Incorect Politic O Publicație Dizidentă
Incorect Politic
Octombrie 7, 2022
Mai sunt români în administrația “Fondul Proprietatea”?
Via Art-Emis:
De prin Țara lu’ Șase Case și a lu’ Plagi (Mă)Ciucă
Intr-un oraș din România. Merg pe stradă. Pe o terasă din fața unor magazine văd un fel de suport-pupitru. O tânără blondă (nu știu dacă era „naturală” sau nu – culoarea părului, nu ea ca individ), era înfășurată în steagul jumi-juma galben-albastru, zic unii că ar fi al țării unde românii nu au voie să învețe în limba lor, dar sunt trimiși pe front să apere clovnul senilului de la Casa Văruită.
Cam multe „coincidențe” circulă prin România având steagu’ ăsta: mașinile Poliției române nu mai au tricolorul românesc pe ele, locul acestuia luându-l combinația galben-albastru… Presupun că și pe B.M.W.-urile cu scandal „înalt” cât dulapul vor tot acestea. PNL-eul, și el flutură aceeași combinație coloristică. Nici pe timp de criză energetică nu se face economie la iluminarea galben-albastră a unor clădiri oficiale… Cred, totuși că oficialii Coloniei Corporatiste sub Ocupație Militară Străină (C.C.O.M.S.) numită încă România au pierdut culoarea roșie. Ce ți-e și cu simțul artistic! Sau poate criza energetică o fi de vină?!
Din întâmplare, chiar familia Rothschild are albastru și galben pe blazon. Și apropo, o reprezentantă a familiei menționate și-a pripășit o progenitură la „Fondul Proprietatea” din România, o altfel de Ursula, dar de aceeași sămânță cu Mr. Gitenstein – fostul ambasador SUA la București… Zic fost pentru că în acest moment „partenerul strategic” are nasul atât de sus încât consideră – poate pe drept cuvânt – că o colonie nu mai are nevoie de ambasador, ci de gauleiter. Mr. Mark Gittenstein și a făcut veacu’ opt ani la „Fondul Proprietatea”, unde nu a stat de pomană. Cine l-a fixat în pioneze acolo nu e greu de ghicit… și nici ale cui interese a servit. Oricum, ale românilor, sigur nu!
Din Comitetul Reprezentanţilor „Fondului Proprietatea”, fac parte: Illinca Von Derenthall, Ciprian Lădunca, Nick Paris, Omer Tetik, Martin Bernstein… români, unul și unul. A tunat și i-a adunat… dar ce mai e românesc în România?!
Umblă vorba că pe malurile Dâmboviței și prin clădirile guvernamentale ale C.C.O.M.S. au năpădit militaurii Pentagonului, „legionarii” de la Direcţia Generală pentru Securitatea Externă (D.G.S.E.) ai lu’ Macron și niscai căpetenii „de alte naționalități” N.A.T.O… Nu le mai ajunge nici Kogălniceanu, nici Deveselu, nici alte orașe ale C.C.O.M.S., vor la Capitală. Clădirea M.Ap.N. e plină de zdrențele de camuflaj străine, cărora nici (Mă)Ciucă nu le mai știe nici numărul… și nici de la cine primește ordine nu prea mai știe. „E tare mulți!”…
Am dat o singură replică:
– Noi, românii avem întotdeauna nevoie de Tricolor. Să vă fie rușine!
Am plecat, am dat un telefon unei instituții oficiale și am rugat să fie trimis cineva la locul cu pricina, să-i întrebe pe „voluntari” dacă au autorizație pentru acțiunea lor și cine le-a dat-o… peste o jumătate de oră „voluntarii plecaseră”.
O fi fost ceva în neregulă?
Ilinca von Derenthall de la Fondului Proprietatea e şi „reprezentanta” în ECFR a României, iar acest European Council on Foreign Relations (ECFR) e o puternică reţea club, controlată şi deţinută de George şi Alexander Soros. Ilinca von Derenthall i-a luat locul lui Klaus Iohannis la ECFR după ce aceasta a aflat că nu are voie să fie şi preşedintele României şi membru al unui club privat politic, concomitent. Mai toată clasa politică europeană de vârf e controlată de SUA prin organizaţii precum ECFR-ul familiei evreieşti Soros.
Atacul conductei și învierea planului Morgenthau: brațul lung al răzbunării evreiești.
În orele care au urmat atacului asupra conductelor Nord Stream din septembrie, a apărut un consens că americanii au fost cei care au făcut acest lucru, în ciuda faptului că mass-media a dat vina unanim pe Rusia. Numai americanii aveau motivul și mijloacele. Dovezile erau circumstanțiale, dar irefutabile. La câteva ore după atacul asupra Nord Stream, un videoclip cu conferința de presă a președintelui Biden cu cancelarul german Olaf Scholz din februarie 2022 a făcut răsturnarea pe internet. Ca răspuns la întrebarea unui reporter din februarie, Biden a declarat direct că, dacă Rusia ar invada Ucraina, America va distruge conductele Nord Stream. Videoclipul cu Victoria Nuland spunând același lucru a început să circule și în orele următoare atacului.
Din punct de vedere istoric, atacul se încadrează în tiparul politicii externe anglo-americane ca o mână în mănușă. Conductele Nord Stream au fost o încălcare clară a tezei lui Mackinder, care a fost gramatica ascunsă a politicii externe americane de peste un secol, fapt coroborat atât de Donald Trump, care se opusese lui Nord Stream când era președinte, cât și de adversarul său Ted. Cruz, care a spus că există un acord bipartizan cu privire la amenințarea pe care Nord Stream o reprezintă pentru interesele SUA.
