Home / Educativ / Islamizarea Crăciunului în Europa

Islamizarea Crăciunului în Europa

Incorect Politic
Martie 24, 2019

Islamizarea Crăciunului

Primită pe email:

Islamizarea Crăciunului în Europa. Într-un Occident devenit analfabet biblic, fuziunea religioasă, denumită Chrislam, câștiga teren.

Tudor Matei

Publicat: Joi, 28 decembrie 2017, 22:12

*

În acest an, în aproape toate țările din Europa, Crăciunul a fost marcat de controverse legate de Islam.

Un studiu al Gatestone Institute arată că majoritatea acestor conflicte au fost provocate de elitele politice și religioase multiculturaliste din Europa care s‐au străduit din răsputeri să laicizeze ostentativ Crăciunul pentru a se asigura că musulmanii nu vor fi ofensați de sărbătoarea creștină.

Multe târguri tradiționale de Crăciun au fost rebotezate: Amsterdam – Parada de Iarnă, Bruxelles – Bucuriile Iernii, Kreutzberg – Târgul de Iarnă, Londra – Orașul de Iarnă, informează EVZ.

Islamizarea Crăciunului

Mai îngrijorătoare au fost tentativele de islamizare a Crăciunului. Această re‐ teologizare a Crăciunului se bazează pe falsul postulat că Iisus din Biblie și Iisus (Isa) din Coran sunt aceeași persoană. Această fuziune religioasă, denumită uneori “Chrislam”, câștigă teren într‐un Occident care a devenit analfabet biblic, spune sursa citată.

În Marea Britanie, de exemplu, biserica Tuturor Sfinților din Kingston pe Tamisa a sărbătorit de curând dubla aniversare a lui Iisus și Mahomed. „Milad, Advent and Christmas Celebration” din 3 decembrie a avut drept scop „semnalarea aniversării profetului Mahomed și așteptarea cu nerăbdare a aniversării lui Iisus”. Serviciul religios de o oră a inclus o perioadă de rugăciune islamică și a fost urmat de împărțirea unui tort.

Popularul blog creștin Archbishop Cranmer a criticat deschis lipsa de discernământ a bisericii din Kingston pe Tamisa:

„Nu poți decât să fii șocat de acest eveniment care marchează aniversarea profetului Mahomed, fără a manifesta nici un entuziasm pentru apropiata Naștere a Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Lui Mahomed i se recunoaște statutul de profet, în timp ce lui Iisus Hristos i se contestă dimensiunea profetică și sacerdotală; El și‐a pierdut de asemenea și dimensiunea împărătească și mesianică. Este slăvit Profetul Mahomed alături de banalul Iisus, deoarece recunoașterea la cel din urmă a celei mai mici pretenții de divinitate ar fi descurajat, bineînțeles, numeroși musulmani (ca și cum nu ar fi fost suficient de descurajați de haram ‐ lucru interzis în Islam) de la orice manifestare interconfesională și misionară, nu‐i așa?”

Islamizarea Crăciunului

Blogul adaugă că glorificarea lui Mahomed în biserici duce la proclamarea acestuia ca fiind mai mare decât Iisus:

„De fiecare dată când o biserică lipește epitetul Profet de Mahomed, ea respinge Răstignirea, neagă Învierea și refuză să accepte Întruparea Cuvântului printre noi, tocmai pentru că Mahomed a respins toate aceste principii fundamentale ale credinței creștine.”

În ianuarie 2017, catedrala episcopală din Glasgow organizase, de Bobotează, citirea unui fragment din Coran care nega că Iisus este Fiul lui Dumnezeu.

Gavin Ashenden, confesorul Reginei, a calificat acest eveniment drept „blasfemie”. El a adăugat că „există alte metode, mult mai bune, de a crea punți de înțelegere cu musulmanii.

La Londra, un grup parlamentar multipartit care se ocupă de musulmanii britanici, compus din membri ai Camerei Comunelor și Camerei Lorzilor, a dat publicității un raport intitulat: „Un Crăciun Fericit musulman”, cu scopul de a atrage „bunăvoința” musulmanilor de Crăciun.

