Iudaismul Este Un Proiect Politic

Mihai Șerban
Incorect Politic
Mai 7, 2018

S-a demonstrat în nenumărate ocazii de-a lungul ultimelor decenii că, „intelectualii“ evrei, indiferent de domeniul lor de activitate: „profesori“, „sociologi“, „scriitori“, „jurnaliști“, „personalități“ publice mai mult sau mai puțin impuse (…), ONG-iști, patroni de presă, de televiziuni, de trusturi media, „politicieni“, bancheri ș.a., au lucrat dintotdeauna concertat la promovarea și provocarea imigrației masive, folosindu-se de toate resursele de care dispuneau.

Obiectivul, urmărit și chiar deconspirat de câțiva jidani cinstiți, precum Gerard Menuhin (fiul marelui violonist Yehudi Menuhin), Benjamin H. Freedmann, sau marele profesor Roger Dommergue Polacco de Menasce, este dizolvarea societăților omogene din punct de vedere etnic și favorizarea metisajului pentru a reuși, in extenso, să transforme popoarele dominate într-o masă amorfă de hibrizi fără identitate, fără trecut, fără repere…

Prin această omogenizare, care ascunde, de fapt, diluarea și anularea în timp a tuturor reperelor din trecut se urmărește, în final, ca toți oameni să creadă la fel, să se comporte la fel, să se sperie la fel, să gândească la fel, să producă la fel, să mănânce la fel… etc. În definitiv, să fie cât mai ușor de manipulat, marele colhoz uman devenind o entitate uniformă și anonimă, care integrează orice informație la comandă – Guvern mondial!

Jacques Attali, cunoscut în Franța ca fiind „omul președinților“ sau „consilierul prezidențial permanent“… − aș zice mai degrabă controlorul permanent al democrației hexagonale –, menționează în lucrarea sa mistificatoare Dictionnaire du XXIème siècle: „După înfăptuirea instituțiilor europene  (U.E.), este firesc, natural, să acceptăm necesitatea unui guvern mondial“.

Societățile multiculturalizate cu forța și diluarea, sau interzicerea necesității vitale de apartenență, le permit jidanilor să obtureze eventualele porniri naționaliste despre care, spun ei, păstrează amintiri „contradictorii“, folosesc acest termen deoarece Adolf Hitler, ca și Lenin, sau Oliver Cromwell cu mult înaintea lor, contrar manualelor de istorie, au ajuns la putere prin sprijinul și datorită finanțelor jidănești. În cele trei cazuri, nu chiar atât de distincte… populațiile indigene au ajuns sub dominație jidănească; Rusia sub regimul bolșevic, Germania sub regimul hotelului american și Anglia sub regimul bătrânei doamne de pe „Threadneedle Street“ (Banca Angliei) – toate organizații jidănești.

Toți „intelectualii“ jidani – fără prea mulți dizidenți – își focalizează interesele pe proiectul societăților „amestecate“, exersând presiuni constante pentru a obtura orice formă de rezistență identitară a populațiilor ținute sub ocupație.

În Vest, negarea identităților naționale este dusă la extremă  prin folosirea propagandei „antirasiste“ – teorie subversivă avortată de mediile cosmopolite, care, prin încrucișarea holocaustologică, a dat naștere noii religii occidentale, care, culmea, a readus ateilor un zeu în care cred cu supușenie…

În România, care nu este o țară destul de multiculturalizată și este încă nepermis de credincioasă, negarea identității capătă forme lăturalnice, grotești, ridicole, cochetând cu stângăcie, dar nu mai puțin primejdios, întru deformarea istoriei, contopirea trecutului, înspre uitarea ogorului și către uitarea de sine.