Scopul politicii externe anglo-americane
De când Halford Mackinder a scris Pivotul geografic al istoriei la începutul secolului al XX-lea, scopul politicii externe anglo-americane a fost să împiedice orice unificare a masei terestre eurasiatice, deoarece, potrivit lui Mackinder, țara care controlează Eurasia controlează lumea. Orice apropiere între Rusia și Germania reprezenta o amenințare existențială pentru hegemonia anglo-americană. Când Kaiserul și țarul, veri de sânge, au amenințat că vor colabora, Winston Churchill și Lordul Gray au atras cele două țări într-un război care le-a pus unul împotriva celuilalt, asigurând un rezultat favorabil pentru Oceania, numele pe care George Orwell l-a dat națiunile insulare care au alcătuit Imperiul anglo-american în romanul său distopic din 1984.
La paisprezece ani de la începutul secolului XXI, imperiul american a urmat același scenariu când NATO, sub conducerea Victoria Nuland, a făcut primii pași pentru a trage Rusia într-un război cu Germania în Ucraina, răsturnând președintele ales democratic al acestei țări și instalând un regim marionetă condus de evrei și naziști.
Ca și în trecut, scopul războiului actual din Ucraina a fost să atragă Germania și Rusia într-un război care să distrugă ambele țări, lăsând America ca hegemonul global de necontestat. Toată lumea știa că americanii foloseau proxy ucraineni pentru a lupta împotriva Rusiei, dar puțini germani, dacă nici unul, știau că războiul se duce și împotriva lor, până când atacul Nord Stream 2 face acest lucru evident. Majoritatea americanilor și germanilor au perceput Rusia ca fiind singurul inamic în conflictul ucrainean, deoarece puțini, dacă nici unul dintre americani sau germani au citit raportul Rand Corporation „Slăbirea Germaniei, consolidarea SUA”,1 .
Raportul Rand
Raportul Rand a fost doar o actualizare a tezei lui Mackinder. Adevăratul obiectiv al conflictului ucrainean a fost să provoace prăbușirea economiei europene, privând Germania de energia rusă de care are nevoie pentru a supraviețui. Potrivit raportului Rand, economia UE „se va prăbuși în mod inevitabil” după prăbușirea industriei germane, ceea ce va face ca mii de miliarde de dolari din resurse europene să se întoarcă înapoi în Statele Unite, urmate de un potop de „tineri bine educați în Europa”. care „vor fi forțați să emigreze” pentru că locurile de muncă bine plătite vor fi dispărut ca urmare a crizei energetice care va fi un rezultat direct al războiului [1] .
Atacul american asupra a ceea ce toată lumea considera principalul aliat al Americii în Europa a fost necesar pentru că există o „necesitate urgentă” de un aflux de resurse din exterior pentru a menține întreaga economie a SUA, dar „mai ales sistemul bancar”, care „numai european”. țările legate prin angajamente față de UE și NATO pot oferi… fără costuri militare și politice semnificative pentru noi” [1] . Potrivit Raportului Rand, principalul obstacol în calea jefuirii Europei la o scară care rivalizează cu jefuirea evreiască a Rusiei în anii 1990 a fost „creșterea independenței față de Germania”, care a urmat ieșirii din Marea Britanie. – Marea Britanie a Uniunii Europene.
Brexitul, continuă raportul Rand, „a oferit Germaniei o mai mare independență și a făcut mai dificilă influențarea Statelor Unite asupra deciziilor guvernelor europene ” . Singura modalitate de a zădărnici „cooperarea tot mai mare dintre Germania și Rusia, precum și Franța, care, dacă se va realiza, va ajunge să facă din Europa nu doar un competitor economic, ci și politic al Statelor Unite” este de a provoca daune permanente asupra Germania și Rusia prin implicarea lor într-un război reciproc distructiv, care „va face imposibil ca țările să restabilize relațiile normale ulterior”.
„Daune permanente”
Prejudiciul permanent este ceea ce s-a întâmplat atât cu conducta, cât și cu relațiile dintre SUA și Germania. Consecința imediată a fost să fie
„o reducere a aprovizionării cu energie a Rusiei – în mod ideal, o oprire completă a acestor aprovizionare – [care] ar duce la rezultate dezastruoase pentru industria germană. Necesitatea de a deturna cantități mari de gaz rusesc pentru încălzirea de iarnă nu va face decât să agraveze penuria. Blocarea întreprinderilor industriale ar duce la lipsa de componente și piese de schimb pentru producție, la întreruperea lanțurilor de aprovizionare și, în cele din urmă, la un efect de domino.”
Prăbușirea totală a economiei UE nu ar însemna doar că companiile din SUA ar avea „mai puțină concurență pe piața globală, avantaje logistice și ieșire de capital din Europa”, ci și că aceste economii europene jefuite ar putea „contribui la economia Statele Unite ale Americii în valoare de aproximativ 7-9 trilioane de dolari”. În plus, raportul Rand subliniază, de asemenea, efectul mare pentru „mulți tineri europeni bine educați care ar fi forțați să imigreze în Statele Unite ” .
Ecologiști, idioți utili
Oligarhii pot facilita acest colaps, potrivit raportului Rand, „prin plasarea unor idioți utili în poziții politice pentru a preveni aprovizionarea cu energie a Rusiei pe continent ” . Partidul Verzilor German este format dintr-un grup de indivizi naivi din punct de vedere politic, care sunt „idioții utili” ideali, deoarece ideologia ecologică care se află în centrul platformei lor politice este complet irațională și, prin urmare, imună atât împotriva discuțiilor raționale, cât și împotriva discuțiilor politice. presiune. Documentul Rand descrie partidele verzi din Europa „ca fiind deosebit de ușor de manipulat pentru a face comisioane pentru imperialismul american” [1]sau, în cuvintele documentului însuși: „Precondiția ca Germania să cadă în această capcană este rolul dominant al partidelor verzi și al ideologiilor europene. Mișcarea ecologistă germană este o mișcare extrem de dogmatică, chiar fanatică, ceea ce face destul de ușor să o faci să ignore argumentele economice”. Ca exemple de idioți utili în funcții de conducere, Raportul Rand îl citează pe actualul ministru de externe al Germaniei, Annalena Baerbock, care a spus recent că este hotărâtă să sprijine războiul din Ucraina, indiferent ce cred alegătorii germani, și pe ministrul climatului Robert Habeck, care este dezmembrarea cu nerăbdare a centralelor electrice în fața penuriei de energie care se apropie.
