Ioan Roșca TRAGE UN SEMNAL DE ALARMĂ despre legile antiromânești care prevăd închisoarea pentru exprimarea unor opinii: “Legile împotriva anticorpilor ne cenzurează trecutul” (XLIV)

Incorect Politic
Februarie 14, 2024

Ioan Roșca TRAGE UN SEMNAL DE ALARMĂ despre legile antiromânești care prevăd închisoarea pentru exprimarea unor opinii: “Legile împotriva anticorpilor ne cenzurează trecutul”

Via Certitudinea:

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 137

6. Discreditarea vechii rezistenţe pentru a o proscrie pe cea nouă

6.1. Legile împotriva anticorpilor ne cenzurează trecutul

Se impune un scurt rezumat al segmentelor anterioare.

În segmentul 1 am observat tele-colonizarea cu evrei – desant lansat în numele „restituirii” cetăţeniei (urmaşilor celor ce au cedat-o benevol, după ce au obţinut-o ilegal sau forţat). Cine s-ar opune re-plantării evreilor la noi ar fi tratat penal, ca „antisemit” – dîndu-se conotaţia adecvată termenului.

În segmentul 2 am expus o a doua lovitură: împiedicarea procesului comunismului şi protejarea evreilor care au făcut „alia” după ce au participat la genocidul anti-românesc (din motive ideologice sau resentimentare). Cine contestă impunitatea evreilor comunişti criminali poate fi tratat (penal) ca „antisemit” – alegîndu-se conotaţia convenabilă a termenului.

În sementul 3 am tratat distrugerea postdecembristă, prin privatizarea „revoluţiei”.  Cine semnalează participarea unor evrei (cu diverse cetăţenii şi nume acoperitoare) la  marele jaf al tranziţiei criminale poate fi reprimat (penal) ca „antisemit” – potrivind-se (la nevoi) conotaţia termenului.

În segmentul 4 am văzut că industria holocaustului duduie, obţinînd pensii foarte speciale (chiar şi pentru responsabilii comunişti ce şi-au pierdut privilegiile de ilegalişti în 1990). Cine semnalează anormalitatea acestor plăţi, decise ocult de falşii reprezentanţi ai românilor, poate fi dezamorsat (penal)- ca „antisemit” – invocîndu-se conotaţia de rigoare.

În segmentul 5 am urmărit refacerea averilor acumulate pînă în 1940 (prin parazitarea care a însoţit invazia dintre 1800 şi 1940), pe baza unui „restitutio in integrum” dezastruos – sinucidere economică la care nimic nu ne obliga. Cine semnalează nefirescul spolierii patrimoniului naţional poate fi neutralizat (penal) ca „antisemit”- reglînd acuzator conotaţia .

Pe parcurs, am semnalat ciupeli din avuţia noastră colectivă, cum ar fi cheltuielile nejustificabile de întreţinere a funcţionarilor unei comunităţi reduse la cîteva mii de oameni, a memoriei, cimitirelor, sinagogilor evreieşti etc. Orice împotrivire putînd fi contracarată, denunţînd-o ca „antisemitism”.

________________________

Sînt deja lovituri grave, pe care ar trebui să le combată anticorpii naţionali, dacă nu ar fi corodaţi cultural şi intimidaţi/ paralizaţi de legi opresive.

Vom vedea în acest segment că se poate încă şi mai rău. Pentru ca nici să nu ne mai gîndim să opunem rezistenţă, ne este castrat trecutul, înfiinţîndu-se un Minister al Adevărului Filosemit (ca în „1984” al lui Orwell).

Pe baza tertipurilor semantice s-a  normat că ocupaţii/ colonizaţii /parazitaţii /jefuiţii /dominaţii români nu aveau/au voie să-şi înfrunte/ deteste cotropitorii – dacă aceştia erau/ sînt evrei.

Ceea ce arată (prin efecte şi mecanisme observabile ) că nu sîntem suverani (dacă am fost vreodată), noii noştri parteneri „strategici” impunîndu-ne o agendă sfidător filosemită (a se vedea ambasadorii pe care îi trimit aici cei ce  boicotează rezoluţiile ONU de condamnare a spolierii, umilirii şi decimării palestinienilor…). Sîntem sub o tiranie atent dozată, încît să nu mai provoace rezistenţă, dar care a ajuns progresiv la faza făţişă.

