Plutarch Mendicescu
Incorect Politic
Decembrie 17, 2020
În apărarea lui Nicolae Roman, nou deputat AUR
Recent presa au fost aduse în discuție două personaje de pe listele AUR care au avut niște roluri în revoluție, anume Francisc Tobă și Nicolae Roman. Cu primul, o să fiu scurt deoarece nu este subiectul articolului dar merită menționat; fondator STS și aparent torționar la Sibiu, criticile cu privire la Francisc Tobă în momentul de față par a fi fondate, iar George Simion deja a anunțat că ei investighează problema și merg până la a îi retrage mandatul lui Tobă. Știrea pe acest front e încă în dezvoltare și vom vedea caracterul lui Simion, însă după cum am spus, în acest articol sunt mai interesat de cazul lui Nicolae Roman.
Luat împreună la acuzații odată cu Francisc Tobă, cazul nu ar putea să contrasteze mai mult. Unde Tobă a fost trimis în judecată și ținut așa până în 2010 când i s-a clasat dosarul fără să fie dată o sentință, dl. Roman nu a fost niciodată acuzat direct judiciar de acțiuni criminale în timpul revoluției. Însă el figurează pe o listă Asociației Cercetare Memorialul Revoluției din Octombrie al anului acesta ca participând la represiunea din Timișoara.
Cum vine asta? Mie personal mi-a luat mult să aflu care a fost rolul domnului Roman la revoluție, fiindcă niște căutări succinte mi-au relevat doar acuzațiile (o să vedeți curând – defăimătoare) la adresa sa, acuzații care făceau referire la sus numita listă, la care se adaugă o acuzație – nefondată – a presupusului profesor revoluționar Popovici (un personaj obscur, despre care nu am găsit nici ce predă, nici unde, nici de cât timp, în genere mai nimic; pare a fi prima lui apariție în presă – să mă anunțați în comentarii dacă greșesc!). Acuzația fiind că Roman ar fi tras în revoluționari.
Toate aceste acuzații nefondate pică rapid odată ce găsim surse mai apropiate de revoluție, când dl Roman – Căpitan în UM 01185 la vremea respectivă – relata evenimentele din 17 Decembrie ’89 la care a participat. În urma unui ordin primit de la comandantul unității, căpitanul Nicolae Roman a pornit la defilare împreună cu alți ofițeri ai UM 01185 și o coloană de soldați din aceasta, împreună cu o fanfară și drapelul unității. În timpul defilării coloana a fost oprită de o mulțime care a scandat să fie omorâți ofițerii (cu ce vină a lor?); ordinul căpitanului Nicolae Roman? Nu ”armele, trageți”, cum probabil ar susține dl. Profesor Rev. (sic) Popovici, ci “Compania întâia la mine!”, un ordin cu scop defensiv. În timpul regrupării unității, dl Roman ne relatează că un individ a țâșnit din mulțime, înjunghiind un ofițer. În ciuda faptului că erau înconjurați de o mulțime care îi voia pe ofițeri linșați, îndrăznesc să spun că probabil fiind agitatori care doreau să dezbine armata de populație, căpitanul Nicolae Roman își adună coloana și continuă deplasarea către Hotelul Continental.
Acest eveniment ne este relatat, desigur, de către ofițerul cu pricina – însă nicăieri în sursele vremii nu pare să fie contrazis sau acuzat de alte fapte Nicolae Roman. Chiar și documentul Asociației sus-menționate nu menționează un ordin de a trage dat de Nicolae Roman. Se presupune, fără dovezi, că dl. Roman a fost criminal la revoluție în baza unor acuzații nefondate apărute 3 decenii mai târziu? Este întreaga UM 01185 vinovată prin asociere? Fiindcă altfel, singura concluzie pe care o putem trage e că dl. Nicolae Roman a pășit atent pe linia îngustă între neglijență în datorie și escalare spre masacru. Statul român l-a decorat drept Luptător pentru Victoria Revoluției. Bineînțeles, nu ar fi primul caz de care am auzi în care nu s-a făcut justiție pentru revoluție; însă care e justiția pentru revoluție în a defăima un om, în lipsa vreunei dovezi? Crucificăm întreg regimentul UM 01185 pentru acțiunea unui singur detașament? Astea sunt întrebările pe care mi le pun citind știrile din zilele acestea, la 30 de ani de la revoluție.
Chipul acuzatorului Florin Mihalcea
Iar ca un ultim exercițiu de gândire, vă rog să considerați o parte din declarația Președintelui Societății Timișoara, Florian Răzvan-Mihalcea, pe tema asta:
« Florian Răzvan-Mihalcea adaugă că Timişoara respinge şi a respins întotdeauna naţionalismul şovin.
