Incorect Politic
Noiembrie 10, 2019

ÎNŞELĂTORIA SECOLULUI XX (25)

ARTHUR ROBERT BUTZ

Episoadele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17,18,19, 20, 21, 22, 23 și 24

2. Propaganda din 1944

În linii mari, am văzut ce s-a petrecut în Ungaria. De data asta vom examina mai îndeaproape alegaţiile cu privire la exterminare.

Mai întâi, vom trece în revistă propaganda anului 1944, apoi acuzaţiile de după război, care au contribuit deopotrivă la legenda exterminării jidanilor maghiari. Există importante diferenţe, dar şi importante similitudini între propaganda anului 1944 şi alegaţiile propagandistice ulterioare.

Pentru studiul propagandei anului 1944, vom utiliza încă odată ca sursă ziarul New York Times. În 1944, propaganda asupra atrocităţilor şi a exterminării a fost neîntreruptă:

New York Times, 12 februarie 1944, p. 6

Un tânăr jidan polonez, scăpat dintr-o execuţie în masă din Polonia […] a repetat o poveste [după care, la Belzec] […] jidanii erau puşi cu forţa pe o platformă metalică funcţionând ca un ascensor hidraulic, care îi cobora într-o imensă pivniţă plină cu apă […] Ei erau, astfel, electrocutaţi de curentul care traversa apa.

Această acuzaţie fusese, deja, lansată la Londra, în 1942⁵, iar noi am întâlnit-o în Capitolul III, în articolul din New York Times din 20 decembrie 1942. Totuşi, în primăvara şi vara lui 1944, propaganda punea accentul pe jidanii maghiari. Imediat după începutul ocupaţiei germane:

New York Times, 21 martie 1944, p. 4

Soarta a 800.000 de jidani din Ungaria era una dintre preocupările imediate ale cercurilor jidoveşti din Stockholm.

Preşedintele Roosevelt s-a implicat în mod direct într-un discurs care îi fusese preparat de către War Refuge Board⁶:

New York Times, 25 martie 1944, p. 4

În acest timp, în cea mai mare parte din Europa şi în anumite regiuni din Asia, tortura şi uciderea sistematică a civililor – bărbaţi, femei, copii – de către nazişti şi japonezi continua neîncetat. În zonele supuse agresorilor, polonezi, cehi, norvegieni, olandezi, danezi, francezi, greci, ruşi, chinezi, filipinezi nevinovaţi – şi mulţi alţii au murit de foame sau de frig ori fură asasinaţi cu sânge rece în cadrul unei campanii sălbatice.

Masacrele din Varşovia, Lidice, Harkov şi Nanking – tortura şi uciderea brutală, de către japonezi, nu numai a civililor, dar şi a bravilor noştri soldaţi şi aviatori americani, sunt exemple clare de ceea ce se petrece zi de zi şi an după an, peste tot unde naziştii sau japonezii sunt la putere şi liberi de a-şi continua planurile lor barbare.

Una din crimele cele mai odioase din întreaga istorie – începută de nazişti în zilele păcii şi multiplicată cu o sută în timpul războiului – uciderea masivă şi sistematică a jidanilor din Europa, continuă fără încetare, cu fiecare oră care trece. Ca urmare a evenimentelor din aceste ultime zile, sute de mii de jidani, care, deşi, confruntaţi cu persecuţiile, au găsit cel puţin refugiu contra morţii în Ungaria şi Balcani, sunt în prezent ameninţaţi cu distrugerea, pe măsură ce forţele hitleriste se apropie de aceste regiuni. Ar fi o imensă tragedie dacă aceşti oameni inocenţi, care deja au supravieţuit la zece ani de hitlerism, ar pieri chiar în ajunul triumfului asupra barbariei simbolizate de persecuţia lor.

[…] Toţi cei ce au participat în cunoştinţă de cauză la deportarea jidanilor în Polonia, sau a norvegienilor şi francezilor în Germania, trimiţându-i la moarte, sunt la fel de vinovaţi ca şi călăii. Pedeapsa se va împărţi între cei care îşi împart greşeala. […] Deocamdată şi până la victoria, care de acum este asigurată, Statele Unite vor persevera în efortul de a ajuta victimele brutalităţii naziştilor şi japonezilor.