Raportul spune că „foarte adesea, organizațiile caritabile musulmane sunt tratate în presă în mod negativ… Auzim foarte puțin vorbindu‐se de „Crăciunul Fericit musulman’. Cantinele săracilor, băncile de alimente, cinele de Crăciun, operele de binefacere, sărbătorile de sfârșit de an – totuși organizațiile caritabile musulmane vor fi la datorie în perioada de Crăciun.”

În Scoția, guvernul regional a fost acuzat de „subminarea” moștenirii creștine a Marii Britanii prin promovarea „festivalurilor de iarnă” pentru minoritățile etnice, ignorând Crăciunul. Ministrul de Dezvoltare Internațională din Alaskair, Allan, a promis aproape 400.000 de lire sterline (535.000 dolari) pentru a finanța 23 de evenimente în timpul lunilor de iarnă. El le‐a descris ca fiind „date

cheie în calendarul nostru național” și a declarat că programul „interesant și divers” îi va ajuta pe scoțieni să „sărbătorească tot ce este minunat despre țara noastră minunată în timpul lunilor de iarnă”. Niciunul dintre evenimente nu are nicio legătură cu Crăciunul. Un purtător de cuvânt al Bisericii Catolice din Scoția a spus:

„Este profund dezamăgitor faptul că guvernul scoțian a ales să nu recunoască realitatea religioasă a Crăciunului în evenimentele sale de la Festivalul de iarnă, iar mai mult de jumătate din populație și‐a declarat religia ca fiind creștină în ultimul recensământ, catolicii și alți creștini, de ce acest festival finanțat public nu include niciun eveniment menit să ajute pe scoțieni să sărbătorească nașterea lui Hristos, care este, fără îndoială, cea mai importantă sărbătoare din lunile de iarnă”.

Gordon Macdonald, purtător de cuvânt al Bisericii Catolice, a spus: „Este o parte a secularizării generale care a avut loc în cadrul guvernului scoțian pentru câțiva ani în care moștenirea noastră creștină și sistemul de valori au fost subminate ca un rezultat direct al politicii guvernamentale”.

În Danemarca, o școală primară din Graested a anulat serviciul religios tradițional de Crăciun pentru a nu‐i ofensa pe elevii musulmani. Unii părinți au acuzat școala de dublu‐standard: anterior, ea organizase un eveniment numit „Săptămâna Siriei” care i‐a familiarizat pe copii în cultura Orientului Mijlociu. Ignorând plângerile părinților, inspectoratul școlar a luat apărarea școlii: „Inspectoratul susține decizia școlii de a crea noi tradiții pentru copii și tineri.”

Prim‐ministrul danez Lars Lokke Rasmussen, care a învățat la această școală, a declarat că decizia de a renunța la serviciul religios de Crăciun ar trebui anulată.

Ministrul sănătății Ellen Trane Norby a adăugat: „Școlile primare daneze au datoria de a răspândi educația ‐ și de a învăța valorile culturale și cunoștințele legate de Crăciun este o parte esențială a acestui lucru”.

În Franța, piața anuală de Crăciun din districtul Croix‐Rousse din Lyon a fost anulată din cauza costurilor de securitate exorbitante asociate cu protejarea evenimentului de teroarea islamică.

În Belgia, șeful Crucii Roșii de la Liège, André Rouffart, a ordonat celor 28 de birouri din oraș să înlăture crucile pentru a afirma identitatea laică a asociației. Criticii au afirmat că această decizie face parte dintr‐un demers mai larg de

„modificare a terminologiilor” și de „rupere cu tradițiile și rădăcinile noastre” pentru a nu‐i deranja pe musulmani.

„Înainte, vorbeam de vacanța de Crăciun, acum spunem vacanța de iarnă”, a declarat un voluntar local al Crucii Roșii. „Târgul de Crăciun de la Bruxelles a fost rebotezat Bucuriile iernii. Lucrurile ar trebui lăsate așa cum sunt.”

În Germania, o școală din Luneburg a anulat serbarea de Crăciun după ce un elev musulman a făcut plângere, deoarece colindele sunt incompatibile cu Islamul. Acest lucru a provocat un val de reacții de nemulțumire și „chiar amenințări la adresa conducerii școlii”, relatează revista Focus. Pentru a‐i liniști pe părinți, directorul Friedrich Suhr a declarat că colindele de Crăciun „non‐ creștine”, precum „Rudolph, the Red Nose Reindeer” vor fi păstrate.

