Home / Internațional / În apărarea Talibanilor

În apărarea Talibanilor

Vlad Voicu
Incorect Politic
Noiembrie 6, 2024

În apărarea Talibanilor

Un articol din Certitudinea nr. 174 semnat Nagy Atilla transmite următoarele:

Ne-am mirat, în 2021, când trupele americane s-au retras înfrânte din Afganistan, iar oamenii fugeau disperați din fața Talibanilor, încercând să se agațe de avioanele americane care plecau! Disperarea lor era justificată, căci ei îi cunoșteau pe talibani, noi nu!

Colegii mei de redacție nu s-au mirat. Disperarea fugarilor era justificată dintr-un motiv foarte ușor explicabil. Au fugit pentru că știau că activitatea lor de colaboratori pe timpul ocupației străine din Afganistan le va atrage condamnări pe măsură, bine meritate, pentru trădare. Talibanii, spre deosebire de noi și de europenii care au abolit pedeapsa cu moartea, nu tolerează trădarea. Nu o lasă să se dezvolte ca un cancer lacom, nu o favorizează cu legi blânde și cu prescrieri. Nu…talibanii pedepsesc trădarea. Cum? Cu moartea.

Aceia care au petrecut ani de zile crezând că vor primi beneficii și funcții în regimul colonial iudeo-american s-au trezit brusc în fața realității că Talibanii și-au luat țara înapoi și vor fi consecințe pentru trădarile comise în acei ani.

Iată ce scria Ion Gavrilă Ogoranu:

<La Pas prin Frăţia de Cruce (16)>După instalarea regimului legionar, era lucru de la sine înţeles, că cei vinovaţi de uciderea Căpitanului, a Nicadorilor şi Decemvirilor şi a sutelor de legionari (împuşcaţi) expuşi în pieţele publice, vor trebui să-şi primească plata pentru fărădelegile lor. Nu ca o răzbunare personală sau a Legiunii, împotriva duşmanilor săi, ci pentru răul ce l-au făcut neamului românesc prin aceste crime. Şi mai era un motiv: pentru o mare lecţie de istorie pusă în faţa poporului român. Toţi ucigaşii şi vânzătorii din istoria neamului românesc n-au fost pedepsiţi, ci şi-au folosit preţul vânzării ajungând la ranguri şi demnităţi. Ieremia Golia, vânzătorul lui Ion-Vodă a ajuns boier mare în domnia următoare; vânzătorii lui Horia, Cloşca şi Crişan şi-au ronţăit în linişte galbenii „câştigaţi”; iar căpitanii, ce l-au vândut pe Tudor, au ajuns ofiţeri în timpul domniilor următoare. Dacă nu se va da o lecţie istorică, teroarea, vânzarea şi crima, vor mai face istorie şi în viitor. În acest fel înţelegeam noi dreptatea ce urma să se facă acum.

Din presă se ştia de arestarea unor criminali, dar ştiam şi din cei care făcuseră crime şi erau liberi şi în funcţii, ca bunăoară fostul prefect de Maramureş, care împuşcase în piaţă 7 legionari, şi acum era ofiţer în armată, neconturbat de nimeni. Aşteptam o judecată pentru ca să se facă dreptate pentru toate crimele şi nedreptăţile din ultimii doi ani şi jumătate, dar care întârziau.

Este o viziune diametral opusă față de ce avem astăzi în “lumea civilizată”, unde trădătorii primesc funcții și beneficii. În lumea legionară, ca și în lumea talibană, trădarea trebuie pedepsită pentru a descuraja practica.

Articolul continuă:

Noi stăm acasă, linistiți, ne uităm la televizor, mangâiem pisica sau câinele, dar nu cunoaștem acea forță animalică, cumplită, a inconștientului, care dă puterea talibanilor. Fugarii, însă, îi cunoșteau efectele…

Forța este una cumplită într-adevăr, poate chiar animalică, dar mai degrabă tribală. Nu s-au lăsat cotropiți, au luptat cum au putut, nu s-au dat bătuți până nu au ieșit biruitori din luptă. Într-un fel similar cu deviza “Ori învingem, ori murim!”  Deci ce este rău în asta și de ce trebuie să-i comparăm cu animalele? Ce este negativ în a lupta până la moarte pentru pământurile și poporul tău? Dacă nu suntem capabili să recunoaștem și să respectăm lupta de eliberare a altor popoare, cum vom putea să o ducem la rândul nostru?