Am trecut  succint în revistă (în capitolul 3.2 şi în încheierea segmentului 5) situaţia reprimării -potenţialei împotriviri faţă de cotropirea evreiască, folosind legislaţia de combatere a antisemitismului (şi nu mai pun ghilimele, din motivele explicate anterior). Am arătat că seria legilor: OUG31/2002, L107/2006 (şi D459/2007), L217/2015 şi L157/2018 este:

– anti-constituţională (şi nu spun doar „neconstituţională”, pentru că libertatea de conştiinţă, de informare, de exprimare, de asociere, nu sînt „drepturi” acordate de Constituţie (în art. 1.3, 20, 23.1, 29, 30, 31, 40, 53) ci sînt condiţii constitutive pentru o persoană plenară, pe care Constituţia doar le consfinţeşte – neputînd altfel prezuma acordul/ semnătura implicită a cetăţenilor.

– o trădare a intereselor naţionale (ceea ce încălcă spiritul suveranist al Constituţiei şi art 33.2/3 ), o irosire / batjocorire a strădaniilor înaintaşilor noştri (care şi-au apărat cum au putut neamul).

– o încălcare a principiului echităţii (art. 4, 6.2, 16.1 din Constituţie), prin favorizarea unei minorităţi etnice

– o sursă (un instrument) de injustiţie, corupţie şi represiune, oferind (prin formulări premeditat ambigui)  posibilităţi de interpretare/ invocare arbitrară/ abuzivă/ tendenţioasă.

– o circularitate/ viciozitate logică: protejarea intereselor evreieşti prin aceste „legi” dovedind excesul de influenţă/ putere… a cărui denunţare poate fi incriminată – tot pe baza lor – ca „antisemitism”.

Aş putea analiza minuţios ne-legiurile denunţate, ilustrînd racilele de mai sus, dar mă rezum la cîteva sublinieri, în extrase grăitoare:

LEGE nr. 107 din 27 aprilie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002

„1.c) [] prin persoană vinovată de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii se înţelege orice persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească română sau străină, printr-o hotărâre recunoscută potrivit legii, pentru una sau mai multe infracţiuni contra păcii şi omenirii” [Trimitere în braţele încă neretezate ale Tribunalul Poporului şi exploatare execrabilă a împiedicării Nurembergului comunismului: măcelărirea noastră nu a existat… pentru că nu a fost atestată de forţele ce ne-au învins].

„ La articolul 2 […] d) prin holocaust se înţelege persecuţia sistematică sprijinită de stat şi anihilarea evreilor europeni de către Germania nazistă, precum şi de aliaţii şi colaboratorii săi din perioada 1933-1945”. [Aici nu se mai cere o instanţă internaţională… căci nici una nu ne-a condamnat pentru holocaust; de aceea se operează acum o criminalizare ad-hoc, ilegitimă şi retroactivă – inadmisibilă în drept].

„Art. 3. – (1) Constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi”.  [Marca dominaţiei şi terorii e pedeapsa pentru că te opui stăpânilor].

„Art. 5. – Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.” [Ameţeală neverosimilă juridic, ghiveci de unde „luminile judecătorilor” pot înfiera criminalizarea… promovării cultului (prin care se înţelege ce vrei) persoanelor declarate azi (de cine are nevoi specifice) ca fasciste, rasiste sau xenofobe].

„Art. 6. – Negarea în public a holocaustului ori a efectelor acestuia constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi” [Iată  delictul suprem de gîndire /opinie – în registru filosemit; căci nu se poate repera în legislaţie vreo restrîngere analogă a libertăţii de conştiinţă. Despre orice altceva ai voie, firesc, să spui ce crezi].

LEGE nr. 217 din 23 iulie 2015

„3. La articolul 2, literele a) – c) se modifică şi vor avea următorul cuprins: «a) prin organizaţie cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane [Doi care discută şi al treilea care-i spionează?] care îşi desfăşoară activitatea temporar[Cîte minute ajung?] sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste [Şi fără legatura cu evreii?], legionare [Dar cultul muncii,  al meritului, al onoarei, al jertfei, al patriotismului?], rasiste sau xenofobe [Orice opoziţie la colonialism?], precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul [Adică? Se lasă loc pentru meşteşugiri ulterioare… care să te împiedice să negi superioritatea poporului ales], incitarea la xenofobie, recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice [Ce caută problema asta aici – ca şi cum răsturnarea ordinii ar lovi pe evrei… deci ar fi vorba de un stat uzurpat de agenţii lor?], naţionalismul extremist”[Ca să nu fie „extremist” naţionalismul ar trebui sa rămînă neputincios?]

