ALBU
Incorect Politic
Noiembrie 8, 2020
VECHI ȘI NOI
din BLOC-NOTESUL MIORITIC AL
ÎNALT PRESFINȚITULUI BULĂ,
DESCENDENT AL BASARABILOR și MUȘATINILOR
Nimeni nu l-a păcălit încă pe Donald Trump. Bun tactician, excelent strateg, președintele american este totdeauna în avans față de adversarii săi.
Trăitor în țara tuturor științelor, posibilităților, escrocilor, bandiților și tâlharilor, nimeni nu l-a putut încă păcăli. Trump este maestru în arta războaielor.
De câteva zile asistăm la un spectacol nemaivăzut. Foarte curând, sub ochii noștri, se vor prăbuși oligarhiile satanico-avraamice ejaculate din penisul tăiat împrejur al prea-cinstitului jupân Avraam, oligarhiile pseudo-religioase și idolatrice, care persecută și îndrăcesc omenirea de peste cinci mii de ani. Am văzut nenumărate tâlhării. După unii, recenta tâlhărie electorală, de la Sectorul I din București, l-ar avea ca șef pe Dan Barna, după alții, șeful cel mare ar fi Cioloș, Lukovid-Organul, tovarășul Werner sau chiar Talpa-Iadului.
Între timp, patronată de triumviratul LGBT-ist Werner-Lukovid-Arahat, săvârșită de arahații cu scrotul pe spinare și oficializată de caricatura justiției actuale, tâlhăria electorală bucureșteană, a fost surclasată de marea tâlhărie electorală transoceanică.
Cele petrecute în cadrul neterminatei alegeri prezidențialo-legislative americane fac parte dintr-un plan bine pus la punct și perfect executat, anunțat de dizabilistul profesionist Joe Biden, ce s-a lăudat că ar fi brevetat cea mai colosală strategie de tâlhărie electorală, de la Avraam încoace.
Inamicul invizibil nu poate fi surprins cu mâța în sac decât dacă îl forțăm să se arate. Cum a putut face asta președintele american? Simplu! Cunoscând năravul jidănimii neo-marxisto-leniniste, a aplicat ukazul fundamental al lui NINEL-Ulianov, lăsând falșilor democrați ai lui Biden suficientă frânghie și săpun, pentru a se spânzura în voie și a se expune văzului întregului mapamond.
Tâlharii electorali și tâlhăria lor electorală au căzut în cursa întinsă de excelentul strateg și cap limpede, Trump, ce și-a prelungit astfel, cu încă patru ani, mandatul și misiunea sa, de resetare a întregii lumi.
Odată cu tâlhăria electorală a falșilor democrați americani, în aceeași cursă și-au prins urechile mass-mediile guvernamentalo-mincinoase și criminale din lumea întreagă, inclusiv futekantropii bucureșteni, în frunte cu tîlharii electorali și interlopii iudeo-țiganizați și înmiliardați de după 1989.
Într-un cuvânt, Trump a prins în cursă crema șobolănimii mondiale, ce chițcăie democraticește de atâtea mii de ani.
De acum, cu toate dovezile necesare, Trump ar putea elimina definitiv șobolănimea urbi-orbismului și mondialo-dispariționismului mondial, al lui Joe Biden, care a comis toate tâlhăriile posibile, cu Crucea, Biblia și Coranul în mână, pentru a infecta cu virusul iudeo-covidiei și democrăciei toate popoarele lumii, în vederea cvasi-exterminării lor viitoare, după tehnologia salamului – felie după felie.
La nivelul USA, pestrița, multicolora și idolatra națiune americană va cunoaște, în sfârșit, fața ascunsă a pretinsului PARTID DEMOCRAT AMERICAN, cel mai mare făcător de războaie și crime nemaivăzute, din ultimul secol.
Fidel constituției fondatoare a Statelor Unite, actualul președinte american va prezenta Curții Supreme USA dosarul recentei tâlhări electorale americane.