Potrivit raportului Rand, doamna Baerbock este „cunoscută pentru că a spus că va continua cu suspendarea gazelor rusești chiar și în timpul iernii – indiferent de părerea alegătorilor săi despre problemă și consecințele pentru populația germană”. Raportul lui Rand o citează spunând: „Vom fi alături de Ucraina și asta înseamnă că sancțiunile vor rămâne, chiar și în timpul iernii – chiar dacă devine cu adevărat dificil pentru politicieni”. Bazând pe „caracteristicile personale și lipsa de profesionalism” care caracterizează Partidul Verzilor, autorul raportului Rand este convins că le va fi „imposibil să-și recunoască în timp propriile erori”. Prin urmare, va fi suficient să se schimbe rapid cu o imagine mediatică a războiului agresiv al lui Putin – și să facă din Verzi susținători înfocați și duri ai sancțiunilor – un „partid de război”. „Acest lucru va permite să fie impuse sancțiuni fără obstacole”[1] .
Efectele bumerangului
Lansat în ianuarie 2022 înainte de începerea ostilităților, Raportul Rand a prezis un sfârșit rapid al războiului după prăbușirea economiei ruse sub sancțiunile zdrobitoare occidentale. Această victorie rapidă nu s-a întâmplat niciodată. Sancțiunile s-au inversat, rănind Occidentul, provocând inflație energetică, beneficiind în același timp Rusiei, a cărei economie a crescut din cauza veniturilor în creștere din sectorul energetic. Pe măsură ce războiul continuă și Ucraina pierde teren în fața rușilor, nemulțumirea se revarsă în statele vasale europene, implicate într-un conflict care nu servește intereselor lor naționale. În septembrie, protestele la scară largă din Germania au cerut deschiderea Nord Stream 2 și au amenințat că vor doborî guvernul Scholz. Eșecul trupelor ucrainene de a preveni absorbția Donețkului și Luganskului de către Mama Rusia a creat un sentiment de disperare la Kiev și frustrare la Washington, care a cerut acțiuni mai directe și nesăbuite. Știind că NATO pierde războiul pe teren în Ucraina și războiul pentru mințile oamenilor din Germania, americanii au aruncat în aer Nord Stream 2. Explozia conductei ruso-germane a blocat ambele părți în război, privând Germania de energie, ceea ce a dus la prăbușirea industriei sale, privând în același timp rușii de profitul financiar extraordinar al veniturilor din energie. La mai puțin de trei luni de la începutul războiului, a devenit clar că sancțiunile impuse de Uniunea Europeană și Statele Unite Rusiei nu au făcut rău nimănui,
Eșecul sancțiunilor și incapacitatea armatei ucrainene de a respinge rușii în propria lor țară au necesitat o nouă strategie, mai nesăbuită. Explorarea conductei a fost un exemplu clasic de terapie cu șoc, care este principalul instrument al „capitalismului dezastru”. Germania a fost uluită de ferocitatea fără îndoială a unui atac care a tăiat principala arteră a sectorului său energetic. Și mai șocantă a fost realizarea faptului că atacul a fost comis de principalul lor aliat NATO. Eugyppius, unul dintre primii germani care reacționează la atac, l-a caracterizat drept „o adevărată încercare a Statelor Unite de a transmite un mesaj și/sau de a umili Germania”.2 .
Revenirea planului Morgenthau
Dar a fost mai mult decât atât. Explorarea conductei a fost punctul culminant al relației abuzive a Americii cu Germania, după ce a învins-o în al Doilea Război Mondial. Mai mult decât atât, a fost o întoarcere la planul Morgenthau de mult abandonat. Când Josef Goebbels, ministrul propagandei al lui Hitler, a primit o copie în avans a planului Morgenthau, el a numit-o, într-una dintre cele mai eficiente emisiuni radio ale sale, „planul evreilor din Morgenthaus, în care 80 de milioane de germani și-au pierdut industria și în care doar unul. Kartoffelfeld a fost creat în Germania”. (Planul evreului Morgenthau de a priva 80 de milioane de germani de industria lor și de a transforma Germania într-un câmp de cartofi). Când a devenit clar că evreii care controlau administrația Roosevelt erau hotărâți să nu alunge naziștii de la putere, ci să extermine poporul german, germanii s-au unit în spatele lui Goebbels, al cărui răspuns a fost „Niemals. Das kaeme nicht în Frage”. La fel ca în situația actuală din Ucraina, intransigența evreiască a făcut negocierile imposibile și a dus la pierderea a sute de mii de vieți.
Armata s-a opus planului Morgenthau, spunând că acesta înseamnă adăugarea diviziilor de soldați germani în ultimii ani ai războiului. Intransigența evreilor din administrația Roosevelt se întoarce împotriva lor și întărește hotărârea germanilor de a lupta până la ultimul om. La 11 decembrie 1944, William Donovan, un agent OSS, i-a trimis lui Roosevelt un mesaj telegrafic din Berna, avertizându-l despre consecințele pe care cunoașterea planului Morgenthau le-a avut asupra rezistenței germane:
„Până acum, Aliații nu au oferit opoziției nicio încurajare serioasă. Dimpotrivă, au unit continuu poporul și naziștii prin declarații publicate, fie din indiferență, fie intenționat. Pentru a lua un exemplu recent, planul Morgenthau i-a oferit Dr. Goebbels cea mai bună șansă posibilă. El a putut să le demonstreze compatrioților săi, alb și negru, că inamicul plănuia înrobirea Germaniei. Convingerea că Germania nu mai avea de așteptat de la înfrângere decât opresiune și exploatare încă mai prevalează și de aceea germanii continuă să lupte. Nu este vorba despre un regim, ci despre patria însăși și, pentru a o salva, fiecare german este obligat să se supună apelului, fie că este nazist sau membru al opoziției.”3 .