„Filosoful“ jidan Alain Finkielkraut, membru al Academiei Franceze și personaj nelipsit al televiziunilor de ocupație, demonstrează prin declarațiile sale nu numai faptul că jidanii au „liber“ la ură etnică, dar și aceștia își permit să facă aluzii mai mult sau mai puține voalate la necesitatea unui genocid programat împotriva populațiilor de viță europeană; iată un exemplu edificator:

„Pericolul mortal pe care îl reprezintă pentru omenire cultul apartenenței, segmentarea umanității și închiderea indivizilor în cadrul propriei rase și culturi, nu poate fi anihilat decât prin instaurarea unei societăți multietnice“ (L’humanité perdue. Essai sur le XXe siècle,1996).

Pericol… pentru cine, oare?

Lăsând deoparte ura etnică și dorința de genocid afișată în această declarație, fragmentul de înțelepciune „academică“ ne arată nivelul de patologie la care au ajuns occidentalii. Fără a ne asuma riscul unui diagnostic greșit, putem spune că „sistemul imunitar“ al occidentalilor a fost învins de un virus asupra căreia tratamentul a fost interzis, dând naștere unei forme de idiopatie generalizată – pacientul este în mod cert bolnav, dar cauza și tratamentul (fiind interzise) rămân necunoscute.

Altfel, cum am putea înțelege faptul că occidentalii, această mare civilizație iudeo-decreștinată, tolerează „ideea“ freudiană conform căreia un om care trăiește în armonie cu credința, tradițiile și cultura sa, alături de semenii lui, în țara sa, pe lângă faptul că se induce ideea că este un prizonier al voinței Divine, ar fi un pericol pentru omenire?! – Această mostră de subversiune iudaică își poate revendica dreptul recunoașterii paterne în măsură în care Pablo Picasso, lovit de o erecție abstractă, ar fi putut să-l lase „gravid“ pe șarlatanul (((Sigmund Freud)))…

Bernard-Henri Levy, alt controlor de rang înalt al „democrației“ hexagonale și „ambasador„ internațional al agendei sioniste (războiul din Libia, primăvara arabă, puciul din Maidan… etc.) își permite un discurs mult mai explicit, reflectând mai amplu dorința cosmopoliților de a distruge națiunile europene:

„Mașinăria europeană (U.E.) a reușit să se înscrie împotriva acestor naționalisme mistice, trimițându-le înapoi la muzeul ororilor istorice. Odată cu moartea acestor naționalisme, jidanii scapă de cei mai impresionanți adversari. Natura Europei democratice nu trebuie să reprezinte o altă națiune, ci un dispozitiv care lucrează activ la facturarea,  pulverizarea și, în cele din urmă, la necrozarea identităților și distrugerea elementelor de fixație națională“ (Récidives, 2004).

Indiferent de domeniul de activitate în care evoluează, jidanii ne prezintă întotdeauna invaziile asupra Europei ca fiind o mană cerească, o necesitate economică, un aport indispensabil, o îmbogățire extraordinară etc. În noiembrie 2005, sub conducerea jidanului Paul Wolfowitz, sionist înverșunat și partizan (finanțator) al Războiului împotriva Irakului în 2003, Banca Mondială a prezentat un raport în care găsim următorul îndemn: „Condiția principală  pentru o creștere economică stabilă. Ținând cont de îmbătrânirea populațiilor și declinul țărilor, pentru a compensa depopularea ar fi necesar un flux anual de un milion de emigranți (sic) folosibili“.

Într-un articol din Libération, apărut în 25 iulie 2005, semnat de Éric Aeschlimann (jidan), cărțile sunt aruncate pe masă, la vedere: „După proiecțiile făcute de Eurostat (organizație jidănească) și prezentate de Serge Feld  (jidan), Uniunea Europeană o să piardă, până în 2030, 14 milioane de locuitori. Această amenințare nu poate fi atenuată decât prin susținerea imigrației. Până în 2030, datorită imigrației, U.E. o să câștige 25 de milioane de locuitori“.