Asta va însemna moartea Partidului Democrat, a mass-mediei corupte americane și încarantinarea, pe restul vieții lor, a șobolănimii tâlharo-electorale bucureștene, în frunte cu Werner, triumviratul cotrocenist și alte șobolănii tâlhărești, de la Nistru pân/la Tisa.
Aveți puțintică răbdare, vorba lui Nenea Iancu. Merită! Spectacolul va fi o premieră mondială, nu ejacularea avraamo-biblică, cretino-musulmană și pseudo-democrată, de până acum. Cine va trăi va vedea, de aici. Ceilalți, vor vedea de dincolo. Universul nu cunoaște limite.
Unii însă nu vor vedea nimic, pentru că prostia, reaua voință și necinstea mintalo-intelectuală sunt mai nelimitate decât Universul.
*
* *
CORONAVIRUS: DE LA MINCIUNĂ LA ADEVĂR
Întrebare: Avem într-adevăr de-a face cu o pandemie, știind că numărul morților de diverse boli nu este superior celor din anii precedenți, perioadă după perioadă? Cum se face că, în ciuda isteriei pandemuice actuale, numărul morților din 2020 este inferior celui din 2019 sau 2018?
De ce autoritățile și poliția medicală ascund sau interzic tratamentul cu hidroxiclorochină și alte terapii? Protocoalele medicale sunt o erezie științifică, o minciună. Din moment ce nu există boli ci numai bolnavi, orice protocol medical obligatoriu este o crimă, atât contra științei, a cunoașterii, cât și a bolnavilor, ba chiar a celor sănătoși.
Din ce motiv, informațiile ce arată orchestrarea pandemiei sunt cenzurate de către banditismul politico-medical oficial?
PSIHOZA COVIDULUI ESTE OARE FONDATĂ?
Psihoza Covidului este întreținută de autoritățile tâlhărești și banditești. Virușii nu ucid. Nu există viruși ucigași. Ucigașii noștri sunt tâlharii din casta politică și pseudo-savanții, cu sau fără studii medicale, nu în ultimul rând cercelușii, rafilopații și arahații. Povestea virusului ucigaș ascunde vaccinul mai periculos decât boala pe care banditismul politico-medicalo-terorist pretinde că vrea să eradicheze.
Coronavirusul Covid nu are nicio putere în fața imunității naturale a unui om sănătos, cu mintea întreagă, care nu se dă pe mâna medicilor incompetenți, călăi torționari, temniceri și chiar criminali… Scenariul criminalo-vaccinalist va fi probabil mai grav decât campaniile obișnuite de vaccinare, criminale și ele…
Frica de viruși nu este fondată iar botnițele inutile se dovedesc uneori infectate cu cine știe ce, deci ucigașe. De altfel, nicio botniță nu este garantată de vreo autoritate științifico-medicală demnă de încredere.
Polimorfismul microbian este o chestiune științifică de care falșii savanți și veritabilii escroci, inclusiv tovarășii Cercel, Rahila și Arahat, refuză să sufle o vorbă. Împortiva banditului Pasteur, care nu a demonstrat nimic, savanții Béchamp și Tissot au demonstrat că microbii (viruși, bacterii, micelium) se transformă funcție de organism (hrană, temperatură, emoții, oboseală, etc.).
STRATEGIE PENTRU A NU FI LOVIȚI DE CORONAVIRUSUL COVID-19
Prin bombardarea zi și noapte a populației cu știri alarmante pe tema contaminării, presa, radioul și televiziunea au creat isteria colectivă actuală. La cel mai mic simptom de guturai sau răceală, slabii de înger se duc la spitalele ucigașe actuale care, din cauza incompetenței medicale, sau prin ordin de sus, asasinează prin ventilare mecanică… Mult discutatul coronavirus Covid-19 nu a produs nicio schimbare semnificativă în mediul ambiant. Oamenii mor de mâna medicilor incompetenți sau pentru că le-a sunat ceasul. Să nu uităm că viața actuală este efemeră, o pregătire pentru altceva.