În măsura în care operaţiile militare o vor permite, guvernul american va folosi toate mijloacele de care dispune pentru a ajuta toate victimele călăilor nazişti şi japonezi (fără deosebire de rasă, religie sau culoare) de a fugi de persecuţii. Facem apel la toate popoarele libere din Europa şi din Asia de a-şi deschide temporar frontierele pentru toate victimele opresiunii.

Vom găsi pentru aceştia azile şi cele necesare pentru a-i hrăni şi a-i ajuta până ce tiraniile vor fi izgonite din ţările lor, unde se vor putea întoarce. În numele justiţiei şi al omenirii, fie ca toate popoarele iubitoare de libertate să se ralieze la această cauză justă.

 

Ungaria anunţă decrete anti-jidăneşti

New York Times, 1 aprilie 1944, p. 5

(…) întemeiate pe legile naziste de la Nürnberg (…)

a căror natură era, apoi, descrisă în termenii următori:

New York Times, 16 aprilie 1944, p. 17

(…) înregistrarea şi lichidarea tuturor bunurilor jidoveşti (…)

New York Times, 28 aprilie 1944, p. 5

(…) ştiri recente din Ungaria arată că 300.000 de jidani au fost deplasaţi din părţile de Est şi Nord-Est ale ţării către ceea ce este desemnat sub numele de lagăre de adunare.

New York Times, 10 mai 1944 De la Joseph Levy

(…) fapt este că Ungaria (…) pregăteşte acum distrugerea jidanilor maghiari prin metodele cele mai diabolice (…) guvernul lui (…) Sztojay […] este pe punctul de a începe exterminarea a aproximativ 1.000.000 de fiinţe umane (…). Guvernul din Budapesta a decretat înfiinţarea în diferite părţi ale Ungariei de „băi speciale“ pentru jidani. Aceste băi sunt, în realitate, imense camere de gazare amenajate pentru uciderea în masă, ca şi acelea care au fost instalate în Polonia, în 1941.

New York Times, 18 mai 1944, p. 5 De la Joseph Levy

(…) 80 000 de jidani din provinciile carpatice (…) au fost trimişi în lagărele din Polonia, pentru a fi asasinaţi.

New York Times, 9 iunie 1944, p. 5

(…) 300 000 de jidani maghiari au fost internaţi în lagăre şi ghetouri (în Ungaria) (…)

New York Times, 18 iunie 1944, p. 24

(…) conform recentelor declaraţii ale primului ministru maghiar Doeme Sztojay, jidanii sunt exterminaţi pentru a face „loc ungurilor din America, pentru ca aceştia să se poată întoarce în patria lor, după război“.

New York Times, 20 iunie 1944, p. 5

(…) 7.000 de jidani cehoslovaci internaţi la (…) Terezin (…) au fost târâţi către camerele de gazare în lagărele de concentrare germane de tristă celebritate Birkenau şi Oswiecim. Confirmarea execuţiei, acolo, a mai multor mii de persoane a fost recent adusă la Londra de către un tânăr polonez care fusese închis în cele două lagăre.

New York Times, 25 iunie 1944, p. 5

Un mesaj (al rezistenţei poloneze) a anunţat că noi masacre au avut loc în lagărul de concentrare de la Oswiecim. Ele sunt efectuate cu gaze, în ordinea următoare: jidanii, prizonierii de război, indiferent de naţionalitate, apoi invalizii. Cam o sută de mii de jidani au fost deja expediaţi la Osviecim, pentru a fi executaţi (…).

New York Times, 27 iunie 1944, p. 6

Hull a notificat Ungariei să înceteze cu tratamentul incorect al jidanilor şi a avertizat că ofiţerii germani şi oamenii (…) care au (…) luat parte (…) la atrocităţi, masacre şi execuţii vor fi pedepsiţi.

New York Times, 2 iulie 1944, p. 12

Surse ungureşti din Turcia raportează că cei 350.000 de jidani (…) au fost adunaţi la un loc pentru a fi deportaţi în lagărele morţii din Polonia. La data de 17 iunie, 400.000 au fost expediaţi în Polonia; se crede că cei 350.000 rămaşi vor fi trimişi la moarte înainte de 24 iulie.

