Observatorul Ortodox
Incorect Politic
Ianuarie 26, 2021
Credeţi-mă că văd în mine o mare neputinţă. Mă simt neputincios cu mintea. Nu mai am putere… Cândva, mi s-a părut că mintea mea lucra. La închisoare la Jilava, pe vremea când nu fusese încă omorât Corneliu Codreanu (şase luni am stat acolo) m-a apucat Duminica Tuturor Sfinţilor, după Pogorârea Sfântului Duh. Erau închişi acolo foarte mulţi legionari absolvenţi de teologie. Alţii fuseseră în momentul arestării studenţi în anii I, II, III la teologie…
S-a găsit unul şi, referitor la viaţa Sfinţilor Părinţi, a ţinut o cuvântare aşa de frumoasă încât am fost toţi impresionaţi. După ce a terminat, am început să feresc aşa… uşor din calea mea pe cei ce erau acolo şi am ajuns la persoana care a ţinut cuvântarea. Şi i-am spus: „Tare sunt mulţumit că s-a găsit cineva şi pe-aici ca să vorbească despre Sfinţii Părinţi şi despre Dumnezeu. Ai vorbit cum a vorbit Sfântul Ioan Gură de Aur şi… pe mine m-ai zidit până la cer…” „Dragă frate, mi-a răspuns acela, sunt mulţumit eu că s-a mai găsit câte cineva să asculte…” „Dar… mai lipseşte ceva, am adăugat eu”… Şi m-am dat pe faţă că sunt pe vechi… Când a auzit că sunt pe vechi, a rămas uimit o clipă, s-a uitat lung la mine, apoi a răspuns: „Ce să-ţi spun, noi suntem pe nou dar… n-am schimbat regula bisericii.” „Da, poate n-aţi schimbat dar… s-au schimbat de la sine multe în biserică, de la schimbarea calendarului…”
A început apoi un scandal între legionari. O parte ţinea cu mine şi altă parte era împotriva mea. S-au făcut două cete. S-a găsit în cele din urmă un bătrân legionar, avocat dintre cei pregătiţi. El a spus: „Camarazi, de ce vă certaţi între voi? Lăsaţi-l pe mâna mea!”
M-a luat din adunare avocatul acela şi m-a ţinut de vorbă de la masa de prânz până seara. Atât ce s-a discutat între noi despre Sinoadele Ecumenice, din vieţile Sfinţilor Părinţi şi din învăţăturile Mântuitorului, încât l-am convins că, dacă nu ţii credinţa curată, nu te mântuieşti. Aveam puţină pregătire dar a fost întemeiată.
Mi-a cerut apoi adresa, să ne întâlnim în libertate şi să discutăm mai mult… I-am răspuns: „Domnule, de la mine nu aveţi ce să aflaţi mai mult. Aţi luat destul acum…”
S-a dus apoi la ceilalţi spunându-le: „Ei… eu am stat de vorbă cu băiatul… Care dintre voi are curajul ca mâine să stea de vorbă cu el? Pe mine m-a corectat în multe pe care le ştiam greşit… Dacă aveţi curajul, mâine staţi la discuţie… Eu am terminat. M-a adus în starea asta ca să… zic ca el.” Asta se întâmpla în 1938…
Extras din cartea Chipuri monahale de ieri şi de azi, Editura „Adormirea Maicii Domnului” Bucureşti, 2009
Acest articol pare material stilist. BOR n-a pierdut harul pentru că a trecut pe calendarul nou, dovadă că Aghiazma în continuare nu se strica.
Am auzit că stiliștilor de la noi li s-ar fi propus mai demult să intre sub ascultarea Bisericii Ortodoxe Române și să țină calendarul vechi, și ar fi refuzat.
Eu sincer nu sunt cu Slătioara. Am studiat aproape un an de zile ca să ajung la ideea că calendarul ortodox este cel iulian lăsat de Sfinții Părinți.
Despre Slătioara și schismă, sunt de părere că ierarhii BOR au făcut schisma, dar discuția despre Har este mult mai lungă. În principiu sunt de părere că trebuie făcut un sinod pan ortodox solid care să rezolve această problemă a calendarului, având în vedere că a separat lumea ortodoxă.
Problema harului nu trebuie văzută că toată biserica nu mai are har, asta este clar.
Este cunoscut faptul că patriarhul Constantinopolului care a efectuat reforma, Meletie al IV-lea (Metaxakis) era mason. Pe lângă reforma calendarului, s-a mai pus problema apropierii Bisericii de celelalte „biserici”.
Calendarul nu este o dogmă, mare atenție! Este o disciplină a Bisericii de la Sfinții Părinți.
Mulțumesc că ai dat acest comentariu! O să fac un articol despre problema asta ca să nu existe confuzii!
Doamne ajută și o seară cât mai bună!
Plus că, dacă îmi permiți, problema nu este a calendarului. BORSV nu a vrut să se unească cu BOR nu din cauza calendarului, ci din cauza ecumenismului care este din ce în ce mai prezent în BOR!
Anatema ROCOR din 1983 spune:
Celor ce atacă Biserica lui Hristos învățând că Biserica Sa este împărțită în așa-zise „ramuri” ce se deosebesc în doctrină și în felul de viață, sau că Biserica nu există în chip văzut, ci va fi alcătuită în viitor când toate „ramurile” – sectele, denominaţiunile și chiar religiile – vor fi unite într-un singur trup, și care nu deosebesc Preoția și Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul și euharistia ereticilor sunt valabile pentru mântuire; prin urmare, celor ce cu bună-știință sunt în comuniune cu acești eretici mai-nainte-pomeniți sau celor ce susțin, răspândesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frățești sau al presupusei uniri a creștinilor despărțiți, ANATEMA!
Ce este cu ROCOR in Romania, este activa si, mai important de stiut, este canonica, recunoscuta? De multe ori m-am gandit ca la o alternativa in cazul unei alunecari prea grave a BOR.
Bună seara!
ROCOR a fost canonic, deoarece a fost format în urma unei decizii sinodale, mai exact de patriarhul care este sfânt mucenic, Tihon. Problema este că ROCOR odata din 2007, adică de când s-a unit cu Patriarhia Moscovei, nu mai are aceeași legitimitate canonică pe care o avea pe timpul Sfântului mitropolit Filaret de New York, de exemplu.
Sunt multe facțiuni care se proclamă succesoare ROCOR și eu încă studiez canonicitatea și mărturisirea Ortodoxiei la fiecare dintre acestea. Subiectul este, din nou, unul foarte complex și merită, de asemenea, un articol în care trebuie să explice situația.
Doamne ajută!