Klaus Iohannis – Drona Perfectă

Incorect Politic
Iulie 6, 2019

Via Justițiarul:

Drona vine de la englezescul „drone”.

Știți ce înseamnă „drone” în engleză? Trântor!

Deja mi-am justificat titlul. Aș putea să închei acest articol aici. Plin de substanță, scurt și la obiect.

Klaus Iohannis este o dronă prin structura sa biologică și afectivă. Lipsit de vitalitate proprie, lipsit de componentă umană, lipsit de liber arbitru. Dar este o dronă și prin modul său de utilizare: ca simplu instrument!

Așa sunt dronele: fără spirit, fără suflet, fără om la bord. Ca să se elimine sincopele de lașitate, de tembelism, de lentoare intelectuală, de narcisism. Adică toate pericolele pe care personajul Iohannis, dacă nu ar fi fost pus pe pilot automat, le-ar fi putut reprezenta pentru sistem.

În ultimul an de mandat Băsescu sistemul căuta cu înfrigurare un succesor al acestuia la Cotroceni pe care să-l impună. Când s-a scurs în presă informația că „alesul” ar putea fi Klaus Iohannis, ea a fost însoțită, în surdină, și de principala reținere a recrutatorilor: omul se dovedise până atunci nefiresc de inerțial. Aproape catatonic când vine vorba de spontaneitate. Expresia care se vehicula printre „profiliști” era cea scoasă din dicționarele medicale: „stereotipie, predispoziție la stupoare mintală”.

Acum, la momentul primului bilanț profesional al acestui președinte – manechin – marionetă, trebuie apreciați (eu unul îi apreciez pe) meseriașii care i-au făcut , cu cinci ani în urmă, o caracterizare atât de precisă.

Din punctul lor de vedere l-au ales bine: docil, vulnerabil, manevrabil. Motiv pentru care sunt deciși să-i dea și al doilea mandat.

Marea potlogărie din 26 mai, amploarea operațiunii de fraudare gigantică a alegerilor europarlamentare, au arătat cât se poate de limpede că s-a mers la sigur. Riscurile pe care toți comentatorii apreciau că și le-a asumat Klaus Iohannis prin convocarea în paralel a unui referendum stupid s-au dovedit a fi derizorii în raport cu ce putea să controleze sistemul. Sistemul știa exact, încă de când i-a dat OK-ul lui Iohannis să anunțe oficial referendumul, că participarea la vot va fi de 45% și că rezultatele vor fi cele date de softurile lor, nu de buletinele din urne.

Amploarea acestei fraude electorale a dovedit nu doar ce posibilități, infinite, are sistemul atunci când își pune mintea cu oamenii obișnuiți și neajutorați, ci și că el a stabilit deja noul președinte al României (de după alegerile din decembrie 2019): acesta va fi Klaus Iohannis.

Faptul că  triumful / dezastrul alegerilor a trebuit să fie dublat imediat de decapitarea PSD prin arestarea lui Liviu Dragnea indică acum, când apele s-au mai liniștit, că singura teamă a scenariștilor oculți, legată de prezidențialele care urmează, ținea de PSD și candidatul acestuia pentru Cotroceni. Au transformat așadar teama într-o problemă, după care au rezolvat problema cu metodele lor specifice.

Procedând astfel au fost conștienți că, în decembrie, Klaus Iohannis nu se va mai lupta cu Dragnea (ori cu Tăriceanu) ci cu reprezentantul USR – PLUS. Dacă au acceptat această schimbare de adversar înseamnă că, și aici, țin lucrurile sub control. Scoaterea, ca din joben, a lui Dan Barna (un nimeni politic care s-a remarcat prin „săparea” lui Nicușor Dan și apoi prin înhăitarea cu tot felul de personaje dubioase (gen Caramitru junior sau domnișoara care pledează pentru înlocuirea familiei tradiționale cu o comunitate de tip tribal)) miroase, de departe, a manevră de inspirație „cal troian”. Adică de ce să se expună ei, din exterior, ca să-l elimine din cărți pe Cioloș (sau, eventual, pe Kovesi), când îl pot infiltra pe Barna (cadoul otrăvit) care să pozeze în candidatul perfect al alianței până în momentul în care i se va da ordinul de retragere din cursă.

Schema a devenit cât se poate de simplă și previzibilă. Klaus Iohannis va ajunge din nou președinte fără o luptă adevărată, fără o încleștare populară reală. Încleștarea decisivă a dat-o sistemul, acum, la europarlamentare, dezarmând și divizând adversarul cu adevărat de temut și împărțind teritoriile politice astfel obtinute după bunul sau plac.

Klaus Iohannis va fi preferat pentru al doilea mandat pentru că, s-a dovedit, este drona perfectă.

Doar că… și dronele pot fi doborâte. S-a văzut recent și nu a convenit deloc.

Încă mai cred, încă mai sper, că Israelul nu se poate împăca așa ușor cu ideea realegerii in România a unui președinte setat pe „deutschland über alles”.

De la americani, regret, nu mai am niciun fel de așteptări pozitive. Egoismul politic feroce este forma lor arogantă de a-mi transmite si a ne transmite că puțin le pasă de mine, de noi. Le contra-transmit și eu pe această cale că mie îmi pasă: și de noi, și de mine!

Contele de Saint Germain