Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Octombrie 20, 2017
Sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 14:00, în Piaţa Universităţii din Bucureşti va avea loc manifestaţia pentru legalizarea parteneriatului civil, Tradiţia noastră e iubirea. Comunitatea LGBT şi aliaţii ies în stradă pentru a transmite un semnal hotărât clasei politice că vrem o formă de recunoaştere pentru cuplurile gay şi heterosexuale, necăsătorite.
Iar aduce Sorosz străini și voluntari ai ONG-urilor ca să pară că avem mulți homosexuali în țară.
Poate într-o zi putem vorbi deschis despre scuze oficiale din partea statului român şi reparaţii morale pentru toţi cei care au stat în puşcării pentru că şi-au exprimat liber identitatea.
De acord cu voi din alte motive, cei care au intrat la pușcărie pentru că au avut o OPINIE cu privire la Holocaust trebuie să fie despăgubiți.
În ceea ce privește poponarii, să rămână în closet.
Acum, la 16 ani după dezincriminarea homosexualităţii, perioadă în care clasa politică ne-a ignorat complet, avem datoria să ne cerem drepturile. Drepturile se câştigă şi în stradă, punând presiune publică pe politicieni, demonstrând că avem o voce în public, o voce care a fost prea mult dată la o parte. Problemele noastre trebuie să fie şi ele prioritizate. Ne interesează de viaţa cetăţii în care trăim şi vrem să contribuim la binele general al societăţii.
Proiectul legislativ al parteneriatului civil se află în acest moment în comisia juridică a Camerei Deputaţilor, iar asociaţia MozaiQ a scris deja o serie de amendamente care ar îmbunătăţi actuala formă din parlament.
Aşadar, vă invit în Piaţa Universităţii, alături de noi, pentru a spune răspicat că Tradiţia noastră e iubirea, că vrem legalizarea parteneriatelor civile, atât pentru cuplurile gay, cât şi pentru cele 400.000 de cupluri heterosexuale care trăiesc împreună în România, nefiind căsătorite. Vrem drepturi pentru că plătim taxe, suntem cetăţeni şi trebuie să fim trataţi ca egali în faţa legii.
Minoritățile ajung să fie clasă privilegiată, în occident deja sunt.
În România suntem la o răscruce de drumuri:
Alegem să ajungem ca occidentul unde mizeria morală și bolile cu transmitere sexuală sunt răspândite liber de către homosexuali?
Sau ne întoarcem la valorile sănătoase pe baza cărora s-a făurit România?
Chiar dacă într-un sondaj de opinie se arată că încrederea românilor în biserică a scăzut, momentul ales de homosexuali pentru a împinge legislație în favoarea lor nu este un moment oportun.
Înca pentru câteva generații România se va menține o țară conservatoare și, spre cinstea ei, creștină.
Așadar ceea ce fac popnarii în stradă, lobby-ul în politică și agitațiunile ONG-urilor sunt o risipă de bani. Bani care ar putea merge în spitale, în renovarea instituțiilor vechi, în reabilitarea muzeului căilor ferate care este în paragină, ș.a.m.d.
Chiar și cu ajutor străin, degenerații nu vor reuși să învingă Coaliția pentru Familie.
Iar când Referendumul va avea loc, vom avea ordine.