Planul Morgenthau a început ca un memoriu intitulat „Un program pentru a preveni Germania să înceapă al Doilea Război Mondial”, care a fost prezentat de secretarul Trezoreriei Henry Morgenthau, Jr. lui Franklin Delano Roosevelt la conferința din Quebec din 1944. Autorul memoriului era Harry Dexter White, asistentul lui Morgenthau și, ca și el, un evreu profund preocupat de soarta colegilor săi evrei din Europa. White era, de asemenea, un spion comunist a cărui animozitate evreiască împotriva poporului german a fost sporită de dorința de a le face viața atât de mizerabilă încât să-i întâmpine pe sovietici cu brațele deschise.
Esența planului Morgenthau a fost inclusă în primul punct al memoriului intitulat „Demilitarizarea Germaniei”, care spunea:
„Obiectivul forțelor aliate ar trebui să fie de a realiza demilitarizarea completă a Germaniei în cel mai scurt timp posibil după capitulare. Aceasta înseamnă dezarmarea completă a armatei și a poporului german (inclusiv îndepărtarea sau distrugerea întregului material de război), distrugerea totală a întregii industrii germane de armament și îndepărtarea sau distrugerea altor industrii cheie care stau la baza forței militare.”4 .
Nota a minimizat în mod deliberat natura draconiană a planului lui Morgenthau, într-un efort de a atenua teama lui Roosevelt ca o revoltă de răzbunare semitică să câștige teren la Departamentul de Stat sub Cordell Hull. Într-o carte publicată după moartea lui Roosevelt, Morgenthau este mai sincer cu privire la planurile sale. Dezarmarea Germaniei nu a fost suficientă. Germania trebuie să fie lipsită de baza industrială care a creat aceste armament în primul rând. Având în vedere „setea de cucerire a oamenilor săi”, „industriile sale grele”, „șantierele sale navale”, „laboratoarele sale de cercetare” și „sistemul său inteligent de carteluri”5 … „ar părea destul de evident că a dezarma Germania în sensul real al cuvântului înseamnă a suprima industriile care ar face posibilă reînarmarea”.
Făcând ecou lui Morgenthau, Louis Nizer a cerut dezindustrializarea Germaniei într-o carte publicată în același an în care Morgenthau și-a propus planul:
„Nu va fi suficient să distrugi casta militară. Altul poate apărea rapid. Capacitatea Germaniei de a construi uneltele unei alte mașini de război trebuie eliminată definitiv. Trebuie să existe o dezarmare industrială completă. Poate că l-am putea numi „dezarmare”. Confiscarea armelor existente ale Germaniei poate fi de fapt un avantaj pentru ea. Echipamentul confiscat astfel achiziționat de Națiunile Unite ar deveni rapid învechit, în timp ce Germania ar putea planifica un arsenal mai nou și mai eficient. Reversul a fost adevărat când Germania a atacat… Dar ceea ce este și mai important este că industriile de mașini-unelte, fier, oțel, aluminiu, produsele chimice și alte produse care oferă posibilitatea reconstruirii acestor fabrici trebuie eliminate din conducerea germană, fie fizic, fie prin control de management. O metodă de control ar fi încredințarea majorității acțiunilor acestor „industrii grele” reprezentanților Națiunilor Unite”.6 .
La fel ca Partidul Verzilor Germani din secolul 21, Planul Morgenthau a planificat, de asemenea, să priveze Germania de energia de care avea nevoie pentru fabricile sale. În 1944, când Harry Dexter White a inventat planul Morgenthau, principala sursă de energie a Germaniei a fost cărbunele. Morgenthau s-a plâns că:
„Chiar și după retragerea tuturor fabricilor din Ruhr care au scăpat de distrugere în timpul războiului, minele vor rămâne o sursă potențială de rearmare germană. Cărbunele nu poate fi scos din Ruhr (cu excepția trenului, deoarece este extras), așa că Ruhrul ar trebui luat din Germania.”7 .
Pentru a realiza acest lucru, Morgenthau a propus epurarea etnică a germanilor din Valea Ruhrului, centrul industrial al Germaniei: „Desigur, niciun german nu ar trebui să facă parte din comisia administrației Ruhr. De fapt, nu ar trebui să mai existe germani în Ruhr… Oamenii nu ar fi conduși de străini pentru că nu ar fi acolo. Locurile lor ar fi luate de muncitori francezi, belgieni, olandezi și alți.8 .
Morgenthau plănuia să-i pună în serviciul fermelor pe cei 5 milioane de muncitori industriali deplasați de planul său de la locurile de muncă, „aducând forța de muncă agricolă totală la 14.000.000”, ca să nu mai vorbim de faptul că agricultura germană nu a putut să-și hrănească populația, chiar folosind metodele industriale moderne. Cu alte cuvinte, planul lui Morgenthau a fost să înfometeze în mod deliberat 20% din poporul german.
