-a tras o salvă de gloanțe de mitralieră automată, de ne-au piuit deasupra capului gloanțele. Tata îmi spune să stau, să nu mai înaintăm. Lumea, fredonând cântece patriotice a înaintat, însă noi nu am înaintat, la fel și cei din spatele nostru. În momentul când a doua salvă de armă automată a fost trasă, a fost trasă direct în oameni. Noi am stat acolo, că spre noi nu trăgeau, deoarece la început au luat la țintă capul coloanei. Au început să se vaite oamenii, copiii strigau că au fost împușcați, iar noi ne-am despărțit de coloană și am mers înapoi la Siret. Pe malul Siretului am găsit niște răchiți mari care erau pe malul apei și dedesupt erau niște răgălii și acolo am intrat, ascunzându-ne acolo.
Tata a spus: <De aici nu mai plecăm până la noapte! Băi copile, uite ce facem, să ne ferim, nu cumva să ne întâlnim cu cineva – să nu știe nimeni că am fost acolo!> Pe șosea alergau ăia cu caii, împușcau, trăgeau cu mitraliera, dar o parte din cetățeni au zis să mergem acasă, că noi nu mai mergem spre frontieră, însă călăreții au început să alerge după ei. Dacă părăseai șoseaua, te împușca, trăgea după tine, ca după iepuri. Călăreții toată noaptea au galopat și tras. Erau oamenii cu copilași… Eu am stat acolo până s-a înnoptat, după care am plecat spre casă, pe marginea râului, ferindu-ne să nu ne întâlnim cu nici un individ indiferent ce ar fi. De pe marginea apei noi vedeam toată panorama către șosea, către Cupca și Suceveni. Când oamenii ieșeau pe câmp, aștia îi împușcau. Îi vânau ca pe iepuri. Am mers pe marginea râului, până am dat de un pârâu care ducea în gospodăria noastră. Când am ajuns acasă, mama, fratele și bunica, stăteau și așteptau. Ei știau ce s-a întâmplat, dar nu știau dacă noi am ajuns până în frontieră sau nu sau dacă suntem împușcați. Pe 13 iunie au început deportările…”, a povestit colonelul în rezervă Petru Huțan, care avea 14 ani la momentul masacrului.
Acest eveniment ne demonstrează iarăși de ceea ce le este într-adevăr frică jidanilor.
Dragoste de neam, chiar dacă derivă din simplul patriotism, nemaivorbind de naționalism, poate afecta dur imaginea unui jidan în cadrul agendei sale. Cei 3000 de români nu și-au dorit exterminarea ciumei jidănești, ci simplul fapt de a reintra în România.
Totodată, acest act inadmisibil pentru un comunist, a iritat colosal regimul său, astfel încât el a recurs la acest masacru inadmisibil.
Nimeni nu a fost tras la răspundere, niciun ministru, niciun comunist, niciun rus.
Nimeni nu a rămas vinovat de moartea celor 3000 de nevinovați până acum.
Dar acest eveniment nu a fost unicul, el va fi urmat de foametea din 1947 și exterminările și deportările constante.
Este de datoria noastră, a românilor, să ne comemorăm conaționalii care au pierit pentru o cauză nobilă, precum e și datoria noastră să ne ținem minte antagoniștii neamului.
Poze de la comemorarea românilor uciși la Fântâna Albă:
Pe 29 august 1942 preotul Ștefan Ștefanovici, protopop de Storojineț, și I. Vatamanu din Suceveni au organizat un parastas la Fântâna Albă la care au venit 30.000 de oameni din satele bucovinene. Drumul de la Fântâna Albă la Suceveni, pe care se căraseră cei răniți și morți spre Cernăuți și spre alte gropi comune, a fost sfințit cu agheasmă. S-a pus o troiță, sculptată de Tănase Bălan, și s-a hotărât construirea unei biserici acolo.