În general, nu se moare de gripă ci din cauza slăbiciunii cauzate de alte boli cronice sau nozocomiale, contactate chiar în spitale sau lagărele de exterminare prin carantinare. Mulți dintre bolnavi sau sănătoși mor din cauza protocoalelor aberanto-criminale și a excesului de medicamente toxice.
Menționăm că orice medicament chimic poate fi toxic, uneori în doze infime. Singurul medicament veritabil este alimentul potrivit (inclusiv apa sau aerul), la momentul potrivit, în cantitatea și condițiile cele mai potrivite, pentru cel în cauză. O astfel de înțelegere a medicinei exclude orice protocol medicalo- administrativ.
GRIPA OBIȘNUITĂ UCIDE MAI MULT DECÂT CORONAVIRUSUL COVID-19
În fiecare an, între unu și trei milioane de Români se îmbolnăvesc de gripă, de care se moare cam în proporție de unu la mie, adică o mie de morți dintr-un milion de gripați. Cei mai mulți dintre acești morți sunt însă uciși din cauza tratamentelor medicale prost adaptate, deficiente sau decise în mod politico-administrativ, prin criminalele protocoale politico-medicale. Înverșunarea medicală contra simptomelor este adesea ucigașă. Față de nătânga înverșunare medicală, mortalitatea coronavirusului Covid-19 este derizorie.
Bolile infecțioase evoluează în mod natural către vindecare.
Scăderea febrei (adesea binefăcătoare) prin artileria medicamentoasă este o absurditate ucigașă, lucru demonstrat de medicul André Lwoff (Premiul Nobel), cu peste o jumătate de secol în urmă. Mulți virusologi și alți specialiști de bună credință au confirmat că temperatura este reacția de apărare salvatoare, a propriului nostru organism.
TEMPERATURA ESTE UN PROCES VITAL
Temperatura nu este o boală ci un remediu.
Cu ajutorul temperaturii de până la 38,50C, organismul selecționează, printre microbii din interiorul său, pe aceia de care are nevoie pentru a rezolva problemele create de o boală sau alta. Apoi, între 38,5 și 39,5, prin așa numitul efect bacterio-static, organismul blochează unele microorganisme care, în anumite condiții, pot continua să acționeze. Peste 39,50C, temperatura devine bactericidă (antibiotică). Puține microorganisme rezistă mai mult de câteva ore la această temperatură.
În general, contra temperaturii nu trebuie căutat niciun leac. În multe cazuri, ea însăși este leacul ideal. Creșterea temperaturii corpului este un fenomen vital ce se produce sub controlul strict al inteligenței organice, adică al imunității. Febra joacă un rol important în funcțiile imunitare, metabolice, respiratorii, circulatorii, etc. Creșterea temperaturii permite organismului să mobilizeze rezervele imunitare contra agenților patogeni, să stimuleze apărarea contra acestora, să elimine depozitele nocive, prin activarea emonctoarelor (intestin, rinichi, piele, plămâni).
Însoțită de transpirație, erupții cutanate, secreții nazale și altele, temperatura arată că organismul se mobilizează, se apără, prin eliminarea tuturor factorilor de risc. Respectarea temperaturii înseamnă ocrotirea vieții, a energiei vitale, în fața oricărei tulburări posibile.
Numeroasele experiențe ale profesorului Lwoff, ale Dr. Mathew Kluger și alții au arătat că la temperatura de 39-39,5, majoritatea virușilor dispar.
Între alte experiențe, pentru evaluarea reacțiilor la diferite temperaturi, virusul poliomielitei a fost injectat iepurilor. Iepurii care au dezvoltat o temperatură mai mare au supraviețuit infectării cu virusul poliomielitei. Cu această ocazie s-a observat că iepurii infectați mureau pe capete, îndată ce li se injecta un medicament contra temperaturii.