 

La 3 iulie (p. 3)  „raportul“, care va deveni mai târziu „Raportul WRB“, a fost publicat ca raport a două comitete de ajutorare din Elveţia, precizându-se că, după 6 aprilie, 400.000 de jidani maghiari au fost expediaţi la Auschwitz-Birkenau.

Crematoriile comportă, se zice, 50 de cuptoare, fiecare dintre ele putând conţine între 8 şi 10 cadavre odată. La 6 iulie (p. 6) istoria s-a repetat, Eden cauţionând acuzaţiile, iar Congresul (jidănesc mondial) a fost avizat în urmă cu peste cincisprezece zile că 100.000 de jidani recent deportaţi din Ungaria în Polonia au fost gazaţi în lagărul morţii de tristă celebritate, Oswiecim.

Între 15 şi 27 mai, şaizeci şi două de vagoane încărcate cu copii jidani (…) şi alte şase pline cu adulţi jidani au trecut zilnic prin gara Plaszow, în apropiere de Cracovia. De asemenea, deportări masive au început de la Theresienstadt, în Cehoslovacia, unde până acum jidanii nu avuseseră probleme.

New York Times, 13 iulie 1944, p. 3

2.500 de bărbaţi, femei şi copii jidani (…) vor sosi în lagărele Auschwitz şi Birkenau înainte de sfârşitul săptămânii, ştiind probabil dinainte care le va fi soarta.

 

La 15 iulie (p. 3) Hull a condamnat încă odată presupusa asasinare a jidanilor maghiari. Apoi, venind de la „rezistenţa poloneză“:

New York Times, 4 august 1944, p. 5

Un curier (…) a declarat că jidanii maghiari sunt în continuare expediaţi la Oswiecim, douăsprezece trenuri la fiecare douăzeci şi patru de ore. În graba lor (…), germanii (…) au ucis copiii mici cu bastoanele. „Numeroase cadavre au fost arse în aer liber, a spus el, crematoriile fiind suprasolicitate“.

La 11 august (p. 4), într-o scrisoare către regele Suediei, Horthy declară că deportările de jidani au încetat şi că aceştia sunt autorizaţi să părăsească Ungaria.

Propaganda conţine prea multe contradicţii pentru a putea atinge nivelul pe care acuzaţiile îl vor avea ulterior. Versiunea actuală este că între mijlocul lunii mai şi începutul lui iulie 1944, aproximativ 400.000 de jidani maghiari, culeşi din districtele exterioare Budapestei, au fost deportaţi cu trenul de către germani, aproape toţi la Birkenau, asasinarea lor fiind scopul principal al deportărilor.

Această operaţie ar fi vizat în esenţă lichidarea jidanilor maghiari, dar nu din Budapesta, unde, în ansamblul lor, jidanii nu au avut probleme. Nici măcar Birkenau nu a fost conceput pentru un număr atât de mare de asasinate, astfel încât numeroase cadavre fură arse în gropi, multe victime fiind mai curând împuşcate decât gazate⁷.

Este evident că un astfel de eveniment nu s-ar fi putut produce şi nu ar fi putut face obiectul unei publicităţi mondiale fără ca delegaţia C.I.C.R. de la Budapesta să o ştie. Evenimente atât de considerabile şi de monstruoase nu ar fi putut fi trecute sub tăcere cu o astfel de dezinvoltură, de către autorii secţiunii „Ungaria“ din documentul C.I.C.R. pe care l-am examinat. Extractul insistă asupra faptului că principalele necazuri care i-au afectat pe jidanii maghiari s-au produs începând cu octombrie 1944, după arestarea lui Horthy.

De altfel, după cum am văzut, Raportul C.I.C.R. conţine o serie de observaţii generale despre „exterminare“, astfel că el ar fi specificat sigur o exterminare de jidani maghiari, dacă aceasta ar fi fost realitatea. Este evident că nimic nu este adevărat în aceste alegaţii privind exterminarea jidanilor maghiari. Se cuvine să formulăm câteva observaţii privind populaţia jidănească din Ungaria, la începutul lui 1944. Naziştii utilizau cifra de 700.000 sau 750.000⁸.

