Israel Shahak: Nu există cetățenia israeliană. Există doar evrei și ne-evrei

Incorect Politic
Iulie 29, 2024

Israel Shahak: Nu există cetățenia israeliană. Există doar evrei și ne-evrei

Via Certitudinea:

Autor: ISRAEL SHAHAK (1939-2003)

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 165

 

Principiul Israelului ca „stat evreiesc” a fost extrem de important pentru politicienii israelieni încă de la înființarea statului și a fost inculcat populației evreiești prin toate căile imaginabile.

Când, la începutul anilor 1980, a apărut o mică minoritate de evrei israelieni care s-au opus acestui concept, o lege constituțională (adică o lege care prevalează prevederile altor legi, care nu poate fi revocată decât printr-o procedură specială) a fost adoptată în 1985 de către un enorma majoritate a Knessetului. Prin această lege, niciun partid al cărui program se opune în mod deschis principiului „un stat evreu” sau propune să-l schimbe prin mijloace democratice, nu are voie să participe la alegerile pentru Knesset.

Permiteți-mi să încep cu definiția oficială israeliană a termenului „evreu”, ilustrând diferența crucială dintre Israel ca „stat evreu” și majoritatea celorlalte state. Prin această definiție oficială, Israelul „aparține” unor persoane care sunt definite de autoritățile israeliene drept „evrei”, indiferent de locul în care trăiesc, și numai lor. Pe de altă parte, Israelul nu „aparține” oficial cetățenilor săi neevrei, al căror statut este considerat chiar și oficial ca fiind inferior. În practică, acest lucru înseamnă că, dacă membrii unui trib peruan sunt convertiți la iudaism și, prin urmare, sunt considerați evrei, ei au dreptul de a deveni imediat cetățeni israelieni și de a beneficia de aproximativ 70% din pământul Cisiordaniei (și de 92% din zona Israelului propriu-zis), desemnată oficial numai în beneficiul evreilor.

Tuturor non-evreilor (nu numai tuturor palestinienilor) li se interzice să beneficieze de pe urma acestor pământuri. (Interdicția se aplică chiar și arabilor israelieni care au servit în armata israeliană și au atins un rang înalt.) Cazul care implică peruvienii convertiți la iudaism a avut loc de fapt acum câțiva ani. Evreii nou-creați au fost stabiliți în Cisiordania, lângă Nablus, pe terenuri din care neevreii sunt excluși oficial. Toate guvernele israeliene își asumă riscuri politice enorme, inclusiv riscul de război, astfel încât astfel de așezări, compuse exclusiv din persoane care sunt definite drept „evrei” (și nu „israelieni”, așa cum susțin majoritatea mass-media în mod fals), ar fi supuse doar Autoritatea „evreiască”.

Conform legii israeliene, o persoană este considerată „evreu” dacă fie mama, bunica, străbunica și stră-străbunica lor erau evreice după religie; sau dacă persoana a fost convertită la iudaism într-un mod satisfăcător pentru autoritățile israeliene și cu condiția ca persoana să nu fi trecut de la iudaism la o altă religie, caz în care Israelul încetează să o considere „evreu”. Dintre cele trei condiții, prima reprezintă definiția talmudică a „cine este evreu”, o definiție urmată de Ortodoxia evreiască.

Discriminarea în ceea ce privește reședința se bazează pe faptul că aproximativ 92% din pământul Israelului este proprietatea statului și este administrat de Autoritatea Teritorială a Israelului, conform reglementărilor emise de Fondul Național Evreiesc (JNF) și afiliat Organizației Mondiale Sioniste. În regulamentele sale, JNF neagă dreptul de ședere, de a deschide o afacere și adesea de a lucra oricui nu este evreu, doar pentru că nu este evreu. În același timp, evreilor nu le este interzis să își ia reședința sau să deschidă afaceri oriunde în Israel.

De asemenea, Israelul interzice cu strictețe evreilor stabiliți pe „Țara Națională” să subînchirieze arabilor chiar și o parte din pământul lor, chiar și pentru o perioadă scurtă de timp; iar cei care fac acest lucru sunt pedepsiți, de obicei, cu amenzi mari. Nu există interdicții ca ne-evreii să-și închirieze pământul evreilor. Aceasta înseamnă, în propriul meu caz, că, în virtutea faptului că sunt evreu, am dreptul să închiriez o livadă pentru a-mi recolta produsele de la un alt evreu, dar un non-evreu, fie că este cetățean al Israelului sau un străin rezident, nu are acest drept.

Cetăţenii neevrei ai Israelului nu au dreptul la egalitate în faţa legii. Această discriminare este exprimată în multe legi israeliene în care, probabil pentru a evita jena, termenii „evreu” și „neevreu” nu sunt de obicei menționați în mod explicit, așa cum sunt în Legea crucială a întoarcerii. Conform acestei legi, numai persoanele recunoscute oficial ca „evrei” au dreptul automat de a intra în Israel și de a se stabili în el. Ei primesc automat un „certificat de imigrare” care le oferă la sosire „cetățenia în virtutea revenirii în patria evreiască” și dreptul la multe beneficii financiare, care variază oarecum în funcție de țara din care au emigrat. Evreii care emigrează din statele fostei URSS primesc „un grant de absorbție” de peste 20.000 de dolari per familie. Toți evreii care imigrează în Israel în conformitate cu această lege dobândesc imediat dreptul de a vota în alegeri și de a fi aleși în Knesset – chiar dacă nu vorbesc un cuvânt în ebraică.

Mijlocul de rutină pentru impunerea discriminării în viața de zi cu zi este cartea de identitate, pe care toată lumea este obligată să o poarte în orice moment. Cărțile de identitate indică „naționalitatea” oficială a unei persoane, care poate fi „evreiască”, „arabă”, „druză” și altele asemenea, cu excepția semnificativă a „israelianului”. Încercările de a-l forța pe ministrul de Interne să permită israelienilor care doresc să fie descriși oficial drept „israelieni” sau chiar „israelieni-evrei” în cărțile lor de identitate au eșuat. Cei care au încercat să facă acest lucru au primit o scrisoare de la Ministerul de Interne în care se afirmă că „s-a decis să nu recunoască naționalitatea israeliană”. Scrisoarea nu precizează cine a luat această decizie sau când.

Există atât de multe legi și reglementări în Israel care discriminează în favoarea persoanelor definite în prin expresia „care pot imigra în conformitate cu Legea întoarcerii”, încât subiectul necesită un tratament separat. Putem privi aici un exemplu, aparent banal în comparație cu restricțiile de rezidență, dar totuși important, deoarece dezvăluie intențiile reale ale legiuitorului israelian. Cetățenii israelieni care au părăsit țara pentru o perioadă, dar care sunt definiți ca cei care „pot imigra în conformitate cu Legea returnării” sunt eligibili, la întoarcerea lor, la beneficii vamale generoase, să primească subvenție pentru studiile liceale ale copiilor lor și să primească fie un grant sau un împrumut în condiții simple pentru achiziționarea unui apartament, precum și alte beneficii. Cetăţenii care nu pot fi definiţi astfel, cu alte cuvinte, cetăţenii neevrei ai Israelului, nu primesc niciunul dintre aceste beneficii. Intenția evidentă a unor astfel de măsuri discriminatorii este reducerea numărului de cetățeni neevrei ai Israelului, pentru a face din Israel un stat mai „evreiesc”.