MAGII ȘI PĂSTORII

Prof. Iancu Gabriel
Incorect Politic
December 26, 2019

MAGII ȘI PĂSTORII

          Este interesant că evanghelia după Matei este singura din cele patru evanghelii care relatează evenimentul sosirii magilor la Ierusalim. Și aceasta dintr-un motiv și mai interesant. Toți evangheliștii au fost inspirați de Dumnezeu să scrie și să-și amintească evenimentele într-un anume fel. Matei, mai marele vameșilor din Capernaum, a fost inspirat de Dumnezeu să scrie pentru evrei, pentru a-i convinge că Iisus Hristos cel răstignit și înviat este adevăratul Mesia prevestit de Scripturile și de proorocii Vechiului Testament. De aceea el prezintă genealogia Mântuitorului prin David până la Avraam, pentru a arăta că Iisus este urmașul de drept al tronului lui David și coborâtor din Avraam și beneficiar al legământului făcut de Dumnezeu cu acesta. De asemenea, Matei folosește multe expresii și citate din Vechiul Testament, cum are fi „ca să se împlinească” și „care zice” deoarece se adresa unor cunoscători ai Scripturilor.

Este bine de precizat că evreii erau niște oameni foarte religioși și foarte mândri de religia lor, numindu-se pe ei înșiși „fii ai lui Avraam.” Se credeau superiori tuturor celorlalte popoare pe care le considerau necurate sau spurcate. Ei credeau că Dumnezeu va instaura o împărăție pe pământ, numai pentru ei, iar ucenicii se și vedeau în staff-ul noii împărății care va izgoni stăpânirea romană, motiv pentru care se certau adesea care să fie mai mare. De aceea Matei folosește des “Împărăția cerurilor”, spre deosebire de ceilalți evangheliști care folosesc “Împărăția lui Dumnezeu”, tocmai pentru a le arăta evreilor că Mânrtuitorul avea să instaleze o Împărăție cerească și nu una pământească.

În aceste condiții, Matei prezintă niște oameni care veneau “din Răsărit”, adică din Babilon, din Mesopotamia. Acești oameni înțelepți nu erau evrei, dar lor li s-a făcut de cunoscut că de curând s-a născut un împărat al iudeilor, anunțat printr-o stea. Maii marii evreilor nu L-au recunoscut pe Mesia, deși cunoșteau foarte bine Scripturile. Irod însuși, la auzul veștii, a chemat pe cărturari și preoții cei mai de seamă, care au știut pe loc că Mesia trebuie să se nască în Bethleem, lucru profețit de proorocul Mica cu circa șapte sute de ani în urmă. Aceasta însă nu i-a convins să caute sau să cerceteze să vadă dacă e așa sau nu. De altfel, ei erau aserviți puterii politice și se gudurau pe la curtea lui Irod care le reparase Templul și mai târziu pe la curtea lui Pilat pe care l-au folosit ca pe o coadă de topor împotriva lui Hristos.

De asemenea, magii au adus închinare lui Mesia, aur, smirnă și tămâie, pentru a arăta că recunosc în el regele(aurul sau caracterul divin), profetul (smirna sau mirul ungerii divine) și preotul (tămâia sau puterea rugăciunii) ceea ce mai marii evreilor nu au recunoscut nici în cei trei ani și jumătate în care aceste slujbe s-au manifestat din plin în Viața Mântuitorului.

În fiecare dintre noi zace un om religios, mândru și care se crede mai presus de semenii săi. Din inima fiecaruia dintre noi își scoate colții un evreu asemenea celor din vremea Mântuitorului, care L-au negat și L-au răstignit. Dintr-un cotlon întunecat al sufletului fiecăruia rânjește un iudeu plin de sine și de religiozitatea lui, care disprețuiește pe cei din jur, dar care asemenea preotului și levitului din pilda Samarineanului milostiv, trece grăbit pe lângă cel căzut între tâlhari. De altfel, această plidă a fost rostită de Mântuitorul când unul dintre cărturari L-a întrebat care e porunca cea mai mare, iar la răspunsul Mântuitorului „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta și pe aproapele tău ca pe tine însuți”, a întrebat: “Și cine este aproapele meu?”. Iudeii disprețuiau pe samarineni, considerați un fel de iudei de mâna a doua, corcituri cu asirienii care distruseseră Samaria în 722 î.Hr. Tocmai un astfel de Samarinean și-a făcut milă de cel bătut și prădat de tâlhari, dovedind că este aproapele lui. Adică un om pe care evreii  nu dădeau doi bani și pe care îl disprețuiau.

Așadar magii și samarinenii, niște străini, au dovedit o mai bună cunoaștere de Dumnezeu decât cei chemați. Magii au adus aceste daruri cu o simplitate uluitoare și cu o credință de inividiat. Un prunc nu are cu ce să-ți răsplătească, nu-ți poate hrăni orgoliul și nu-ți va recunoaște osteneala drumului.

Să veghem dar să nu ne asemănăm cu tipul uman al religiosului, care crede că Dumnezeu este numai al lui, ba chiar că-i este dator pentru religiozitatea sa și astfel să trecem pe lângă Mântuitorul fără să-L recunoaștem și fără să-l băgăm în seamă..

Episodul cu păstorii din Bethleem, care au fost vizitați de îngeri, este relatat doar de Luca. Luca a fost inspirat de Dumnezeu să scrie grecilor, adresând evanghelia sa “prea alesului Teofil”. După cum știm, grecii erau iubitori de înțelepciune, de filosofie, iar problematica omului este în prim planul filosofiei grecești. Noțiunile de Bine, Adevăr, Frumos, erau triada căutată de platonicieni iar întrebări precum “de unde vine omul?” „și care este sursa răului?” preocupau pe orice iubitor de înțelepciune.

Astfel, Luca, prezintă pe Hristos ca pe Fiul Omului, care a venit să dea răspuns și soluții la toate problemele omului, să scoată ființa umană din nefericirea în care l-a cufundat păcatul, răutatea și înstrăinarea de Dumnezeu. Luca prezintă genealogia lui Iisus până la Adam, omul dintâi și prezintă multe pilde și personaje umane care nu apar la ceilalți evangheliști, cum ar fi Zaharia, Elisaveta, Simeon, Zacheu, pilda Samarineanului milostiv, pilda fiului risipitor sau pilda judecătorului nedrept. Toate acestea pentru a arăta grija Domnului Iisus pentru oameni, dragostea Lui pentru făptura Mâinilor Sale.

În acest context, păstorii erau niște oameni simpli, nebăgați în seamă de mai marii vremii, care stăteau noaptea de pază în jurul turmei lor. Ei nu erau contaminați de zarva cetății, de aroganța politrucilor și a mai marilor religioși ai iudeilor, nici de confortul bolnav și luxul existent în casele de petrecere. Erau oameni cu mintea curată, care au înțeles repede mesajul îngerilor și după ce s-au închinat Pruncului s-au întors plini de bucurie, slăvind și lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte văzuseră. Nu găsim aici nici un pic de îndoială, nu găsim frământarea Fariseilor(„cine este acesta?”, „de unde are El toate acestea”?) nici necredința celor din Nazaret, care vedeau în El doar un tâmplar, fecior al lui Iosif, nici nedumerirea lui Irod, care credea că a înviat Ioan Botezătorul sau uluirea norodului care credeau că este Ieremia sau un prooroc din vechime, nici măcar oscilarea ucenicilor. Nici o ezitare, nici o emfază, nici o pretenție, doar o naturalețe pe care o dă credința ce se sălășluiește într-o inimă simplă și sinceră.

În vremea noastră această simplitate, care era cândva specifică românului, s-a pierdut sau e pe cale de dispariție. Ne-am complicat, ni s-a distorsionat sufletul, ne-am îmbâcsit de consum, de confort și de occident, am devenit pretențioși și superiori, revendicativi, merituoși în proprii noștri ochi, bolnavi de bunăstare și decoruri complicate, superiori, ezitanți la bine și gata să osândim.

Să ne întoarcem dar la simplitatea păstorilor și a magilor, la naturalețea lor, la credința simplă și sinceră, fără aere și pretenții, fără comparații și fără așteptări și atunci Mântuitorul își va face sălaș în noi și ne va înveșnici.

Prof. Iancu Gabriel