„4. […]„e) prin holocaust pe teritoriul României se înţelege[De către cine? Au devenit cei din Comisia Wiesel – şi complicii lor din administraţia satelizată – sursa supremă a dreptului/ adevărului în România ?] persecuţia sistematică şi anihilarea evreilor şi a rromilor, sprijinită de autorităţile şi instituţiile statului român în teritoriile administrate de acestea în perioada 1940-1944 [Despre exterminarea românilor după 1944 nu se spune nici pîs – prioritate normativă pe care o puteau avea doar legiuitorii din Tel Aviv]; f) prin Mişcarea Legionară se înţelege o organizaţie fascistă din România  [A existat aşa ceva?] care a activat în perioada 1927-1941 sub denumirile de «Legiunea Arhanghelului Mihail», «Garda de Fier» şi «Partidul Totul pentru Ţară».” [Se criminalizează acum, retroactiv, anti-juridic, antisemitismul legionarilor, ca să poată fi reprimată simpatia arătată lui /lor, ceea ce ar denota neavenite tendinţe suveraniste… ]

„7. „Art. 6. – (1) Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea [Să nu îndrăzneşti să explici, ca să nu pară că aprobi sau justifici…]  sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă [Şi dacă cel eliberat după ispăşirea „crimei” crede şi mai departe la fel, raportîndu-se la surse de informare puse la index, va fi închis iar, la nesfîrşit, pe viaţă? Antisemitismul continuat e mai grav deci decît omorul odios/în masă?].  (2) Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea  sau minimalizarea în mod evident [De exemplu, semnalînd absenţa dovezilor care au dus la estimările decontabile tip Wiesel?], prin orice mijloace, în public, a genocidului, a crimelor contra umanităţii şi a crimelor de război, astfel cum sunt definite în dreptul internaţional, în Statutul Curţii Penale Internaţionale [] sau a oricărui altui tribunal penal internaţional înfiinţat prin instrumente internaţionale relevante şi a căror competenţă este recunoscută de statul român, ori a efectelor acestora, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. [Dar nu există o sentinţă internaţională contra unor organizaţii/ instituţii  româneşti, care să poată fi negată /contestată/ minimalizată !]. (3) Săvârşirea faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) prin intermediul unui sistem informatic constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”. [Băieţi practici – reprimă în funcţie de eficacitatea contra-propagandei, nu de conţinutul ei !].

„Art. 12. – Se interzice ridicarea sau menţinerea în locuri publice, cu excepţia muzeelor, a unor statui, grupuri statuare, plăci comemorative, referitoare la persoanele vinovate de săvârşirea infracţiunilor de genocid contra umanităţii şi de crime de război”. „9. Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:«Art. 13. – (1) Se interzice acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război unor străzi, bulevarde, scuaruri, pieţe, parcuri sau altor locuri publice”. „(2) Se interzice, de asemenea, acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război unor organizaţii, cu sau fără personalitate juridică”[]. [Dărîmarea statuilor înaintaşilor şi proscrierea numelor respective nu au alt scop decît domesticirea urmaşilor lor, adică a noastră. Iar paralizarea comemorării victimelor comunismului, pentru că ar fi păcătuit antisemit (chiar dacă nu au fost nicicînd condamnate pentru asta) – foloseşte celor ce împiedică procesul genocidului comunist].

Sper că nu sînt necesare alte comentarii.  E clar cine sînt cei care reinstalează căluşul în conştiinţa românilor, relegitimează Tribunalul Poporului şi criminalizează retroactiv mişcarea legionară – declarată falsificator fascistă.  Dar mişcarea aceasta e numai un pretext, pentru a paraliza eventuala opoziţie faţă de actuala cotropire a României. Ţinta majoră a acestor legi nu e fantoma legionarismului sau statuia celui care l-a anihilat  (Ion Antonescu), ci este împiedicarea „antisemitismului” potenţial/ stînjenitor, al celor vii, operată mai direct/ temeinic prin:

