“Lângă Căpitan” – Memoriile legionarului Stelian Stănicel (2)

Calin Kasper
Incorect Politic
Decembrie 13, 2023

“Lângă Căpitan”, Memoriile legionarului Stelian Stănicel (2)

 

A doua întâlnire

 

În vara anului 1931 am terminat liceul din Sighişoara. M-am despărţit de camarazi şi m-am mutat în Bucureşti, unde erau părinţii, trei fraţi şi două surori, unii încă pe băncile Universităţii.

Prin luna August l-am văzut pe Căpitan urcându-se într-un tramvai. Am alergat după el şi m-am urcat în urma lui. Era pe bulevardul Elisabeta. M-a recunoscut dela întâlnirea cu un an înainte la tribunal. M-a întrebat ce fac în Bucureşti. I-am spus că mă înscriu în toamnă student la Facultatea de Drept şi că sunt împreună cu toată familia în Bucureşti. M-a întrebat câţi suntem, ce face tata şi ceilalţi şi cum o ducem.

Apoi m-a sfătuit ca îndată ce mă înscriu la Facultate să iau legătura cu Andrei Ionescu şi cu Traian Cotigă care erau şefii studenţior legionari. Ei sunt aceia care duc lupta în Bucureşti pentru câştigarea spre Legiune a studenţimii. La despărţire mi-a spus: “De acum o să ne vedem mai des, deoarece Capitala o să fie a doua reşedinţă a mea şi centrul de luptă o să fie mutat dela Iaşi la Bucureşti”.

M-am dat jos din tramwai, iar el a continuat drumul spre Şoseaua Ştefan cel Mare. În minutele scurte cât am stat în tramvai lumea din jur se uita la el cu admiraţie şi respect. Toţi îl cunoşteau. Chiar dacă cineva nu ştia întreba pe vecinul de alături.

 

Atacurile presei din Sărindar

 

În toamna anului 1931 eram student la Drept în Bucureşti. Sediul Legiunii Arhanghelul Mihail era pe Şoseaua Ştefan cel Mare. În vremea aceea presa jidovească din Sărindar, Adevărul şi Dimineaţa, începuse o serie de atacuri murdare, obraznice şi insultătoare la adresa studenţimii creştine şi a conducătorilor ei. Nu-l cruţau nici pe Corneliu Codreanu: huligani, antisemiţi, borfaşi, neisprăviţi, etc. Campania aceasta dura de câteva zile.

Căpitanul a invitat la sediu pe Andrei Ionescu, Traian Cotigă, Prof. Dragoş Protopopescu şi pe alţii de care nu-mi aduc aminte. În total vreo 15 persoane. La insistenţa lui Traian Cotigă m-am dus şi eu. Mai târziu mi-a părut bine că am fost de faţă, pentrucă am descoperit ceva foarte important, care s-a adeverit mai târziu: uşurinţa cu care scria Căpitanul. Au fost atunci discuţii asupra ce trebue făcut.

Eu stăteam într-un colţ: eram cel mai tânăr. Nici nu îndrăzneam să deschid gura. S-a căzut de acord să se facă un manifest de protest şi demascare a presei jidoveşti, care să fie tipărit de Ion Copuzeanu, tipograful nostru, secret la vremea aceea şi care să fie distribuit de către studenţime şi afişat pe străzile Capitalei a doua zi. Odaia dela sediu nu era prea încăpătoare. În mijloc era o masă. Unii stăteau pe scaune, iar alţii pe unde puteau. Masa era acoperită cu vreo 15 farfurii din care să mănânce cei de faţă mămăliga cu fasole, pregătite de doamna Codreanu.

Cum îşi redacta Căpitanul manifestele

 

Toţi au fost de acord să se redacteze mai întâiu manifestul şi apoi să ne aşezăm la masă. Cum la acea masă nu era loc, Căpitanul s-a aşezat la marginea ferestrei şi a început să scrie. Ion Copuzeanu, din când în când, se apleca peste umărul Căpitanului să vadă ce şi cum scrie. Lăsa impresia că vrea să-l ajute. Căpitanul i se adresează prieteneşte: “Lasă-mă să termin ce vreau să scriu şi apoi puteţi face corecturi sau adăogiri”. Nimeni n-a avut nimic de zis şi nici de adăogat. Manifestul se termina:

“Dacă ne mai insultaţi, să ştiţi că nu va trece mult şi o să vă sune şi ceasul şi scândura.” A doua zi mii de exemplare au fost împărţite pe străzile Capitalei. Studenţimea triumfa de bucurie, iar presa jidovească intrase în panică.

