Incorect Politic
Septembrie 1, 2021
Via vrabiute:
M-am născut în comunism
și-am fugit credeam la bine,
azi bătrân, mă reîntorc trist,
lumea întreagă îi aparține!
Comunism, nu îi mai spune
ci ” noua normalitate„;
dictatură cu-un alt nume,
pe motiv de sănătate!
Tot nu-i voie să vorbești,
decât ce statul îți permite
și la fel să manifești,
împotriva la elite!
Nu poți, chiar de e nevoie,
când vrei să călătorești!
Nici cu corpul tău n-ai voie,
ca să faci ce îți dorești!
Credința-i restricționată,
școala stă mai mult închisă,
libertatea-i porționată,
viața culturală-i stinsă!
Cu regimul de vrei „pace„
„cobai” tu accepți să fii
și pe tine teste-or face,
până-n ultima ta zi!
De refuzi, ești un pericol
pentru omenirea întreagă!
Te mai miști doar cu control,
până când, cândva te leagă!
Ne-am născut în comunism,
am trăit și în el murim!
Ăsta e deja truism,
degeaba ne tot mințim!
1.09.2021
Nota Redacției Incorect Politic:
Cei ce cresc acum, tineri și cu mintea-ntreagă
Imunizați natural, situația încep să-o înțeleagă
Comunismul ce-i prezent, ca norul va trece
Numărul naționaliștilor în fiecare an crește
Marea Resetare rupe-n două omenirea
Ce alegi, Române? Care-ți este moștenirea?
Pleci capul, încovoiat, acceptând experimentul?
Sau înfrunți furtuna, sfidând stabilimentul?
Noaptea fuge de Lumină, Bezna se desparte
Omenirea-n chin zvâcnește, societatea se împarte
Unii fug către prăpastie să se-arunce-n neștiință
Alții-n paș de marș sub Soare, merg spre Biruință.
Tertium non datur. Cand vor intelege asta si românii care cred ca ca se pot fofila din calea tavalugului? Care cred ca nu e nici o problema sa saruti icoana Maicii Domnului cu masca pe figura? Care nu ar admite in ruptul capului ca fiii sau fiicele lor sa o ia pe calea homosexualitatii, dar in zilele Referendumului pentru casatorie din 2018 ne spuneau mirati cand ii indemnam sa mearga la vot: “dar ce-aveti cu ei domle’, nu sunt tot oameni? Hai sa fim toleranti ca asa trebuie sa fie crestinii (!!)”. Care nu inteleg ca asta e, oamenii se impart si se vor imparti in nevaccinati si vaccinati, iar cei care aleg sa se vaccineze doar pentru o excursie in Grecia nu-si fac rau numai lor insisi, ci se adauga la masa de vaccinati pe care demonizatii care vor sa inlantuie toata omenirea o doresc critica, pentru a incepe teroarea pe fata impotriva rebelilor.
@ALEXANDRU BALCU ” Care nu inteleg ca asta e, oamenii se impart si se vor imparti in nevaccinati si vaccinati, etc . ” Ai mare dreptate omule , d e data asta acest tertium non datur , isi dovedeste precizia absolut matematica : oamenii se impart si se vor imparti in nevaccinati si vaccinati ! PACAT , mare pacat caci nu pentru asta au murit oamenii de-alungul timpului si nu pentru asta s-a jertfit Hristos .
Vasilica Militaru si redactia INCORECT POLITIC , de data asta ” omul cu vrabiutze ” , a clocit un ou de aur : transmite-i stima si respectul meu pentru aceasta poezie , cu final apocaliptic este adevarat insa , plina de obida omului care stie de la faza locului cat adevar graieste . Cine-si putea inchipuii ca vreodata West Germany care-a facut fatza cu brio atacurilor propagandei comunistilor sau ca vreodata , intreaga Germanie REUNITA vor devenii de fapt , o noua enclava comunista ? Respect Ioan Sperling , multumiri !!!
Comunismul nu a existat inca nicaieri in lume. In URSS si satelitii sai, in China, Cuba, Coreea de Nord, Vietnam, etc. a fost socialismul ca forma de organizare statala.
In Romania a fost societatea socialista multilateral dezvoltata avind ca “vis de aur” societatea comunista in care fiecare muncea cit putea (dupa posibilitati) si era retribuit dupa necesitati. Asa sustinea creatorul acestui “vis”, “neamtul” Karl Marx. Evaziv ca-n bancul cu Bula.