LEGE nr. 157 din 2 iulie 2018

„Articolul 2. În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles: a) prin antisemitism  se înţelege atât percepţia referitoare la evrei exprimată ca ură împotriva acestora, cât şi manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva evreilor [Aparent, împotrivirea fără ură e permisă; dar cine o poate dovedi, împotriva prezumţiei ce pîndeşte aici? ], îndreptate împotriva evreilor sau ne-evreilor ori a proprieţilor acestora, împotriva instituţiilor comunităţilor evreieşti sau lăcaşurilor lor de cult; [Ţelul comunist – adică smulgerea, impregnată de ură „de clasă”, a  proprietăţilor „exploatatorilor capitalişti”,  e acceptabil… dacă nu vizează evrei; atunci însă, smulgerea proprietăţii – şi ura aferentă – devin inadmisibile. Şi mizantropii trebuie să excepteze pe evrei din ură]. b) prin organizaţie cu caracter antisemit se înţelege orice grup format din 3 sau mai multe persoane [Iar… ?], care îşi desfăşoară activitatea temporar  [Iar…] sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor antisemite. [Definite cum va fi nevoie…]; d) prin materiale antisemite se înţeleg: imagini, mesaje text, conţinut audiovideo, precum şi orice alte asemenea reprezentări, care transmit idei, concepţii sau doctrine care promovează antisemitismul”. [Orice idee (mai ales naţionalistă) putînd avea un potenţial antisemit implicit – recunoaştem aici marca reluării cenzurii post 1944… ].

„Articolul 4. Distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, prin orice mijloace, de materiale antisemite constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani”. [Cine mai riscă să li se împotrivescă?].

„(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii”. [A organiza un grup (o acţiune) de apărare împotriva unui atac evreiesc este strict interzis în România (şi nu numai aici)… Restul e democraţie şi suveranitate…].

Este evident caracterul represiv şi scopul de intimidare a celor care ar putea stînjeni afacerile unor grupuri de interese evreieşti. Scos înafara legii, monstrul „antisemit”/„negaţionist” nu poate să-şi exprime părerile, să aspire la o carieră, să aibă popularitate, să ajungă la putere, să consume, să facă sau să rămînă în istorie netrucată etc. „Antisemiţii” („xenofobii” şi alte devianţe anti – colonialiste) au devenit astfel o  minoritate cras discriminată, peste tot unde evreii par a fi preluat frîiele puterii (putînd impune norme cetăţii).

            Cum e posibil să trăim aşa ceva, azi, după atîta „emancipare” şi „revoluţia din decembrie”? Justificarea (juridicoasă) a excepţionalismului legilor respective se raporteează perfid la ura iraţională împotriva cuiva, detestat doar pentru că e străin/evreu ; ea invocă ca argument suprem riscul repetării holocaustului nazist, întru justificarea „vigilenţei” antinaţionale. E o parşivie tipică a nelegiuitorilor. Caci folositorii legilor, cînd vor primi ordin,  nu se vor raporta la justificarea specială invocată la emiterea legilor, ci le folosesc întru împiedicarea oricărei rezistenţe faţă de manevrele acaparatoare, ale oricarui grup de străini/evrei.

Cheia stratagemei de înrobire (în numele umanismului) este exploatarea labilităţii definiţiei „antisemitismului”. Cu ea se încuie sau se descuie poarta sensului;  aşa cum arată evreul Wittgenstein,  marele filosof al limbajului, care a relevat faptul că orice termen acoperă labil (proteic, multiform, ambiguu) o gamă deschisă de situaţii de viaţă; neputînd avea un sens unic, monolitic, rigid (cum cred cei ce vorbesc din dicţionar…) […], fiecare poate înţelege ce vrea (ce îi convine) prin „antisemitism”.             Pentru evrei pare optimă (deşi ar putea avea şi consecinţe nocive) o interpretare cît mai acoperitoare: orice opoziţie faţă de interesele unui grup de evrei este „antisemitism”- fiind încadrabilă în aceeaşi clasă cu „negarea holocaustului”;  a se vedea definiţia antisemitismului elaborată recent de IHRA, care vizează interzicerea urii faţă de evrei (pînă cînd nu vom mai avea voie să urîm nimic… progresînd spre lumină pe calea nord-coreeană).  Aşa ajung „antisemiţi” (reprimabili) bieţii palestinieni oprimaţi; sau sînt denunţaţi strămoşii noştri, pentru că au încercat să se împotrivească aşezarii evreilor peste ei. Antisemit este cel ce nu se lasă încălecat de evrei.