Aplicarea planului Morgenthau
În perioada premergătoare atacului Nordstream, americanii au fost supuși unei încercări concertate de a reabilita Morgenthau. Pe lângă documentarul lui Ken Burns, „SUA și Holocaustul”, Politico a publicat un articol despre Morgenthau, bazat pe o viitoare biografie a lui Andrew Meier, spunând că „și-a folosit legăturile strânse cu Roosevelt pentru a dezvălui antisemitismul rampant din cadrul Departamentul de Stat, care a zădărnicit eforturile Americii de a oferi adăpost evreilor amenințați de Hitler”9 . Potrivit aceluiași articol, Morgenthau a jucat rolul „conștiinței lui Franklin”, dejucând „o veche gardă anti-imigrație de la Departamentul de Stat, izolaționiștii America First de pe Capitol Hill și liderii sioniști turbați, disperați să atragă atenția Casei Albe.
Articolul Politico nu menționează opoziția „antisemiților” Departamentului de Stat față de planul Morgenthau, care i-a permis secretarului de Trezorerie al lui Roosevelt „să prezinte un plan de tratare a germanilor după război, un subiect fantastic de complicat pentru care Morgenthau nu avea Instruire”. „Anthony Eden, ministrul de externe britanic, și Cordell Hull, secretarul de stat american, au fost amândoi „îngroziți” de acest plan, la fel ca fostul președinte Herbert Hoover și poporul american când au descoperit. Hull și secretarul de război al SUA, Henry L. Stimson, știau că „planul Morgenthau avea ca rezultat moartea a aproximativ douăzeci de milioane de germani prin foame și sărăcie”10 . Un oficial al Crucii Roșii Germane a prezis „o rată a mortalității infantile de 80-90% pentru iarna 1945-46, pe fondul unor scene de dezolare greu de crezut în aceste vremuri moderne. Nemții vor muri ca muștele în această iarnă… Va avea loc o eliminare permanentă a grupelor de vârstă ale populației germane”11 . »
Wikipedia susține că Planul Morgenthau nu a fost niciodată implementat pe baza unei interpretări prea literale a faptului că Directiva 1067, denumirea dată de guvern Planului Morgenthau, a fost înlocuită cu Directiva 1779 în primăvara anului 1947, după ce germanii au suferit din cauza das Hungerjahr din 1946-1947. Această afirmație ignoră faptul că generalul Dwight D. Eisenhower a fost un susținător puternic al planului Morgenthau. El se afla în corturi în Anglia la momentul înființării sale și, spre deosebire de Morgenthau, a fost în Germania la sfârșitul războiului și a putut să-l pună în aplicare împotriva soldaților germani capturați pe care a refuzat să-i declare prizonieri de război, lipsindu-i de hrană, apă. și adăpost în faimosul Rheinwiesenlager chiar înainte de Iarna Foamei din 1946-1947,
Eisenhower a susținut planul genocid Morgenthau încă de la concepția sa în august 1944, chiar dacă „a provocat certuri între aliații occidentali pentru că se temeau că comuniștii vor „exploata K mizeria pe care planul Morgenthau ar crea-o în Germania””. Fred Smith, unul dintre consilierii lui Morgenthau care se afla în cort când planul a fost pus la cale în sudul Angliei, la 7 august 1944, a raportat că Eisenhower era mai dornic să implementeze planul de genocid al lui Morgenthau decât Morgenthau însuși. Eisenhower, la fel ca Morgenthau, credea că poporul german, nu doar naziștii, „s-a făcut vinovat de sprijinirea regimului, ceea ce l-a făcut parte din întreg proiectul german, și el personal și-a dorit „ca lucrurile să le devină bune și grele pentru o vreme”. El a subliniat că discuțiile despre eliberarea Germaniei după ce au tratat cu liderii săi au venit de la cei care se temeau de Rusia și doreau să întărească Germania ca un potențial bastion împotriva dorințelor pe care Rusia le-ar putea avea într-o zi „…12 Ca urmare a planului Morgenthau:
„Peste 60 de milioane de oameni au fost împinși în mod deliberat în pragul morții de foame. La Hamburg, în 1946, în zona de ocupație britanică, un scriitor britanic itinerant a spus că aproximativ 100.000 de oameni se aflau în stadiile finale ale înfometării cu edem de foame. În Dusseldorf și în multe alte orașe, oamenii trăiau ca șobolanii în câțiva metri pătrați de subsol umed sub un morman de moloz.”13 .
În timpul unei vizite în Germania în 1946, filantropul și editorul evreu, Victor Gollancz, a fost martor la condițiile de viață ale germanilor:
„Mama s-a întors cât am fost noi: era 10:30 și stătea la coadă pentru pâine de dimineața devreme și se întorsese cu mâinile goale – „fără pâine, nicăieri”. Unul dintre copii era încă în pat; nimeni nu mâncase încă nimic, ultima pâine plecând ieri. Tatăl a fost prizonier de război în Rusia. Doi dintre copii au avut tuberculoză. Era o sobă mică, dar fără cărbune sau gaz, doar puțin lemne, pe care îl „aducă”. Pentru excremente foloseau o găleată pe care o goleau în fiecare dimineață într-o groapă pe care o săpaseră în curtea de deasupra. Au fost bombardați de două ori. Pe un perete era o poză mică decolorată cu mamă și tată la nunta lor și pe altul un prinț sau rege cu legenda „Lerne leiden ohne zu klagen”:14 .
Gollancz vizitase și alte astfel de reședințe, dintre care unele erau împodobite cu crucifixe, iar „în unele a găsit oameni care erau totuși veseli. Toți erau recunoscători, teribil de recunoscători, când li s-a oferit ceva. La Düsseldorf, rata mortalității copiilor cu tuberculoză era deja de aproape trei ori mai mare decât înainte de război; în Iserlohn, aproximativ o treime dintre copii au avut tuberculoză…”15
Dovada că tratamentul nemilos acordat de Eisenhower soldaților germani a fost, de fapt, implementarea de către acesta a planului Morgenthau poate fi dedusă din faptul că el „a început să-l implementeze din proprie inițiativă în 1944”, cu un an înainte de capitularea germanilor.
Soarta prizonierilor germani
Primii care au suferit au fost prizonierii germani. Lagărele de prizonieri americane sub comanda lui Eisenhower din Franța au fost menținute cu mult sub standardele stabilite de Convenția de la Geneva. Aceste lagăre au fost descrise de locotenent-colonelul Henry W. Allard, care era responsabil de lagărele americane din Franța în 1945: „Condițiile de viață din lagărele PG [de prizonieri de război] ale ComZ [zona din spate a ” Armata americană] în Europa sunt doar puțin superioare, sau chiar egale, condițiilor de viață din lagărele de prizonieri japoneze despre care ne spun oamenii noștri și nefavorabile celor ale germanilor. Menținerea unor astfel de lagăre a fost o crimă de război pedepsită cu moartea, potrivit americanilor după război.16 .
La scurt timp după capitularea Germaniei pe 8 mai 1945, Eisenhower „a trimis un „curier urgent” în întreaga zonă uriașă pe care o comanda, făcând hrănirea prizonierilor o crimă pedepsită cu moartea pentru civilii germani. A fost chiar o crimă pedepsită cu moartea să adune alimente într-un singur loc pentru a le aduce prizonierilor”17 . Ordinul lui Eisenhower a precizat că:
„în nici un caz nu se pot colecta provizii de hrană de la locuitorii locali pentru a le livra prizonierilor de război. Cei care încalcă acest ordin și totuși încearcă să ocolească acest blocaj pentru a permite ceva să ajungă la prizonieri riscă să fie împușcați”18 .
Martin Brech, care a servit ca gardian la lagărul de la Andernach în 1945, a mărturisit că un ofițer i-a spus că „politica noastră este ca acești oameni să nu fie hrăniți”.19 , ceea ce înseamnă că cei 50.000 până la 60.000 de bărbați care au fost ținuți la Andernach „mureau de foame, trăiau fără adăpost în gropi din pământ, încercând să se hrănească cu iarbă”20 . Brech a confirmat de asemenea că:
„Politica de teroare a lui Eisenhower a fost aplicată cu strictețe până la cel mai de jos nivel al gardienilor din lagăr. În momentul în care lui Brech i s-a ordonat să nu mai hrănească prizonierii sau să riscă să fie împușcat, nu i se părea cu greu credibil că armata dorea ca acești prizonieri să moară. Astăzi, după ce a văzut noile dovezi în 1995, Brech a spus: „Este clar că, de fapt, politica a fost de a împușca orice civil care a încercat să hrănească prizonierii”.21 . Prizonierul german Hanns Scharf a văzut o femeie și cei doi copii ai săi încercând să aducă vin în lagărul de la Bad Kreuznach. Ea i-a cerut gardianului american „să-i dea sticla soțului ei, care se afla chiar în interiorul sârmei ghimpate. Paznicul și-a bătut sticla în propria gură, iar când a fost goală, a aruncat-o la pământ și l-a ucis pe prizonier cu cinci gloanțe”.22 .
Majoritatea civililor germani au murit din cauza lipsei de hrană, deoarece producția globală de alimente a atins 97% din nivelurile de dinainte de război, iar hrana civilă germană a fost arsă în afara lagărelor. Pentru a evita indignarea populară, germanilor li s-a spus că foametea are loc în întreaga lume, dar „au murit la șaptesprezece luni până la cinci ani după capitularea germană”, în timp ce, în același timp, li s-a împiedicat „să primească asistență caritabilă și să-și câștige propria pâine”. Ei au continuat să moară pe măsură ce producția globală de alimente creștea constant. Marea majoritate a germanilor morți erau femei, copii și bătrâni foarte bătrâni.23 .
Aliații au continuat să priveze femeile și copiii germani de alimente care erau ușor disponibile:
„Organizațiile de ajutor străine au fost împiedicate să trimită alimente din străinătate; Trenurile cu alimente ale Crucii Roșii au fost trimise înapoi în Elveția; tuturor guvernelor străine li sa refuzat permisiunea de a trimite alimente civililor germani; producția de îngrășăminte a fost mult redusă; iar alimentele au fost confiscate în primul an, în special în zona franceză. Flota de pescuit este ținută în port în timp ce oamenii mor de foame. Soldații britanici au aruncat chiar în aer o barcă de pescuit în fața unor germani uluiți.”24 .
Foametea deliberată a poporului german i-a revoltat pe americani precum senatorul american Kenneth Wherry, care a exclamat administrației Truman că mâncarea nu era puțină, „căci era destulă în magazinele civile și militare…” Adevărul este că există mii și mii de tone de rații militare din stocurile noastre excedentare care s-au stricat în mijlocul populațiilor înfometate”25 . Germania este singura națiune în care UNRRA nu are voie să-și hrănească cetățenii. Germania este singura națiune sub o politică deliberată de foamete de 1500 de calorii pe zi”26 .
În același timp în care americanii priveau poporul german de hrană, aceștia erau angajați într-o operațiune de jaf masiv, care a făcut posibilă confiscarea „între 4,8 și 12 miliarde de dolari numai în proprietate intelectuală, ca să nu mai vorbim de confiscarea de străini și bunurile de transport maritim și mașinile, alimentele, lemnul și cărbunele care curgeau de la est la vest”27 .
