Incorect Politic
Ianuarie 27, 2024
Via FrescaLuiIoanRoșca:
„Să ne apropiem în rânduri puţine de această margine înaltă şi neajunsă a fiinţei româneşti (până azi aşa de neştiută): Căpitanul.
Cercetătorii drumurilor adevărului recunosc cu mirare că, veacuri întregi, învăţaţii folosesc fără să-şi dea seama noţiuni ori mijloace fundamentale ale ştiinţei lor, până în ziua când o minte stăpânitoare desprinde acel element din împletirea lui cu o mie altele, pentru a-l lumina de toate prestigiile pătrunderii clare. Ştiinţa trăieşte un moment de biruinţă, urmat de o lungă epocă de fecunditate.
Teologal, ivirea Căpitanului printre noi înseamnă, fără îndoială, cunoaşterea mijlocită a fiinţei îngereşti, fulgerată manifestare a Arhanghelului.
Nu se cuvine scrisului mirean, întârziat în păcat, plin de regret în a sui până la izvoarele încreatului să adâncească asemenea taină. Preoţii legiunii o vor face. Secular însă, darul de preot al vieţii Căpitanului înseamnă o dezvăluire în plină zi a firii noastre româneşti. Prin El ne ridicăm la o mai limpede şi mai adâncă ştiinţă despre noi .Din limburile în care dorm sufletele şi mugurii, fiinţa noastră e dusă şi răsădită sub cerul marilor creşteri. Desluşim în chipul şi în moartea Căpitanului: alăturate, mărite şi transfigurate, datele prime ale unui concretum românesc.
Aceste date le găsim de faţă în fiecare din faptele istoriei noastre dinainte de fanarioţi. Minciuna masonică a anului 48 a încercat zadarnic să ne-o acopere. E de ajuns o cufundare de o zi sau două, într-una din vechile noastre provincii, o îngenunchiere pe lespezile mânăstirilor şi bărăţiilor din Curtea de Argeş ori Câmpulung ale căror temelii merg până în golul de umbră al descălecării, pentru a primi o ştire obscură despre adevărata noastră făptură. Vestirea ei strălucită, o găsim în Căpitan: puterea de vis. Nădejde a marilor creaţii, această bogăţie de natură, care e a Căpitanului, dar şi a muntenilor noştri din Şuiei, Câmpulung, Ţara Bârsei, Sibii iar, prin ei, a întregului neam, trece astăzi în planul conştiinţei.
Începe actualizarea unui fond eroic, uitat.
Un ev „gingaş şi uriaş” străvede dincolo de mesajul Căpitanului, acest justiţiar neîndurat al formelor perverse ale vieţii, dar aplecat cu duioşie peste tiparele ei mărunte ori nevinovate; câini credincioşi, lăcuste firave. Acest ev se rezumă în două vorbe: tabăra şi biserica. Scripturi simple şi hrănitoare, întreţinând de lucrările Duhului în umbra mânăstirilor; tabere de muncă şi marginile apelor, în vântul şi înţelesul marii apariţii, în acest sfârşit de Noiembrie. Iata-l, prins în zeghea lui de piatră; pe fundul munţilor noştri daci, dezlegător de întrebări ale Istoriei, altfel tulburător decât în celălalt Noiembrie, când ochiul ni se întorcea plâns de sânge, când glasul ni se gâtuia de lanţuri nevăzute.”