Căpitanul în Parlamentul din 1932

 

În toamna anului 1932 Căpitanul intra în Parlament pentru a doua oară, ca deputat, împreună cu alţi patru: Ion Zelea Codreanu (tatăl Căpitanului), Nuţu Ieşeanu, Mihail Stelescu şi Ing. Blănaru, pe lista “Gruparea Corneliu Zelea Codreanu”. Era ziua deschiderii Parlamentului, cu Partidul Naţional Ţărănesc la putere şi cu Vaida Voievod ca Prim-Ministru. Fiecare şef de partid sau de grupare politică trebuia să răspundă la aşazisul mesaj al Regelui, prezentând punctul de vedere şi programul Partidului.

În ziua aceia m-am dus şi eu împreună cu alţi camarazi, să-l auzim pe Căpitan. Un deputat cuzist, Robu dela Cernăuţi, ne-a dat bilete de intrare la galerie. A venit rândul Căpitanului să se urce la tribuna Parlamentului. Înalt, frumos, îmbrăcat în costum naţional, reprezenta gruparea Corneliu Zelea Codreanu, pentrucă Garda de Fier fusese dizolvată de guvernul liberal.

Într-o ţinută impecabilă şi cu o voce pătrunzătoare, a început să citească răspunsul la mesaj de pe notele ce le avea în mână, prezentând situaţia de mizerie prin care trece ţăranul şi muncitorul român, lipsa de conştiinţă a partidelor politice şi a administraţiei. Când a ajuns la măsurile drastice pe care le sugera, pentru refacerea morală şi economică a ţării, toţi deputaţii adversari nu l-au mai lăsat să vorbească.

Au început să vocifereze şi să bată cu palmele în pupitre. Noi dela galerie am rămas desgustaţi de atitudinea domnilor deputaţi. Ne-am dat seama că nu-l vor pe acest om ce vrea să-i înveţe că ţara nu se poate reface, moral şi economic, printr-o democraţie iresponsabilă, parazitară şi lipsită de sentimente româneşti. În vacarmul acela, Căpitanul a refuzat să mai vorbească, a întins stenografilor dela Cameră textul pentru a fi transcris în întregime în desbaterile parlamentare şi cu o voce puternică, care a acoperit vacarmul le-a spus:

“Dacă Dumneavoastră nu vreţi să ascultaţi şi vocea tineretului, atunci vă asigur că Ţara o să ne audă”.

S-a coborât dela tribună şi s-a aşezat pe scaunul rezervat grupării lui. Cum uzanţa parlamentară nu permite ca şeful unei grupări sau al unui partid să fie întrerupt, a luat cuvântul în continuare tatăl Căpitanului care cu măestria lui de orator a citit discursul Căpitanului, spre satisfacţia noastră. A doua zi numai gazetele româneşti de dreapta au publicat textul în întregime.

 

La Şcoala Militară

 

Căpitanul îi îndemna pe legionari să facă stagiul militar la Şcoala de ofiţeri de rezervă, pentruca să înveţe mai multă disciplină şi să-şi însuşească calitatea de a conduce şi pe alţii. În toamna anului 1935 am intrat la Şcoala de Artilerie din Craiova. Terminasem Facultatea şi eram avocat în Bucureşti.

Acolo am întâlnit pe: Traian Puiu, Nicolae Roşulescu, Laurian Tâlnaru şi pe alţii ce-i cunoşteam din Bucureşti. Încă din prima săptămână ne-am constituit în cuib legionar şi ne-am dat silinţa să fim cei mai buni la carte şi la purtare. Exemplu pe şcoală. Comandantul şcoalei şi ofiţerii ni se adresau câte odată cu: “Domnule elev-legionar”. Când a apărut cartea Căpitanului “Pentru Legionari”, prin luna Iunie 1936, am citit-o cu înfrigurare şi a trecut din mână în mână, la elevi şi la ofiţeri.

 

În tabăra dela Camen Sylva

 

În vacanţa de vară, în loc să mergem la casele noastre, vreo 14 dintre noi, în uniforma şcoalei militare, am plecat în tabăra dela Carmen Sylva, unde era Căpitanul. Încolonaţi şi cu cântecul legionar “Ştefan Vodă al Moldovei”, am coborât în tabără sub comanda lui Puiu Traian. În mijlocul taberei, lângă drapelul românesc care fâlfâia în adierea vântului, Traian Puiu a dat raportul:

—Trăiască Legiunea! Să trăiţi Căpitane! Legionarii dela Şcoala Militară din Craiova se prezintă la datorie.

— Bine aţi venit, răspunde Căpitanul şi ne-a sfătuit să nu stăm prea mult la soare, în prima zi, ca să nu fim repartizaţi la “secţia pârliţilor‘”, unde, la umbră, se adăposteau cei care nu ascultaseră şi aşteptau acolo până le trecea arsura pielei.

Aici în tabără toată lumea era împărţită în echipe, după vârstă. Unii scoteau blocuri mari de piatră din mare, alţii cu ciocanele le spărgeau, după mărimi diferite, ca să fie întrebuinţate la construcţia bordeielor sau la pavarea drumurilor din tabără, ori la drumul ce lega tabăra cu satul Carmen Sylva.