Trebuie să reținem că tuturor acestor „intelectuali“ care, cu multă amabilitate, se gândesc la binele și viitorul neamurilor indigene, posibilitatea și necesitatea adoptării unor politici favorabile natalității și familiei, în general, nu pare să le trezească de nici un fel interesul… Europa, după doctrina regimului de ocupație, pur și simplu nu mai are vocația de-a rămâne albă.

După etapa „ateizării“ forțate și a deculturalizării brutale, reeducații par „pregătiți“ pentru faza de înlocuire! Daniel Cohn-Bendit (jidan), pedofil declarat, unul din instigatorii „revoluției“ iudaice din mai 1968, actualmente eurodeputat, ne aduce mai multe amănunte în privința doctrinei iudaice. Iată un fragment dintr-un articol apărut în 1998, în  publicația Une envie de politique: „O politică favorabilă natalității mi se pare ceva fără sens, absolut inutilă. Familia nu are nici o valoare. Ceea ce contează pentru mine sunt relațiile în cadrul cuplurilor (?), indiferent de sexul partenerilor. Un cuplu homosexual trebuie să aibă aceleași drepturi ca un cuplu heterosexual“.

Într-un articol apărut în 2004, în cotidianul Le Figaro,  directorul de presă Alexandru Adler (jidan) ne chema „frățește“ la integrarea  Turciei în U.E. (… nu a României creștine, Doamne ferește!): „Turcia, o țară cu alegeri libere, cu presă liberă, intelectuali de prim rang, universității admirabile și deschise spre lume, reprezintă o șansă nesperată – să fim la înălțimea acestui semnal, pentru a-l putea descifra și garanta libertatea de mâine a continentului nostru“.

– De reținut: pe lângă faptul că de la înființarea U.E. țările noastre s-au preschimbat în Europa „lor“, aceștia încep să condiționeze securitatea și libertatea de mâine prin acceptarea invaziilor musulmane. Ori ne diluăm de bună voie, ori murim… în ambele cazuri, dispărem!

Pierre Lellouche (jidan), fost consilier al lui Jacques Chirac, uns deputat al dreptei liberale și înscăunat președinte al Consiliului N.A.T.O., actualmente agent sionist, mărturisea fără complexe: „Pentru că Turcia este o țară musulmană, doresc să intre în Uniunea Europeană“ (Actualités juives, 23 decembrie 2004).

Apologia metisajului (amestecului de rase) este, fără îndoială, unul din elementele fundamentale ale propagandei jidănești… însă, atenție!, metisajul, ideologia vehiculată și discursul din jurul acestuia, ca și „anti-rasismul“, ateismul sau „toleranța“ trebuie să rămână produse rezervate exclusiv exportului; jidanii fiind învățați de mici să aplice cu rigurozitate regulile omogenității tribale, urii etnice (în special față de rasa albă) și lipsa totală de toleranță vizavi de tot ceea ce nu este jidovesc sau se opune hegemoniei iudaismului.

(((Edgar Morin Nahoum))) (jidan sefard), „filosof“ și el… „sociolog“, intim al sistemului comunist, angajat și gânditor al globalismului „democratic“: „Dorim să dezvoltăm rețele de țesut planetar (?), lansăm un apel la metisaj…“ (Terre-Patrie, 1993). „Noi nu avem pământul promis, dar avem o aspirație, o dorință, un mit, un vis: să realizăm pământul-patrie“ (Un nouveau commencement, 1991).

Regăsim acest îndemn și la (((Jacques Attali))) (jidan) în cartea sa de promovare a elitei jidănești, Dictionnaire du XXIème siècle,1998): „Trebuie să încurajăm diversitatea, să împărțim bogățiile (…) să ne deschidem culturilor străine, să favorizăm metisajul și să învățăm să gândim global“.

