“Lângă Căpitan”, Memoriile legionarului Stelian Stănicel (5)

Calin Kasper
Incorect Politic
Mai 20, 2024

“Lângă Căpitan”, Memoriile legionarului Stelian Stănicel (5)

Pictorul Alexandru Basarab

 

Când casa de odihnă dela Predeal a început să funcţioneze, în timpul iernii Căpitanul mergea, când avea timp, la schiuri. Casa de odihnă era pe vârful unui deal. Din faţa casei povârnişul avea o pârtie potrivită pentru schiuri, atît pentru începători, cât şi pentru cei avansaţi. De obicei era însoţit de profesorul de educaţie fizică Ion Dobre, pictorul Igiroşeanu (Picioruţ, cum il numea Căpitanul), avocatul Bidianu care venea dela Sibiu, Victor Dragomirescu, Nicoleta Nicolescu, Nae Horodniceanu, care nu era schior dar era la indemână pentru diverse probleme, pictoru] Basarab, etc.

Pictorul Basarab era mic de statură, puţin cocoşat, cu un defect la picior dar era plin de humor şi răspândea bună dispoziţie în jurul său. Pentru acest motiv era plăcut de Căpitan. Cu toată puţinătatea fizică se purta ca un viteaz. — “Merg şi eu la schiuri Căpitane”. Întorşi la Bucureşti Căpitanul povestea cu haz cum Basarab îşi dădea drumul pe schiuri, dar niciodată nu ajungea la destinaţie. A trebuit odată să fie scos dintr’un morman de zăpadă unde aterizase şi din care nu i se mai vedeau decât vârful schiurilor.

 

Alte figuri şi episoade

 

Alte figuri care-i făceau plăcere Căpitanului era bătrânul tată al colonelului Zăvoianu. Avea peste 70 de ani. Bătrânul avea bilet cu reducere pe calea ferată, purta lavalieră şi în mâna dreaptă un baston. Când il vedcam că vine la sediu îi făceam loc şi-l băgam în biroul Căpitanului. Totdeauna venea cu zâmbetul pe buze. În poziţie de drepţi, schimba bastonul în mâna stângă iar cu dreapta ducand-o spre burtă, că la piept nu putea să o ridice, spunea: “Trăiască Legiunea, Căpitane, îţi aduc salutări din toată ţara. . .”

De Crăciunul anului 1937 Căpitanul a plecat pentru câtcva zile la Predeal. L-a luat şi pe Niculae Horodniceanu. Am rămas singur la sediu.

— “Acum rămâi şeful Mişcării până ne întoarcem dela Predeal. Să-mi telefonezi numai daci e ceva foarte important. Iar dacă Herghelegiu dela Neamţ cornunică că ar vrea să facă revoluţie în judeţul Neamţ, spune-i să amâne revoluţia până mă întorc eu”!

La Predeal îl vedea discret pe generulul Antonescu. Odată, când am fost acolo, noaptea târziu, când toţi dormeau, mi-a spus să stau de veghe. S-a strecurat prin uşa din spatele Căminului, şi-a pus schiurile şi-a pomit pe pârtie. Distanţa până la casa Generalului nu era mai mult de un kilometru. După o oră s-a întors. Nimeni n-a ştiut.

Aveam impresia la vremea aceea că generalul Antonescu ar putea să fie viitorul ministru de războiu în guvernul legionar.

 

O echipă de legionari pe frontul din Spania

 

Noemvrie 1936. Spania era în plin războiu civil: comuniştii împotriva forţelor naţional creştine de sub conducerea generalului Franco. Între Căpitan şi Ion Moţa au fost discuţii referitoare la participarea unei echipe de legionari pe frontul din Spania. Noi, cei dela sediu, am aflat abia târziu că se pregătea plecarea echipei. Ultimul pe listă a fost Dr. Vasile Marin care a insistat să meargă şi el. Preotul Dumitrescu-Borşa a participat ca reprezentant al Bisericii Ortodoxe. S-a păstrat tăcere pentru ca autorităţile şi duşmanii să nu prindă de veste înainte ca formalităţile de plecare să fie gata. Căpitanul a făcut o singură observaţie: “Când totul e gata, să nu se mai întârzie plecarea pentru că s-ar putea ca armatele naţionaliste ale generalului Franco să intre în Madrid şi astfel gestul simbolic al echipei să piardă din importanţă, războiul fiind pe terminate”.

Când s-a anunţat plecarea şi numele celor din echipă, puternice emoţii au cuprins rândurile legionarilor. Mulţi ar fi vrut să meargă şi ei în Spania ca să lupte împotriva bolşevismului. În 24 noembrie 1936 familiile şi mulţime de legionari au însoţit echipa la Gara de Nord. Căpitanul i-a îmbrăţişat, le-a urat drum bun şi biruinţă. Eu am dat lui Niculae Totu un stilou să ne scrie de pe drum şi din Spania.