În cadrul altor experiențe, șopârlelor și altor animale cu sânge rece li s-a injectat un produs toxic. Animalele infectate căutau spontan să se expună la soare ori altă sursă de căldură. Cele care s-au putut expune la soare au supraviețuit, celelalte au murit. În lungul carierei sale, profesorul Lwoff a condus numeroase experiențe care au demonstrat rolul salvator al temperaturii la animale și la oameni.
Ca și lucrările altor precursori, cărțile lui Lwoff sunt cenzurate, au devenit de negăsit, inclusiv în biblioteca Institului Pasteur, care devine tot mai banditesc, pe zi ce trece. Ca și lucrările lui Antoine Béchamp, cărțile profesorului Lwoff nu sunt studiate, nici măcar amintite, în cadrul cursurilor diverselor facultăți de Medicină, unde se predă ca la Academia Ștefan Gheorghiu: în mod dogmatic!
PERICOLUL MEDICAMENTELOR ANTIPIRETICE
Produsele antipiretice (aspirină, paracetamol, etc.) combat propriul nostru sistem imunitar, împiedicând organismul să se apere singur. Prin combaterea febrei salvatoare, medicii iresponsabili ucid mulți dintre pacienții ce au comis eroarea fatală de a se lăsa pe mâna lor, sau care au fost internați în spitalele devenite pușcării și lagăre de exterminare a populației. Când ni se spune că gripa provoacă numeroase decese, rămâne de văzut dacă acestea se datorează într-adevăr gripei sau ignoranței criminale cu care medicii combat temperatura pacienților lor (fără să mai vorbim de bolile nozocomiale și abuzurile neobrăzării pretins medicale). Se cunosc cazuri de medici cărora li s-a interzis exercitarea medicinei după ce și-au ucis pacienții (mai ales bebeluși) prin doze prea mari de paracetamol. În realitate, cazurile acestea sunt mult mai numeroase, fără să fie cunoscute. Medicii sunt cei mai experți criminali în ștergerea urmelor crimelor lor.
CE TREBUIE SĂ FACEM CÂND AVEM TEMPERATURĂ?
Febra este însoțită de astenie, sete și anorexie, simptome benefice care obligă pe cel în cauză să se odihnească. În astfel de cazuri, bolnavul trebuie să rămână la pat, într-o cameră bine încălzită și aerisită, să bea ceaiuri calde, neîndulcite, să evite orice fructe sau suc de fructe acide.
Nu trebuie să se încerce scăderea temperaturii cu apă rece sau compresii și învăluiri cu apă rece. Bolnavul tratat astfel riscă să moară. Se crede că termostatul organismului este hipotalamusul. Oricare ar fi acest termostat, marele pericol constă în dereglarea și perturbarea lui prin tratamente medicale idioate. Supravegherea medicală este de dorit, uneori necesară. Astăzi însă e foarte greu găsim un medic adevărat, din care cauză, conștient de lumea banditească în care trăim astăzi, orice om trebuie să încerce a deveni propriul său medic. Orice mamă trebuie să devină primul medic al copiilor ei, pe care, în general, nu trebuie să-i vaccineze niciodată.
În concluzie, nu trebuie să ne fie frică de temperatură. Aceasta permite maturizarea și consolidarea sistemului imunitar al copilului, fiind probabil cel mai bun remediu contra oricărei infecții. Cu ochii pe termometru, trebuie să știm ce avem de făcut. Riscul cel mai mare este să ne încredințăm unui medic pe care nu-l cunoaștem. De altfel, Hipocrate este primul care a spus că cine ține la sănătatea și viața lui trebuie să se ferească de medici și de farmaciști.