Acest mod de-a gândi lumea în care totul ar putea fi asimilabil, preschimbat, amestecat, anihilat și, în cele din urmă, înlocuit, le permite unor „intelectuali“ impuși cu barosul să vehiculeze niște iudeologii pe cât de false pe fond, pe atât de manipulatoare la suprafață. Iată o mostră a jidanului pedofil declarat Daniel Cohn-Bendit: „Ceea ce îmi place în Franța este cosmopolitismul său; negrii, arabii, jidanii. Iubesc Franța mai ales pentru asta“ (Juifs et français, 1979).

În acest citat, dacă nu am înțelege mesajul subliminal, am crede că vorbește despre Africa de Nord, iar nicidecum despre Franța. Mai mult, elementul francez, indigenul, a fost ocultat în profunzime, anihilat. Ca și cum autorul, întors dintr-o călătorie în timp, ne mărturisește fericit că metisajul și-ar fi îndeplinit misiunea profetică,  lăsând în urmă o Franță, mai bine zis o Frântă, populată în exclusivitate de ceva hibrizi intermediari, negri și arabi… conduși, bineînțeles, de către jidani.

În 2003, fostul prim-ministru al Franței, Laurent Fabius (jidan ashkenaz, convertit la catolicism), declara: „Atunci când Marianele din primăriile Franței vor avea chipul frumos al unei tinere franțuzoaice provenite din imigrație, atunci Franța va păși spre deplinătatea valorilor ei republicane“. – Adică Franța o să devină o țară întregită și onorabilă numai în cazul în care ultimele hotare de rezistență, provincia – Franța profundă –, o să accepte și ea înlocuirea, ieșirea din istorie.

Cu ocazia discursului de învestitură al partidului liberal, (((Nicolas Sarkozy ))) (Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsai, corcitură de jidan și țigan maghiarizat), face o declarație asemănătoare: „Vreau să fiu președintele unei țări (Franța) care a înțeles că creația se află în amestec, în deschidere, în întâlnire, și nu mi-e frică de cuvânt, în metisaj“. – Și, totuși, el altora le dă povață, dar pe sine nu se-nvață: toate nevestele lui au fost jidance… cam atât cu „amestecul“!

Iudeologiile vehiculate prin intermediul mass media, principalele unelte de control mental, ar vrea să ne facă să credem că nu are nici un rost să ne opunem acestui regim… ca și cum destinul umanității ar fi deja trasat, iar jidanii nu fac decât să călăuzească turma spre abator.

„Nimic și nimeni nu poate opri mișcările populațiilor mizere spre Occidentul bătrân și bogat (…) din această cauză înțelepciunea, rațiunea, de aici înainte constă în a înțelege că trebuie să primim din ce în ce mai mulți emigranți și să le pregătim sosirea“ (Daniel Bensaïd (jidan), Le Nouvel Observateur, 13 octombrie 2005).

Alain Minc (jidan) ține un discurs asemănător: „Imigrația este o perspectivă inevitabilă. Imigrația o să crească, mai bine să ne pregătim și, mai ales, să-i pregătim pe francezi (…) în loc să-i lăsăm să fantazeze asupra unei situații care, în realitate, nu este atât de critică pe cât pare“ (Vengence des Nations, 1990).

Folosind o altă tribună, într-un articol titrat Cele zece comandamente, iudeologul aduce un argument „implacabil“: „Între o Europă în plină decadență demografică și suprapopularea țărilor de la Sudul Mediteranei, fenomenul de revărsare este inevitabil“ (Machine égalitaire, 1987).

În lucrarea intitulată Une envie de politique, iudeologul pedofil Daniel Cohn-Bendit insistă pe necesitatea ca europenii să accepte să-și deschidă larg frontierele. Modelul pe care îl propune de această dată fostul anarhist comunist este America liberală: „Trebuie ca Europa să fie gândită ca o regiune de imigrație, după modelul Statelor Unite. Mai întâi de toate, trebuie să înțelegem că mișcările imigraționiste vor continua, cauza fiind inegalitățile între țările puternic industrializate și țările din Nordul Africii (…) acest lucru fiind valabil pentru întreaga Europă“.