Cartea lui Ruppin, publicată în 1940, raportează că populaţia jidovească maghiară a trecut de la 440.000 la 480.000 în toamna lui 1938, în urma anexării anumitor teritorii din Slovacia. În primăvara lui 1939, a fost anexată Ucraina Subcarpatică, astfel că, în iunie 1939, trăiau în Ungaria aproape 590.000 de jidani.

Se ştie că mulţi jidani ne-maghiari, mai ales polonezi, sau refugiat în Ungaria după 1939, astfel că cifra lui Ruppin, de 590.000 de jidani înainte de război, s-ar fi putut foarte bine ridica la 700.000 sau 750.000, cifră utilizată de către germani. În ceea ce priveşte populaţia Budapestei, cifra lui Ruppin pentru 1930 este de 200.000, care nu a putut creşte ca urmare a anexiunilor teritoriale.

Într-o anumită măsură ar fi putut totuşi creşte în cei zece ani de după 1930, graţie jidanilor germani şi austrieci şi, într-o măsură mai mare, graţie jidanilor din Polonia şi alte ţări, după 1939. Supoziţia că, în primăvara lui 1944, Budapesta ar fi avut 300.000 de jidani ni se pare rezonabilă.

Ajungem, astfel, la o idee relativ clară cu privire la populaţia jidănească a Ungariei şi a Budapestei, în 1944. Deportarea a 400.000 de jidani sau chiar mai mult, care nu locuiau în Budapesta, ar fi însemnat deplasarea aproape a tuturor jidanilor care nu locuiau în capitala maghiară.

Nu numai că aceasta nu s-ar fi putut petrece fără ca delegaţia Crucii Roşii să prindă de veste, dar atunci ne-ar fi foarte greu să înţelegem de unde a putut veni „suta de mii de jidani“ care, în noiembrie, „se revărsau în masă peste Budapesta, venind din provincie“⁹.

Există şi alte argumente contra alegaţiilor exterminaţioniste. Mai întâi vom vedea că acuzaţiile precizează că dispoziţii speciale fură luate cu ocazia unei conferinţe de la Viena, la începutul lunii mai, pentru a furniza patru trenuri pe zi în vederea deportărilor şi că aceste trenuri au fost, într-adevăr, furnizate după cum se pretinde.

Aceasta înseamnă că, în săptămânile cruciale de dinainte şi de după 6 iunie 1944, în momentul când Wehrmacht-ul ducea lipsă de trenuri şi când cele două fronturi ameninţau să se prăbuşească, germanii furnizau mijloace suplimentare de transport feroviar, care ar fi pus în dificultate resursele oricărui sistem de transport pe cale ferată, chiar şi în cele mai bune condiţii. Un astfel de lucru este, deci, incredibil. Nu strică să privim harta cu atenţie, pentru a vedea că deplasarea de la Budapesta la Auschwitz cu trenul este foarte dificilă şi lungă, din cauza munţilor din partea răsăriteană a Cehoslovaciei.

3. Unde sunt fotografiile?

Un al doilea argument contra acuzaţiilor exterminaţioniste priveşte această întrebare, care se pune atât de des: de ce Aliaţii nu au încercat să bombardeze camerele de gazare despre care, chipurile, toată lumea avea „cunoştinţă“ în momentul asasinării prezumtive a jidanilor maghiari.

Întrebarea poate fi considerabil lărgită. La 8 iunie 1944, cea de a 15-a flotă aeriană americană, amplasată în Sudul Italiei, a primit ordin de a intensifica bombardamentul asupra ţintelor petrolifere. Echipajele bombardierelor au primit lista precisă a ţintelor petrolifere din Estul şi Sud-Estul Europei.