Echipa a fost compusă din: dr. Ion Moţa, Prinţul Alexandru Cantacuzino, inginer Gheorghe Clime, avocat Niculae Totu, Bănică Dobre, preot Dumitrescu-Borşa şi avocat dr. Vasile Marin. Toţi comandanţi legionari şi cu răspunderi importante în Mişcare. Iar generalul Gheorghe Cantacuzino Grănicerul, preşedintele partidului “Totul pentru Tară”, a fost designat conducător al echipei până în Spania şi până la angajarea legionarilor pe frontul de luptă. Din drum şi din Spania, Ion Moţa a trimis nenumărate scrisori şi articole pentru gazeta Libertatea. Toate sunt publicate şi pot fi citite. Mă rezum la zilele tragice din 13 ianuarie şi până în 12 februarie 1937.

 

Jertfa lui Moţa şi Marin

 

În noaptea de 12 ianuarie a sosit telegrama că Moţa şi Marin au căzut pe front. De dimineaţă Căpitanul a sosit la sediu, îndurerat de suferinţă şi galben la faţă. Pe la 9 dimineaţa a sosit şi profesorul universitar Nae Ionescu care i-a dat Căpitanului o scrisoare sigilată. Era scrisoarea testament a lui Ion Moţa. A citit-o cu lacrimi în ochi, apoi a dat-o Profesorului s-o citească şi el. Căpitanul a rămas cu capul plecat pe masa de lucru, iar Nae Ionescu, cu faţa către fereastră, a citit scrisoarea în liniştea aceea solemnă. Poate că în clipele acelea Căpitanul se ruga pentru sufletul lui Moţa, iar Profesorul, privind către cer, părea că vroia să măsoare imensitatea şi valoarea istorică pentru Neamul Românesc a jertfei celor doi martiri. “Mor bucuros pentru Hristos… Şi să faci, măi Corneliu, din ţara noastră o ţară frumoasă ca soarele sfânt de pe cer, putenică şi ascultătoare de Dumnezeu”, termina scrisoarea.

“Dacă Moţa şi Marin au murit pentru Hristos într-o ţară străină şi catolică, de acum nimic nu ne mai poate opri să ne dăm viaţa pentru ţara şi pământul nostru ca să împlinim testamentul lui Moţa”, a murmurat Căpitanul. “Din jertfa lor va începe marea spiritualitate a Mişcării şi a neamului nostru până la sfârşitul veacurilor”.

I-a invitat apoi pe generalul Cantacuzino şi pe domnul Mihai Sturza să facă de urgenţă preparativele de plecare în Spania şi intervenţiile diplomatice pentru aducerea în ţară a lui Moţa şi Marin. — “Domnule general, trebue să mergeţi ca să aduceţi trupurile lor acasă. Să-i înmormântăm în pământul ţării. De e nevoe, treceţi prin sârmele ghimpate ale frontului ca să-i scoateţi din teritoriul comunist”. A doua zi a sosit altă telegramă, că trupurile lui Moţa şi Marin au fost evacuate de camarazii lor şi că sunt în siguranţă.

Căpitanul a dat următoarea circulară din Bucurcşti, la 15 ianuarie 1937:

Legionari,

Ion Moţa, întemeietor al Mişcării Legionare, preşedinte de onoare al studenţimii române; dr. Vasile Marin, comandant legionar, şeful organizaţiei capitalei, amândoi după 14 ani de chinuri, lovituri şi închisori indurate pentru credinţa în Neamul Românesc, au adormit pentu totdeauna pe frontul de la Majadahonda intru apărarea mântuitorului Isus Cristos.

Vestea sfâşietoare a căzut ca un trăznet peste noi. Ea va cutremura pe orice român. Am dat lui Dumnezeu pe cei mai buni copii ai neamului acestuia.

Generalul Cantacuzino pleacă mâine ca să aducă în ţară trupurile lor. Fiind nevoie de o sumă mare, fac apel la cei ce au, ca să contribuie telegrafic pentru ca acestete trupuri sfinte să fie aduse în ţara lor.

Duminecă 17 ianuarie 1937 se vor face slujbe religioase în biserici.

Dumnezeu să primească jertfa lor!

Corneliu Zelea Codreanu

 

Notă: Între Căpitan şi Ion Moţa erau şi legături de rudenie. Iridenta, sora Căpitanului, era soţia lui Ion Moţa. Din căsătorie au rezultat 2 copii: Mihai şi Gabriela.