Alexander Gauland, lider al formațiunii politice anti‐imigrație AfD, a declarat că decizia școlii este o „capitulare insuportabilă în fața Islamului” și o „nedreptate lașă” la adresa copiilor ne‐musulmani.

La München, reclamele pentru „Târgul de Iarnă” au înfățișat un om de zăpadă purtând burka.

Președintele AfD din Bavaria, Petr Bystron, a remarcat ironic: „Un om de zăpadă cu burqa în semn de toleranță?” La Halle, Târgul de Crăciun a fost redenumit Târg de Iarnă.

În Berlin, piața tradițională de Crăciun a fost protejată de ziduri de bariere din beton pentru a preveni repetarea atacului jihadist de anul trecut, în care au fost uciși 12 oameni și peste 50 răniți. În Stuttgart, un bărbat de 53 de ani a fost arestat pe piața de Crăciun, după ce a susținut că a transportat o bomba în rucsac. În Potsdam, piața de Crăciun a fost închisă după ce o farmacie din apropiere a primit o bombă cu scrisoare. În Bonn, piața de Crăciun a fost evacuată din cauza unei amenințări cu bombă.

În Italia, o școală din Milano a eliminat orice referire la Crăciun, serbarea fiind intitulată „Marea Sărbătoare a Vacanțelor Fericite”.

Pe Facebook, Samuele Piscina, un edil local, a acuzat școala de „stângism corect politic”, care îi lipsește pe copii de bucuria Crăciunului:

„După iesle și crucifixe, până și serbările de Crăciun sunt interzise în școli: cuvântul Crăciun, simbolul credinței și culturii noastre, nu discrimnează pe nimeni: eliminarea simbolurilor Crăciunului nu garantează respectul, nu fac o

școală și o societate mai primitoare, ci promovează doar intoleranța față de cultura noastră, obiceiurile noastre, legile și tradițiile noastre. Cred cu fermitate că tradițiile noastre trebuie respectate.”

La Bolzano, pomul de Crăciun comandat de primărie a fost dat jos pentru a evita „ofensarea sensibilității” musulmanilor. Un ales local, Alessandro Urzi, s‐a indignat: „Rigiditatea birocratică care a făcut să dispară bradul pentru a evita să irite sensibilitatea unora nu face decât să arate sălbăticia climatului nostru cultural.”

Islamizarea Crăciunului

În Norvegia, o școală din Skien a anunțat că festivitățile de Crăciun includ anul acesta, nu doar lectura obișnuită a versetelor din Biblie, dar și a celor două versete din Coran care se referă la Iisus. Scriitorul Bruce Bawer a comentat:

„Crăciunul de la școala Stigerasen oferă un alt exemplu de dorință de supunere a Europei în fața islamului. Anul acesta, câteva versete din Coran vor fi citite la serbarea de Crăciun; anul viitor, aceeași serbare va celebra ambele religii pe picior de egalitate; și nu peste mult timp serbarea copiilor va avea loc fără cruce, nici pom de Crăciun, doar cu covorașe de rugăciune, cu binecuvântări în arabă și hijaburi pentru fete.”

În Spania, consiliul municipal din Madrid a înlocuit festivitățile de Crăciun cu un „târg internațional al culturilor” neopăgâne. Potrivit Manuelei Carmena, primarul orașului și fostă (?) militantă comunistă, este vorba de necesitatea descreștinării Crăciunului pentru a‐l face mai inclusiv: „Toți știm că Crăciunul este o sărbătoare de origine religioasă, dar este și o celebrare a umanității și solidarității. De aceea, primăria Madridului va face uz de toate mijloacele de care dispune pentru ca toți locuitorii orașului, indiferent de unde vin, să se bucure de Crăciun.”

Rupând tradiția, primăria Madridului a refuzat și să amplaseze o iesle la Puerta de Alcala, cel mai emblematic monument din oraș. Alesul local Jose Luis Martinez Almeida a acuzat‐o pe Manuela Carmena de „sărbătorirea cu entuziasm a Ramadanului” și de „ascunderea simbolurilor creștine de Crăciun”. El a adăugat: „Dați‐ne înapoi valorile noastre culturale și religioase!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *