Istoria incomodă cu Profesorul Corvin Lupu (III)

Incorect Politic
Martie 17,  2022

Istoria incomodă cu Profesorul Corvin Lupu (III)

Via CulturaRomana:

În rândurile ce urmează, vom dezlega din nou expresia „Istoria este scrisă de învingători (înșelători)” într-un interviu de excepție. Astfel, l-am rugat pe profesorul universitar Corvin Lupu, istoric cunoscut, printre altele, pentru faptul că scrie și spune adevăruri ascunse sau ocolite de regimul politic actual și de numeroșii săi propagandiști-manipulatori deghizați în profesori, jurnaliști, cercetători, analiști etc. să ne ajute cu anumite clarificări privind falsificarea istoriei, răspunzând la o serie de întrebări ale noastre. În ultima vreme, la nivelul opiniei publice, inclusiv în rândul cititorilor publicației noastre, se discută mult și se fac diverse aprecieri la adresa Mișcării Legionare, a naționalismului românesc și a unor patrioți naționaliști români, ca și la adresa regimului condus de generalul Ion Antonescu.

Citiți și partea a doua pentru continuitatea informațiilor.

Tudor Urse: Ce ne puteți spune despre proiectul de țară al domnului Călin Georgescu, denumit „Hrană, Apă, Energie”, mai ales în contextul ultimelor afirmații cu privire la măsurile pe care le-ar lua din punct de vedere economic față de marile jafuri comise din banul public, mai ales în perioada ultimilor doi ani de pandemie?

Corvin Lupu: Mie, proiectul domnului Călin Georgescu mi se pare foarte bun. El este dezvoltat în cartea „Cumpăna României”. Pe întinderea a 180 de pagini este prezentat proiectul cadru. Din câte știu, dl. Călin Georgescu gândește continuu și se documentează pentru detalierea întregii problematici a proiectului de țară. Este pasionat de această problemă și se și pricepe.

Desigur, că problema marilor jafuri comise din bani publici în perioada de după lovitura de stat din decembrie 1989, care continuă, este una dintre marile probleme cu care s-ar confrunta orice regim politic responsabil și iubitor de țară și dornic să scoată România din starea colonială mizerabilă în care se găsește. Nu vorbesc în numele domnului Călin Georgescu, la care s-a raportat întrebarea dumneavoastră, ci vă spun câteva păreri ale mele. Eu cred că, practic, în România nu s-a acționat decât sporadic pentru combaterea corupției în sine. Majorității corupților care au ajuns să fie condamnați definitiv, li s-a făcut dosar și au fost pedepsiți pentru că au supărat sistemul politic, au supărat serviciile secrete, fie fiindcă au finanțat structuri politice neagreate de sistem, fie pentru că le-au fost vizate afacerile pentru a putea fi ele acaparate de serviciile secrete sau de oameni din interiorul lor, sau de familii ale acestora, sau de străini influenți, sau au fost înlăturate pentru a nu face concurență unora mai puternici. Lupta declarată de autorități ca fiind împotriva corupției a fost adeseori o interfață a poliției politice represive practicată tot mai mult, pe măsură ce ne-am îndepărtat de anul 1989. Cu cât trec anii peste regimul politic autointitulat „democratic”, „uman”, „civilizat”, „purtător al valorilor (?) occidentale”, libertățile se împuținează (mai ales cele colective), adevărul se răspândește tot mai greu și manipularea opiniei publice este tot mai intensă. Pe timpul comuniștilor, în ultimii ani ceaușiști, televiziunea ajunsese să facă propagandă 2 ore pe zi, cât dura programul. Astăzi, zece televiziuni aservite sistemului ticăloșit manipulează 24 de ore din 24. Și mint de sting, fie prin informații false, fie prin denaturarea istoriei, fie prin omisiune.

În unele cărți ale mele, am arătat cum a fost jefuită România de ofițerii fostei Securități, imediat după decembrie 1989. Deși jaful de atunci al României a fost de dimensiuni uriașe, nimeni nu a dat socoteală, președinții și guvernanții români nu au deconspirat fraudarea României de către securiști, ca și fenomen, iar unii făptuitori au ajuns cei mai bogați oameni din România, după ce gestionaseră conturile în care se găseau banii proveniți din traficarea produselor românești de export, plătite modest întreprinderilor producătoare, refacturate și vândute la valoarea lor reală de către întreprinderile Securității, în frunte cu colosul ICE „Dunărea”. Exemplul a devenit molipsitor. Securiștii au făcut „pui”, i-au înmulțit, iar „puii” lor au făcut ce au văzut la mentorii lor. Din 1990 încoace a fost o adevărată cursă a obținerii de bani, cu orice preț, prin orice mijloace, patronată de oameni din serviciile secrete și de politicieni.

În numele luptei împotriva corupției s-au făcut mari abuzuri. Sunt convins că aceste chestiuni, ca și multe altele legate de corupție vor preocupa nu numai pe domnul Călin Georgescu, dar și pe mulți alți oameni și, sper eu, demnitari ai statului, practic, pe majoritatea cetățenilor acestei țări.

Tudor Urse: Ce se întâmplă cu istoricii, privitor la acoperirea istoriei acestei perioade importante? De ce tac?

Corvin Lupu: Sunt foarte puțini istorici ai epocii contemporane și care abordează marile probleme ale istoriei recente în lumina adevărului și fără să ocolească problematica dureroasă pentru regimul politic aflat temporar la putere în România. În general, mulți istorici tineri, post-decembriști, s-au format în spiritul și sub presiunea extraordinară a propagandei declanșată în universități și institute de cercetări pentru a acredita ideea că regimul politic globalist euro-atlantic reprezintă „binele suprem”, iar întruchiparea „răului” îl reprezintă fostul regim politic ante-decembrist, pe de o parte și regimurile politice adverse celui globalist, respectiv regimurile suveranist din Federația Rusă și comunist din China. Or, indiferent de părerile diferite care există în societate, multe dintre ele formate în conștiința cetățenilor în funcție de situația individuală a fiecăruia, într-o abordare științifică, în istorie nu există regimuri politice „bune” și regimuri politice „rele”, ci fiecare regim politic însumează aspecte pozitive și aspecte negative, întreprinde acțiuni de toate felurile, și bune și rele, depinde din ce unghi de vedere le privești, din punctul cui de vedere le privești, ce interese iei în calcul. Abordând istoria contemporană și recentă în acest fel, automat, cu sau fără voie, conștient sau inconștient, acești falși istorici s-au transformat automat în propagandiști de duzină, iar lucrările lor, finanțate și promovate, care umplu astăzi librăriile de balast, nu vor fi în viitor bune decât dacă vor fi trimise la topit, la Scăieni, pentru a se face hârtie igienică din ele.

În anii regimului euro-atlantic, o mulțime de proiecte de cercetare istorică și politică au fost finanțate de fundațiile lui George Soros, una din uneltele familiei Rothschild, cea mai puternică familie de pe Glob, și ale fundațiilor altor structuri internaționale, servicii secrete globalizate etc., care promovează interesele politice și ideologice ale globaliștilor. Or, această finanțare este condiționată de ajungerea respectivelor lucrări de „cercetare” la concluziile dorite de finanțatori. Mulți tineri istorici din universități și din institute de cercetare din România au aflat repede că se pot câștiga niște bani frumușei dacă se înrolează în corul propagandistic al globalizării occidentale, cea despre care președintele SUA, Donald Trump, a declarat că este „gogorița băgată forțat pe gâtul popoarelor!”

Iată, domnule Tudor Urse, de ce acest regim politic produce puține lucrări valoroase de istorie contemporană și recentă. Unii mari istorici ai acestei perioade, în frunte cu Gheorghe Buzatu și Florin Constantiniu, formați mult înainte de 1989, au trecut în eternitate, iar domnului profesor Ioan Scurtu, de asemenea o mare valoare a istoriografie românești, i s-a băgat pumnul în gură, în momentul în care a clarificat științific ilegalitatea desemnării Forumului Democrat al Germanilor din România ca și urmaș legitim al Grupului Etnic German, nazist, situație care i-a conferit Forumului German dreptul de a revendica toate fostele posesiuni germane din România, pe care le-au deținut germanii de când au fost aduși aici de regii Ungariei. Dl. profesor Scurtu a pierdut procesul pe care i l-au intentat sașii, a fost amendat, iar instanța, prin sentință definitivă și irevocabilă i-a interzis să mai abordeze în scris aceste aspecte de istorie! A fost obligat să plătească procesul și daune morale sașilor. Vă dați seama cât de neconstituțională este această sentință? Din păcate, pe prea puțini români îi mai interesează aceste adevăruri atât de crude din societatea românească. Dacă sunt lăsați în pace să circule pe unde vor și să se uite în telefon, li se pare că este libertate și democrație. Nu privesc mai departe de metrul de lângă ei. Dar cine-și închipuie că acest regim politic colonialist euro-atlantic „ticăloșit” (Băsescu) și statul român „eșuat” (Johannis) nu vor fi judecate de istorie și aruncat la groapa de gunoi a acesteia, se înșală.

Tudor Urse: Revenind la Mișcarea Legionară, v-aș întreba: Dacă Legiunea nu a fost acuzată ca mișcare extremistă până în ‘89, cine a avut interesul după ‘90 de a o cataloga ca fiind extremistă, fascistă, nazistă, criminală etc.? De ce au făcut treaba asta?

