Justiția ca armă politică: De la Călin Georgescu la Marine Le Pen. Cum a deschis România cutia Pandorei

Octavian Dimarescu
Incorect Politic
Aprilie 1, 2025

Justiția ca armă politică: De la Călin Georgescu la Marine Le Pen. Cum a deschis România cutia Pandorei

Într-o Europă în care aparențele democratice sunt păstrate cu rigurozitate, dar esența democrației este din ce în ce mai golită de conținut, recurgerea la justiție ca instrument de eliminare a opozanților politici devine o practică sistematică. Nu mai este nevoie de interdicții ideologice, de cenzură deschisă sau de represiune polițienească. Este suficient un dosar, o condamnare bine regizată, un verdict „urgent”, și tot ce e incomod dispare de pe scena electorală.

În această ecuație, România a avut – pentru prima dată după 1989 – un rol de deschizător de drum. Cazul Călin Georgescu nu este un simplu episod izolat, ci un moment fondator pentru o nouă paradigmă represivă europeană. Atunci când Curtea Constituțională și Biroul Electoral Central au interzis candidatura unui intelectual suveranist, folosindu-se de interpretări extensibile și de presiuni europene indirecte, s-a creat un precedent. Un precedent periculos.

România a deschis cutia Pandorei. În numele „valorilor europene” și al „apărării democrației”, s-a validat ideea că un candidat care contravine intereselor globaliste poate fi exclus din jocul electoral prin mijloace judiciare. Nu prin înfrângere la urne, ci printr-un dosar, o decizie sau o interpretare legală forțată. Călin Georgescu a fost primul sacrificat al acestui model. Dar nu și ultimul.

Cazul Marine Le Pen, din Franța, este dovada clară că metoda a fost înțeleasă, perfecționată și aplicată mai departe, la un nivel mult mai înalt. Într-un context electoral în care Le Pen avea șanse reale de a câștiga alegerile prezidențiale din 2027, justiția a intervenit pentru a o elimina din competiție, sub pretextul unei presupuse fraude privind utilizarea fondurilor europene.

Le Pen este acuzată că a folosit banii alocați de Parlamentul European pentru a plăti asistenți parlamentari implicați și în activități partizane. Numai că, în momentul comiterii faptelor, această practică era tolerată și chiar generalizată în Parlamentul European. Deputați din UKIP, din Frontul Național belgian, dar și din formațiuni centriste franceze recurgeau la aceleași metode.

Legea Sapin II, care a interzis explicit această utilizare a fondurilor, a intrat în vigoare abia în 2016. Aplicarea ei retroactivă în cazul Marinei Le Pen încalcă flagrant principiul neretroactivității legii penale, consacrat atât în Declarația Drepturilor Omului din 1789, cât și în Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

Înainte de această lege, eurodeputații dispuneau de o mare libertate în gestionarea fondurilor pentru personal. Cadrul era lax, normele ambigue, iar controlul minimal. Justiția franceză alege acum, cu patru ani înainte de alegeri, să lovească exact acolo unde contează: în dreptul de a candida. Iar sancțiunea impusă Marinei Le Pen – cinci ani de interdicție în funcții publice – nu mai lasă loc de interpretare. Nu este o simplă corecție administrativă, ci o decapitare electorală în toată regula.

Ceea ce este cu adevărat grav este că alte cazuri, similare sau chiar mai grave, nu au fost tratate la fel. Franța are o listă lungă de scandaluri politice privind fondurile publice. François Bayrou și membri ai partidului MoDem au fost implicați în fapte similare, dar nu au fost eliminați din viața politică. Nici în cazul Partidului Socialist sau al formațiunii Les Républicains nu au existat sancțiuni de această severitate, deși acolo au fost dovedite finanțări oculte și deturnări de fonduri.

Această dublă măsură juridică arată clar că nu fapta contează, ci cine o comite și în ce direcție ideologică se află. Justiția devine selectivă, direcționată, și – ceea ce este cel mai periculos – predictibilă: dacă ești antisistem, ești vinovat din oficiu. Dacă ești aliniat, ești iertat sau ignorat.

Marine Le Pen nu este doar o candidată incomodă. Este simbolul unei Europe alternative: națională, conservatoare, suveranistă. Iar acest simbol trebuie distrus înainte să prindă contur politic real. Nu se putea aștepta până în 2027.

Verdictul a trebuit să vină „acum”, rapid, brutal, pentru a o scoate definitiv din joc.

Justiția nu mai este un arbitru. Devine un instrument al excluderii politice, un bastion al ortodoxiei ideologice neoliberale. Aparent funcționează legal, dar în realitate lovește selectiv și cu scopuri predefinite. Și acest model s-a născut în România. Cazul Călin Georgescu a validat mecanismul. Europa doar îl continuă.

Ne aflăm, de fapt, într-o nouă epocă a represiunii judiciare. Nu mai este nevoie de interdicții oficiale. E suficientă o instanță. O lege aplicată retroactiv. O interdicție administrativă de tip „ineligibilitate imediată”. Toate acestea compun o formă de dictatură legalistă, în care democrația rămâne decor, iar puterea reală se exercită prin tribunale.

Pentru România, mesajul este clar: precedentul creat poate fi folosit de orice regim politic viitor, împotriva oricărei voci incomode. Cine aplaudă azi eliminarea lui Georgescu sau a Marinei Le Pen, trebuie să înțeleagă că mâine ar putea fi următorul. Niciun partid și nicio ideologie nu va mai fi în siguranță, odată ce acest mecanism a fost normalizat.

Democrația nu moare dintr-odată. Moare în tăcere, prin excluderea pas cu pas a celor care încă îndrăznesc să gândească altfel. Cazul Marinei Le Pen nu este despre corupție. Este despre dreptul de a exista politic. Despre posibilitatea reală de a oferi o alternativă. Iar această alternativă tocmai a fost interzisă.