Manual alternativ la istoria jidanilor (4)

Calin Kasper
Incorect Politic
Iulie 21, 2024

Manual alternativ la istoria jidanilor (4)

 

După explozia de la senat, Bucureştiul a devenit un viespar plin de copoi de-ai Siguranţei care, cu boturile în vânt şi adulmecând aerul, mişunau peste tot. Pericolul fiind mare, Max şi-a anunţat colaboratorii că intenţiona să plece spre Rusia, dar ajungând la Iaşi şi văzând acolo atâţia confraţi cu aceleaşi convingeri şi sentimente, i s-a părut că oraşul oferea condiţii ideale pentru activităţile lor. Aici puteau cu toţii să lucreze în linişte. A luat legătura cu centrul de la Odessa, cu alţi terorişti asemenea lui, precum Ghiţă Moscu-Sternberg sau Bubnowscky. Au căzut de acord cu înfiinţarea la Iaşi a unei tipografii pentru materiale propagandistice.

Max primeşte fonduri substanţiale, cu care cumpără o casă pe nume fals şi i se trimit maşini tipografice de nici el nu ştia de cine şi de unde. Având acum casă în strada Râpa Galbenă nr. 2 în Iaşi, şi-a adus acolo mai mulţi tovarăşi, probabil tipografi. La sfârşitul lunii februarie 1921 Maria Simoiu, despre care se ştia că era spioană sovietică şi că a fost în legătură cu troica lui Max, a fost arestată de Siguranţă la Bucureşti. În urma acestui fapt îşi aduce sora, pe Saul şi Leon la Iaşi, fiindcă eventualele declaraţii ale femeii arestate puteau să-i pună pe agenţi pe urmele lor. Dar lucrurile se complică, pentru că afacerea din Strada Râpei este descoperită de Siguranţă, ceea ce-l face pe Max să renunţe la planurile lui legate de Iaşi. Îşi va aduce colaboratorii şi soţia înapoi la Bucureşti. Apoi pleacă la Odessa, unde ajunge prin aprilie 1921.

Aici instruieşte din nou alţi elevi ai şcolii de terorism în tainele explozibililor, de data asta ca expert recunoscut. La demonstraţiile lui practice nu numai elevii, dar chiar şi profesorii au avut multe de învăţat. După mai bine de 7 luni de activitate la Odessa, se hotărăşte să vină iar în România, pentru o nouă serie de atentate. În noaptea de 19/20 noiembrie 1921 trece cu ajutorul unui barcagiu bulgar Dunărea în zona Giurgiu.

După ce a pus piciorul pe pământ românesc, apărat de întuneric, voia să ia trenul spre Bucureşti. Ca să ajungă la gară, trebuia să treacă peste un pod, la al cărui capăt se afla un grănicer la post. Invitat să se legitimeze, Max dă din colţ în colţ, fiindcă omisese să-şi facă nişte acte false. Ce uşor le putea căpăta la Odessa, de la specialiştii de acolo! Şi ce bine i-ar fi prins acum, ca să le vâre sub nasul ţărănoiului aceluia, care probabil că nici să citească nu ştia! Neavând alt mijloc, încearcă să-i stârnească soldatului respectul, arătându-i că-i lipsea o mână pe care, spunea el, o pierduse pe când lupta cu îndârjire pentru apărarea pământului strămoşesc la Oituz.

Grănicerul, ardelean din Bihor, mai că s-ar fi lăsat înduplecat, fiindcă el – celor ce-au luptat pentru unirea Ardealului cu România – le era şi le va fi toată viaţa recunoscător. Dar cârligul de la mâna dreaptă, care strălucise o clipă în lumina felinarului de la ghereta lui, l-a înfiorat. L-a ce i-ar fi trebuit unui om cinstit o asemenea gheară ascuţită de oţel? A luat hotărârea să-l ducă pe străin la pichet, unde aveau să se lămurească lucrurile. Atunci, Max i-a oferit soldatului o mare sumă de bani, dar gestul acesta a avut efect contrar. Soldatul a refuzat banii şi a devenit şi mai bănuitor. Dacă omul din faţa lui avea conştiinţa curată, la ce trebuia să-i ofere bani? Şi de unde să aibă un biet mutilat de război atâţia bani de dat? L-a invitat pe străin să-l urmeze, dar acesta în loc să-şi ridice geamantanul de jos, a scos un pistol din buzunarul hainei şi l-a împuşcat pe soldat drept în piept.

Va urma

Fragment din romanul “De la inimă spre cer”