În replică, opozanţii remanenţi faţă de interese evreieşti se apără penibil de acuzaţia că ar fi mînaţi de ură rasială sau patimă religioasă, susţinînd vîrtos că ei „nu sunt antisemiţi” – ca şi cum asta ar fi păcatul cel mare în această ţară, nu trădarea intereselor româneşti. În loc să primească dezinvolt orice etichetă, dacă prin ea se desemnează faptul de a-ţi apăra poporul. Nu are nici un sens să te zbuciumi pentru a arăta cuiva că nu eşti antisemit, adică nu te încadrezi în vreunul din miile de sensuri posibile ale termenului […].

Dacă acceptam sensul promovat de vînătorii de antisemiţi (orice formă de adversitate faţă de evrei, în orice condiţii),  atunci mai toată cultura noastră reprezintă manifestarea consecventă, seculară,  a antisemitismului românesc. În acest caz, nu avem însă altă soluţie, ca români/ intelectuali, decît să ne conservăm/ arătăm solidaritatea, respectul şi empatia faţa de „antisemitismul” care  înseamnă de fapt manifestarea patriotismului, implicarea cuiva în apărarea naţiei sale. Nu putem abandona steagul arborat de ai noştri, în lupta contra atacurilor evreieşti…  pentru că e denumit, de adversari, „antisemit”. Dimpotrivă, trebuie să-l apărăm mai ferm.

Dar ne mişcăm în mocirla „modernităţii” […].Chiar cei mai vigilenţi s-au lăsat deturnaţi de propagandă, cantonaţi steril în dezbaterea despre gravitatea loviturilor date de noi evreilor între 1940 si 1944,  scoasă din contextul litigiului istoric şi încadrată în ideologia/ afacerea condamnării „holocaustului”; incapabili să mai perceapă, consultînd scrierile înaintaşilor, optica firească (din interiorul posturii noastre) privind diferendul româno-evreiesc: faptul că a fost vorba de o mişcare de eliberare, după un veac de cotropire impetuoasă – de către evrei. Cere cineva unui popor eliberat prin forţă/ violenţă de un opresor să-şi facă mea culpa pentru că i-a produs acestuia daune? S-a vorbit (şi tocmai dinspre stînga… binişor coşer) de dreptul insurecţional la răsturnarea colonizatorilor prin luptă […]. Atît de domesticibili am ajuns încît, în loc să ne asumăm legitimitatea acţiunilor de scuturare de o pătură parazitară,  încercăm scîncit să arătăm că pagubele pe care le-a produs armata noastră nu au fost aşa de mari cum se pretinde?  Înnămoliţi în perspectiva convenabilă adversarilor, sîntem astfel anihilaţi, eşuaţi pe piste de diversiune. Nu mai ştim că nu din cauza alianţei cu nemţii a reprimat regimul Antonescu evreii, ci că şi din cauza lor (în vederea eliberării de ei, similară eliberării teritoriilor pierdute) s-a aliat el cu nemţii. Şi nici că nu din dragoste pentru sovietici ne-au servit evreii porţia de răzbunare de după 1944…

Sînt relative reperele? Atunci să-l adoptăm pe cel ce ne convine , în lupta pentru apărarea/ salvarea drumului propriu (dacă mai constutuim o fiinţă colectivă) […]. Întregul eşafodaj al unei teorii depinde de axiomele puse (alese, postulate) la temelie. Dacă alegi comunitarismul naţional, legitimitatea rezistenţei faţă de năvălirile străine vine de la sine. Dacă alegi universalismul anaţional, împotrivirea faţă de străini apare ca barbarie. Aderenţii la comercialism nu vor vedea nimic urît în ocuparea oraşelor de către musafirii evrei. Între categoriile contrapuse, confruntarea de sensuri este luptă ideologică şi singurul lucru care are rost este negocierea convieţuirii, astfel încît părţile să transceadă conflictul de interese.  Fiecare comunitate îşi plămădeşte perspectiva, avînd dreptatea ei, care nu are nevoie de aprobarea comunităţilor rivale sau a judecătorilor oculţi ai istoriei […]. Nu se poate evita această raportare relativă la postura fiecarui om/ popor/ neam / trib / grupaj etc. […]. E firesc ca urmaşii evreimii ce a descălecat cuceritor în Romania să supureze o propagandă în care strămoşii lor apar ca emancipatori, modul rapace în care s-au descurcat  fiind învăluit în ceaţă protectoare. Dar e o obrăznicie să se impună urmaşilor iobagi, prinşi în plasa schemelor de exploatare economică, să le împărtăşească viziunea colonială despre evoluţia României. Aş putea merge pe acest drum, lîngă atîţia cerşetători,  dacă nu m-ar soma din mormînt bunicii (Iordache Roşca din Cordăreni, Gheorghe Vatamanu din Vorniceni , Ion Ungureanu din Şendriceni)… Ai noştri au trăit un destin aspru,  pe care chiar şi cercetarea genealogică îl relevă (prin mulţimea copiiilor morţi prematur), realitate pe care bibliografia naţionalistă o reflectă consecvent/consistent:

