Istoria Animată a României

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Decembrie 27, 2018

Din seria cadourilor de Craciun, avem acest documentar animat absolut uimitor despre istoria României.

S-a depus multă muncă pentru el așa că apreciați cu un like, share și subscribe.

Cu precizările de rigoare, există discrepanțe între prezentare si realitate, în special în ceea ce privește “rebeliunea legionară”, pentru care adaug un fragment de pe mișcarea.net:

IV. REBELIUNEA DIN IANUARIE 1941 SI EVREII

Un capitol pe care il cultiva si difuzeaza cu predilectie cercurile evreiesti din tara, din Israel si din America, este asa-zisa rebeliune legionara, petrecuta in Ianuarie 1941, la Bucuresti si alte orase.

Mai intai trebuie sa precizam caracterul acestor tulburari si exacta lor denumire. pentru a putea trage concluziile cuvenite.

Intre 21-23 Ianuarie 1941, n-a existat o rebeliune legionara, ci o lovitura de stat a Generalului Antonescu. Ca si in alte imprejurari asemanatoare, acuzatorii nostri refuza sa ia act de antecedentele acestei rebeliuni si se cantoneaza exclusiv asupra consecintelor loviturii de stat.

Inainte de a se desfasura asa-zisa rebeliune, Conducatorul Statului, calcand legea fundamentala a tarii aflata pe atunci in vigoare si concentrata in formula Statului National-Legionar, a destituit pe ministrul de interne, Generalul Petrovicescu si a trimis armata sa ocupe institutiile statului, aflate pe atunci in posesiunea legala a legionarilor: prefecturi, chesturi, primarii. Cei eliminati prin forta baionetelor nu au fost substituiti prin alti functionari, numiti prin decrete, care sa fi aparut in Monitorul Oficial, ci s-a intreprins o razie militara pe intreg cuprinsul tarii, cu scopul de a indeparta pe vechii functionari si a lua in posesiune localurile publice de catre ofiteri si detasamente militare. Acest procedeu, in orice limbaj din lume si manual de istorie, se cheama lovitura de stat.

Este adevarat ca in anumite arii ale tarii, organizatiile legionare au reactionat la aceste acte abuzive, ilegale si anticonstitutionale, rezistand cu ajutorul maselor populare la atacul militarilor si la incercarea lor de a patrunde in institutiile publice. Acesti legionari nu faceau altceva decat sa apere institutiile publice ce li s-au incredintat pe baza de numiri legale de niste intrusi care n-aveau alta justificare decat intrebuintarea fortei. Nu erau ei “rebelii”, cum au fost porecliti mai tarziu, ci autorul dezordinilor era Generalul Antonescu, care nerespectand actul constitutional fundamental, a dat ordin militarilor sa se substituie detinatorilor legali ai puterii. Antonescu era “rebel”, iar asa-zisii rebeli nu erau de fapt decat aparatorii ordinii si legalitatii statului.

In cursul zilelor de 21-23 Ianuarie 1941, a suferit si populatia evreiasca din Capitala acte de teroare: spargeri de pravalii, incendii si chiar pierderi de vieti omenesti. Cum era de asteptat, cercurile evreiesti au acuzat pe legionari de aceste asasinate, caci daca rebeliunea a fost legionara, cum o califica evreii si alti adversari, atunci si autorii acestor crime nu puteau fi decat tot legionarii.

Cum rebeliunea n-a fost legionara, trebuie examinat acest capitol sub toate aspectele, pentru a descoperi adevarul.

Mai intai trebuie sa ne ocupam de numarul victimelor evreiesti dina ceste zile. In unele carti, chiar scrise de istorici seriosi, se vorbeste de 6-7000 de evrei ucisi in cursul asa-zisei rebeliuni. Cifra nu numai ca nu corespunde realitatii, dar e fantezista. De fapt nu au pierit intre 21-23 Ianuarie 1941 decat intre 120-140 de evrei, cum constata chiar izvoarele oficiale ale comunitatii evreiesti.

A doua problema ce trebuie lamurita este cui trebuie atribuita raspunderea acestor asasinate. N-a existat nici un ordin emanat de la conducerea legionara sau de la vreo autoritate legionara care sa fi impins pe membrii miscarii sau masele populare la uciderea evreilor. Nu se poate dovedi o participare directa si efectiva a Miscarii in aceste represalii contra populatiei evreiesti. Si pentru un motiv foarte simplu. Legionarii erau atunci pe baricade in institutiile publice, rezistand asaltului militar al lui Antonescu. In consecinta, trebuie presupus ca evreii cazuti in aceste zile au fost victime ale unor elemente periferice ale societatii, imposibil de controlat din cauza evenimentelor, cum se intampla in orice revolutie sau moment de anarhie, cand puterile statului sunt scoase din functiune.

A treia problema ce trebuie clarificata se refera la evreii insisi. Conducerea lor nu poate fi scutita de orice raspundere in aceste intamplari tragice. Este un fapt notoriu ca Comunitatea Evreilor din Romania, prin presedintele ei Filderman si alti reprezentanti ai ei, au participat activ la atatarea lui Antonescu si organizarea loviturii de stat contra regimului national-legionar. Evreii insisi recunosc si se lauda chiar cu intrigile lor la Presedintie, avand ca scop daramarea Statului National-Legionar, in cartea lor, publicata dupa razboi, in 1946, sub titlul Cartea Neagra.

Si atunci o intrebare logica se impune: daca evreii au fost complici la lovitura de stat a lui Antonescu, impreuna cu serviciile secrete anglo-americane, era de presupus ca se puteau astepta la reactii populare care ar fi putut lovi si in securitatea propriilor lor conationali. Deci, conducatorii Comunitatii evreiesti si-au asumat raspunderea acestor “convulsiuni” care puteau sa se produca, cum recunosc ei insisi in cartea mai sus citata. Si atunci ei nu pot fi scutiti de raspunderea acestor pierderi de vieti omenesti, fiind si ei partasi la originea actelor care au provocat asa-zisa rebeliune.

***

Alte informații despre rebeliune le aflam de la un istoric aici.