Corvin Lupu: Interesul a fost și este al globaliștilor conduși de kazari și de evrei. Suveranismul național este singura linie politică în stare să blocheze eforturile lor de acaparare a tuturor resurselor acestei țări, ca și a altora, de a domina întreaga sferă de influență pe care a obținut-o SUA prin negocieri cu Rusia și Marea Britanie și, dacă se poate, chiar și mai mult. Lăcomia extraordinară a marilor bancheri de pe Wall Street, „întâmplător” toți de aceeași etnie, este cauza sărăcirii popoarelor și a îngenunchierii lor. Or, o mare parte a poporului român trece printr-o perioadă istorică în care este nepăsător față de interesele României profunde, a intereselor colective ale etniei române și ale românismului, ale culturii și civilizației lui tradiționale și ale viitorului istoric al națiunii noastre. Așa sunt doriți românii de către stăpânii străini ai României euro-atlantice: să li se acorde libertăți individuale ieftine, după concepția „patria este aceea și acolo unde îmi este mie personal bine”. În această viziune, ceilalți nu contează, nu contează nici ce se întâmplă cu bogățiile țării care sunt porțiile copiilor și nepoților noștri, nici cu pământul și pădurile țării și mă opresc, pentru că sunt prea multe de spus și vreau să scurtez discuția. Această mentalitate antipatriotică face mult rău poporului român, privit în ansamblul său, de peste trei decenii.

Ca să finalizez răspunsul la întrebarea dumneavoastră, afirm că Mișcarea Legionară fiind o mișcare patriotică menită să emancipeze etnia română, s-o dezvolte, să-i consolideze laturile sale morale, să o apropie cât mai mult de Biserica Ortodoxă și de cultul străbunilor eroi ai neamului, nu poate fi agreată de kazari și de evreii care ne conduc din umbră, autoritar și împotriva intereselor României profunde. De aceea, Mișcarea Legionară este supusă unei mari presiuni politice și astăzi, la peste șapte decenii de când a fost desființată. Ultimii legionari sunt nonagenari sau chiar centenari, majoritatea legionarilor sunt morți, unii de mulți ani, dar kazarii și evreii „noștri” de la institutul antiromânesc Wiesel se luptă și cu stafiile morților și câștigă bani buni din asta. De la poporul român, care muncește să-i plătească pe ei. Ca să reprime Mișcarea Legionară, stafiile acesteia și pe câte un cercetător interesat de adevăr, intervin legile represive, intervine poliția politică evreiască a institutului Wiesel și al altor organisme care acționează continuu pentru îngenunchierea românilor și reprimarea spiritului patriotic național românesc.

Mulți români, ca să folosesc o expresie neacademică „pun botul” la această mizerie, la acest antiromânism. Acum îmi amintesc de un post de televiziune din Cluj-Napoca, cu denumirea de NCN, nu știu ce reprezintă acronimul, unde, în ziua de 18 februarie 2002 s-a făcut aprecierea complet falsă și manipulatoare, potrivit căreia marele savant român Nicolae Paulescu, legionar, ar fi „militat pentru exterminarea evreilor”. Vă dați seama că, la nivelul extrem de scăzut al învățământului românesc, al programei școlare de istorie intenționat distrusă, a numărului mic de ore de istorie, a manipulării colosale, aceste minciuni prind la numeroși tineri ignoranți de astăzi, care nu citesc nimic și sunt generația telefonului. Dacă le iei telefonul, devin o masă amorfă, de plâns… Sunt morți! Acea afirmație complet falsă a fost produsă de un cetățean pe nume Dan Ielciu. Nu-l cunosc, n-am auzit de el. Totuși vreau să afirm un lucru. Situația aceasta gravă pe care am prezentat-o se îndreaptă în ultima vreme într-o direcție bună. Tot mai mulți tineri au început să înțeleagă ce li se întâmplă și cum, cu subtilitate și mijlocare ascunse li se ia tot mai mult libertatea și li se jefuiește tot mai mult țara.

Tudor Urse: Despre Horia Sima se fac multe afirmații. A fost acesta cu adevărat agent al Moscovei infiltrat în Legiune pentru a o rupe de crezul original, sau este această afirmație o minciună? Au fost agenți NKVD infiltrați în Mișcarea Legionară?