„Suntem prea speriați…“ În 1982, Albert Memmi (jidan) mințea în cartea sa Le Racisme, 1994: „În Franța, un dispreț timid sau ironic la adresa străinilor, o formă de „eu“ baricadat, o ospitalitate cvasinulă (…) un șovinism în perpetuă renaștere relevă că frica de celălalt se află în continuare în stare latentă“.

– Europa, Europa, atât de rea și, totuși, parcă toți vor în ea.

Declarându-și recunoștința și dragostea față de țara care îl tolerează, iudeologul Bernard Henri-Levy relatează următoarele: „Regionalismele, tradițiile etc. toate sunt numai adăpostiri fricoase, retrageri crispate spre identitățile cele mai sărace“. Să înțelegem din asta că, dincolo de interesul scăzut pe care îl reprezintă sărăcia identităților de pe vechiul continent, mânați de un elan plin de altruism și iubire jidanii se dau de ceasul morții pentru a ne îmbogăți identitatea – bă!, serios acuma, da’ ce oameni extraordinari! Ce noroc pe noi… cât pe ce să trecem prin istorie ca niște sărăcii genetice, o adunătură arhaică de albi neasimilați de negri și de arabi!

Iudeologii nu ratează nici o  ocazie ca să-și arate dezgustul față de ființa profundă a Europei, ura pe care o nutresc și o transmit din generație în generație demonstrând o lipsă desăvârșită de înțelegere și adaptare la tot ce a născut și înseamnă civilizația europeană. Dar această ură nu poate fi nicidecum justificată, înțeleasă și, cu atât mai puțin, tolerată decât cu riscul de a provoca eșecul viitorul continentului nostru și al copiilor noștri.

Elitele jidănești acționează asupra civilizațiilor europene precum un virus perfid care anihilează capacitățile naturale de protecție, prin controlul și chiar negarea sistemul imunitar. Europa Occidentală a ajuns în situația unui bolnav muribund care, după ce i-au fost jidănite toate organele vitale, se zbate între viață și moarte pe cărările neînsuflețite ale materiei… materialismul a înlocuit sufletul, conformismul a înlocuit rațiunea, iar lașitatea a înlocuit perspectiva unui viitor luminos.

Democrația occidentală, parazitată și ea până în măduva oaselor, capătă formele unui gigantic spital psihiatric, în care pacienții sunt tratați cu iluziile unui sistem care, fără propagandă continuă, fără spălarea creierelor din școala elementară, fără mass media, fără iudeologi omniprezenți și fără represiune iudeologică, fără falsificarea trecutului, rescrierea istoriei și, în cele din urmă, șantajul financiar nu ar reuși să supraviețuiască și să-și impună dominația nici măcar asupra unui trib arhaic din jungla amazoniană.

Acuzația de complot cu care este pusă la index orice formă de rezistență morală, intelectuală și chiar vitală ne arată că iudaismul politic, pe lângă faptul că a reușit să acapareze toate formele de comunicare în masă, exersează o formă disimulată de tiranie asupra elementelor sănătoase, neînrolate.

Complotul este pentru jidani ceea ce este arma pentru soldat, un element indisociabil pentru a se impune pe câmpul de luptă.

Fără complot, formă tranzitorie de manipulare spre renașterea proceselor bolșevice, coloniile democratico-capitaliste s-ar topi precum zăpada în soare.

Dar această șapă de plumb nu este decât o falsă realitate întreținută de o justiție cangrenată, o clasă politică transformată în filială locală și o populație în fază sinucigașă.

Inchiziția spaniolă, element folosit de jidani pentru a discredita Biserica Catolică, făcând din această etapă istorică monstruozitatea întruchipată, a omorât în trei secole circa 800 de oameni… Între 1917 și 1947, deci în doar patru decenii, regimul iudeo-bolșevic – nu rusesc! – a omorât treizeci de milioane de creștini!