Ţinta principală, căreia i s-a acordat cea mai mare atenţie, a fost regiunea Ploieşti, din România. Una dintre ţintele de pe listă era lagărul Auschwitz, care a fost bombardat mai întâi la 20 august, apoi în septembrie şi decembrie 1944¹⁰.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Aliaţii au utilizat foarte mult fotografiile aeriene pentru operaţiile lor de bombardament. Unul din obiective era evaluarea pagubelor produse de atacurile aeriene, un altul era chiar pregătirea acestor atacuri. Era vorba de determinarea faptului dacă o ţintă merită sau nu să fie bombardată, de evaluarea importanţei şi naturii ei în dispozitivul de apărare al regiunii respective¹¹.

Este sigur că, după ordinul din 8 iunie 1944, serviciile de informaţii au fotografiat cu de-amănuntul lagărul Auschwitz şi regiunea înconjurătoare. Americanii ar trebui să fie în măsură să furnizeze fotografii arătând jidanii maghiari în drum spre Auschwitz, pentru a fi împuşcaţi sau arşi în aer liber.

Nici nu ar fi avut nevoie de cine ştie ce dispoziţii speciale pentru a ni le prezenta fie în momentul masacrelor presupuse, fie cu ocazia proceselor ulterioare. Aceste fotografii ar fi fost o dovadă a alegaţiilor exterminaţioniste. Bineînţeles, pentru ca ele să fie pe deplin convingătoare ar fi trebuit aleasă prima etapă, întrucât în ianuarie 1945 lagărul de la Auschwitz a fost cucerit de ruşi.

Fotografia din ilustraţia nr. 7 ar fi fost luată la Auschwitz, în august 1944. Am vorbit deja despre ea şi am plasat-o în contextul respectiv. În orice caz, numărul de cadavre care apar în fotografie corespunde în mare cu rata mortalităţii ordinare la Auschwitz, mai ales pentru anul 1942.

Cu toată atenţia arătată jidanilor maghiari şi lagărului de la Auschwitz şi în ciuda promisiunii lui Roosevelt, făcută public la 25 martie, americanii nu au întreprins nimic pentru a preveni aceste deportări, fie bombardând căile ferate, fie presupusele „camere de gazare“. De asemenea, nu au profitat de ocazie pentru a prezenta dovezile fotografice ale alegaţiilor. Se pare că nu dispun de astfel de dovezi, deşi fotografii s-au făcut cu duiumul.

La 23 februarie 1979, Washington Post anunţa că doi experţi C.I.A., în analize fotografice, au făcut publice rezultatele studiului lor asupra fotografiilor aeriene din 1944. Deşi se afirmă că aceste fotografii furnizează, într-un anumit fel, dovezi în sprijinul tezei exterminaţioniste, ceea ce se vede este exact ceea ce am determinat noi aici. Studiul experţilor Dino A. Brugioni şi Robert G. Poirier este intitulat The Holocaust Revisited: A Retrospective Analysis of the Auschwitz-Birkenau Extermination Complex şi este disponibil la Public Affairs Office de pe lângă C.I.A. (Washington^*).

Aceste consideraţii, adică Raportul Crucii Roşii, prodigioasa imposibilitate a unei exterminări a jidanilor maghiari în primăvara şi vara lui 1944, plus absenţa fotografiilor decurgând din supremația aeriană a Aliaţilor ne obligă să tragem concluzia că nimic care ar putea să semene cât de cât cu exterminarea nu li s-a întâmplat jidanilor maghiari.

NOTE

5. REITLINGER, p. 148.
6. US-WRB (1945), p. 49.
7. REITLINGER, pp. 447-487; HILBERG, pp. 509-554, 599-600.
8. NG-2586-G în T.M.N., vol. 13, p. 212; NO-5194, parte din raportul Korherr, care este reprodus de POLIAKOV & WULF (1955), pp. 340-248; NG-5620, citat de către HILBERG, p. 513.
9. RUPPIN, pp.30-31, 68.
10. CRAVEN, pp. 280-302, 641 sqq; CARTER (v. „Auschwitz“ în Index).
11. C. B. SMITH, p. 167.

^*. Prezentul alineat a fost adăugat de către autor în 1980. (N.D.T).

264. Vezi ARTHUR ROBERT BUTZ, La Mystification du XX^e siècle, Ed. La Sfinge, Roma, 2002, pag. 257-264. N. red. – V.I.Z.

(Continuare în episodul următor)