Istoria Românilor, o Afacere

Dan Cristian Ionescu
Incorect Politic
Octombrie 8, 2019

Preluat de pe Justițiarul:

ISTORIA ROMÂNILOR, O AFACERE RENTABILĂ

 

Ca orice pensionar, neavînd ce face, mă gîndesc uneori  la unele lucruri la care fără îndoială tinerii de azi nu se gîndesc.

M-am gîndit, de pildă dacă eu aș fi suportat crucificarea Mîntuitorului fără să mă lamentez „Eli, Eli, lama sabahtani!”. Am ajuns la concluzia că nu, nu aș fi rezistat.

M-am gîndit în alte momente dacă aș fi rezistat la chinurile suferite de deținuții politici din vremurile bolșevice. Chinurile fizice sînt convins că le-aș fi suportat. Nu am fost supus la ele niciodată, dar știu cum urcam munții fără să crîcnesc, cu greutățile în spinare, cum lucram de mic copil la cîmp și chiar dacă simțeam că nu mai pot, strîngeam din dinți și nu mă plîngeam, mergeam pînă la capăt. Am învățat de mic ce înseamnă chinul, și că un bărbat trebuie să se obișnuiască cu el. Sînge de aromân!

Este ceva la care îmi este greu să mă pronunț, este vorba de experimentul Pitești. Nu știu cum aș fi reacționat dacă aș fi fost pus să mănînc fecale. Probabil că m-aș fi dezlănțuit, cum mi se întîmplă cînd mă enervez, și aș fi fost bătut pînă la moarte – dar, sigur este că nu aș fi turnat pe alții.

De ce scriu asta acum? Fiindcă de două zile citesc tot mai mult despre  Gheorghe (Gioga) Parizianu, dîrzul aromân care, după cum spuneau colegii de temniță, a suferit cît un penitenciar întreg. A suferit fără să deschidă gura, nici fără să toarne, dar nici fără să se vaiete. Un exemplu care ar trebui cunoscut de toți tinerii patrioți români.

https://www.fericiticeiprigoniti.net/gioga-parizianu

Dar cum să fie cunoscut?

Pe vremea cînd aveam putere să bat librăriile, am cumpărat  cărțile scrise de foștii deținuți politici, sau despre ei. Am ratat două.

Apoi însă, am aflat că sînt mult mai multe decît cele de care știam.  Cîteva, le-am găsit gratuit pe net. Doar cîteva!

De ce nu toate? De ce editorii, oamani de afaceri care au cumpărat drepturile de autor, s-au mărginit la cîte o ediție limitată? De ce nu le-au pus gratuit la dispoziție pe internet? Pentru ca tinerii români să nu aibe exemplele potrivite, sau, din punctul lor de vedere, nepotrivite?

Sînt oare ei editori, sau cenzori? Îi interesează banul, sau să interzică răspîndirea ideilor patriotice, pe care Europa le prohibă?

De ce nu putem avea și noi acces (să dau un exemplu) la cartea lui Ion Ioanid,  „Închisoarea noastră cea de toate zilele”?