Am întîlnit aici legionari din toate părţile ţării: profesori, ingineri, studenţi, muncitori, ţărani, tineri şi bătrâni. Aici i-am văzut spărgând piatră pe Ionel Moţa, Vasile Marin, Generalul Cantacuzino-Grănicerul, Profesorul Ion Ionică, Crişu Axente, Ion Belgea, Iordache Nicoară, Vasile Christescu, Inginerul Gheorghe Clime, Ionel Trandafir şi sute de alţi legionari. Toţi erau acolo să poată fi alături de Căpitan, să-l cunoască mai bine şi într-o mare comunitate sufletească, să pregătească şantierul de mâine al ţării întregi.

Căpitanul conducea toate operaţiile. Dimineaţa, odată cu răsăritul soarelui, când goarna suna deşteptarea, ieşeau sutele de legionari şi legionare din bordeie, afară la apel. Toată lumea se încolona, iar de deasupra, de pe faleză, dela o distanţă de unde putea să-i cuprindă pe toţi cu privirea, Căpitanul, prin fluerături scurte din buze, dădea comanda: prima fluerătură însemna: “Drepţi”. A doua: “Rupeţi rândurile”, a treia: “Drepţi”. Timp de 20 de minute acesta era primul exerciţiu de dimineaţă, combinat cu mişcări de educaţie fizică. Apoi fiecare se spăla, se bărbierea şi lucram până la ora opt, când suna goarna pentru dejun, pregătit de legionare, cu mămăligă, brânză, ceapă şi usturoi. La masă. Dela amiază aveam ciorbă de cartofi cu legume şi, câteodată, carne.

Peştele era prins de echipa specială de pescari care pleca în toiul nopţii pe mare şi se întorcea după răsăritul soarelui. Mămăliga se fierbea într-un ceaun mare. Mestecatul ei îl făceau patru sau şase legionari voinici cu ajutorul unui scripete şi al unei pârghii.

Din mămăliga asta puteau să mănânce 400 de oameni odată. Brînza era adusă cu căruţele şi dăruită de legionarii din Cadrilater, în frunte cu Bujgoli. Zarzavaturile veneau dela grădinile din apropiere, sau dela grădina cultivată de legionari în vecinătatea taberei. Bordeiele erau construite din piatră scoasă din mare, acoperite cu stuf sau hârtie gudronată.

Din iarba mării se făceau perne şi saltele. Cei mai mulţi legionari aduceau de acasă şi câte o pătură pentru nopţile răcoroase. Seara, după apusul soarelui şi după cină, cântam. Se ţineau şedinţele. Vorbea, Ionel Moţa, Generalul Cantacuzino, Căpitanul. La ora 10 seara suna stingerea. După ce tabăra era liniştită şi obosită, se culca şi Căpitanul.

Într-o noapte, pe când eram de gardă, au apărut, pe faleză, deasupra taberei, nişte musafiri care au vrut să-l vadă pe Căpitan. Era trecut de ora 11. A stat cu ei de vorbă mai mult de o jumătate de ceas.

— Cum pot legionarii şi legionarele să doarmă pe pământ, în aceste bordeie?, întreabă o doamnă.

Căpitanul îi răspunde: Ei au venit de bună voie. Le place şi sunt fericiţi. Până acuma nici unul nu a plecat şi nu s-a plâns. Şi vin tot mai mulţi. Nu avem bordeie destule. Cu vremea o să construim sute de bordeie şi de cabane, unde să vină copii celor săraci ca să se bucure de soare, de mare şi de nămolul din lacul Techirghiol, pentru întărirea lor fizică. Şi de ne va ajuta Dumnezeu, o să invităm gratuit şi pe copiii din Ţările Nordice, să vină şi ei la noi, să se bucure de soare şi de sănătate.

În 15 august a fost zi de sărbătoare, Sfânta Maria. Nu s-a lucrat la piatră. De dimineaţă s-a făcut o slujbă religioasă la care a venit lume multă din Carmen Sylva şi din împrejurimi. S-a făcut mâncare şi pentru oaspeţi. Înainte de amiază a sunat strângerea frontului. Eu eram la bucătărie unde făceam gogoşi.

Un legionar a venit să-mi ia locul, spunându-mi că trebue să fiu în front. Căpitanul a citit un ordin de zi prin care a avansat pe unii la gradul de Comandant legionar, pe alţii la gradul de Comandanţi-ajutori, instructori sau la gradul de legionar. Mi-a fost dat şi mie gradul de Comandant-ajutor. Până noaptea târziu au stat musafirii cu noi.

Toţi au fost fericiţi că au putut să trăiască o zi alături de Căpitan.