Incorect Politic
Iulie 2, 2024
Via CasusBelli:
Legea germană a cetățeniei cere acum solicitanților să recunoască “dreptul de a exista” al Israelului.
“La testul pentru cetățenie au fost adăugate întrebări noi pe teme de antisemitism, dreptul statului Israel de a exista și viața jidovească în Germania”, a declarat Ministerul de Interne pentru Financial Times. Noua lege a intrat în vigoare joi. Cu două zile mai devreme, ministrul de interne, Nancy Faeser, a declarat:
“Oricine împărtășește valorile noastre și face un efort, poate obține acum un pașaport german mai repede și nu mai trebuie să renunțe la o parte din identitatea sa prin renunțarea la vechea naționalitate. Dar am spus, de asemenea, la fel de clar: oricine nu împărtășește valorile noastre nu poate obține un pașaport german. Am trasat o linie roșie clară și am făcut legea mult mai strictă decât înainte.”
“Împărtășirea valorilor germane” include acum, în Germania, adoptarea unei poziții politice foarte specifice despre o singură țară străină care se află la 3.000 de km distanță. (Casus Belli)
Israelul a confiscat ilegal, peste 1.200 de hectare de teren, în Cisiordania – cea mai extinsă confiscare de terenuri, din ultimii 30 de ani
https://www.activenews.ro/stiri/Israelul-a-confiscat-ilegal-peste-1.200-de-hectare-de-teren-in-Cisiordania-cea-mai-extinsa-confiscare-de-terenuri-din-ultimii-30-de-ani-190390
Un cunoscut vlogger român a realizat reportaje despre Palestina, cu realitatea de la fața locului, și a fost reclamat la poliție, fiind acuzat că susține terorismul. Palestinian, despre România: “Sunteți norocoși că aveți această țară” – VIDEO
https://www.activenews.ro/externe/Un-cunoscut-vlogger-roman-a-realizat-reportaje-despre-Palestina-cu-realitatea-de-la-fata-locului-si-a-fost-reclamat-la-politie-fiind-acuzat-ca-sustine-terorismul.-Palestinian-despre-Romania-Sunteti-norocosi-ca-aveti-aceasta-tara-%E2%80%93-VIDEO-190411
‘Genocide denial’: US Congress passes amendment denying Gaza death toll — “Negarea genocidului”: Congresul SUA adoptă un amendament care neagă numărul morților din Gaza
https://www.naturalnews.com/2024-07-02-congress-passes-amendment-denying-gaza-death-toll.html
Bina ca nu o sa le anuleze cetatenia retroactiv daca scot vreodata ceva jignitor despre jidani pe gura…sau nu se stie niciodata…
Negarea genocidului chiar se intampla, este vorba de SUA, UK si alte tari care neaga genocidul facut de israelieni in Gaza.