Marea Ursula, Marc Bloch, Macron și întreținerea urii

Carolina Gunderode
Incorect Politic
Februarie 25, 2025

Marea Ursula, Marc Bloch, Macron și întreținerea urii

O MARE DOAMNĂ ne-a părăsit pe 20 noiembrie după-amiaza, la douăsprezece zile după ce și-a stins cele 96 de lumânări. Revizionista germană, Ursula Haverbeck, a murit într-adevăr liniștită în patul ei, înconjurată de rudele și prietenii ei, după cum a declarat avocatul ei, Me Wolfram Nahrath. Ce destin extraordinar a fost cel al acestei femei elegante, frumoase, curajoase, cu o inimă nobilă și generoasă, care nu se abatea niciodată de la zâmbetul ei larg care i-a luminat chipul și întreaga ființă, chiar și atunci când era pe banca acuzatilor și și-a asumat curajos si tenace la 90 de ani,   refuzul pozitiilor sale anticonformiste, infruntandu-si  dusmanii implacabili care voiau sa o reduca la tacere pentru totdeauna trimitand-o la inchisoare pana la sfarsitul zilelor!

Născută în Hesse-Nassau în Prusia la 8 noiembrie 1928 sub Republica de la Weimar, Ursula Meta Hedwig Haverbeck-Wetzel a fost una dintre acei germani expulzați, deportați din Prusia de Est după prăbușirea Reich-ului în 1945. Dar dintre aceste victime,  noi nu vorbim niciodata, nu întocmim niciodată dureroasa lor martirologie. Elevii de gimnaziu și liceu nu știu deloc , în cea mai mare parte, că cincisprezece milioane de germani au fost expulzați cu brutalitate la sfârșitul războiului, în condiții îngrozitoare, din teritoriile estice și că câteva milioane dintre ei au murit, adesea în mod atroce, sau au purtat mereu cicatrici crude în carnea și în sufletele lor de la această deportare forțată. Memoria, după cum știm, are geometrie variabilă. „15 milioane de germani din provinciile pierdute din est, inclusiv eu, am fost expulzați din casele noastre. Acesta este echivalentul populației scandinave. Încearcă să-ți imaginezi: pe ușă a apărut un bilețel: „Trebuie să pleci din casă până mâine, la așa și așa oră, cheile trebuie să rămână in ușă, nu poți lua mai mult de 20 kg de persoană”, a declarat Ursula Haverbeck despre acest subiect în martie 2015 într-un interviu la Panorama. O situație pe care o trăiesc astăzi palestinienii și libanezii. Dar nu facem procesiuni și pelerinaje în școli, nici în Germania, nici în Franța, pentru a reaminti și a menține această Memorie care este complet ascunsă.

În urma acestui transfer forțat, după cum se spune cu modestie, Ursula a trăit apoi patru ani în Suedia și doi ani în Scoția. Ea poate, însă, să efectueze studii universitare de pedagogie, filozofie și lingvistică. La 31 iulie 1970, s-a căsătorit cu curajosul istoric naționalist german, Werner Georg Haverbeck (1909-1999). A fost fondatoarul, în 1963, al Collegium Humanum din Vlotho. După moartea lui în 1999, Ursula Haverbeck a preluat conducerea instituției. În 1992, ea a fost fondatoarea unei asociații pentru apărarea memoriei celor 12 milioane de germani care și-au pierdut viața în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Aceasta organizează comemorari, depuneri de coroane și ridicarea de monumente care, modest spus, nu merg în direcția memorialelor Shoah care desfigurează aproape peste tot , Germania și Occidentul . De la căderea Zidului Berlinului în 1989, Ursula s-a implicat în grupuri și partide naționaliste, precum NPD, pentru a pune bazele unei adunări naționale majore în Germania. Ea nu va mai renunța niciodată la acest obiectiv cu o forță de caracter și o perseverență care să atragă admirație, chiar dacă persecuția de peste Rin pentru naționaliști și revizioniști este infinit mai rea decât cea care este în Franța. La 9 noiembrie 2003, la Vlotho, a participat la înființarea Asociației pentru reabilitarea persoanelor persecutate din cauza dezbaterilor asupra Holocaustului. Ea devine vicepreședintele acesteia.

Atunci au început cu adevărat chinurile ei politico-judiciare. Dar nimic până la ultima ei suflare nu o va îndepărta vreodată de la lupta ei pentru dreptate și adevăr. Pe 12 noiembrie 2015, la vârsta de 87 de ani, a fost condamnată la zece luni de închisoare pentru „negaționism”, apoi la câteva alte condamnări în toamna anului 2016. A făcut apel în zadar împotriva tuturor condamnărilor sale și, pe 7 mai, În 2018, ea a început să-și ispășească ultimii doi ani de închisoare după ce a fost arestată acasă de poliția germană care a capturat-o ca pe un terorist. A stat aproape trei ani după gratii, până în decembrie 2020 când a fost eliberată din închisoarea Bielefeld la peste 92 de ani, ceea ce a făcut-o cea mai bătrână prizonieră din Germania și chiar din Europa și asta pentru o simplă ofensă de opinie! Abia ieșită din celulă, nerenunțând la niciuna dintre condamnări, în ciuda timpului îndelungat petrecut în închisoare, a fost din nou acuzată, judecată în martie 2022 și condamnată la un an de închisoare. Cu doar câteva luni înainte de dispariție, a fost condamnată din nou, pe 26 iunie 2024, la încă 16 luni de închisoare. Și nu numărăm miile de euro în amenzi pe care a trebuit să le plătească în toți acești ani.

Se spune adesea că pe măsură ce îmbătrânim, omul devine mai slab, mai puțin rezistent și că îl putem face mai ușor să cedeze pentru că bătrânul epuizat își dorește absolut să aibă pace. Ursula Haverbeck este un contraexemplu în acest sens. Cea supranumită Lady Courage a arătat până în ultimele ei momente că atunci când cineva are în sine iubirea adevărului și dreptății, că are o inimă și un suflet care arde, că suntem pe deplin convinși că ne facem datoria, că suntem dominati de convingeri puternice și de nezdruncinat, atunci nimic nu poate duce la renunțare sau, și mai rău, la negare. Toată viața ei, Ursula nu a șovăit, a eșuat sau a trădat. A rămas fidelă fata de  sine, a luptat ca o leoaică pentru poporul ei defăimat și calomniat și pentru țara ei ocupată și umilită. Spre deosebire de mulți alții care vorbesc fără să știe, ea a trăit un război. În copilărie și tinerețe, ea a trăit sub Republica de la Weimar, apoi sub cel de-al treilea Reich, apoi într-o țară ocupată și aservită.