1. Ocupînd oraşele, într-o perioadă în care ţăranii români erau încă prinşi în lanţurile iobăgiei, evreii au prosperat făcînd comerţ cu sclavii liberi […]. A existat un „antisemitism” economic pregnant si firesc, din partea unui popor jefuit şi umilit la el acasă.

2. […] E stupid să petindem că evreii nu au primit lovituri dinspre tabăra noastră, între 1940 și 1944, după un veac de înfrîngeri de către  întrepizii cotropitori. Aşa se întîmplă în orice înfruntare istorică, cum a încercat să explice Paul Goma.

3. […] Trebuie să luăm notă de exasperarea la care a fost adus românul de o căpuşa seculară […].

4. […] Atîta timp cât fiecare popor (ca şi fiecare individ de altfel) denunţă numai crimele făcute contra lui, nu şi pe cele comise de el, nu avem de ce face excepţie, pretîndu-ne la umilitoare ritualuri […].

Stăpâni pe informaţii, pot suţine orice, încropind simulacre de dovezi. Nu există precizările ce se impuneau privind sursele de date care au stat la baza raportului comisiei Wiesel. Au tras o concluzie neverificabilă, asumată de slugoii de serviciu. Am studiat bazele de date de revendicări evreieşti accesibile pe Internet. Sînt vreo 170.000 de dosare, în care se reclamă diverse persecuţii, rare fiind cazurile unde apare „perished”. Concluzionăm că aici sînt repertoriate pretenţiile supravieţuitorilor, adică a 170.000 din cei 400.000 care au scăpat.  Dar unde sînt listele nominale (cu trimiteri la fişele doveditoare) pentru ceilalţi 400.000, care ar fi murit asasinaţi??!!! Cum e posibil ca ele să nu fie verificate/expuse, din moment ce se găseau în aceleași registre ale lagărelor (obţinute de la Bucureşti sau Moscova) care formează înregistrarile bazei Claims?  Este nejustificabilă această absenţă – confruntată cu concluzia comisiei Wiesel, care trebuia să se raporteze la o sursă solidă de date, pe baza căreia să poată cere bani pe cap de victimă. Şi care alta ar fi, în afara registrelor care au format baza Claims? De ce s-a ascuns lista morţilor, cînd se pretinde asumarea cifrei de către statul român, ca baza de plată pentru despăgubiri? […].          Lucrurile devin ţipător de clare. Dar a le semnala poate antrena ani grei de puşcărie… Q.E.D. […].

Am repertoriat în acest segment luările de poziţie împotriva aşezării evreilor peste români (să le spunem „antisemite”, dacă numai aşa putem scoate căluşul din gură). La timpul lor, ele au format atitudinea  majoritară, exprimată public. În formarea acestui mod de a vedea penetrarea evreiască a avut un rol viaţa (contagierea) culturală a epocii respective, dar e clar că denunţarea invaziei evreimii exprima viziunea de jos, produsă de constatările vieţii de rînd din teritoriu.

Cu totul alta este situaţia valului actual de contagiere propagandistică, rezultat al campaniei de re-educare anti-antisemită. S-ar putea alcătui/ contrapune şi un catalog al aderării unor români la ideologia cosmopolitismului (şi chiar a combaterii, cu orice preţ,  a antisemitismului) – atitudine tot mai la modă azi. Aparent s-a produs o cotire civilizaţională, o transformare a sensului partajat, sub presiunea timpului/istoriei. În fapt, e vorba de cu totul altceva, de ceva inspăimîntător. Şi nu mă refer aici la agenţii propagandei filosemite sau la profitorii condeiului, care scriu orice le aduce ceva pe masă; ci la masa celor impregnaţi cu noul sens corect, tot mai groasă, pe măsură ce măsurile de educare orweliană îşi fac efectul.

Ce nu e în regulă cu această mutaţie, care nu mai poate fi considerată un caz de plastică naturală a procesului de plămădire a sensului colectiv?

1. Faptul că funcţionează întru acoperirea unor pungăşii suportate docil de o populaţie inertă, ce nu mai denunţă pe cei ce o jefuiesc […].

2. Faptul că românii sînt dopaţi (de liderii lor culturali!) cu idei contrare intereselor lor naţionale

3. Faptul că se ascund faptele petrecute – în flagrantă contradicţie cu teoriile ce pretind a le interpreta.

4. Absurditatea  tezelor respective (că românii, făra nici un motiv, s-au apucat de asuprit/ măcelărit evreii).

Avem o situaţie de maximă expresivitate, care ne indică o devoluţie a speciei umane, in direcţia scăderii discernămîntului […].

E de văzut ce-or fi crezînd românii de rînd din propaganda anti-românească cu care sînt inundaţi /infestaţi. Şi de încercat a menţine luminiţe aprinse, în noaptea ce se instalează metodic.

Dincolo de îmbolnăvirea conştiinţei noastre comunitare,  asaltul la memorie produce o decădere spirituală. Prostiţi, nu mai ştim că tot ce trăieşte o populaţie într-un moment al istoriei nu se judecă (evaluează) din perspectiva altei epoci şi nu se penalizează retroactiv. E o falsificare a drumului civilizaţiei. Dar cei ce o comit ştiu ce fac, ce urmăresc; ei acţionează metodic.

Trăirea naţionalistă nu a existat, pînă de curînd. E o creaţie romantică, căreia poate i-a sunat ceasul, urmînd a fi evacuată, pentru împlinirea agendei mondialiste. A venit la noi la 1848, copil al revoluţiei, o dată cu întoarcerea feciorilor de boieri masonizaţi. Sînt dureros de expresive relatările călătorilor prin ţările române, care nu găsesc semne de demnitate/conştiinţă naţională, la începutul veacului 19 – urmare a perioadei de atîrnare şi fanariotism. Catalizată de acţiunea celor ce aveau pe agendă distrugerea imperiilor, aspiraţia naţională s-a înfiripat însă; şi a contagiat sufletele, dovedindu-şi vitalitatea/ viabilitatea,  în acea etapă a istoriei. A fost un fruct semnificant al comunităţii noastre, o floare fragilă, răpusă de tropăitul nemilos al veneticilor care ne-au călcat în picioare, hotărîţi să reuşească. Chiar dacă etosul naţionalist va ieşi acum din scenă, nu are rost să-i condamnăm pe aceia care l-au creat şi trăit. A porcăi dedicarea înaintaşilor noştri sau a-i lăsa spurcaţi dinspre prezentul mercantil e o josnicie colectivă. Dragostea candidă e o fază din viaţă şi e stupid/ perdant să o condamni (la comandă!), dinspre bătrîneţe.

Am văzut legile care ne interzic aprobarea/justificarea ostilităţii înaintaşilor noştri faţă de evreii invadanţi. Orice am crede în intimitate, în public va trebui să admitem că toţi  înaintaşii noştri români au greşit, că nu au înţeles ce trăiesc, ca să nu riscăm încarcerarea. Purtaţi de apele internaţionalismului şi osmotismului mondializant, trebuie să ne supunem şi ucazurilor ce fac jocul naţionaliştilor evrei, contra naţionalismelor concurente? Vom admite punerea la index a pedecesorilor care s-au opus năvălirii, fără ca măcar să ştim ce au spus?

Hai să vedem ce nu avem dreptul să aprobăm.  Şi de ce.

VA URMA

Citește și episoadele anterioare:

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XLIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XLII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XLI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XL)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXVIII-XXXIX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXVII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXVI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXIV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXXI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXIX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXVIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXVII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XXVI)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXV)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXIV)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXIII)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XXII)

Combaterea „antisemitismului” folosește subjugării românilor? (XX-XXI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (X)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IX)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VIII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VII)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (VI)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (V)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (IV)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (III)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (II)

Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (I)