Patton și descoperirea adevărului
Timp de 50 de ani, dovezile care documentau atrocitățile comise de Aliați împotriva poporului german au fost îngropate, la figurat, în arhive și la propriu în pajiștile care adăposteau taberele. Foștii prizonieri ai Rheinwiesenlager sunt acum implicați activ în „încercarea de a descoperi adevărul din spatele falsurilor istorice care au fost acceptate ca reale până acum”28 . Uneori, descoperirile sunt mai literale, ca atunci când săpăturile pentru o nouă centrală electrică din Lambach, Austria, la începutul anului 1996, au scos la iveală o groapă comună pe un sit de 80 de metri pătrați lângă râul Traun.29 . Dezvăluiri ca aceasta îndeamnă la intensificarea represiunilor de tipul celor care au avut loc atunci când „fermierul vest-german Otto Tullius a fost împiedicat de către poliție să-și sape propriul pământ pentru a găsi dovezi despre prizonieri la locul unui fost lagăr franco-american”30 . Faptul că inundația din iulie 2021 a dezgropat oasele soldaților pe care Eisenhower a murit de foame nu are nimic de-a face cu amenințarea psihică pe care orice exhumare a trecutului o reprezintă pentru cei a căror stăpânire asupra puterii politice se bazează pe reprimarea adevărului despre ceea ce sa întâmplat cu adevărat cu poporul german după al Doilea Război Mondial.
În vara lui 1945, Patton a început să aibă îndoieli cu privire la inamicul pe care tocmai îl învinsese și la Aliații care contribuiseră la victoria Americii asupra Germaniei naziste. Odată terminat războiul, presa americană și-a găsit un nou inamic în generalul Patton. Când le-a spus reporterilor la o conferință de presă la Regensburg pe 8 mai 1945, intenționa să trateze trupele SS capturate la fel ca și alți prizonieri de război germani, pentru că „a fi SS nu înseamnă mai mult în Germania decât a fi democrat în America”. cel mai bun general american a fost crucificat în presă, în ciuda faptului că ceruse să nu fie citat31 . În aceeași vară a anului 1945, Eisenhower l-a îndemnat pe Patton să pună în aplicare planul Morgethau, care consta în alungarea germanilor din puținele locuințe care au rămas locuibile după campania de bombardare a Aliaților „pentru a face loc pentru mai mult de un milion de evrei. strămutați”[31]. ]. În jurnalul său, Patton notează:
„Astăzi am primit ordine… prin care ni s-a cerut să oferim evreilor o cazare specială. Dacă pentru evrei, de ce nu pentru catolici, mormoni etc.? … De asemenea, predăm francezilor câteva sute de mii de prizonieri de război care vor fi folosiți ca sclavi în Franța. Este amuzant să ne amintim că am făcut Revoluția pentru a apăra drepturile omului și războiul civil pentru a desființa sclavia și că am reconsiderat acum aceste două principii” [31] .
Simțul „anglo-saxon” al fair-play-ului al lui Patton a fost, de asemenea, revoltat de procesele de la Nürnberg, care păreau hotărâte, în combinație cu planul Morgenthau, să trateze fiecare german care a supraviețuit războiului ca pe un criminal de război. Într-o scrisoare din 14 septembrie 1945, Patton i-a spus soției sale: „Sunt sincer împotriva acestor crime de război. Nu este cricket și este semitic. De asemenea, mă opun trimiterii prizonierilor de război să lucreze ca sclavi în țări străine (adică gulagurile Uniunii Sovietice), unde mulți dintre ei vor muri de foame” [31] .
După cum arată comentariul său, numitorul comun care unește politicile pe care a fost forțat să le implementeze a fost dorința evreiască de răzbunare împotriva poporului german. Într-o altă scrisoare către soția sa, el a scris: „Am fost la Frankfurt pentru o conferință a guvernului civil. Dacă ceea ce le facem (nemților) este „Libertate, atunci dă-mi moartea”. Nu văd cum americanii pot coborî atât de jos. Este semitic și sunt sigur de asta .
Ca administrator nou creat al țării pe care tocmai o cucerise, Patton a fost nevoit să se ocupe de armata sovietică într-un mod mult mai concret decât atunci când era general. Curând a început să facă comparații derogatorii între foștii săi dușmani și actualii săi aliați. Pe 21 iulie 1945, i-a spus soției sale că: „Berlinul mi-a dat blues. Am distrus ceea ce ar fi putut fi o cursă bună și suntem pe cale să-i înlocuim cu sălbatici mongoli. Și toată Europa va fi comunistă. Se spune că în prima săptămână după ce au luat-o (Berlin), toate femeile care alergau au fost împușcate, iar cele care nu au fugit au fost violate. Aș fi putut lua Berlinul (în loc de sovietici) dacă mi s-ar fi permis să fac asta” [31] .
Patton s-a convins că victoria militară pe care o obținuse a permis pur și simplu preluarea de către comuniști a Europei de Est și că această preluare a fost doar preludiul pentru a-i permite lui Stalin să înghită restul Europei după război cu ajutorul evreilor precum Morgenthau și a asistentului său. Harry Dexter White, un alt evreu care s-a întâmplat să fie și spion pentru Uniunea Sovietică.
Pe 31 august, el a scris: „De fapt, germanii sunt singurii oameni cumsecade care au rămas în Europa. Trebuie să alegi între ei și ruși. Prefer nemții”. Iar pe 2 septembrie: „Ceea ce facem este să distrugem singurul stat semimodern din Europa, pentru ca Rusia să le înghită pe toate” [31] .
Pe 22 septembrie, presa a lansat o altă campanie pentru a-l portretiza pe Patton drept cripto-nazist, iar în acel moment cântarul i-a căzut din ochi. Într-o înregistrare din jurnal datată în seara aceleiași zile, Patton concluzionează că:
„Există o influență semitică foarte aparentă în presă. Ei încearcă să facă două lucruri: în primul rând, să pună în aplicare comunismul și, în al doilea rând, să scoată toți oamenii de afaceri de origine germană și neevreiești. … Ei au pierdut complet concepția anglo-saxonă despre dreptate și cred că un om poate fi dat afară pentru că altcineva spune că este nazist. Evident, au fost foarte șocați când le-am spus că nu voi da afară pe nimeni decât dacă și-au dovedit cu succes vinovăția în instanță… Un alt punct asupra căruia a insistat presa a fost că facem prea mult pentru germani în detrimentul persoanelor strămutate, dintre care majoritatea sunt evrei. Nu am putut să răspund la această întrebare, pentru că răspunsul este: în opinia mea și în cea a majorității ofițerilor nepolitici, este vital pentru noi să construim Germania acum ca un stat tampon împotriva Rusiei. De fapt, mă tem că am așteptat prea mult.”[31] .
Reacționând la campania de presă împotriva lui Patton, Eisenhower decide să-l elibereze de îndatoririle sale de guvernator militar și să-l „dea în contact” dându-i comanda Armatei a Cincisprezecea. Datorită a ceea ce el vede acum ca o conspirație evreiască împotriva lui și a faptului că superiorii săi militari fac parte din aceasta, Patton decide să demisioneze din comisia sa militară și să-și ducă cazul poporului american. Patton a murit într-un spital în decembrie 1945 în circumstanțe care indicau că soluția fusese deja găsită. America ar avea președintele său erou de război, dar acel președinte ar fi Dwight D. Eisenhower, care va ajunge la putere politică cu ajutorul CD.
Bis repetita cu Nord Stream
În urma atacului CIA asupra conductelor Nord Stream, Germania se confruntă acum cu o repetare a lui Das Hungerjahr din 1946-1947. După cum arată raportul Rand deja citat, Partidul Verzilor urmează aceeași politică de foamete energetică și dezindustrializare propusă de secretarul Trezoreriei Morgenthau ca cea mai bună modalitate de a „preveni Germania să declanșeze un [sic] al treilea război mondial”[4].
După ce șocul inițial a trecut, germanii au început să conecteze punctele într-o manieră precaută, dar fără precedent. Ca și cum ar fi reticent să abordeze un subiect care l-ar putea duce la închisoare, Eugyppius a menționat „iarna foamei”.32 din 1946-1947 și a susținut că Verzii și-au dat aprobarea atacului Nordstream pentru a elimina presiunea politică din partea alegătorilor germani.33 .
Americanii au fost încurajați să atace conducta pentru că erau convinși că șapte generații de răzbunare evreiască și inginerie socială au făcut populația germană atât de docilă încât erau gata să treacă împreună în propria lor dispariție. Ralph Schoelhammer a susținut că atacul a însemnat „Götterdämmerung pentru bătrânul continent”. El a atribuit lipsa generală de indignare din Germania „un amestec de presiune externă și prostia internă”.34 , fără a menționa faptul că atitudinea Verzilor față de gazoduct este îndeplinirea planului Morgenthau. Schoelhammer, însă, face aluzie indirectă la das Hungerjahr și la planul Morgenthau când afirmă că „Ar putea exista foamete adevărate în Europa. Este posibilă raționarea alimentelor într-un scenariu al celui de-al Doilea Război Mondial? Da asa cred “.
Condiția pentru o renaștere germană salutară
Ca răspuns la Schoelhammer, gazda Clayton Morris a afirmat că „Trebuie să ne studiem istoria”, dar orice înțelegere a continuității istorice în relațiile dintre SUA și Germania a fost absentă din discuție. Identificarea principalului vector de continuitate între iarna anului 1946-7 și iarna anului 2022-2023 a fost ilegală, deoarece a implicat o discuție despre influența evreiască în istoria germană recentă. Principalul instrument care a creat o națiune de somnambuli a fost corupția sexuală a moravurilor germane, care a început odată cu reforma monetară din 1948, când Departamentul de Stat a abandonat încercarea lui Morgenthau de a-i înfomet pe germani și a optat în schimb pentru o inginerie socială nemiloasă. Rezultatele așa-numitei „Synodal Weg”, publicate recent de episcopii catolici germani, indică faptul că devianța sexuală a luat reședință în cercurile cele mai înalte ale Bisericii. Dulce este folosirea adversității. Vehiculul principal pe care Dumnezeu l-a rânduit pentru ridicarea conștiinței este suferința, deoarece suferința limpezește mintea și, în acest caz particular, dă posibilitatea să respingă decadența pentru care este cunoscută Germania și să se întoarcă la creștinismul pe care germanii l-au abandonat când au devenit complici de bunăvoie în aservirea lor viciului sexual.
În 1890, într-un moment în care Biserica Catolică se simțea liberă să discute problema evreiască, redactorii revistei Civilta Cattolica, jurnalul oficial al Vaticanului, au indicat soluția la actuala criză a Germaniei, scriind că nu va exista nici un remediu pentru bolile care afectează. Europa „atâta timp cât există guverne care continuă să înlocuiască Cele Zece Porunci, Credința și Evanghelia lui Hristos cu principiile glorificate de Revoluția Franceză. Dacă societățile creștine, înstrăinate de Biserica lui Isus Hristos, nu se întorc la ea, vor aștepta în zadar emanciparea lor de evrei.35 . Ceea ce era adevărat atunci pentru francezi după revoluția din 1789, este a fortiori adevărat pentru germanii de astăzi. „Cât timp durează păcatul, pedeapsa va dura și chiar se va intensifica”.
Atacul asupra conductelor Nord Stream a arătat dincolo de orice îndoială că scopul ingineriei sociale evreiești care a fost impus Germaniei după al Doilea Război Mondial nu a fost reabilitarea poporului german, ci stingerea acestuia. Conductele pot fi reparate, dar numai dacă Germania își abandonează servitutea discotecii gay, cunoscută altfel sub numele de Imperiul American. Germania trebuie să părăsească NATO și să încheie pace cu Rusia, dar nu va putea face curajul de a face un astfel de pas monumental decât dacă se va întoarce la rădăcinile sale creștine. Până când se va întâmpla asta, Germania delenda va rămâne soarta Germaniei.
sursa: The Unz Review prin Between the Pen and the Anvil
e ca in “studioul 4” de la ’89…..