CE EXEMPLU uimitor și emoționant că această bătrână este, cu siguranță impresionantă prin purtarea ei, ținuta ei, eleganța, distincția ei, calmul ei în furtună, capacitatea ei de a spune nu, cu combativitate în fiecare moment, rezistența la oprimare, puterea ei sufletească în persecuțiile care nu au încetat niciodată. Este nevoie de curaj, și să spunem, de eroism – în cazul ei, cuvântul nu este folosit în exces – să fii de acord să stai aproape trei ani întregi în închisoare la 90 de ani, deși ești nevinovat, că nu am făcut nimic rău și că infirmitățile legate de bătrânețe sunt resimțite cu cruzime. Aceasta este dragostea adevărată de patrie, atașamentul trupesc față de pământul părinților până la jertfă, daruirea de sine, dorința fermă de a transmite adevărata istorie a țării, astfel încât să nu mai culpabilizam noile generatii cărora le  repetăm intr-una  ​​că strămoșii lor au fost niște monștri și dintre care, pentru mulți dintre ei, traumatizați cum sunt, nu mai vor să-și întemeieze un cămin și de multe ori chiar s-au sterilizat astfel încât sa moara un popor pe care îl cred criminal în esență. La ce extreme poate duce menținerea unei Memorii odioase, selective și calomnioase! Și acest lucru este valabil nu numai pentru Germania, ci și pentru întreaga Europă și întregul Vest. Și chiar indirect pentru Orientul Mijlociu, unde palestinienii și libanezii sunt masacrați și genocidati, întotdeauna în numele Memoriei Shoah, care dă toate drepturile unei entități teroriste care îi tratează sistematic ca antisemiți pe toți cei care denunță crimele sale abominabile. Această amintire, care este doar întreținerea urii, așa cum a denunțat un Mitterrand la sfârșitul vieții, dar combativ în fața unui Elkabbach furios într-un interviu televizat izbitor din 1994, continuă mai mult ca niciodată să lobotomizeze creierul și să otrăvească suflete. Pe 23 noiembrie 2024, în cadrul unui discurs rostit la Strasbourg cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la „eliberarea” capitalei Alsaciene, Emmanuel Macron a anunțat panteonizarea în 2025 a istoricului evreu Marc Bloch. În doar șapte ani de președinție, aceasta este a șaptea personalitate în care șeful statului a intrat în Panteon. După Simone Veil în 2018 și soțul ei Antoine Veil, scriitorul Maurice Genevoix în 2020, activistul american pentru drepturile civile Joséphine Baker, în 2021, comunistul Missak Manouchian și soția sa Mélinée Manouchian în 2024. Și în 2025 Macron îl va aduce așadar pe Robert Badinter și Marc Bloch în Panteon, încă doi israeliți, la fel ca cuplul Veil. Fosta biserică Sainte-Geneviève, dedicată patroanei Parisului, devine sinagogă! În afara lui Maurice Genevoix, toate alegerile făcute de Macron sunt într-adevăr ideologice și partizane și demonstrează în ce măsură trăim mental sub ocupație.

FOARTE RECENTA DECIZIE a Consiliului de Stat care a validat, pe 14 noiembrie, circulara Darmanin din 9 mai 2023 care interzicea preventiv toate asa-zisele manifestatii de extrema dreapta sau ultradreapta pentru ca erau de natura sa provoace tulburari imateriale ordinii publice. , a susține discriminarea și a submina valorile Republicii arată și măsura în care cele mai fundamentale libertăți sunt încălcate astăzi. În numele unei Memorii selective și pline de ură. Un colocviu la Institutul Iliade, unde urma sa se discute tema remigrării, a fost interzis în mai 2023. Și această interdicție, deja validată în primă instanță de justiția administrativă, este si acum validat , mai general, de către Consiliul de Stat care legitimează circulara lui Darmanin. instituind o cenzură prealabilă, considerând inacceptabile anumite opinii și poziții politice. Propunerea unei politici de remigrare este astfel considerată contrară principiilor Republicii.
Prin urmare, este o eroare să credem că, abandonând terenul revizionismului, vom ocoli efectiv și permanent cenzura. Pentru că atunci când acceptăm o nedreptate, alta, și mai gravă, devine legitimă. O vedem sub ochii noștri, nu mai este doar revizionismul care este interzis astăzi, este antisionismul, este politica de remigrare, este apărarea moralității naturale și a familiei tradiționale, este doctrina catolică privind problema  evreiască etc. Mereu avansam intr-una  în nebunie. De aceea trebuie să refuzăm toate formele de cenzură și autocenzură și să spunem pur și simplu ceea ce avem de spus. Oricare ar fi riscurile implicate. Fără provocare inutilă, fără îndoială, dar fără slăbiciune, fără concesie, fără alterarea mesajului, fără a ascunde adevărul, fără a accepta nedreptatea, minciuna și crima. În acest sens, Ursula Haverbeck este, fără îndoială, un exemplu, un model, o torță care trebuie să ne ghideze, să ne inspire și să ne încurajeze în ruinele și întunericul de astăzi. Atâta timp cât se aud voci împotriva asupririi, chiar dacă sunt puține la număr, atâta timp cât oamenii se ridică împotriva nedreptății, chiar dacă sunt doar o mână, atunci nu putem dispera din lipsa umanitatii.[…]

RIVAROL, < jeromebourbon@yahoo.fr >