Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Septembrie 6, 2022

 

Preluat de pe internet:

Legenda Zidirii Legionare

Șase meșteri mari
– primii legionari –
din Iași au pornit,
având de zidit

Țară ca un soare,
ochii să’nfioare,
inima s’avânte,
bărzii să o cânte…

Corneliu Codreanu,
Moța Orășteanu,
și cu alți flăcăi,
au pornit pe văi,

au suit la munte,
pe piscuri cărunte
și s’au dus spre Mare
– la capăt de zare –
taberi ridicând,
de fapte și gând…

Din flăcăii cei voinici,
făceau calfe și-ucenici,
dăltuind zidari de țară
în Mișcarea Legionară.

I-au trimis apoi cu mii,
să toarne noi temelii,
să dureze pe vecii,
pentr’o perlă legendară:
– patria legionară…

Hei, din zori și până’n seară,
zidea Legiunea’n tară
și pe brațele-i de fer,
urcau zidurile ‘n cer!

Dar dușmanul s’a trezit
și din umbră a pornit,
zidul să mi-l prăbusească,
pe zidari să mi-i zdrobească…

Atunci Moța Orăsteanul
a simțit ce vrea dușmanul
și avu în noapte-un vis,
ce cu viață lui l-a scris:

El în vis parcă vedea
că zidirea iar creștea
și se întindea în zare,
din Rarău până la Mare,
dela Dunăre’n Crișane,
peste svârcoliri dușmane!

Dar îi vedea pe zidari,
cum în loc de pietre mari,
puneau trup de legionari
și îl tencuiau frumos,

cu credintă în Cristos,
pentru perla legendară:
– patria legionară!…

El pe gânduri n’a mai stat,
pe Marin l-a mai luat
și alți cinci meșteri zidari
– cei mai falnici legionari –
și-a pornit voios să moară
în Spania surioară,
unde se lupta Cristos
cu diavolul furios…

Și – cum a văzut-o’n vis –
pentru cruce-a fost ucis,
luându-l și pe Marin
spre cerescul baldachin…

Când în Țară i-au adus,
din Răsărit în Apus
și din Nord până în Sud,
de lacrimi pământu-i ud…
Iar când frații i-au zidit,
neamu ‘ntreg a înlemnit,
văzând zidul cum creștea,
Țara’n jur o cuprindea…

Numai dușmanii scrâjneau
pe la colțuri se strângeau,
pe furiș se sfătuiau…
Într’o noapte fără lună,
să cadă ca o furtună,
surpând zidurile tari,
ucigându-i pe zidari…

Când simțit-a Căpitanul
că s’apropie orcanul
și că dușmanii din Țară
s’au unit cu cei de-afară,
Țară s’o sfărâmitească
și poporul să-l robească,
a avut și el un vis,
ce cu viață lui l-a scris:

– “Că mâine vei cimenta
zidul cu viața ta
și-i lua cu ține mii
din ai Neamului copii
și-i vei pune’n zid de vii

– zidul să rămâie
peste veșnicie…
să nu-l surpe nori,
nici năvălitori,
nici crunte prigoane…
Să crească icoane
cu fruntea la cer:
Gărzile de Fer!…

Așa, mări, s-a’ntâmplat…
Sânge valuri s’a vărsat,
neamul s’a cutremurat…
Câți zidari au mai scăpat
umblă prin păduri,
pe la cotituri,
în loc de mistrie,
le-a fost dat să fie,
pistoale să ‘ncingă,
moartea s’o învingă…

Doar cei ce s’au dus,
scăpând spre Apus,
tot zidesc mereu…

Zidul crește greu…
dar nu se clintește,
nu se prăvăleste,
că-i pe temelii
de-oseminte vii…
tencuiala lor,
crezul miilor
al mosnegilor,
al feciorilor,
al copiilor,
ce-au visat o Tară
– perlă legionară!.

 

Demetrius Leontieș