Pasionat al metodelor naturale de sănătate, am urmat mai multe stagii clandestine de pregătire medicală, sub conducerea doctorilor Usca Theodor, Gabian Rahmanian și alții. De ce aceste stagii au fost clandestine? Pentru că tot ce este public este controlat de Statul iresponsabil și criminal, care ne este cel mai mare dușman. Nu singurul ci cel mai mare!
Că i-a făcut să-și dea arama pe față e plauzibil, și demonstrabil în multe privințe. Dar pe de altă parte, la fel de plauzibilă e si ipoteza că poate a fost pus acolo să trântească meciul. Un exemplu: a retras SUA din acordul de la Paris privind “schimbările climatice”. Această retragere a intrat în vigoare de-abia pe 4 noiembrie. Cum e destul de probabil că Biden va câștiga, ce credeți că se va întâmpla după aceea dacă nu să reintre în Acord? Plus favorurile extraordinare pe care le-a făcut evreilor și Israelului. \
În mod ironic o să vedem după ce i se întâmplă după alegeri, Dacă scapă nepedepsit, înseamnă că era înțeles cu democrații. La urma urmei, și el a lăsat-o pe Hillary în pace. “The Clintons are good people”.
eseu brilliantissime cu key word TALHARIE in toate variantele oferite de secta masina de razboi !
Felicitari autorului cu pseudonimul Albu !!!
Adaug ultima mea fluieratura catre camarazi:
Noi constelatii legale unele deja elaborate sau in curs de elaborare :
Comisia de investigatie Corona prezinta noutati legale :
Anstehende Sitzungen / Livestreams Sitzung 26 https://corona-ausschuss.de/sitzungen/
Noi constelatii legale unele deja elaborate sau in curs de elaborare :
Avocata Viviane Fischer tocmai urmeaza sa clarifice cu alta cercetatoare – Prof Dr. Ulrike Kammerer – care participa la Corona Ausschuss
Livestreams Sitzung 26 – pe care avocatul Reiner Fuellmich le numeste crime contra umanitatii cu privire la vaccinuri obligatorii semnalizeaza noi si foarte alarmante decizii legale
– In Aglia un copil cu guturai poate fi confiscat si dus undeva in carantina si daca moare, ingrijitorii nu pot fi pedepsiti sau trasi la raspundere toata viata
– In Polonia cine refuza vaccinul obligatoriu va fi pedepsit – tocmai se asteapta informatii , in Spania la fel; mai cercetam .
– In Australia cine refuza vaccinul sau plateste o amenda de 60.OOO euro sau face inchisoare 5 ani – eu tocmai sunt in curs de ascultare pentru prima oara !!!
Sitzungen – Stiftung Corona Ausschuss
Anstehende Sitzungen / Livestreams Sitzung 26 https://corona-ausschuss.de/sitzungen/
Rog frumos cine poate transmiteti-i doamnei avocate Diana Sosoaca care cunoaste aceasta comisie corona dar posibil nu ultimul detaliu !
Bine spus de autorul articolelor/textului cu cele 2 teme!
Spre clarificarea unora, desi in engleza…:
https://www.americanthinker.com/articles/2020/11/wait_just_a_minute_some_very_good_news_may_be_coming.html
Sint destui care nu stiu ca Parlamentul statului decide cum se stabileste rezultatul alegerilor, nicidecum Justitia statului respectiv, nici macar Curtea Suprema a Statului.
In toate statele prelucrate ca sa iasa Robinet bideu in frunte sint foarte multe dovezi de fraudare si parlamentarii acestor state sint in majoritate republicani. Ei vor hotari ce e bine pentru acel stat si au dreptiul sa treaca “peste” votul popular.
America e republica unde se practica manevra numita “democratie”, nu este o republica democratica sa nu faceti confuzie!
In realitatea care va iesi la iveala pe cale justitiei federale si a hotararii “Legislaturii” fiecarui stat (care-si numeste electorii), Trump are 305 sau chiar 311 electori (cu Nevada).