Respectând pretențiile terminologiei actuale, germanii au comis cel mai mare genocid din toate timpurile; nu există manual școlar care să nu ne îndoctrineze copiii despre atrocitățile Holocaustului… însă, nici un absolvent de liceu nu a citit vreodată în manuale de istorie despre cei mai mari criminali ai secolului XX, jidanul Gerinkh Yagoda, unul dintre șefii NKVD și fondatorul Gulagului, precum și succesorul acestuia, jidanul Nicolai Ejov, sub comanda cărora au fost executați zece milioane de oameni, și nici despre faptul că între 1932 și 1933, sub comanda jidanului Lazar Kaganovitch, a fost orchestrat Holodomorul din Ucraina, în care au fost omorați șapte milioane de creștini. Și asta nu e complot?

Antisemitismul care, trebuie să recunosc, nu știu ce înseamnă!?… este acuzația trântită cu sălbăticie asupra oricărui om care refuză să-și vândă demnitatea, neamul, istoria; asupra oricărui intelectual onest, oricărui țăran care nu vrea să-și cedeze pământul, oricărei mame care nu vrea să-și vaccineze copilul, oricărui naționalist care încearcă să-și protejeze țara… Orice om care nu stă în patru labe în fața tiraniei jidovești este un antisemit.

Astăzi, orice poziție, atitudine, împotrivire sau contestare a doctrinei iudaice (de fapt, talmudice!) antrenează moartea socială, care, în fapt, este echivalentă cu moartea fizică; fără serviciu, venituri, contacte umane, sociale, libertate morală, intelectuală sau chiar fizică, viața se stinge ușor.

Ușurința cu care suntem manipulați, pe lângă represiunea impusă prin „legile“ de alienare, aliniere, impuse de regimul de ocupație, este dată de faptul că oamenii nu mai cred în ei înșiși, în ceea ce văd, în ceea ce simt. Realitatea s-a mutat pe ecrane, în ecrane, în supermarket, în mall-uri, la OMV, la ProTV; pentru rezistenți, nealiniați, realitatea s-a mutat în tribunale, în pușcărie, în izolare, ori în exil… oriunde aiurea, dar departe de adevăr, de realitate, de viață.

Antisemitismul, așa cum a subliniat marele profesor Roger Dommergue Polacco de Menasce, „Este un cuvânt impropriu din moment ce majoritatea semiților nu au cunoscut nici o dată antisemitismul «antijidani», acesta manifestându-se în toate epocile și pe toate continentele unde jidanii au fost prezenți.

Datorită acestui fapt, așa cum subliniază Bernard Lazare, în lucrarea sa despre istoria antisemitismului – L’antisémitisme: Son histoire et ses causes –, acesta se află în gestație permanentă în jidan și nu în antisemit. Cum am putea concepe că, de-a lungul mileniilor, pe toate meridianele lumii, oameni străini de limbă și de teritoriu și-au transmis, totuși, cuvântul pentru a persecuta jidanii…  Punerea în gardă a Bisericii Catolice împotriva perversității jidănești rămâne o fracțiune infimă, față de toate popoarele, în toate locurile și în toate timpurile care nu au avut nevoie de Roma, pentru a practica un antisemitism sângeros, chiar și atunci când jidanii au fost în poziție dominantă din punct de vedere politic și financiar“.

Democrația la care suntem supuși se trădează prin dinamica ei a fi un organism de sinteză subordonat capitalismului, știind că acesta se află în mâna jidanilor, iar aceștia ne urăsc pentru tot ceea ce înseamnă ființa noastră, bănuiesc că nu duce la complot dacă înțelegem că forma de guvernare la care suntem constrânși o să ne poarte inevitabil spre cimitirul civilizațiilor… la gunoiul istoriei!