Corvin Lupu: Dosarul lui Horia Sima se află în arhiva secretizată a SIE. Acolo se află toate răspunsurile la toate întrebările care i-au frământat ani de zile pe toți legionarii și pe toți patrioții români, care au deplâns distrugerea mișcării naționale românești. În ianuarie 1990, când a luat ființă SIE, din arhiva Securității au fost transferate toate dosarele persoanelor aflate în străinătate, sau a celor care, prin legături de familie, puteau reprezenta un interes operativ pentru serviciul care reprezenta continuitatea fostului Centru de Informații Externe al Departamentului Securității Statului. Horia Sima trăia atunci în exil, în Germania, la Augsburg. Ce pot eu să vă spun este că el a făcut serviciul militar obligatoriu la Statul Major, fiind repartizat la serviciul de informații. Și alți legionari au fost înrolați acolo pentru că autoritățile statului român doreau să penetreze informativ Mișcarea Legionară, pentru a putea fi subminată din interior. Ceea ce pot să vă spun în acest moment, este că arhiva SSI a încăput pe mâna noii Securități judeo-comuniste, conduse de consilieri sovietici, mai întâi de Dimitri Gheorghievici Fedicikin, apoi de celebrul general Alexandr Saharowski, care avea să devină șeful Directoratului I al KGB, serviciul de spionaj extern al URSS, care coordona activitatea tuturor spionilor KGB din întreaga lume. Toată agentura SSI, cu excepția celor care au fugit din țară și s-au pus la dispoziția altor servicii occidentale, a fost recuperată de judeo-bolșevici și activată în slujba noului regim. Dacă Horia Sima a fost colaborator al SSI, atunci a fost, în mod sigur și colaborator al Securității, chiar și numai formal. Eu vă spun procedura implementată atunci, când s-a înființat Securitatea judeo-bolșevică, cea în frunte cu Timofei Bodnarenko (Gheorghe Pintilie), cu Nikolski adjunct și cu ceilalți evrei de la comandă. Toți de la comandă erau evrei… Cei care au dorit de-a lungul istoriei să stăpânească pământul românesc, sau să-l jefuiască, și-au ales aliații, respectiv mâinile lor lungi, negre și murdare, îmbrăcați în costume albe, din rândul minorităților naționale…  

De altfel, Horia Sima nu s-a ferit niciodată de Securitate. Nu i-a fost frică de ea, nu s-a ascuns, a primit în vizită mulți călători din România, unii dintre ei agenți și colaboratori dovediți ai Securității. Nu i-a fost frică nici în perioada în care unii cetățeni români fugiți în Occident erau răpiți din Germania Federală, trecuți în Germania Democrată, prin colaborare cu Stasi și apoi duși în România să dea socoteală. Amintiți-vă de marele istoric turcolog Aurel Decei, dar au fost și alții răpiți și aduși în România. Horia Sima ar fi putut să fie o țintă, dar nu a fost. De ce nu s-a dat ordin, nu știu. Ofițerul care i-a gestionat dosarul lui Horia Sima mi-a spus că mai are de așteptat un număr de ani pentru a respecta un jurământ special, după care va putea vorbi și public, nu doar la ureche. Horia Sima a fost mult contestat în rândul multor legionari. El a fost abia al 13-lea sau al 14-lea în ordinea succesiunii la comanda Mișcării Legionare, dar a preluat conducerea ei ca urmare că toți cei din fața lui au fost asasinați fără judecată de regimul criminal al regelui Carol al II-lea, pe care mulți români neinstruiți îl consideră „democratic”, model de regim drept de urmat, iar după 1996, unii politicieni modești ai României au încercat, prin „darea înapoi a ceasului istoriei”, să resusciteze acel regim. Bineînțeles că n-a ieșit nimic, doar că România a mai făcut niște pași înainte coborând. Da, domnule Tudor Urse, România merge înainte, pentru că istoria nu se întoarce, chiar dacă multe fenomene ale ei se repetă, merge doar înainte, dar contează momentele în care merge urcând, nu coborând, cum face în acest moment istoric.

Tudor Urse: Se mai poate face ceva concret privind lămurirea acestei istorii false astăzi, mai ales pentru copiii noștri care, trăind într-o lume a manipulării, au mare nevoie să afle Adevărul?

Corvin Lupu: Da, se poate. În primul rând dumneavoastră, presa liberă, așa puțină cum este ea, poate să conștientizeze tinerii asupra importanței cunoașterii istoriei adevărate a României, care este legată mult de tot de ceea ce se întâmplă astăzi. Dumneavoastră și noi, profesorii, trebuie să-i învățăm pe tineri să nu se lase manipulați și să-și iubească țara, nu doar să se iubească pe ei înșiși, cum îi învață sistemul ticăloșit.

Iată, dumneavoastră ați făcut deja și astăzi ceva, publicând aceste câteva adevăruri pe care le cuprinde discuția noastră.

Vă doresc succes și în continuare.

Tudor Urse: Vă mulțumim frumos pentru informațiile oferite în acest interviu. Sperăm să ne mai auzim în viitorul apropiat pe o altă temă la fel de „încinsă” care necesită lămuriri pentru cititorii noștri. Mă refer la războiul din Ucraina.

Corvin Lupu: Cu plăcere, dar nu acum, întrucât am o lucrare de finalizat, de tradus și de trimis la tipar, în regim de termen fix de finalizare. Eventual să ne auzim în aprilie.