Toti de la conducerea bandei demoNcrate stiu asta, ca si mass-media insa pregatesc terenul prin manipulare psihologica de “reality show” pentru “dat foc” Americii.
Sigur – lupte de strada, jafuri, distrugeri, asasinate inutile … da’ la orasele demoNcrate poata valul satanist sa rada totul ca si-asa e putred, oamenii normali au cam plecat lasand animalele Antifa , BLM, universitarii si ceilalti sa se manance intre ei.
Spectacol dur, singeros dar altfel nu se poate solutiona just situatia creata de “copiii intunericului”.
Foarte bine, Domnule Aiurel, că Statele Unite s-au retras din Acordul de la Paris. La fel de bine că s-au retras și din tâlhăreasca, criminala Organizație Mondială a Sănătății, OMS care, probabil, în următorii ani va fi obligată să părăsească teritoriul Statelor Unite. Și mai bine va fi dacă Statele Unite se vor retrage încă din ONU, obligând și această organizație să mute unde și-a înțărcat Dracu lepădăturile. Probabil, în următorii zece sau douăzeci de ani, ONU ar urma să dispară, acest lucru fiind o condiție pentru necesara punere a mondialismului la stâlpul infamiei. Din această cauză Trump este sabotat și dușmănit de toate jigodiile pământului și scursorile Iadului, precum căcănarii Macron sau Werner, căcănereasa jidoavcă Merkel și alți eminenți specialiști în Onania politică postbelică, pentru care Trump este mai periculos decât marele cancelar german Adolf Hitler
Toate aceste organizații iudeo-jidovești, sioniste și banditești, trebuie să dispară, pentru ca omenirea să se trezească din somnul cel de moarte, în care a fost cufundată după primul și al doilea Război mondial, după Imperiul iudeo-bolșevic al Uniunii Iudeo-Sovietice, după Războiul Rece, pe ruinele cărora posibilul viitor țar Vladimir Putin încearcă să reînvie decedatul Imperiu al Romanovilor, car ar putea deveni al Putinilor. N-avem decât să refacem și noi Regatul lui Decebal, cu dinastie mușatino-basarabă. Dar noi nu suntem în stare nici măcar să imaginăm că așa ceva stă în puterile noastre, că este suficient să punem la bătaie ce trebuie, pentru ca borfașii, lătrătorii și tâlharii de la București să fie expediați nu chiar în pizda mamelor lor, cum se laudă unii, ci la Dracu-n praznic, o destinație mai pe puterile noastre. De vreme ce nu putem suci gâturile atâtor infami și nmernici, probabil că, vrând-nevrând, cei mai mulți dintre aceștia vor ajunge în plata Domnului…
Și noi ar trebui să reînviem DACIA lui Decebal. Din punct de vedere politic, Poporul român și Statul Român sunt o invenție a secolului al XIX-lea, după Unirea de la 1859. Din păcate, unirea de atunci s-a dovedit o bună cale pentru a da Moldova și Valahia pe mâna banditului aventurier Carol I, care s-a dovedit mai fanariot decât toți fanarioții. Mână în mână cu liberalo-idioții Brătienilor, Carol I de Hohenzollern și urmașii lui n-au făcut România Mare de cât pentru a-i face pe Daco-Români cât mai mici cu putință. Așa am ajuns Romunculii de azi, adică niște găuri vide în Univers. Dacă nu ne trezim, fii și nepoții noștri vor spăla țiganii pe picioare, iar Musulmanii ce ne vor invada vor șterge orice urmă de daco-românism din spațiul carpato-danubian.
Așa că, mai încet cu Acordul de la Paris. Să nu uităm ce spunea Eminescu: Parisul arde-n flăcări, furtuna-n el se scaldă…. Evul e un cadavru. Paris a lui mormânt! Om fi noi proști, nimeni nu zice invers, dar de că să ne facem și avocații lui Dracu? Pe banii noștri!
Iancu Jianu