Cei patru evangheliști sunt reprezentați și prin chipuri de animale, care înseamnă spiritua- lizarea impulsurilor inferioare animalice. Ele ne arată cele două dimensiuni diferite ale experien- ței sacrului: cel creator și cel distructiv. Spiritualitatea de care vorbim în general nu este o împlinire garantată, din cauza caracteru- lui bipolar al sacrului. Religia care nu reușește, sau în cadrul căreia nu se realizează împlinirea, conduce la o violență animalică, pentru a se impune într-o formă dominantă. Adică prin vio- lență, ca și nazismul sau comunismul. În același fel se va deforma și democrația!

Când ai un inamic care vine cu arma în mână să te înrobească și să te cucerească, ce faci? Îl rogi frumos să se oprească? Bagi o rugăciune și două cruci și speri că pleacă? Sau ridici paloșul, ca Ștefan cel Mare și Sfânt și îl înfrunți în luptă directă, glorioasă, violentă? Evident că violența este o soluție pentru fiecare sau pentru orice regim politic din istorie. Democrația s-a deformat de mult, unii abia acum văd asta. Democrația a folosit și ea violența, ca orice regim și orice grup care dorește să conducă. Violența este o unealtă, un mijloc, care a fost folosit să impună pax americana și ordinea mondială de după 1945, bazată pe “jandarmul lumii” SUA și păpușarul ei, Israel.

Acest instinct animalic poate să poarte în el, să reprezinte, umbra refulată, reprimată, a omului. Talibanii au declarat că execuția prin lapidare, prin aruncarea cu pietre asupra omului, va fi lege! Această violență cumplită arată, de fapt, aspectul violent al sacrului, care apare cu ocazia refulării umbrei omului.

Paradoxal, dar acest aspect distructiv e comun atât fundamentalismului religios, cât și ideologiilor marxiste! Amândoua revendică superioritatea, dar sunt incapabile să integreze conținuturile inferioare, animalice, ale inconștientului! Această inferioritate neintegrată poate fi proiectată împotriva adversarului, prin așa-numită „vânătoare de vrăjitoare

Dincolo de gimnastica teologică, fiecare popor lăsat de Dumnezeu pe lumea asta are dreptul să se conducă după legile proprii, așa cum consideră. Cine suntem noi să facem pe jandarmul lumii și să credem că știm noi ce e mai bine pentru Afganistan și pentru poporul de acolo? Suntem deliranți și am pierdut complet contactul cu realitatea dacă credem că știm mai bine ca talibanii ce e bine pentru Afganistan. Au introdus execuția prin lapidare. Așa, și? Poate și noi ar trebui să introducem pedeapsa capitală pentru trădare, în loc să tolerăm acest flagerl.  Oricât de controversat ar părea, Talibanii au dreptul să-și conducă țara așa cum consideră ei și nu este treaba noastră să intervenim.

Criza bărbăției din lumea occidentală a atins un apogeu, lucru vizibil în plandemie când un mic procent din popoare a reacționat în stradă. Chiar și atunci mulți aveau botnița și strigau “fără violență”, în timp ce bunicii noștri erau asasinați în spitale și aruncați în saci de gunoi.

Și astăzi nimeni n-a pățit nimic pentru acele morți. Arafat este încă în funcție, etc. Democrația reprezentativă și “valorile” U.E. au avut efecte devastatoare asupra psihicului european. Acum suntem castrați și avem impresia că votul schimbă ceva.

Închei cu un citat de-al unui coleg american. “Puterea nu vine din vot, ci din spatele unui Toyota Hillux.”

Vlad VOICU

P.S.: A nu se înțelege că “îl atac” pe domnul Atilla. Am respect pentru dânsul și-i citesc articolele în general cu plăcere. Critic ideile exprimate, nu persoana, idei care se regăsesc la cei care au o oarecare reținere când este vorba de orice faptă de violență, de oriunde.

P.S.2: Iată cine a fugit de Talibani (defapt de domnia legii).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *