Incorect Politic
Iulie 26, 2021

Institutul terorist Elie Wiesel îl insultă pe Nicolae Păulescu

Via Art-Emis:

Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române

Este simptomatic că descoperirea insulinei (descoperire comunicată oficial la 23 iulie 1921) venea după o perioadă grea și oarecum asemănătoare, care cunoscuse o epidemie nemaiîntâlnită – Gripa Spaniolă – abia trecuse. Evenimentul de față, organizat de Secția de Științe Medicale a Academiei, prezidate de domnul acad. Victor Voicu, vicepreședintele instituției noastre, nu ar fi fost de imaginat în forma actuală, fără concursul neprecupețit al domnului inginer Alexandru Dan Bartoc, președintele Fundației Culturale omonime, fără crearea medaliilor aferente, care marchează momentul aniversar, precum și amintirea descoperitorului, medicul Nicolae Paulescu.

Manifestarea pune în lumină și rolul continuatorilor, între care Nicolae Cajal, care a păstrat memoria profesorului Paulescu, contribuind din plin la notorietatea în lume a descoperirii insulinei de către un român, la popularizarea personalității acestui savant, ocultate de mai cunoscuții laureați ai Premiului Nobel.

Firește, împrejurările au fost atunci și ulterior, sub regimurile totalitare următoare, complexe, dar menirea noastră nu este aceea de a judeca, ci aceea de a evidenția rolul unei epocale descoperiri. În consecință, dincolo de toate aceste avataruri – întâmplate și în cazurile altor descoperiri și invenții – insulina a salvat de-a lungul secolului trecut de atunci, sute de milioane de vieți omenești.

Conducerea Academiei Române își face o datorie de onoare adresând Secției sale de Științe Medicale și Fundației Culturale „Bartoc” cele mai sincere mulțumiri pentru marcarea acestui moment de cotitură din istoria medicinei universale și adresează calde mulțumiri tuturor participanților.

S-a acordat Medalia „100 de ani de la descoperirea insulinei” următorilor distinși oameni de știință și personalități culturale: Prof. dr. Corin Badiu, Acad. Constantin Popa, Prof. Dr. Constantin Dumitrache, Prof. dr. Șerban Bălănescu, Prof. dr. Leon Zăgrean,  Dr. Mugur Ardelean, Acad. Constantin Ionescu-Târgoviște, Prof. dr. Doina Dimulescu, Prof. dr. Leonida Gherasim, Acad. Ioan-Aurel Pop, Prof. dr. Dan Cheta, Acad. Ioan Dumitrache, Prof. Dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici, Acad. Răzvan Theodorescu, Acad. Victor Voicu, Acad. Victor Spinei, Acad. Prof. Costin Cernescu,  Dr. Irina Cajal-Marin, Prof. Dr. Maria Dorobanțu, Ambasador Prof. dr. Dumitru Preda, Prof. dr. Eduard Apetrei, Prof. dr. Dragoș Vinereanu, Ing. Alexandru Bartoc, Acad. Gheorghe Benga,  Mihaela Helmis, Acad. Nicolae Ghilezan,  Dr. Silviu Dumitru Păun, Prof. Dr. Irinel Popescu, Monica Mocanu, Prof. Dr. Ștefan I. Drăgulescu,  Ioana Costescu, Prof. dr. Nicolae Hâncu, Prof. dr. Carol Stanciu, Prof. dr. Vladimir Beliș, Dr. Aurel Vainer.

Nota redacției Art-Emis – „Pancreina românilor sau insulina canadienilor?”

Nicolae Paulescu s-a născut la 8 noiembrie 1869, în Bucureşti, România. Cu certitudine se cunoaşte astăzi faptul că Paulescu este adevăratul părinte al insulinei, totuşi acest lucru a fost recunoscut abia după câteva zeci de ani de la descoperirea marelui savant.

În 1921, Paulescu publică descoperirea sa privind acţiunea extractului pancreatic şi principiul activ antidiabetic, extract pe care îl numeşte Pancreina, care astăzi este cunoscută sub numele de insulină, în revista de specialitate Archives Internationales de Physiologie, la data de 31 august 1921. Numărul din revista este publicat simultan în Franţa şi Belgia. Totuşi, intenţionat sau nu, descoperirea românului este ignorată, ba mai mult după 8-10 luni de la descoperirea românului, canadienii Fr. Grant Banting şi Ch. Herbert Best anunţă descoperirea insulinei, care caracteriza acelaşi principiu activ din pancreas. Cei doi neagă faptul că profesorul Paulescu ajunsese la aceeaşi descoperire cu mult înaintea celor doi, chiar dacă Paulescu îşi brevetase invenţia în 1922 la Ministerul Industriei şi Comerţului din România prin brevetul numărul 6255 intitulat „Pancreina şi procesul său de fabricare”. Aşadar, contribuţia lui Paulescu este ignorată, iar comitetul de acordare a premiilor Nobel recunoaşte doar meritele celor doi canadieni, acordându-le Premiul Nobel în anul 1923.

Se pare că această „eroare”, cum a fost clasificată după zeci de ani de reprezentanţii Nobel, nu este una întâmplătoare. Se pare că și această organizaţie a fost deranjată de convingerile antidarwiniene ale lui Paulescu, cât şi de criticile aduse Francmasoneriei, Cahalului, Coranului şi Talmudului în cartea sa cunoscută drept „Spitalul – Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria”. […] Se pare că naţionalismul creştin şi legătura sa cu Dumnezeu, l-au costat pe Paulescu reputaţia şi recunoaşterea internaţională. Faptul că a îndrăznit să prezinte unele fapte adevărate sau mai puţin adevărate, acest lucru depinzând de conştiinţa fiecăruia, a atras asupra sa un val de critici şi repulsie în cercurile ştiinţifice[1].

 

/s