„Am învins, fiindcă timişorenii nu au crezut în chemările naţionalismului şovin, am învins fiindcă aici toate naţionalităţile au fost unite, am învins fiindcă am respins tot ce acum reprezintă partidul lui George Simion”, se afirmă în comunicatul transmis de către preşedintele Societăţii Timişoara.
Florian Răzvan-Mihalcea mai face referire şi Punctul 4 al Proclamaţiei de la Timişoara, care spune „răspicat că naţionalismul nu are ce căuta în România”.
„Şi în acest sens, considerăm prezenţa la Timişoara a unei delegaţii AUR a fi o provocare şi o profanare a idealurilor Revoluţiei şi ale Proclamaţiei de la Timişoara, la care ne opunem categoric”, conchide comunicatul menţionat.»
Florian Răzvan-Mihalcea agent al sionului
Florian Razvan Mihalcea este un sclav al evreilor, deci clar Nicolae Roman imi este simpatic. Nu vedeti cu, vb, ca nationalismul nu are ce cauta la Timisoara. Le plac tiganii care au luat casele din centru, inclusiv cele in care functioneaza spitale, le place un primar evreu strain si le place lazslo tokes sectant separatist. Sictir jigodie.
Daca nationalismul nu are ce cauta in Romania (conform Declaratiei de la Timisoara) atunci facem ceva pe Declaratia de la Timisoara. Oricum a ramas o fituica buna de sters (ma scuzati) la cur si nu reprezinta pe nimeni.
“Florin Răzvan-Mihalcea a fost propus de către Laszlo Tokes, deputat în Parlamentul European, care şi-a motivat propunerea prin faptul că Societatea Timişoara a fost printre primele asociaţii înfiinţate în România după Revoluţia din decembrie 1989.”
http://bruxelles.mae.ro/romania-news/5171
Sunt din Timisoara si in urma loviturii de stat din 1989(atunci am fost inselat si naiv credeam ca apar interesele poporului ROMAN nu ale jidovilor si tradatorilor de Neam Romanesc aliati cu jidovii) m-am inscris pe listele pentru a participa la marsul spre Bucuresti pentru pct. 8 al proclamatiei de la Timisoara. Listele se faceau prin Societatea Timisoara care a manevrat in asa fel ca acest mars sa nu fie sau sa fie un fiasco. Detalii cu dovezi le dau numai persoanelor ce le consider de incredere. Eu nu am incredere in Societatea Timisoara.
In 1930, in oras erau
– mai multi maghiari (26.4%) decat români (cca 21%)
– mai multi germani (26.7%) decat români (cca 21%)
Mai erau si sarbi, bulgari, …. tigani, italieni…
Ce sa vezi? – perioad asa-zis comunista (de fapt cam 3/4 iudaica, anti-crestina) i-a unit!!!
Zice talambul: “aici toate naţionalităţile au fost unite”?
Da, de catre propaganda anti-romaneasca.
Desigur, nu numai aici – nu stiam mai nimic “strategic”, ne luam pastilele de la “Europa Libera” (libera aduca FARA credinta crestina, oficina condusa de propagandisti jidani si jidaniti) si de la Vocea Americii – o forma diluata de propaganda, unde jidanul metamorfozat in yancheu juca rolul lui Johnny cel frumos si bun.
=================
Oricum, asta nu trece pe aici sa vada si alta abordare, alta opinie…
Acum am citit proclamatia de la Timisoara.
Ca zoomer nu i-am dat nici un fel de atentie.
Dar Doamne ferește, nici nu știam ce cringe si iudaica e.
Nu numai ca punctul 4 se declara impotriva nationalismului, dar proclamatia sprijina instaurarea democratiei de tip “””european””” (se citește: țară ZOG), si mai este si o bucatica care suna asa:
“[…] Am fi acceptat în sistemul democrației românești și Partidul Comunist Român, daca el nu ar fi fost compromis total și definitiv de către nomenclatura sa, degenerând în fascism roșu. […]”.
Termenul de “fascism rosu” e extrem de popular in cercurile anarhiste, liberale, trotskyiste si iudaice. Face referire (in general) la statele comuniste care au facut tranzitie de la iudeo-bolsevism(ex. URSSul pana la Hrușciov)la un comunism cu caracter etno-nationalist ( ex. Coreea de Nord, Romania ceausista).
Deci totul de la revolutie, la proclamatia de la Timisoara si tot ce a decurs dupa asta a fost manevrat perfect ca tara sa cada sub stapanirea jidovilor.