Incorect Politic
Iunie 18, 2019
Via ActiveNews:
A XV-a ediție a Marșului Normalității va lua startul sâmbătă la ora 12:00 în Piața Victoriei, cu autorizație de la Primăria Capitalei, pe traseul Piața Victoriei – Piața Romană – Piața Universității – Piața Unirii – Patriarhia Română.
Potrivit organizației „Noua Dreaptă”, manifestarea publică desfășurată an de an pentru afirmarea valorilor familiei are drept scop protestul față de parada homosexualilor, față de introducerea ideologiei gender în educația copiilor de vârste fragede și coborârea vârstei majoratului la doar 12 ani, față de legalizarea parteneriatelor civile între persoane de același sex, față de manifestări ofensatoare ale minorităților sexuale din Cluj și București, precum și față de susținerea acestora de către Institutul Cultural Român, în contradicție cu valorile majorității românilor.
„Sâmbătă, 22 iunie va avea loc la București MARȘUL NORMALITĂȚII – pentru familia naturală, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie.
Organizat an de an începând din 2005 și ajuns la a 15-a ediție, MARȘUL PENTRU NORMALITATE este cea mai constantă manifestare publică din România organizată în sprijinul valorilor familiei tradiționale.
Manifestarea este autorizată de Primăria Capitalei și așteptăm participanții la ora 12:00 în Piața Victoriei, de unde vom porni pe traseul Piața Romană – Piața Universității – Piața Unirii – Patriarhia Română.
Organizat de mai multe asociații care promovează normalitatea în societatea românească, MARȘUL PENTRU NORMALITATE exprimă protestul românilor care susțin valorile familiei tradiționale:
1. Față de parada homosexualilor, o manifestare cu caracter obscen și provocator care promovează în fiecare an ideea legalizării parteneriatelor, căsătoriilor și adopțiilor homosexuale;
2. Față de intenția partidelor parlamentare de a băga pe gâtul românilor parteneriatele civile între persoane de același sex, în disprețul celor 3,5 milioane de români care au votat, în proporție de 92% DA la Referendumul din 6-7 Octombrie 2018 pentru inițiativa legislativă de modificare a Constituției și definirea familiei că fiind întemeiata pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie;
3. Față de ofensiva agresivă și ofensatoare a comunității LGBT care la Cluj, printr-o pseudo piesă de teatru, au batjocorit credința ortodoxă a poporului român prin aducerea în scenă a unor actori semi-dezbrăcați, partea semi-îmbrăcată fiind alcătuită din straie monahale de călugări ortodocși și care și-au bătut joc de icoana Mântuitorului Hristos, tăind ceapă direct pe ea. Constatăm astfel că așa zișii promotori ai toleranței, atacă cu ură valorile dragi ale poporului român;
4. Față de Institutul Cultural Român, care sprijină, contrar oricăror norme culturale românești, festivalul Bucharest Pride, asumând fără nici un mandat opinia și viziunea poporului român față de tematica sodomită.
5. Față de intenția asociațiilor care sprijină anormalul de a introduce ideologia de gen în grădinițe și școli, lansând – pentru otrăvirea culturală a tineretului – cărți de specialitate inclusiv pentru copii de 2-4 ani.
6. Față de intenția acelorași asociații de a coborî limita majoratului de la 18 la 12 ani, pentru ca pedofilii să scape nepedepsiți.
Luând în considerare cele de mai sus, vă așteptăm alături de noi pe toți aceia care doriți să trăiți și să vă creșteți copiii într-o țară normală!
Lupta pe care noi o ducem are nevoie de sprijinul și participarea tuturor celor care simt și gândesc ca noi, inclusiv a ta! Nu te mulțumi doar să ne dai dreptate! Renunță la rolul de spectator și participă la MARȘUL PENTRU NORMALITATE pentru a demonstra că într-o țară democrată drepturile majorității nu pot fi călcate în picioare de dictatura nici unei minorități!
Așadar, te așteptăm sâmbătă 22 iunie, la ora 12:00 în Piața Victoriei din București, pentru a participa la singura manifestație care anual ține piept acestui găunos vânt al schimbării!”, se arată în comunicatul transmis de „Noua Dreaptă” către redacția ActiveNews.
În perioada 15-23 iunie se desfășoară în Capitală un festival al homosexualilor și lesbienelor, în contextul manifestărilor mondiale de promovare a minorităților sexuale în luna iunie, autoproclamată „luna mândriei” de reprezentanții mișcării de profil. Tot sâmbătă, 22 iunie, va avea loc în Capitală și Marșul Mândriei homosexualilor, pe traseul Piața Victoriei – Piața Universității, la o oră diferită de cea a Marșului Normalității, programat să înceapă la ora 12:00 în Piața Victoriei.
Daunator este si sa rupi copilul din familie, sa-i ciuntesti copilaria si sa-l duci la clasa ZERO. Niste Satane Perciunate si-au bagat coada ca sa distruga Romania si romanii, minutios, pe toate planurile. Si pentru ca romanii sunt naivi, vor reusi. Au reusit deja!