Și, totuși, ce putem face, ce anume ne menține în starea de anomie, cum se face că, deși simțim declinul nostru, conștientizăm că „revoluția“ din ’89 a servit la colonizarea economiei românești, la amanetarea poporului, la delapidarea bogățiilor, la anihilarea viitorului… cum se face că nu mai avem capacitatea de „trezire“, cum se face că nu ripostăm?!

Dacă o națiune, un neam, nu-și cunoaște dușmanii, atunci nu va fi nici o dată în măsură să stabilească o strategie; fără strategie, un neam nu poate rezista, nu poate lupta și nici nu va putea vreodată să-și conștientizeze destinul și menirea.

Plecând de la această sinteză, am ajuns la următoarea concluzie:

Cauza principală care ne împiedică să înțelegem realitatea și pericolul situației în care ne aflăm este lipsa capacității de-a privi realitatea prin ochii noștri.

Aceasta este principala unealtă de control social, întregul sistem de opresiune se bazează pe această „incapacitate“. Prin urmare, ținta numărul unu a oricărui activist naționalist – și aici vorbesc de orice individ care se simte lezat de situația actuală – sunt trupele de ocupație mentală, adică mass media.

Or, când spunem mass media, nu am spus mare lucru, până la urmă niște hârtie, alimentarea conturilor bancare, tehnică, metode subliminale și unde hertziene…, dar acest monstru volatil și străin de țară are un punct sensibil, călcâiul lui Ahile. Mass media sunt fragile tocmai acolo unde acestea stabilesc punctul de legătură cu realitatea; or, punctul de legătură cu realitatea sunt jurnaliștii.

Atâta timp cât jurnaliștii, care nu sunt nimic altceva decât niște trupe de ocupație mentală, vor continua să se plimbe liniștiți prin țara noastră, vor fi lăsați să producă „materie“ antinațională, anticreștină, anti-tradițională, antiromânească; deformând și defăimând, împotriva interesului național, orice suflare românească, orice acțiune de apărare a valorilor fundamentale, orice încercare de a ieși din robie… ne vom afla la ani-lumină distanță de orice inițiativă populară românească, politică, naționalistă, antiimperialistă.

Prin urmare, cauza care menține poporul în comă, în acceptarea condiției de sclavie, sub influența criminală a colonialismul cultural, social, politic și economic, în starea de îndobitocire profundă, de deculturalizare brutală a maselor și menținere a creierelor în consensul generalizat… sunt jurnaliștii care, precum niște curve diabolice, și-au pus corpul și mintea la dispoziția unei mașinării de opresiune vinovată de suferința, amărăciunea, drama, neputința și dezrădăcinarea milioanelor de români.

Pentru că am pierdut capacitatea de a spune noi înșine lucrurilor pe nume, pentru că am cedat controlul asupra propriilor cuvinte, asupra dreptului de a ne povesti propria istorie, am devenit sclavi. Realitatea ne arată că românii nu mai sunt „actorii“ propriei vieți, ai propriului destin.

Prin urmare, orice om care are capacitatea intelectuală să împiedice, să scurtcircuiteze, să ocolească, să întrerupă și, în definitiv, să înlăture opresiunea pe care o exercită forțele de ocupație mentală, o să meargă în direcția potrivită… spre ieșirea din temniță.

Stingeți, naibii, televizoarele, aruncați ziarele la gunoi, lepădați-vă de mall, de supermarket, de manele, de partide, de călăi, de străini, de „afară“, de robie… auziți strigătul pământului, urmați calea împărăției – faceți din Rareș Bogdan, C.T.P., Mihai Gâdea, Radu Banciu, Moise Guran, Lucian Mîndruță, Oreste, Mălin Bot, Andreea Esca, Andi Moisescu ș.a., niște boschetari, curve de centură, umbre, hăituiți, sinucigași, exilați…

Eliberați-vă, naibii, odată, sfidați „evidențele“ și poate că cei șase milioane de pribegi ai indiferenței și prostiei voastre își vor regăsi drumul spre ACASĂ.

 

                                                                                                                                            Mihai ȘERBAN