Lupta contra Frumosului (estetic) și pionerii ei

Lupta contra Frumosului(estetic) și pionerii ei

Prin CD via IonCoja:

La mijlocul anilor 1990, o serie de expuneri prezentate de “London Independent” cat și în alte părți au scos la iveală un secret întunecat. Mulți au fost surprinși de revelația că întreaga evoluție a artei moderne din secolul XX a fost regizată în mare măsură de CIA!

Aceasta nu a inclus doar finanțarea directă a pictorilor abstracti precum Jackson Pollock și Mark Rothko, ale căror lucrări se vând acum cu peste 100 de milioane de dolari bucata, dar și reviste literare puternice precum Salon and Encounter, școli de dans interpretativ și muzica atonală remarcabil de urâtă a lui Arnold Schoenberg si sustinuta de Teodor Adorno.

Adorno avea si el pareri clare asupra muzicii moderne si a rolului ei in societatea ce trebuia atent controlata. Astfel el scrie: “Limbajul muzical este polarizat după extrema sa; spre gesturi de șoc asemănătoare cu convulsii corporale, pe de o parte, și, pe de altă parte, spre o oprire cristalină a unei ființe umane pe care anxietatea o face să înghețe pe urmele ei… Muzica modernă vede uitarea absolută drept scop. Este mesajul supraviețuitor al disperării de la naufragiați.”

Instrumentul selectat pentru a remodela gusturile culturale occidentale în urma celui de-al Doilea Război Mondial a devenit cunoscut sub numele de Congresul pentru Libertate Culturală. Fondat în 1950 cu finanțare de la Fundațiile Rockefeller și Ford, Congresul a fost concepută pentru:

1) a promova denazificarea Germaniei și
2) a lupta împotriva războiului cultural, împotriva lumii comuniste care tocmai fusese organizat de Sir Winston Churchill.

Logica Războiului Rece Cultural a afirmat că, deoarece comunismul și fascismul s-au bazat pe „iconografia realistă/rigidă” pentru a avansa, „lumea liberă”fată de cealaltă parte a Cortinei de Fier ar trebui sa se bazeze pe „libertate” abstractă, emoțională. Acolo unde comunismul s-a bazat pe sacrificiul individului pentru „binele” întregului, această democrație din Războiul Rece a afirmat că nevoile întregului erau separate de libertatea arbitrară a individului de a „face tot ce simte bine”, liberalismul atroce ajuns la paroxism acum, in zilele noastre.

Gradul în care noul modernism ofensa ordinea, logica și estetica era proporțional cu gradul în care apăra „democrația și capitalismul liberal”.

Este de remarcat faptul că CCF a fost pusă în mare parte sub conducerea aceluiași lord Bertrand Russell, care cu doar câțiva ani mai devreme solicitase bombardarea preventivă a Uniunii Sovietice pentru a obține un Guvern Mondial Unic, sub ONU.

Activitatea activă a lui Russell de subminare a artelor nu ar trebui să fie văzută în afară de opiniile sale politice imperiale sau de eforturile sale de a impune un sistem de cătușe asupra minții oamenilor de știință, care vor deveni pentru totdeauna sterili din punct de vedere creativ datorită credinței că matematica fixă guvernează universul, așa cum este subliniat în “Principia Mathematica”.

Zeus nu poate tolera până la urmă cunoașterea focului (știință), libertatea de a-l folosi (politica) sau instinctele de a-l folosi bine (cultură). Numai gândindu-ne în termenii acestor trei aspecte interconectate ale condiției umane, se poate înțelege secolul al XX-lea sau istoria în general.
Descriind punctul său de vedere asupra culturii, Russell a scris în Impactul științei asupra societății din 1951:

„Cred că subiectul care va avea cea mai mare importanță politică este psihologia de masă… Importanța sa a crescut enorm prin creșterea metodelor moderne de propagandă. Dintre acestea, cea mai influentă este ceea ce se numește „EDUCAȚIE”.

Religia joacă un rol, deși unul în scădere; presa, cinematograful, radioul și TV-ul joacă un rol din ce în ce mai mare… Se poate spera că, în timp, cineva va putea convinge pe cineva de orice, dacă poate prinde pacientul tânăr și este furnizat de către stat cu bani și echipamente.”

…